Scientia

Ca şi alte tipuri de fitoplancton, cocolitoforele sunt plante marine unicelulare ce trăiesc în număr mare în straturile de la suprafaţă ale oceanului. Spre deosebire de oricare altă plantă din ocean, cocolitoforele se înconjoară cu un strat de calcar (calcit).

Imaginea de sus arată numărul mare de cocolite desprinse, adunate prin filtrarea oceanului cu o plasă, în timpul unei înfloriri.

Aceşti „solzi”, cunoscuţi sub numele de „cocolite”, au formă de capac şi au 3 miimi dintr-un milimetru în diametru. Ce cocolitele au lipsă în mărime, recuperează în volum. La un moment dat un singur cocolitofor este ataşat sau înconjurat de cel puţin 30 de „solzi”. Cocolitele suplimentare sunt aruncate în apă atunci când cocolitoforele se înmulţesc asexuat, mor sau fac pur şi simplu prea mulţi „solzi”. În zone cu trilioane de cocolitofore, apa va avea o culoare turcoaz-opacă din cauza norului dens de cocolite. Oamenii de ştiinţă estimează că organismele aruncă mai mult decât 1,5 milioane de tone (1,4 miliarde de kilograme) de calcit pe an, ceea ce le face producătorii cei mai importanţi de calcit din ocean.

Unde trăiesc cocolitoforele?

Fotografia de mai sus arată culoarea apei ce conţine o înflorire de cocolitofore. Oamenii de ştiinţă folosesc o plasă foarte fină să colecteze Emiliania huxleyi, o specie de cocolitofore. (fotografie de Patrick Holligan).

Cele mai multe fitoplanctonuri au nevoie atât de lumină solară, cât şi de nutrienţi din adâncul oceanului. Locul ideal pentru ei este la suprafaţa oceanului, în locuri unde o mulţime de apă încărcată cu nutrienţi este adusă din adâncurile oceanului prin curenţii de convecţie. În contrast, cocolitoforele preferă să trăiască la suprafaţă, dar în apă de temperatură medie şi săracă în nutrienţi.

Cocolitoforele nu concurează bine cu alte fitoplanctonuri. Spre deosebire de „verişorii” lor, cocolitoforele nu au nevoie de un influx constant de mâncare proaspătă pentru a trăi. Cocolitoforele adesea prosperă în zone unde competitorii lor nu au ce mânca. De obicei, odată ce se află într-o regiune, ajung să domine şi devin peste 90% din fitoplanctonul din zonă.

Cocolitoforele trăiesc cel mai mult în regiunile subpolare. Alte locuri unde înfloririle se întâlnesc regulat sunt pe coasta de nord a Australiei şi apele din jurul Islandei. În ultimii ani, înfloriri pe arii întinse au fost descoperite în Marea Bering. Acest lucru i-a surprins pe oamenii de ştiinţă, întrucât Marea Bering are în mod normal apă bogată în nutrienţi. 




Ce fac cocolitoforele pentru mediu?

Imaginea este făcută din spaţiu şi arată o înflorire de cocolitofore din sudul Islandei. Curenţii oceanului şi vârtejurile pot fi văzute în părţile apei ce au o culoare blue-verzuie. (Imagine aparţinând lui Norman Kuring).

În mod normal, cocolitoforele nu sunt dăunătoare celorlalte vieţuitoare din ocean. Condiţiile cu puţini nutrienţi ce permit cocolitoforelor să existe va omorî adesea fitoplanctonurile mai mari. Mulţi dintre peştii mici şi zooplanctonurile ce mănâncă în mod normal fitoplancton, adesea se desfată şi cu cocolitofore. În zonele sărace în nutrienţi, unde alte tipuri de fitoplancton sunt rare, cocolitoforele sunt o sursă binevenită de nutriţie.

Pe termen lung, aceste plante par să fie bune pentru mediu. Cocolitoforele îşi fac cocolitele dintr-o parte de carbon, o parte de calciu şi trei părţi de oxigen ( CaCO3). De fiecare dată când o moleculă de cocolit este făcută, unui atom de carbon mai puţin îi este permis să circule liber în lume şi să contribuie la formarea gazelor de seră şi la încălzirea globală. Trei sute douăzeci de pounzi ( 1 pound= 453,59 g)  de carbon merg în fiecare tonă de cocolite produsă. Tot acest material se scufundă inofensiv pe fundul oceanului pentru a forma sedimente.

Efectul pe termen scurt asupra mediului este oarecum mai complex. Acest efect are din nou legătură cu formarea de cocolite şi reacţia chimică implicată în proces. Reacţia chimică ce formează cocolitele, generează, de asemenea, o moleculă de dioxid de carbon, un puternic gaz cu efect de seră, format din oxigenul şi carbonul deja existent în ocean. În timp ce o mare parte din gaz este aspirat înapoi de către cocolite (toate plantele iau dioxid de carbon pentru a se hrăni), o parte din el scapă în atmosferă şi imediat devine parte a problemei gazelor cu efect de seră. Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi în privinţa efectului pe termen scurt, deoarece gazele cu efect de seră vor face ca straturile superioare ale oceanului să devină mai temperate şi mai stagnante. Acest lucru va face să crească numărul cocolitelor din lume, ce vor produce mai multe gaze cu efect de seră.

Cocolitoforele afectează pe termen scurt, de asemenea, climatul global prin creşterea albedoului oceanelor. Albedoul este fracţiunea din energia luminoasă pe care un obiect o reflectă- valorile mai ridicate de albedo indică mai multă lumină reflectată. Înfloririle de cocolitofore reflectă aproape toată lumina vizibilă care le loveşte. Întrucât cea mai mare parte din această lumină este reflectată, mai puţin din ea este absorbită de ocean şi stocată sub formă de căldură.