Scientia

Scientia terras irradiamus

Newsletter zilnic!

Ultimele intrebari pe QA

Participaţi la concursul "Medicina azi"! (06.02-25.05)! Citiţi regulamentul concursului.


Magneziu pentru creşterea oaselor Imprimare Email
Ştiri alimentaţie
Scris de Anca Riza   
Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011 17:17

MagneziuCorpul uman conţine aproximativ 21 g de magneziu, din care mai mult de 2/3 se regăseşte în oase. Magneziul este un oligoelement indispensabil organismului. Rolul magneziului nu a fost pe deplin explorat încă. Studiul prezentat în continuare face puţină lumină.

 

 

 

 

Oligoelement: element care se găsește în organism în cantităţi foarte mici, îndeplinind, în unele procese biologice, rolul de catalizator.

 

În încercarea de a contribui la clarificarea importanţei magneziului în organism, cercetătorii de la Yale University School of Medicine au realizat un studiu plecând de la premisa că un consum zilnic de magneziu asigură creşterea densităţii osoase în cazul fetelor. Studiul s-a derulat pe o perioadă de un an, pe fete caucaziene (de rasă albă, pentru a evita influenţa unor posibile variaţii genetice de la o rasă umană la alta), deplin sănătoase, cu vârsta între 8-14 ani, vârstă care coincide unei creşteri osoase rapide şi unui deficit relativ de magneziu.

Cercetătorii au împărţit fetele în două grupe egale. Fetelor din prima grupă li s-au administrat doze zilnice de 300 mg de magneziu, pe când fetelor din grupa a doua li s-au dat pilule placebo. Placebo este un medicament lipsit de orice principiu activ, folosit în acest caz în scop experimental. Nici una dintre fete nu ştia dacă primea pilula de magneziu sau pilula de placebo. De asemenea, nici cercetătorii ce măsurau densitatea şi lungimea oaselor fetelor nu ştiau care luase magneziu şi care luase placebo. Procedura aceasta experimentală poartă denumirea de "dublu oarbă" şi asigură că dezvoltarea fetelor nu a fost influenţată de autosugestie sau alte efecte psihice, iar studiul oaselor lor nu este influenţat de aşteptarea cercetătorului spre un anumit rezultat.

Fetele de 8-14 ani care îşi asigură necesarul zilnic de magneziu vor avea un sistem osos mai rezistent şi chiar vor creste puţin mai înalte, confirmă studiul.


Rezultatele cercetării au demonstrat o creştere semnificativă a conţinutului mineral al oaselor de la nivelul coapsei. Aceasta înseamnă că acele oase erau mai dense, aşadar de mai rezistente. Măsurătoarea densităţii oaselor s-a făcut cu raze X. În plus, primul grup a înregistrat o creştere a mărimii oaselor cu 3% faţă de al doilea. Rezumatul studiului acestuia poate fi citit în The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism preluat de Natural News.com.


„Nu trebuie să mire pe nimeni că suplimentul de magneziu are ca rezultat creşterea densităţii osoase”, declară Mike Adams, autorul cărţii „Cele şapte legi ale nutriţiei” („The seven laws of nutrition”). „Combinat cu expunere solară pentru sinteza vitaminei D plus un consum sănătos de alimente care conţin calciu, magneziul completează puzzle-ul ducând la o sănătate excepţională pentru femeile de toate vârstele”, completează acesta.


Necesarul zilnic de magneziu

Necesarul zilnic de magneziu este acelaşi pentru fete şi băieţi între 9 şi 13 ani, anume 240 de mg. Însă apoi apar diferenţe. Pentru fete între 14 şi 18 ani, necesarul zilnic este de 360 mg, scăzând apoi la 30 mg pentru femei. Pentru băieţi, de la 14 ani încolo, pentru toată viaţa, necesarul de magneziu este de aproximativ 410 mg pe zi.

Magneziul este regăsit în foarte multe alimente, în special în cerealele complete, fructele oleaginoase (migdale, nuci), legumele uscate, ciocolata, unele fructe de mare (o specie de melci) și unele ape minerale.

 

 


Citeşte şi:


Comentarii  

 
0 #3 Dumnezero 29-11-2011 11:47
Articolul este ok. Totdeauna e bine sa amintim ca vitaminele si minerale nu se absorb cand sunt singure, ca organismul nu functioneaza liniar.


La Mike Adams vroiam sa spun ca e anti-vaccinuri si promoveaza consumul de lapte nepasteurizat.
 
 
0 #2 Scientia 26-11-2011 22:30
Citez pe Dumnezero:
Atentie la NaturalNews.com . Uneori sunt stiri bunicele, dar de multe ori sunt treburi pseudostiintifi ce. Eu recomand sa cautati surse peste domnul Mike Adams...

Multumim pentru atentionare!

Despre articolul de mai sus ce parere aveti?
 
 
0 #1 Dumnezero 26-11-2011 21:39
Atentie la NaturalNews.com . Uneori sunt stiri bunicele, dar de multe ori sunt treburi pseudostiintifi ce. Eu recomand sa cautati surse peste domnul Mike Adams...
 

Ultimele mesaje pe forum
Probabilitate
Cred ca te complici prea mult pentru clasa a 8-a.Aflarea in mod direct a numerelor in intervalul dat (babeste, cum ai spus) nu e complicata deloc. Poate vrei sa zici ceva mai lunga sau mai plicticoasa, dar complicata nici vorba. Cu un spreadsheet se poate face in c...
mic exercitiu intelectual: geocentrism vs heliocentrism
Citat din mesajul lui: alexandru n. din Mai 16, 2012, 08:10:31 - experimentele lui Airy (numite convenabil de mainstream ”Airy’s failure”; de notat că George Airy era la rândul lui convins de heliocentrism, şi a pornit la acea experimentare cu gândul să demonstreze...
Problema: oglinda concava
Nu conteaza. Pozitia focarului este la o distanta de 0.5R atat fata de O cat si fata de O', nu? Se schimba doar semnul diferentei de sub modul.
Tangenta despre scrierile lui Ioan Damaschin
Citat din mesajul lui: AlexandruLazar din Ieri la 10:25:56 Eu sunt departe de a minimaliza importanța Sf. Ioan Damaschin în filosofia europeană; cu siguranță scrierile sale au fost un factor de progres, din păcate nu tocmai reprezentativ pentru Biserica acelor seco...
Scientia