Elementul cheie al muzicii plăcute poate fi că ne delectează neuronii. Un nou model matematic sugerează că intervalele muzicale armonioase declanșează un model de activare consistent în anumiți neuroni auditivi. Mai multe detalii, în continuare...
În plus, s-a observat că sunetele melodioase transmit mai multe informații decât sunetele stridente.
Încă de pe vremea anticilor greci se știa că 2 tonuri a căror frecvenţă era asociată cu un raport simplu de 2:1 (o octavă) sau 3:2 (o cvintă perfectă) produce cele mai plăcute sau consonante intervale muzicale. Efectul nu depinde de pregătirea muzicală – copiii și chiar maimuțele pot auzi diferența. Dar a fost neclar dacă corzile consonante sunt percepute mai ușor din cauza faptului că sunetele se combină în aer sau din cauză că creierul nostru le transformă în impulsuri electrice. Un nou model matematic aduce un argument puternic în favoarea creierului.
“Am descoperit că motivul acestei diferențe este undeva la nivelul neuronilor,” afirmă Yuriy Ushakov de la Universitatea de Stat N. I. Lobachevsky din Nizhniy Novgorod, Rusia.
Ushakov și colegii lui s-au gândit la un model matematic simplu al modului în care sunetul trece de la ureche la creier. În modelul lor, doi neuroni senzoriali reacționează la tonuri diferite. Fiecare trimite un semnal electric la un al treilea neuron, numit interneuron, care trimite un semnal final creierului. Interneuronul din acest model se aprinde atunci când primește stimuli de la unul sau ambii neuroni senzoriali.
Totuși, semnalele de la neuronii senzoriali ajung în același timp dacă tonul este consonant, așa că interneuronul încă mai stă aprins, apoi așteaptă până când se “reîncarcă” pentru a se aprinde din nou. Rezultatul este o succesiune regulată de impulsuri. În contrast, semnalele tonurilor disonante ajung în momente diferite și astfel generează o succesiune de impulsuri cu spații neregulate în interneuron.
Cercetătorii au făcut analize mai avansate și au calculat cantitatea de informații pe care fiecare semnal îl transmite. În termeni de informație teoretică, un semnal aleatoriu transmite foarte puțină informație ; în timp ce un semnal cu un tipar clar transmite mai multă informație. În consecință, notele consonante transmit mai multe informații decât cele disonante. Apoi, cercetătorii au folosit rezultatele pentru a calcula conținutul de informații al succesiunilor de impuls generate de tonurile consonante și disonante.
Acest lucru face modelul testabil din punct de vedere experimental. Neurofiziologii pot studia neuronii vii pentru a vedea dacă găsesc același conținut de informație în succesiunile de impuls.
“Pentru mine farmecul muncii lor este că au o tehnică analitică pentru a calcula intervalele dintre momentele de stimulare, ceea ce este o problemă nu foarte ușor de demonstrat,” afirmă André Longtin de la Universitatea Ottawa din Canada. “ Rămâne de văzut dacă aceste rezultate, și în special, cantitatea de informații, poate fi folosită de către neurofiziologi.”
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului Why harmony pleases the brain, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducerea: Ioana Mădălina Ilinca
