Scientia

În spatele recunoaşterii unui chip stă un proces complex, care este acum mai bine înţeles datorită descoperirii făcute de echipa oftalmologului Steven Dakin de la University College din Londra. Mai multe detalii, în cele ce urmează.

Echipa lui Steven Dakin explică etapele preliminare pe care le întreprinde creierul în procesul de recunoaştere a unui chip. Pentru a recunoaşte un chip, creierul îl transformă în primă etapă într-un fel de cod de bare, bazându-se pe liniile orizontale importante: sprâncenele, ochii, buzele.

Chipul uman conţine foarte multe informaţii despre individ, începând de la detalii precum sexul sau vârsta, terminând cu starea psihică. Procesând aceste informaţii, creierul ia decizii ce ne influențează viaţa socială. Înţelegerea modului în care creierul realizează acest lucru ne poate ajuta să dezvoltăm programe mai performante pentru recunoaşterea facială.

Echipa de cercetători s-a folosit în studiul întreprins de pozele unor celebrităţi precum cântăreţul Chris Martin de la Coldplay sau actorul George Clooney. Ei au determinat astfel care este numărul minim de elementele ale chipului care sunt necesare pentru a putea recunoaşte o persoană, constatând că toate acestea sunt situate pe linii orizontale: linia sprâncenelor, linia ochilor şi buzele.

Studii mai aprofundate demonstrează ca aceste linii sunt simplificate de către creier, faţa devenind un fel de cod de bare: fruntea, obrajii şi bărbia sunt liniile mai deschide la culoare, pe când ochii, sprâncenele şi buzele, mai închise. Un astfel de cod de bare este mai uşor de procesat de către creier.

Feţele noastre conţin 'coduri de bare' naturale, informații care ne ajută să recunoaştem oamenii.
Înţelegerea proceselor mentale implicate în recunoaşterea feţelor ar putea duce la îmbunătăţirea programelor de recunoaştere facială.
Credit imagine: University College London

Întrebarea firească pe care şi-a pus-o echipa lui Steven Dakin este cum procedează creierul când analizează alt tip de imagini, precum peisaje sau flori. Aceştia au constatat că numai în cazul chipurilor are loc transformarea informaţiei într-un astfel de cod. Din această cauză creierului îi este uşor să distingă faptul că într-o scenă complexă există chipuri şi îi este şi mai uşor să le analizeze, nefiind bruiat de celelalte detalii. Totodată, „codarea” feţelor ne ajută să recunoaştem şi persoanele pe care nu le-am mai văzut de mult timp, configuraţia liniilor orizontale ale feţei suferind puţine modificări odată cu vârsta de la un anumit punct.

Aceste informaţii ne-ar putea ajuta să dezvoltăm programe de recunoaştere a feţei mai performante, importante pentru eficacitatea camerelor de filmat CCTV (closed-circuit television cameras), folosite din motive de securitate în spaţii publice aglomerate, precum aeroporturi sau centre comerciale. Totodată ele explică şi de ce uneori avem impresia ca vedem chipul cuiva privind nori sau flăcări.

Studiul echipei lui Steven Dakin a fost publicat în Journal of Vision.

Sursa: ScienceDaily.com, UCL News.