Un grup de cercetători de la University of Zürich, neuroeconomiştii Christian C. Ruff, Giuseppe Ugazio şi Ernst Fehr, au reuşit să descopere o zonă din creier care controlează conformarea la normele sociale, şi anume laterala dreaptă a cortexului prefrontal.
În antichitatea greacă, izvorul culturii occidentale, bătrânul şi înţeleptul Platon decidea că oamenii nu sunt drepţi şi morali prin natura lor. În ”Mitul lui Gyges”, parte a dialogului ”Republica”, Platon se foloseşte de povestea păstorului din Lydia, Gyges, pentru a acredita ideea că oamenii se conformează normelor morale şi sociale doar din teama de pedeapsa care ar urma fărădelegii, şi nu pentru că sunt morali prin însăşi natura lor.
Gyges găseşte un inel fermecat ce îl poate face invizibil prin simpla lui rotire şi, astfel, neputând fi văzut şi deci tras la răspundere pentru faptele lui, prin înşelătorie şi crimă ajunge rege. Morala poveştii este că fiecare, dacă ar avea un astfel de inel, ar comite orice nedreptate pentru beneficiul personal doar pentru că nimeni nu-l poate pedepsi pentru faptele sale.
De câte ori noi înşine nu am gândit la fel? Am auzit adesea spunându-se, de pildă, că politicienii încalcă legea pentru că ştiu că nu sunt pedepsiţi dată fiind puterea şi influenţa lor şi că, oricare dintre noi, oamenii de rând, dacă am fi în postura lor am face la fel. Iată deci că părerile lui Platon sunt larg împărtăşite printre noi. Să fie însă, oare, doar teama de pedeapsă singura sursă a moralei umane?
Un grup de cercetători de la University of Zurich, neuroeconomiştii Christian C. Ruff, Giuseppe Ugazio şi Ernst Fehr, au reuşit să descopere o zonă din creier care controlează conformarea la normele sociale, şi anume laterala dreaptă a cortexului prefrontal. De asemenea, experimentele lor au arătat că este o diferenţă între conformarea la norme şi cunoaşterea normelor, prima dintre acestea putând fi intensificată prin stimularea creierului.
În cadrul primului experiment realizat cu ajutorul a 63 participanţi, acestora le erau oferiţi bani pe care, conform normelor morale ale locului, trebuiau să-i împartă în mod egal cu un partener anonim. Al doilea experiment nu se baza doar pe modul în care participanţii şi-au însuşit de-a lungul vieţii regulile nescrise (precum cele legate de modul de folosire a banilor în parteneriat), ci şi comunica participanţilor faptul că ar putea fi pedepsiţi de partener dacă nu sunt cinstiţi în împărţirea banilor.
De asemenea, printr-o tehnică numită stimulare directă transcraniană, regiunea specifică din creier a fost stimulată de un curent electric uşor şi nedureros. În acest fel, activitatea neuronală din laterala dreaptă a cortexului prefrontal era intensificată şi, o dată cu ea, era modificat comportamentul de conformare la norme, atât în situaţia în care decizia de a fi corect era voluntară, cât şi în cazul în care decizia era luată şi sub presiunea ameninţării cu pedeapsa.
Modificarea constatată s-a produs în sensul următor: atunci când activitatea zonei cerebrale respective a fost stimulată, cei care au fost lăsaţi să decidă conformarea la normă în mod voluntar au manifestat o scădere a gradului în care au respectat norma, iar cei care au decis să acţioneze moral sub ameninţarea pedepsei s-au conformat într-un grad mai mare. În schimb, atunci când activitatea neuronală a fost redusă, cei care acţionau doar pe bază de voluntariat s-au conformat mai puternic la normă, iar cei care acţionau sub ameninţarea pedepsei s-au conformat mai puţin normei.
Cercetătorii au constatat, de asemenea, că modificarea activităţii cerebrale în zona indicată, indiferent de reacţia participanţilor, nu a modificat şi percepţia acestora în privinţa corectitudinii normei. Cu alte cuvinte, şi dacă nu s-au conformat, ei recunoşteau că au greşit. Acest lucru arată că modul în care percepem regulile morale, cunoaşterea lor nu are legătură cu şi nu este influenţată de conformarea sau neconformarea la ele, şi nici cu modificarea activităţii neuronale în zona descoperită a avea legătură cu conformitatea comportamentului nostru.
Concluziile acestor experimente sunt de o importanţă uriaşă pentru viitorul nostru ca fiinţe sociale. În plus, arată în mod neaşteptat cum şi cele mai îndepărtate de biologic aspecte ale umanităţii sunt, de fapt, conectate la biologicul din noi. Nu doar corpul nostru răspunde la modificări neuronale, ci şi comportamentul, decizia, atitudinea dreaptă, morala, poate chiar şi sentimentele.
Depăşit de ştiinţa contemporană, Platon este nevoit să admită că a greşit, cel puţin parţial. Poate că oricine ar avea inelul lui Gyges ar sări peste normele morale sociale, cu toate că experimentul arată că nu, dar acum avem şi posibilitatea de a schimba asta. În fapt, totdeauna ştiinţa a lucrat în vederea unei vieţi mai bune pentru oameni. Iar dacă am vedea comportamentul imoral ca pe o boală, o dereglare a sistemului, atunci ştiinţa contemporană a descoperit antidotul pentru această boală gravă. Aşa cum au arătat experimentele amintite, stimularea neuronilor din zona lateral dreapta a cortexului prefrontal va fi antidotul pentru cei care nu acţionează drept decât sub teama de pedeapsă. În privinţa celor ce sunt morali în mod voluntar nu trebuie făcut nimic, după cum arată experimentul.
În plus, această descoperire este cu atât mai valoroasă cu cât conturează mai clar ideea că suntem determinaţi de relaţia creier-psihic. Nu doar viaţa noastră fizică este determinată de ceea ce se petrece în neuroni, ci şi viaţa noastră psihică, iar acum şi cea morală. Nu doar educaţia poate juca un rol în modul de comportament social al fiecăruia, ci, iată, şi intervenţia biologică, medicală.
În principiu, asta trebuie să fie de bine într-o lume în care educaţia este deficitară şi din ce în ce mai puţin prezentă în viaţa agitată urbană a tinerilor. Se simţea nevoia unui ajutor, dar nu m-am gândit niciodată până acum că el poate veni din zona biologică.
Există însă şi un risc. Şi de acesta doar democraţia consolidată ne poate feri. Modul de aplicare a acestui mecanism va depinde în ce priveşte utilitatea şi binefacerile sale de cei care îl vor aplica. Vom avea nevoie de protecţie împotriva unei persoane malefice în cazul în care am avea ghinionul ca ea să fie aceea care va decide cine trebuie stimulat neuronal, şi cine nu, şi în ce măsură.
Desigur, deocamdată sunt nişte experimente şi concluziile lor. Certificarea acestora necesită încă multe alte studii, iar introducerea în viaţa noastră cotidiană a mecanismelor aferente încă mai multe cercetări şi dezbateri. Până atunci, rămâne o deosebit de valoroasă şi interesantă ipoteză de lucru.
Bibliografie: hirnstimulation-beeinflusst-einhaltung-von-normen
