Scientia

În 1665, Robert Hook, analizând la microscop tulpini de plută, observă că materialul este împărţit în mai multe compartimente, aproximativ egale, semănând cu nişte cămăruţe. Le denumeşte celule. De aici, în următoarele secole, savanţii încep studierea celulei.

Odată cu evoluţia microscopului, tot mai puţine secrete au rămas nedescoperite în celulă. Celulele pot fi de două feluri, eucariote (cu nucleu) şi procariote (fără nucleu). În general, celulele eucariote păstrează proprietăţi comune, alcătuirea şi funcţionarea lor fiind uşor de comparat cu o cetate medievală. Iată, mai jos, o scurtă incursiune în lumea celulei.

„Zidurile” celulei (membrana celulară) au rolul de a o proteja de mediul extern şi de a menţine în interior conţinutul celular. Membrana celulară este formată dintr-un dublu strat de lipide, având pe alocuri proteine care o traversează, unele complet, altele incomplet, cu diferite roluri: în semnalizare, în apărare, în diferite schimburi cu mediul extern. La celula vegetală există un înveliş (perete celular), care îi asigură o protecţie suplimentară.

În mijlocul „cetăţii” găsim regele sau nucleul celulei. Acesta are formă sferică, fiind învelit într-o membrană nucleară. Nucleul conţine materialul genetic al celulei (ADN sau ARN) şi echipamentul necesar replicării sale în vederea diviziunii. În interior nucleul conţine cromatina (o nucleoproteină cu rol în păstrarea ADN-ului) şi nucleolii (rol în sinteza unor proteine). Rolul nucleului e comparat cu rolul regelui în cetate, care ia toate deciziile şi decide orice acţiune.

Ca o cetate adevărată, celula are proprii ei locuitori, organitele celulare care îndeplinesc cele mai diverse funcţii, asigurând integritatea funcţionării celulei.

Ribozomii (descoperiţi de savantul român Emil Palade, care a luat şi premiul Nobel) au rolul de a sintetiza proteine. Asamblaţi în nucleu, aceştia sunt formaţi din două subunităţi şi  se pot găsi ataşaţi pe reticulul endoplasmatic sau liberi în citoplasma celulară. Intervin în diviziunea celulei prin sinteza materialui genetic (translaţie).

Reticulul endoplasmatic este organitul cu cea mai complexă organizare şi cea mai mare diversitate funcţională. Este alcătuit dintr-o reţea de canale şi cisterne, delimitate de membrane individualizate, ce străbat citoplasma de la membrană la nucleu. Are rol în sinteza unor proteine, a lipidelor (trigliceride, fosfolipide, sfingolipide şi colesterol) sau a unor porţiuni de membrană.

Orice cetate are gardienii ei, astfel şi celula noastră are nevoie de un sistem de pază, rol îndeplinit de lizozomi. Prin enzimele sale şi mecanismele ce folosesc radicali de oxigen, acesta asigură o epurare celulară faţă de orice particulă pătrunsă în interior sau faţă de propriile structuri când acestea îşi alterează funcţia.

„Uzina energetică” a celulei este mitocondria, un organit cu membrană dublă, ce îndeplineşte rolul de a sintetiza ATP (necesar în producerea energie). Mitocondria a fost considerată un parazit primordial (prezintă propriul material genetic) ce a pătruns în celulă dezvoltând o relaţie de simbioză cu această.

În celulă se mai găsesc şi alte organite, unele specifice (miofibrile), altele comune (aparatul Golgi), fiecare dintre acestea îndeplinind un rol bine definit, celula deţinând propriile mecanisme de control al activităţii sale.

Citeşte şi:
Cum funcţionează celula?
Diviziunea celulară pe înţelesul tuturor