Scientia

Vă aflaţi la filtrul de cafea din birou. Luaţi un pliculeţ roz într-o zi, unul albastru a doua zi. Aţi încercat cilindrul cu zahăr de lângă bolul cu pacheţele, dar niciodată nu e suficient ca să îndulciţi cafeaua. Dar oare ce se află în aceste pliculeţe cu îndulcitori artificiali?

Şi caloriile, nu uitaţi frica dumneavoastră de calorii ce vin cu combinaţia de glucoză şi fructoză. Aşa că încercaţi pliculeţe albastre şi roz şi galbene. Ce se află în aceste pliculeţe de îndulcitori artificiali şi cum sunt obţinute aceste chimicale? Vom răspunde acestor întrebări şi vom arunca o privire la beneficii şi dezavantajele acestora.


Cele trei pliculeţe pe care le pui în cafea

Aspartamul (din pliculeţele albastre şi componentă a majorităţii băuturilor dietetice, denumit Equal & Nutrasweet) şi zaharina (pliculeţele roz cu numele Sweet'N Low) sunt de între 200 şi 300 de ori mai dulci decât aceeaşi masă de zaharoză, în timp ce sucraloza (din pliculeţele galbene, Splenda) este de 600 de ori mai dulce. Însă calculele despre cât de dulci sunt aceste substanţe nu iau în calcul aditivii utilizaţi la un pliculeţ de îndulcitor, aşadar, nu, 600 de pliculeţe de zahăr natural nu sunt echivalentul unuia galben de sucraloză. Aceşti îndulcitori artificiali prezintă „beneficiul” dietetic că adaugă puţine calorii mâncărilor sau băuturilor, îndulcindu-le însă semnificativ. Acest lucru le permite persoanelor ce suferă de boli zaharate precum diabetul să se bucure de ceva dulce, ceea ce nu ar fi posibil altfel.


Cum se fabrică îndulcitorii artificiali?

În mod interesant, toţi cei trei îndulcitori artificiali uzuali au fost descoperiţi accidental când un chimist a decis să guste produsul unuia dintre experimentele sale, lucru ce nu se face de regulă. Aspartamul a fost un produs secundar al experimentelor din anii 1960 ai unor cercetători ce încercau să vindece ulcerul gastroduodenal, iar zaharina a fost descoperită la sfârşitul anilor 1800, când un cercetător ce studia gudronul de huilă şi-a vărsat o sticluţă pe mână şi a remarcat că pâinea era mai dulce. Însă descoperirea sucralozei în 1976 le depăşeşte de departe pe acestea, fiind descoperită de un cercetător ce a interpretat greşit instrucţiunile, înţelegând că trebuie să „guste” fiecare produs de reacţie. Oamenii ăştia de ştiinţă, ar mânca (şi poate chiar ar face) orice.

Sucraloza (Splenda) este obţinută din zaharoză, ca punct de plecare al unei reacţii chimice, ca în figura de mai jos (în molecula de zaharoză atomii de clor iau locul grupărilor hidroxil). Atomii de clor din sucraloză o fac greu de metabolizat, ceea ce înseamnă ca acest compus are puţine calorii, trecând prin corp şi fiind eliminat în urină şi fecale. Aspartamul este obţinut prin combinarea a doi aminoacizi, acidul aspartic şi fenilalanina, iar zaharina poate fi fabricată în mai multe moduri, fără să fie nevoie ca material de plecare de vreo substanţă similară vreunui zahar ori alt compus natural asemănător zahărului.

Îndulcitori artificiali ce au fost scoşi de pe piaţă

Frica consumatorilor de îndulcitorii artificiali utilizaţi în prezent este probabil rezultatul eliminării de pe piaţă a altor îndulcitori artificiali în ultimele decenii, precum dulcina şi ciclamatul, care era adesea utilizat la îndulcirea băuturilor sub formă de pudră. Un studiu realizat în 1969 a relevat că o combinaţie de ciclamat şi zaharină a cauzat cancer de vezică urinară în cazul şobolanilor. Studii ulterioare au arătat că ciclamatul era implicat în defecte de naştere, cancer de ficat şi încreţirea testiculelor, conducând la scoaterea imediată a acestuia de pe piaţa din SUA de către FDA (Administraţia Alimentelor şi a Medicamentelor). Ciclamatul poate fi încă achiziţionat drept îndulcitor în Europa şi Canada.


Studiu detaliat al îndulcitorilor artificiali

S-a demonstrat de atunci că zaharina nu cauzează cancer de vezică urinară, şi, deşi au existat îndoieli în trecut, EPA (Agenţia de Protecţie a Mediului) a declarat în 2010 că este sigură pentru oameni.

Aspartamul a fost atacat recent pe forumuri şi în raportatele media; cu toate acestea, FDA îl declară sigur atâta timp cât este consumat în cantităţi normale, iar un studiu al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor consideră că şi folosirea acestuia la scară largă este sigură. Aspartamul este însă dăunător celor cu fenilcetonurie, unul din compuşii rezultat din metabolismul aspartamului fiind fenilalanina. Sunt în desfăşurare studii referitoare la utilizarea dozelor mari de sucraloză, şi s-a arătat că reduce cantitatea de bacterii din sistemul digestiv al şobolanilor, dar nu au fost descoperite până la momentul actual efecte adverse. 


Alternative la îndulcitorii artificiali

Aceşti aditivi au fost aprobaţi de Administraţia Alimentelor şi a Medicamentelor şi sunt monitorizaţi atent atât la nivel industrial, cât şi la nivel academic. Pe care dintre aceştia îl utilizaţi, dacă utilizaţi vreunul, este în mare parte alegerea dumneavoastră. În calitate de chimist, prefer sucraloza, deoarece structura sa chimică se aseamănă cel mai mult cu cea a glucozei. Fără vreun motiv valid, acest lucru mă face să mă simt mai bine.

Dacă vă feriţi de îndulcitorii artificiali, aţi putea încerca o îndulcitorul natural numit xilitol, care are mult mai puţine calorii decât zahărul, ajută în lupta împotriva cariilor dentare şi poate preveni infecţiile urechii. De asemenea, doar pentru că utilizând un îndulcitor artificial nu există un surplus de calorii în mâncare sau în băuturi, acest lucru nu ar trebui să influenţeze cantitatea consumată. Şi deşi aceste substanţe ar putea funcţiona perfect pentru îndulcirea în grabă a băuturii şi pentru reducerea caloriilor, s-ar putea ca ele să nu funcţioneze în cazul gătitului datorită proprietăţilor lor chimice diferite. Orice aţi face, nu vă lăsaţi mama să facă negrese cu ciocolată utilizând numai Splenda – nu se va termina frumos.