Scientia

Ştim cu toţii că dovezile ADN pot ajuta sau pot distruge o anchetă, dar nu este neobişnuit ca poliţia să găsească la locul crimei ADN care nu se potriveşte cu informaţiile din nicio bază de date. Dar dacă poliţia nu ar avea nevoie de baze de date pentru a depista un suspect?

O echipă de oameni de ştiinţă olandezi a dezvoltat acum un instrument genetic, numit IrisPlex, care poate ajuta poliţia să determine cu o acurateţe de 94% dacă un suspect are ochii albaştri sau căprui, folosind doar o mostră din ADN-ul său. Este acesta începutul unei noi ere în investigaţia criminalistică?

IrisPlex funcţionează căutând diferenţe de un singur caracter în codul genetic, numite polimorfisme nucleotide singulare (sau PNS), care sunt strâns legate de culoarea ochilor; instrumentul de analizare genetică va căuta în total şase din aceste PNS-uri, etichetându-le drept albastre, maro sau nedefinite (aceasta corespunzând unei culori intermediare, cum ar fi verdele sau griul), pe măsură ce evaluează ADN-ul supus analizei.

Potrivit lui Manfred Kayser, omul de ştiinţă care a condus echipa responsabilă pentru crearea lui IrisPlex, acest instrument este primul care a fost aprobat pentru investigaţii criminaliste şi care va ajuta poliţia să identifice potenţiali suspecţi bazându-se pe prezicerea unei ”caracteristici vizibile din exterior” (sau CVE), deşi IrisPlex nu este încă suficient de precis pentru a asigura o condamnare în instanţă.

În ceea ce priveşte viitorul, vom vedea oare din ce în ce mai multe tehnologii precum IrisPlex apărând şi fiind capabile să prezică alte CVE-uri? Imaginaţi-vă un instrument de analizare a ADN-ului care va folosi informaţia genetică la fel cum un artist desenator foloseşte relatările martorilor oculari pentru a crea schiţe ce înfăţişează trăsături cum ar fi mărimea nasului, forma maxilarului şi înălţimea la care se află pomeţii.

Asemenea predicţii sunt, evident, încă îndepărtate (faptul de a prezice cu acurateţe, de exemplu, forma maxilarului cuiva ar însemna cu siguranţă ceva mult, mult mai greu decât a determina culoarea ochilor acelei persoane) şi nu există niciun motiv previzibil pentru care s-ar renunţa la bazele de date ADN – dar dacă ele ar exista, oare ce implicaţii ar avea folosirea lor? Ar putea implementarea lor să constituie o invadare a intimităţii sau a identităţii (imaginaţi-vă un delict care a avut loc într-o cameră de hotel ce musteşte de informaţie genetică viabilă de la zeci de persoane)? Te-ar face astfel de tehnologii să te simţi mai în siguranţă sau mai vulnerabil?

Textul reprezintă traducerea articolului Police can now use DNA evidence to predict your eye color, publicat de io9.com.
Traducerea: Ana Cristina Dumitrache