Tipărire
Categorie: Cercetătorii români şi realizările acestora
Accesări: 2259

Eugen BădărăuStrăzile au nume generice (ca, de exemplu, Victoriei ori Revoluţiei), au nume de oraşe, au nume de ţări, de pomi. Cele mai multe poartă numele unor oameni. De cele mai multe ori considerăm că între numele unor străzi apropiate nu există nicio legătură.

 

 

Spre exemplu, în Timişoara sunt două străzi care poartă numele Remus şi Zoe. Puţini ştiu că ele sunt legate de academicianul Remus Răduleţ  şi de soţia acestuia, Zoe. În Bucureşti, două străzi perpendiculare poartă numele Eugen Bădărău şi Constantin Miculescu. Oare este vreo legătură între cele două nume?


Studiile  în inginerie şi în fizică


Eugen Bădărău s-a născut la data de 19 septembrie 1887 în localitatea Folteşti-Ismail, judeţul Galaţi. A urmat şcoala  primară în localitatea natală  şi  liceul la Ismail. A susţinut examenul de bacalaureat în 1905. Se simţea atras de inginerie, aşa că, în acelaşi an, a plecat la Graz, în Austria şi s-a înscris  la Techniche Hochschule. A rămas aici până în 1907 şi a urmat cursurile de inginerie timp de doi ani. Una dintre disciplinele audiate în această perioadă, fizica, l-a atras în mod deosebit mai ales prin partea sa teoretică şi de aceea a decis să plece în Italia, la Pisa, unde fizica teoretică era  bine cotată. Aşadar, în perioada 1907- 1911 a studiat la Pisa, iar în 1911 obţine licenţa în fizică. Continuă activitatea aici în calitate de doctorand, sub îndrumarea profesorului Angelo Battelli, ocupându-se  cu verificarea experimentală a formulei  Clausius-Mossotti pentru aer şi pentru alte  amestecuri de gaze comprimate până la  300 atmosfere. Fizicianul italian Ottaviano-Fabrizio Mossotti a publicat o carte în 1850 în care a analizat constantele dielectrice a două medii diferite, iar formula matematică a fost propusă de fizicianul german Rudolf Clausius în 1879, dar  cu referire la indicele de refracţie. În 1912 obţine titlul de doctor cu  teza "Constanta dielectrică  a gazelor şi a amestecurilor de gaze". În următorii doi ani, 1912-1914 a lucrat ca asistent la Universitatea din Pisa, în cadrul Institutului de Fizică experimentală. A continuat cercetările începute în cadrul tezei de doctorat  studiind gazele comprimate până la 350 atmosfere.


Inventator  al unui tip de interferometru


Identifică  o noi direcţii  de cercetare în domeniul opticii şi decide să  plece în Rusia. Din 1914 a ocupat un post de asistent la Institutul de Fizică din Petrograd unde a lucrat sub coordonarea  fizicianului rus Abram Fiodorovici Ioffe, de la Universitatea din Petrograd, devenit ulterior Leningrad. Acum, acest institut poartă numele profesorului Ioffe. Evenimentele istorice din 1917 îl prind în acest oraş, dar Eugen Bădăru  îşi continuă activitatea  de cercetare  devenind, în 1917, şef de secţie la Institutul de optică. Şi-a axat cercetările  asupra problemelor de optică studiind  birefringenţa  corpurilor izotrope în câmp magnetic. Pentru determinarea  indicilor de refracţie  ai gazelor  a inventat un nou tip de interferometru pe care l-a prezentat, sub forma unei comunicări ştiinţifice, la primul congres de ştiinţă organizat la Petrograd în 1918. Pe baza rezultatelor  cercetărilor efectuate obţine în 1918  titlul  de  doctor docent  şi  este numit profesor  la Institutul Fototehnic Superior unde lucrează  timp de aproape trei ani, până în 1921.


Profesor la universităţile din România


În 1921 este  solicitat  să vină la Universitatea din Cernăuţi. Menţionez că Universitatea din Cernăuţi a fost înfiinţată în 1875 şi a fost multă vreme renumită în Austro-Ungaria, iar oraşul  Cernăuţi  din Bucovina de nord, situat pe malul Prutului, aparţinea din nou României, după ce timp de 143 de ani, din 1775  până în 1918, aparţinuse Imperiului Habsburgic.

Eugen Bădărău  activează aici ca profesor agregat, apoi ca profesor titular la Catedra de fizică teoretică şi experimentală. A condus laboratorul de fizică experimentală, iar în perioada 1926-1928 chiar şi Facultatea de Ştiinţe, în calitate de decan. În cadrul laboratorului de fizică experimentală a iniţiat o nouă direcţie de cercetare axată pe fizica descărcărilor în gaze. De aceea este  considerat fondatorul şcolii româneşti de fizica plasmei.

