WISE. Conceptie artistDupă ce au fost studiate sute de milioane de obiecte de pe bolta cerească, misiunea Wide-Field Infrared Survey Explorer (WISE) a NASA a anunţat că nu există nicio dovadă privind existenţa vreunui ipotetic corp ceresc în sistemul nostru solar cunoscut sub numele de „planeta X".

 

 

Cercetătorii au presupus anterior existenţa unui corp ceresc de mari dimensiuni, neobservat până în prezent, care s-ar afla undeva dincolo de orbita lui Pluto. În afară de denumirea de „planeta X", acest corp ceresc a mai fost denumit inclusiv „Nemesis" sau „Tyche".

Wise. Imaginea 1

O stea din apropiere iese în evidenţă prin culoarea sa roşie în cadrul acestei imagini ce a fost obţinută prin programul Digitized Sky Survey. Credit imagine: DSS/NASA/JPL-Caltech.



Un nou studiu, care a presupus o verificare a observaţiilor astronomice în lumină infraroşie obţinute cu ajutorul lui WISE şi care au acoperit întregul cer, nu a identificat niciun obiect de mărimea lui Saturn sau mai mare într-o regiune a spaţiului ce se întinde pe o distanţă de 10.000 de unităţi astronomice (UA) în jurul Soarelui și, de asemenea, niciun obiect mai mare decât Jupiter nu se află într-o vecinătate a Soarelui de până la 26.000 UA. O unitate astronomică (UA) este egală cu 93 milioane de mile. Pământul se află la o distanţă de 1 UA, iar Pluto la aproximativ 40 UA faţă de Soare.

„Exteriorul sistemului solar nu conţine, probabil, nicio planetă gigantă formată din gaz sau o stea companion mică", a declarat Kevin Luhman din cadrul Center for Exoplanets and Habitable Worlds al Penn State University, University Park, autorul unei lucrări publicate în Astrophysical Journal care descrie rezultatele obţinute de astronomi.

Cu toate acestea, căutările prin catalogul WISE au condus la identificarea unor noi obiecte cosmice. Un al doilea studiu a evidenţiat existenţa mai multor obiecte cereşti ce se află în „curtea" Soarelui, reprezentate de stele şi corpuri cereşti reci denumite stele pitice maro.

„Sisteme stelare vecine care erau ascunse vederii au putut fi identificate prin intermediul datelor WISE", a declarat Ned Wright de la University of California, Los Angeles, cercetătorul principal al misiunii.

Wise. Imaginea 2

În datele obţinute cu ajutorul telescopului spaţial Wide-field Infrared Survey Explorer al NASA nu s-au găsit dovezi privind existenţa unui corp ipotetic care a fost de multe ori menţionat sub numele de „planeta X". Credit: Penn State University.

Cel de-al doilea studiu WISE s-a concentrat asupra obiectelor cosmice aflate dincolo de sistemul nostru solar şi cu această ocazie s-au identificat 3.525 noi obiecte cosmice (stele şi stele pitice maro) într-o regiune a bolţii cereşti ce se întinde până la o distanţă de 500 de ani-lumină de Soare.

„Am descoperit obiecte cosmice care au fost trecute cu vederea anterior", a spus Davy Kirkpatrick de la Infrared and Processing Analysis Center al NASA din cadrul California Institute of Technology, Pasadena, California. Kirkpatrick este autorul principal al celei de-a doua lucrări care a fost publicată, de asemenea, în Astrophysical Journal. Unele dintre cele 3.525 obiecte recent identificate pot fi găsite, de asemenea, în studiul lui Luhman, care a catalogat 762 obiecte.

Misiunea WISE a debutat în anul 2010 şi ea s-a încheiat la începutul anului 2011, perioadă în care a efectuat două scanări complete ale cerului, cu un decalaj de şase luni între scanări. Studiul a capturat imagini pentru aproape 750 de milioane de obiecte cosmice, asteroizi, stele şi galaxii. În noiembrie 2013 NASA a publicat datele obţinute datorită programului AllWISE, ceea ce le permite acum astronomilor să compare cele două imagini ale bolţii cereşti pentru a identifica obiectele în mişcare.

În general, cu cât un obiect din imaginile WISE se deplasează mai mult într-o anumită perioadă de timp, cu atât mai aproape este acesta de noi. Acest indiciu vizual reprezintă un efect similar celui remarcat de cineva care observă cum apare un avion care zboară aproape de sol în comparaţie cu acelaşi avion, dar care zboară la o altitudine mai mare. Deşi se deplasează cu aceeaşi viteză, avionul aflat la o altitudine mai mare va părea că se deplasează mai încet.

Căutarea acestor obiecte în mişcare printre datele WISE a condus la descoperirea unora dintre cele mai apropiate stele de noi. Aceste descoperiri includ o stea situată la aproximativ 20 de ani-lumină depărtare în constelaţia Norma, aşa cum s-a anunţat în luna martie, o pereche de stele pitice maro aflate la numai 6,5 ani-lumină depărtare, ceea ce înseamnă că acesta reprezintă cel mai apropiat sistem stelar de noi care a fost descoperit după aproape un secol.

În ciuda unui număr mare de noi vecini ai Soarelui care au fost descoperiţi de către WISE, „planeta X" nu s-a arătat. Speculaţiile anterioare privind existenţa acestui obiect ipotetic au rezultat, în parte, în urma studiilor geologice care au sugerat că ar exista o sincronizare periodică între acesta şi extincţiile în masă de pe Pământ. Ideea a fost că o planetă mare sau o stea mică, care s-ar putea afla ascunse în cele mai îndepărtate regiuni ale sistemul nostru solar, ar putea trece periodic prin benzile de comete exterioare sistemului solar pe care le-ar trimite spre planeta noastră. Teoriile care au asociat extincțiile în masă de existenţa planetei X au fost în mare parte eliminate chiar înainte de noul studiu WISE.

Wise. Imaginea 3

Într-un clasament al celor mai apropiate sisteme stelare de Soare, WISE J104915.57-531906 se află pe locul al treilea și el este indicat în mijlocul imaginii de mai sus, care a fost obţinută de Wide-field Infrared Survey Explorer (WISE) al NASA. Credit: NASA/JPL/Gemini Observatory/AURA/NSF.

Alte teorii care s-au bazat pe orbitele neregulate ale cometelor au postulat, de asemenea, existenţa unui corp ceresc de tipul unei planete X. Noul studiu WISE furnizează acum argumente şi împotriva acestor teorii.

Ambele studii WISE au fost capabile de a identifica obiecte pe care alte studii le-au ratat, ceea ce sugerează că multe alte corpuri cereşti aşteaptă, probabil, să fie descoperite în datele WISE.

„Noi credem că au mai rămas multe stele pe care le vom putea descoperi cu WISE. Nu cunoaştem atât de bine vecinătatea Soarelui nostru pe cât aţi putea crede", a spus Wright.

Telescopul spaţial WISE a fost dezactivat odată cu terminarea misiunii sale, în anul 2011. În septembrie 2013 a fost reactivat, redenumit NEOWISE şi i s-a atribuit o nouă misiune, aceea de a sprijini eforturile NASA în ceea ce priveşte identificarea potenţialelor obiecte periculoase ce se află în apropierea Pământului. De asemenea, NEOWISE va urmări asteroizii şi cometele cunoscute anterior, pentru a obţine date privind mărimea şi compoziţia acestora.



Traducere de Cristian-George Podariu după wise-survey-thousands-stars-planet, cu acordul Phys.org.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.