Felul în care oamenii discută despre viitor variază de la limbă la limbă. Unele au un timp viitor bine definit, în timp ce altele nu fac o distincţie clară între prezent şi viitor. Însă afectează într-adevăr această problemă de gramatică modul în care vedem lumea?
Aşa cum poate aţi mai văzut în unele relatări recente din ”blogosferă”, această întrebare constituie baza unei noi lucrări a cercetătorului Keith Chen de la Yale. Chen – care, ar trebui să menţionăm, este economist, nu lingvist – lucrează momentan la un studiu în care examinează efectul timpului viitor asupra comportamentului orientat către viitor al diferitelor culturi.
Ideea este că unele limbi au structuri gramaticale foarte clare care definesc timpul viitor – cum se întâmplă în engleză, unde putem distinge între ”I am doing something” (fac ceva) şi ”I will do something” (voi face ceva) - în timp ce altele nu. Ipoteza lui este aceea că cele dintâi, aşa-numitele limbi cu referinţe temporale viitoare (RTV) puternice predispun oamenii la luarea unor decizii proaste în ceea ce priveşte planificarea viitorului, ceea ce înseamnă o rată mai mare a obezităţii, datoriilor, fumatului, alcoolismului şi aşa mai departe.
Aceasta este cu siguranţă o idee interesantă şi a atras deja ceva atenţie, în ciuda faptului că Chen nici măcar nu şi-a terminat lucrarea, ce să mai vorbim despre faptul de a o supune unei recenzii. Asta este păcat, întrucât par să fie nişte reale probleme cu datele lingvistice menite să sprijine argumentul. Aşa cum observă Geoffrey Pullam în Language Log, nu este, de fapt, atât de uşor să cataloghezi cu exactitate limbile ca având RTV puternice sau slabe.
Desigur, engleza foloseşte ”will” pentru a marca timpul viitor, dar o altă construcţie valabilă este ”I am going to”, care se bazează pe verbul a fi la prezent (”am” înseamnă ”sunt”). Asta nu reprezintă o ambiguitate neînsemnată, mai ales atunci când vorbim despre ceea ce ar trebui să fie nişte diferenţe extreme între cele două tipuri de limbi. şi, aşa cum subliniază Pullam, engleza este una dintre cele mai studiate limbi de pe planetă – dacă nu putem fi siguri cum să o catalogăm pe aceasta, ce şanse avem în ceea ce le priveşte pe toate celelalte? Într-adevăr, acesta ar putea fi pur şi simplu o situaţie în care găsirea unei corelaţii aparente printre o mulţime de date a fost luată drept o legătură cauzală, aşa cum scrie Pullam:
Mă îngrijorează şi faptul că este prea uşor să găseşti corelaţii de acest fel şi habar nu avem exact cât de uşor este până când nu se va face un efort coordonat pentru a arăta că cele false nu stau în picioare. De exemplu, dacă am lua ”are” (vs ”nu are”) consoane faringeale” sau ”foloseşte (vs ”nu foloseşte”) vocale închise anterioare rotunjite”, am găsi corelaţii şi aici?
Întreaga postare a lui Pullam merită citită pentru mai multe informaţii asupra subiectului, la fel ca şi studiul încă în lucru al lui Chen. Din nou, merită subliniat faptul că această lucrare nici măcar nu a fost terminată încă, ce să mai vorbim de procesul de peer review sau de publicare, astfel că produsul final ar putea foarte bine să aibă nişte lucruri interesante de spus. Până atunci, mai bine ne abţinem să bazăm prea multe analize de personalitate pe felul în care oamenii utilizează timpul viitor.
Traducere de Ana Dumitrache după does-the-language-you-speak-really-affect-how-you-see-the-future
