Tânără mestecând gumăAi auzit de avertismente, precum: dacă înghiţi guma, aceasta va rămâne în sistemul digestiv pentru aproape un deceniu? Ceea ce ar însemna că există o probabilitate rezonabilă să aveţi gume de mestecat, agăţate în intestin, chiar acum. Dar chiar aşa e?

 

 

 

 


Dacă te uiţi la ingrediente - un amestec delicios de compuşi nedigerabili -  cu siguranţă pare posibil. Şi dacă te uiţi în cărţi de medicină, guma de mestecat a cauzat unele probleme serioase. Este posibil că avertismentele  mamei tale să fie adevărate?

 


Cele mai grave cazuri

Un articol din 1998 în revista Pediatrics a discutat trei cazuri în care copiii au avut nevoie de intervenţie după ce au înghiţit guma de mestecat. (Atenţie: ce urmează nu este pentru cei sensibili).

Prima poveste a fost despre un băiat de patru ani şi jumătate, care a fost dependent de mestecat de la vârsta de 2 ani. În final, părinţii săi l-au dus la control pentru a obţine ajutor, deja ajunsese la 7 gume de mestecat pe zi. În cazul lui, masa de gumă a creat un blocaj, medicii  fiind nevoiţi să le extragă manual.

Următorul subiect, de asemenea, tot un copil de patru ani, care primea drept recompensă de la părinţi gumă de mestecat de mai multe ori pe zi. Acesta înghiţea guma din gură imediat ce primea una nouă. În final, aceste gume s-au format într-o "masă multicoloră rectală", care a trebuit extrasă.

Povestea finală vine de la un consumator regulat de gumă de mestecat-o de un an şi jumătate ani. Fata se pare că a decis să-şi condimenteze "hrana", prin adăugarea a patru monede la guma mestecat. "Produsul" a trebuit să fie extras printr-un sistem special. Nu e bine!


Istoria gumei de mestecat

Acestea sunt câteva cazuri extreme. Este posibil însă să înghiţim accidental guma de secole. Întorcându-ne în timp, acum 7000 de ani i.e.n., bulgări de gudron au fost descoperiţi în nordul Europei, cu urme de dinţi pe ei; urmele de dinţi aparţineau unor copii cu vârsta cuprinse între 6-15 ani.

Mai târziu grecii mestecau  răşina din arborele de mastic, care ajuta la înlăturarea particulelor de mâncare mai mari rămase pentru dantură, dar şi având un rol în împrospătarea respiraţiei. Mai apoi, când coloniştii englezi s-au stabilit în America, unul din obiceiurile luate de la nativii americani a fost acela de a mesteca, în acest caz, răşină de molid.

Varianta modernă a gumei de mestecat, provine de fapt dintr-o greşeală de inginerie. În secolul al 19-lea, industriaşii colectau latex dintr-un anumit soi de copac din Yucatan, fiind un înlocuitor promiţător pentru cauciuc. În 1869, Antonio López de Santa Anna, un preşedinte exilat al Mexicului care locuia în Staten Island, s-a gândit să vadă despre ce e vorba. Santa Anna a cumpărat o tonă din substanţă din Mexic şi a angajat un inventator, Thomas Adams, pentru a se ocupa de procesul de vulcanizare. Singura problemă a fost că nu a funcţionat. Nu numai că proiectul a fost un eşec, dar Adams a rămas cu materialul.

Deşi substanţa nu putea fi folosită pentru anvelope, Adams a observat că materialul are unele calităţi remarcabile. Când răşina a fost uscată, de exemplu, el a descoperit că era insolubilă în apă şi destul de plastică. De ce s-a gândit apoi s-o introducă în gură, nu ştim. Dar ceea ce ştim este că a patentat materialul său masticabil în 1871. El a adăugat în cele din urmă arome, care a permis ca guma lui să fie mai bine vândută în magazinele de droguri ca parafină îndulcită, vândută pentru acelaşi scop. Un pic mai târziu, Wrigley, folosind un marketing superior, a făcut celebră guma de mestecat.


Ce se întâmplă cu adevărat?

Toţi am înghiţit accidental câteva tipuri de gumă de mestecat, dar este foarte puţin probabil că ele să se fi lipit de burta noastră. Este posibil ca piesele de cauciuc ar fi zăbovit un pic mai mult în sistemul nostru digestiv decât, să spunem, un milkshake, dar chiar şi această întârziere este discutabilă. Motivul: stomacul este, în fapt, un sistem foarte eficient în a împinge mai departe alimentele ingerate, digerate sau nedigerate.

Mare parte din ceea ce constituie o gumă de mestecat se încadrează în categoria "nedigerabil". Saliva este implicată în primii paşi privind digestia alimentelor şi poate penetra anumite alimente, dar în cazul gumei, un amestec natural de gumă şi răşină (circa 30% din gumă), saliva nu are mare succes.

Dar muşchii stomacului se contracta şi se relaxează, ca o râmă, forţând lucrurile pe care le înghiţim să-şi continue drumul print tractul digestiv. Dar asta nu înseamnă că trebuie să-ţi asculţi mama când avertizează asupra riscului ingerării gumei de mestecat. Tehnic vorbind, punctul ei de vedere este solid.

 

 

Traducere după hat-really-happens-when-you-swallow-your-gum.
Traducerea: Ana-Maria Mihai