Plantele sunt capabile, de asemenea, să ia decizii complexe. Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă de la Helmholtz Center for Environmental Research (UFZ) şi University of Göttingen care au încheiat investigaţiile asupra lui Berberis vulgaris. Aceasta s-a dovedit capabilă să renunţe la propriile seminţe pentru a preveni infestarea cu un parazit.
Plantele sunt capabile, de asemenea, să ia decizii complexe. Cel puţin aceasta este concluzia la care oamenii de ştiinţă au ajuns după încheierea investigaţiilor pe care le-au efectuat asupra lui Berberis vulgaris (n.t. un arbust spinos din familia Berberidaceae) care s-a dovedit că poate renunţa la propriile seminţe pentru a preveni infestarea cu un parazit. Aproximativ 2.000 de boabe ale acestei plante au fost utilizate în studiul de faţă din diferite regiuni din Germania. Acestea au fost examinate pentru a se verifica prezenţa unor semne pătrunzătoare pe suprafaţa lor şi ulterior ele au fost studiate în interior pentru a se verifica dacă au fost infestate cu larvele unei specii de musculiţe de fructe (Rhagoletis meigenii).
Credit: Steffen Hauser/botanikfoto
Rezultatele sunt primele dovezi ecologice cu privire la existenţa unui comportament complex în rândul plantelor. Ele indică faptul că această specie are o memorie structurală, este capabilă să distingă diferenţa dintre condiţiile interioare şi cele exterioare şi poate anticipa riscurile viitoare, afirmă oamenii de ştiinţă în American Naturalist, o revistă de renume în domeniul ecologiei teoretice.
Berberis vulgaris este o specie de arbust ce poate fi întâlnit în toată Europa. El este înrudit cu viţa de vie Oregon (Mahonia aquifolium) care este nativă din America de Nord, dar care s-a răspândit şi în Europa. Oamenii de ştiinţă au comparat cele două specii pentru a găsi o diferenţă marcantă în ceea ce priveşte infestarea cu un parazit, o specie de musculiţe tephritid ale căror larve se hrănesc de fapt cu seminţele de Berberis vulgaris. S-a descoperit o populaţie de zece ori mai mare a acestor dăunători în cazul strugurilor Oregon, anunţă dr. Harald Auge, un biolog de la UFZ.
Din acest motiv oamenii de ştiinţă au examinat mai îndeaproape seminţele de Berberis vulgaris. Aproximativ 2.000 de boabe ale acestei plante ce au provenit din diferite regiuni din Germania au fost utilizate în acest studiu, ele fiind examinate pentru a se verifica prezenţa unor semne pătrunzătoare pe suprafaţa lor şi ulterior fiind studiate şi în interior pentru a se verifica dacă au fost infestate cu larvele unei specii de musculiţe tephritid (Rhagoletis meigenii). Acest parazit străpunge boabele de Berberis vulgaris pentru a-şi depune ouăle în interiorul lor. În cazul în care larva este capabilă să se dezvolte, ea se va hrăni cu seminţele din boabe. O caracteristică specială a Berberis vulgaris este aceea că fiecare boabă are de obicei două seminţe şi că planta este capabilă să oprească dezvoltarea seminţelor sale pentru a economisi din resursele de care dispune la un moment dat. Acest mecanism este utilizat, de asemenea, pentru a se apăra de musculiţa tephritid. Dacă o sămânţă este infestată de acest parazit atunci, în cursul dezvoltării sale, larva se va hrăni cu ambele seminţe. Dacă însă planta va întrerupe creşterea seminţei infestate, atunci parazitul din acea sămânţă va muri şi, de asemenea, a doua sămânţă din boabă va fi salvată.
Atunci când au analizat seminţele, oamenii de ştiinţă au realizat o descoperire surprinzătoare: „seminţele de fructe infestate nu sunt întotdeauna avortate, acest lucru depinzând mai mult de cât de multe seminţe se află în boabe", explică dr. Katrin M. Meyer care a analizat datele la UFZ şi care în prezent lucrează la University of Goettingen. În cazul în care fructul infestat conţine două seminţe, adică în 75% dintre cazuri, planta va renunţa la seminţele infestate, pentru a salva a doua sămânţă ce este intactă. Dacă totuşi fructul infestat conţine o singură sămânţă, atunci planta va renunţa la sămânţa infestată în doar 5 la sută dintre cazuri. Datele obţinute de cercetători au fost utilizate în cadrul unui model computerizat care a permis o înţelegere mai bună a acestui proces. Utilizând rezultatele obţinute cu ajutorul modelului computerizat, oamenii de ştiinţă au reuşit să dovedească că plantele supuse acţiunii paraziţilor reacţionează foarte diferit în comparaţie cu cele care nu au fost atacate de aceşti dăunători. „Dacă Berberis vulgaris ar renunţa la un fruct ce conţine doar o sămânţă infestată, atunci întregul fruct ar fi pierdut. În schimb se pare că planta se bazează pe faptul că larva ar putea muri în mod natural, ceea ce este o posibilitate. Chiar şi o şansă redusă este mai bună decât niciuna", explică dr. Hans-Hermann Thulke de la UFZ. „Acest comportament anticipativ, prin care pierderile anticipate şi condiţiile exterioare sunt analizate de către plantă, ne-a surprins foarte mult. Mesajul din studiul nostru este acela că inteligenţa plantelor poate fi inclusă în domeniul ecologiei".
Dar cum ştie Berberis vulgaris ce se află în fiecare fruct după ce musculiţa tephritid a înţepat o boabă? Nu este încă clar cum planta prelucrează aceste informaţii şi cum s-a dezvoltat acest comportament complex în cursul evoluţiei sale. Viţa de vie Oregon care este înrudită cu Berberis vulgaris există în Europa de 200 de ani şi deşi a fost expusă riscului de a fi infestată de larvele musculiţei tephritid încă nu a dezvoltat o strategie de apărare comparabilă cu cea a lui Berberis vulgaris. Aceste noi descoperiri evidenţiază unele abilităţi subestimate ale plantelor şi în acelaşi timp ele dau naştere la noi întrebări.
Traducere de Cristian-George Podariu după intelligent-assumed cu acordul editorului
