Scientia

Plecată de la cosmodromul din Plesetsk la ora 20:15, cea mai modernă versiune a rachetei Soyuz, Soyuz 2-1b, a reuşit să plaseze cu succes în spaţiu după un zbor de 3,5 ore o nouă platformă din generaţia Glonass M, satelitul Kosmos 2474.

Confirmând determinarea sa pentru finalizarea sistemului de navigaţie prin satelit, Rusia a reuşit duminică, 2 octombrie 2011, lansarea unui nou satelit Glonass.

Aceasta a fost prima lansare Glonass M la bordul rachetei Soyuz 2-1b, de obicei aceste lansări fiind efectuate cu ajutorul Proton M-Blok DM2.

Faţă de versiunea clasică, Soyuz 2-1b aduce modificări substanţiale ale sistemului de control prin instalarea unui modul suplimentar Fregat, mărirea tracţiunii treptei a treia prin înlocuirea clasicului RD110 cu un motor de tip RD124 şi o nouă capsulă de transport cu volum sporit pentru încărcătura utilă - fiind capabilă să transporte o masă de 3.6 tone pe o orbită de transfer geostaţionară.

Sistemul rusesc Glonass ajunge astfel la un număr de 28 de sateliţi pe orbită, foarte aproape de concurentul direct, GPS-ul american. Totuşi, ca să fim corecţi până la capăt, trebuie să spunem că 3 dintre platforme sunt vechi şi sunt ţinute în mentenanţă, iar 2 sateliţi sunt în teste încă (ultimul venit în constelaţie şi un altul lansat în februarie 2011 ce face parte din cea mai nouă versiune, blocul K). Aşadar la momentul actual putem vorbi doar de 23 de sateliţi funcţionali. Lucrurile se vor schimba însă, pentru că până la sfârşitul anului Rusia plănuieşte să trimită în spaţiu încă 4 noi sateliţi.

În ultima vreme guvernul rus a plasat domeniul aerospaţial pe lista priorităţilor sale pe termen lung, investind sume considerabile pentru modernizarea vechilor sisteme moştenite din timpul URSS sau pentru construirea unora noi.

Pentru a ţine pasul cu evoluţia sistemelor concurente de navigaţie prin satelit, sistemul Glonass urmează să beneficieze de o investiţie de 2,6 miliarde de dolari, iar speranţele iniţiale care vizau atingerea la nivelul anului 2011 a unui număr de 30 sateliţi operaţionali par destul de aproape de realizare.


Sistemul Glonass (“Globalnaya Navigationnaya Sputnikovaya Sistema” sau “Global Orbiting Navigation Satellite System”) a fost pus în funcţiune pentru prima dată în septembrie 1993 cu un grup de 12 sateliţi şi a ajuns la numărul proiectat de 24 de sateliţi pentru o acoperire globală, în decembrie 1995. Totuşi datorită problemelor financiare din acea perioadă şi din pricina lipsei unor noi investiţii, o parte din sateliţi au fost retraşi din activitate, fără a fi înlocuiţi.

Sistemul constă din 3 planuri orbitale, separate la 120 de grade şi sateliţii din acelaşi plan orbital separaţi la 45 de grade. Fiecare satelit efectuează o orbită circulară la o înălţime de 19100 km şi o înclinaţie de 64,8 grade şi are o perioadă orbitală de 11 ore şi 15 minute. Sateliţii sunt identificaţi unic de aşa numitul ‘slot number’ : primul plan orbital conţine sloturile 1-8, al doilea sloturile 9-16, iar al treilea sloturile 17-24.

Fiecare satelit transmite două tipuri de semnale, unul standard accesibil aplicaţiilor comerciale şi unul codificat de înaltă precizie folosit de aplicaţiile militare. Este vorba de fapt de 25 de canale separate de 0.5625 MHz în aşa numitele benzi de frecvenţă L1: 1602.5625 - 1615.5 MHz şi L2: 1240 - 1260 MHz.

Conform informaţiilor oficiale, atunci când sistemul va fi complet, se va ajunge la o eroare maximă de poziţionare de până la 70 m atât pe orizontală, cât şi pe verticală, iar eroarea de viteza se va situa la valoarea de 15cm/s (în cazul sistemului civil), eroarea scăzând până la 10-20m în cazul sistemului militar.

În urma unor studii efectuate în 2007,  a avut loc o schimbare importantă de concepţie şi s-a decis modificarea numărului de sateliţi de la 24 la 30 - însemnând astfel 8 sateliţi operaţionali, plus 2 de rezervă pentru fiecare plan orbital.

Noua generaţie de sateliţi Glonass-K care urmează să fie lansaţi (primul cum spuneam a fost deja lansat în februarie 2011) beneficiază de un design îmbunătăţit care ar trebui să le mărească perioada de operare (10 până la 12 ani) şi fiabilitatea, precum şi de dimensiuni şi greutate mai mică (750 kg) care ar permite înlocuirea lansatorului Proton-M cu Soyuz-2 (şi aproape o înjumătăţire a costului de lansare).

