Scientia

Musca neagră de carne sau Phormia regina este una dintre vietăţile pe care mulţi le-ar dori dispărute, pentru că au prostul obicei de a se hrăni direct din alimentele noastre, cu o insistenţă enervantă. Acest articol este dedicat mecanismului de hrănire la muscă şi cercetătorului care l-a descoperit, Vincent G. Dethier.

CUM SE HRĂNEŞTE MUSCA?

Cei mai mulţi dintre cititori cu siguranţă au avut curiozitatea de a urmări pentru câteva secunde o muscă în procesul hrănirii. Prin urmare vor şti că aceasta are un organ ciudat, asemănător trompei unui elefant, pe care îl foloseşte de fiecare dată când găseşte ceva de mâncat. În fapt, acea trompă se numeşte proboscis, în mod normal stă rulată sub capul muştei şi este folosită doar atunci când musca se hrăneşte ori bea apă. Proboscisul este folosit ca un aspirator minuscul cu ajutorul căruia hrana şi apa sunt transmise rapid către gură şi apoi aparatul digestiv al muştei. Dar această trompă nu are şi rolul de gusta hrana, de a face selecţia "comestibilităţii" substanţelor peste care dă musca în peregrinările ei; ea nu este o limbă, ci doar un canal pentru transferul hranei.

Ce nu vor şti cititorii, probabil, este că extinderea proboscisului este un act reflex care este declanşat de celule senzitive (un fel de papile gustative) care sunt localizate pe picioarele muştei şi care transmit informaţia către creier ori de câte ori o sursă de hrană este descoperită (în special apa dulce). Musca gustă literalmente cu picioarele. Odată ce proboscisul s-a activat, alte celule din corpul muştei sunt la rându-le activate pentru a permite mişcarea hranei în tractul digestiv.

MECANISMUL CONTROLULUI HRĂNIRII

Dar cum este controlat procesul hrănirii la muscă? Cum ştie musca faptul că a mâncat destul şi că nu mai are nevoie de hrană, chiar dacă aceasta este disponibilă? Aici intră în scenă Vincent G. Dethier (1915-1993), entomolog şi fiziolog american, care a studiat şi finalmente descifrat mecanismul hrănirii la muscă.

Vincent G. Dethier (1915-1993)

Dethier a observat că musca îşi activează proboscisul numai atunci când este însetată ori înfometată. Dacă luaţi o muscă, o hrăniţi, iar după câteva minute o puneţi cu picioarele într-o picătură cu apă dulce, veţi observa că aceasta nu mai este interesată de propria alimentaţie, deci nu va mai deschide trompa. După cum ştim, activarea proboscisului este un act reflex, deci nu musca alege când să-l activeze şi când nu. Atunci cum se întâmplă?

Pentru a afla, Dethier a luat-o metodic.  Atunci când musca ingerează hrană, aceasta ajunge întâi într-un sac de stocare asemănător unei guşi ori stomacului la om. Pentru a observa dacă în această guşă se află sursa vreunui semnal inhibitor al mecanismului hrănirii, cercetătorul a înlăturat chirurgical guşa.  Nu s-a observat nici un efect, deci inhibiţia nu era comandată de aici.

În continuarea guşii se află un fel de intestin. Dethier a plasat hrană direct în acesta, dar nu a observat, din nou, nici o modificare în mecanismul inhibiţiei hrănirii: nu se declanşa saţietatea prin plasarea hranei în acest intestin. Să fie atunci semnalul inhibitor dat de particule din sânge? S-a efectuat hrănirea intravenoasă a muştei, dar s-a observat că nici de această dată nu s-a obţinut senzaţia de saţietate în mod artificial. Nu a mai rămas mare lucru din muscă... Cum ştie totuşi musca faptul că a mâncat destul?

Mai rămăsese un singur locuşor netestat: ieşirea din guşă către intestin. Dar cum să îndepărtezi o parte a muştei atât de mică? S-a observat că din această parte a corpului muştei merge către creier un ghem de celule nervoase. Dethier şi colegii acestuia au decis să efectueze o mică incizie în gâtul muştei. În felul acesta, dacă factorul inhibitor s-ar fi aflat aici, musca nu ar fi trebuit să mai "ştie" că e sătulă vreodată. Şi într-adevăr, în urma inciziei musca, aflată în prezenţa hranei, nu s-a mai oprit din mâncat... A devenit din ce în ce mai mare, transparentă, fiind pe punctul exploziei. Practic musca era încontinuu înfometată, îngurgitând hrană fără încetare. Fusese descoperit mecanismul de control al hrănirii la muscă...

BIBLIOGRAFIE:
Douglas Mook, Experimente clasice în psihologie, Editura Trei, 2009