În 1934  se înfiinţează la Universitatea din Bucureşti catedra de fizică corpusculară, iar Eugen Bădărău este chemat să conducă  activitatea ştiinţifică a acestei catedre, care un an mai târziu, devine  catedra de acustică, optică şi  fizică moleculară, de care se ocupă până în  1962.


Direcţii de cercetare


Cercetările efectuate de Eugen Bădărău  au  acoperit o gamă foarte largă de domenii ale fizicii, începând cu descărcările electrice în gaze şi fizica plasmei, domeniu în care este considerat  fondator  al şcolii româneşti. A dat o explicaţie originală  mecanismului descărcărilor electrice luminiscente  şi a determinat coeficientul de ionizare  în gaze mono- şi poliatomice. A efectuat cercetări în domeniul opticii şi spectroscopiei, inventând un nou tip de interferometru. A fost printre primii din lume  care au dovedit experimental emisia electronică a metalelor bombardate cu ioni pozitivi.

Spectaculoase au fost şi  cercetările din domeniul acusticii şi ultraacusticii aplicate  la combaterea poluării sonore, la controlul materialelor de construcţie sau pentru stimularea germinaţiei plantelor. La fel de spectaculoase au fost şi aplicaţiile descărcărilor în gaze pentru obţinerea  de parfumuri.

Iată ce spunea Eugen Bădărău despre aceste cercetări. "Nu pot uita clipa în care din metan, în timpul cercetărilor noastre, a ieşit formol, prin  descărcare în scânteie. Am simţit cu toţii un miros pătrunzător. Ne-am privit miraţi. Să fie formol? Să vedem ce zice analiza! La analiză am constatat  că mirosul nu ne înşelase: era într-adevăr formol. Formol – pornind de la gaz  metan. Şi dacă e să alunec pe panta confidenţelor, atunci trebuie să mărturisesc că în laboratoarele noastre s-au produs multe parfumuri excepţional de frumos mirositoare. Căci din gaz metan amestecat cu brom, prin descărcare electrică, am obţinut bromuri cu miros pe care cei mai mari parfumeuri l-ar fi invidiat… Poate că, cine ştie  când, fabricanţii de parfumuri vor merge pe calea deschisă de noi."                                                         

Rezultatele obţinute au fost publicate în numeroase articole şi comunicări ştiinţifice, dar şi în câteva cărţi de referinţă printre care Bazele acusticii moderne, apărută în 1952, Fizica descărcărilor în gaze, publicată de  Editura Academiei Române în 1957 şi Gaze ionizate. Descărcări electrice în gaze, apărută la Editura tehnică în 1964.

Într-un interviu din 1967 spunea: "Secretul marilor descoperiri constă în muncă şi spirit de observaţie, combinate cu simţ al perspectivei şi inteligenţei."


Recunoaştere


S-a bucurat de multe dovezi de recunoaştere, cea mai  importantă fiind primirea la  data de 12 august  1948 ca membru titular al Academiei Române. Avea 61 de ani. La iniţiativa sa a fost înfiinţată în 1955  Comisia de acustică a Academiei,  fiind apoi  şi preşedintele acestei Comisii. În perioada 1949- 1956  a condus  Secţia  de optică şi spectroscopie  din cadrul Institutului de Fizică Atomică de  la Măgurele, iar apoi, în intervalul 1956-1975 a fost  Directorul  Institutului de Fizică al Academiei.

Pentru activitatea sa a primit  în 1962  titlul  de "Om de ştiinţă emerit", iar în  în 1966, Ordinul "Meritul ştiinţific".

Personalitate complexă, de o vastă cultură, a cântat la vioară într-un cvartet, a iubit literatura, în special  romanul clasic în care Tolstoi şi Dostoievski au ocupat un loc important. Poate şi de aceea a fost drector tehnic al Radiodifuziunii Române în perioada 1940-1944.

O stradă din Bucureşti poartă numele său. Interesant de menţionat  că aceasta  porneşte din strada Constantin Miculescu, cel pe care Eugen Bădărău  l-a succedat ca profesor la Universitatea din Bucureşti. Continuitate în timp şi spaţiu!

Chiar şi crezul său de viaţă  îmbină ştiinţa cu frumosul: "Am dorit să-mi aduc contribuţia la realizarea visului întregii omeniri, o viaţă  senină, frumoasă".

S-a stins din viaţă la data de 11 martie 1975 în Bucureşti.

Articol preluat de pe gheorghe.manolea.ro cu acordul autorului