Sistemul rusesc de navigaţie prin satelit Glonass ajunge la generaţia K

Trebuie spus însă că planurile şi ambiţiile guvernului de la Moscova nu au putut fi puse în aplicare aşa de uşor. Programul spaţial rusesc a dat în ultimul timp semne de slăbiciune - management defectuos, întârzieri de programe, comunicaţie deficitară între diferiţii actori implicaţi în proces etc – semne care sunt probabil rodul slabei finanţări din ultima decadă.

La 50 de ani de la zborul lui Gagarin racheta Angara este în continuare doar în stadiul de proiect, cosmodromul Svobodnyy nu este încă deschis, proiectele deja începute suferă amânări importante şi se investeşte foarte puţin în tehnologie nouă.

Până de curând cel mai rău stătea însă programul de navigaţie prin satelit Glonass, în ciuda sumelor mari de bani investite în el. Într-o piaţă globală de navigaţie estimată la 60-70 miliarde de dolari anual, Rusia ţintea o nişă de 15% (adică 9-10 miliarde anual, suma care ar depăşi vânzările de armament), dar abia a reuşit să se menţină la 1%, mult sub aşteptările sale.

Lansarea acestui satelit Glonass, a doua a lunii septembrie, vine ca o gură de oxigen pentru programul spaţial rusesc. Rusia a reluat zborurile pe 20 septembrie după accidentele din august şi încearcă să infirme astfel îngrijorarea cu privire la scăderea capacităţii programului său. 

În luna august Rusia a bifat 2 eşecuri consecutive - o chestiune surprinzătoare pentru un program spaţial atât de dezvoltat, dar care nu sunt singulare urmând unor alte accidente din decembrie 2010 (când trei sateliţi Glonass au for pierduţi) şi februarie 2011 (când satelitul GEO-IK2 1 nu a mai ajuns pe orbită) pe fondul unor probleme severe de management la nivelul agenţiei spaţiale ruse.

Pe 18 august Rusia a trimis spre orbită la bordul unui lansator Proton M Breeze M cea mai nouă platforma de telecomunicaţii Ekspress. Noul satelit Express AM4 cantarea 5775 kg şi fusese construit în cooperare de Khrunichev Space Center şi EADS Astrium pe o arhitectură de tip Eurostar 3000.

El trebuia să intre în flota Russian Satellite Communications Company (RSCC) ce mai număra alţi 11 sateliţi de telecomunicaţie şi să opereze de la slotul orbital 80 grade est, pentru aproximativ 15 ani, 30 de transpondere în banda C, 28 de transpondere în banda Ku, 2 transpondere în banda Ka şi 3 transpondere în banda L.

Din păcate lansarea a fost una eşuată, staţiile de sol pierzând contactul cu rachetă în timpul ascensiunii, după cea de-a patra activare a modulului de control orbital Breeze M (în total un număr de 5 activări ar fi trebuit să aibă loc pentru acest zbor).

Al doilea eşec şi cel mai notabil, prin prisma severităţii impactului pe care îl are în plan internaţional a fost subperformarea pe 24 august 2011 a lansatorului Soyuz ce ar fi trebuit să lanseze containerul Progress M -12 M spre staţia spaţială internaţională.

Treaptă a treia a rachetei Soyuz s-a oprit prematur la numai 325 de secunde de la desprinderea de la sol, iar cargoul Progress M a rămas ataşat, reintrând ulterior în atmosfera împreună cu ansamblul rachetă şi prăbuşindu-se într-o zonă nelocuită a Rusiei.

Aceasta a fost practic prima pierdere a unui cargo Progress-M de la intrarea sa în operare în anul 1978 şi vine într-un moment total nepotrivit acum când Space Shuttle a fost retrasă din activitate, iar misiunile ATV3 şi HTV3, alternativele la deservirea ISS sunt amânate pentru 2012.

Sub aceste auspicii s-a luat în calcul inclusiv abandonarea pe termen scurt a staţie de către astronauţi, în condiţiile în care aceştia nu ar putea fi alimentaţi cu provizii de pe Pământ.

Cum aminteam mai devreme, pentru câteva săptămâni întregul program spaţial rusesc a fost suspendat pentru o nouă anchetă şi stabilirea cauzelor exacte care au făcut posibile aceste accidente. Desigur acest lucru are consecinţe economice majore şi firesc a atras din nou nemulţumirea guvernului rus, astfel că putem aştepta din nou măsuri drastice şi schimbări la cel mai înalt nivel în industria spaţială a ţării.

Articol preluat de pe site-ul SpaceAlliance.ro, cu acordul editorului.