Medicina în Dacia

Medicina antică a grecilor, romanilor şi egiptenilor este notorie, însă puţine lucruri se cunosc în prezent despre medicina dacilor. În cele ce urmează, vom prezenta pe scurt acest subiect. În antichitate, în cultura multor popoare medicina se îmbina cu religia.

„Nu trebuie să uităm că reputaţia medicilor
geto-daci era reală şi că ea s-a menţinut multe secole”
(Mircea Eliade- „De la Zalmoxis la Gengis-Han”)

De pildă, preoţii zeiţei egiptene Sekhmet, cea care aducea  boala, dar şi vindecarea, erau medici. Geto-dacii considerau că trupul este o casă temporară a sufletului şi din acest motiv se acorda o grijă sanitară complexă ambelor componente ce alcătuiau întregul uman.

La multe popoare străvechi, în atenţia medicală erau prezente practicile oculte. Nu de puţine ori o boală se trata sau se prevenea prin metode precum vrăjile, magia neagră, descântecele. Deşi folosite şi de ei, aceste metode nu erau însă o prioritate pentru daci. Pe ce puneau ei accent erau resursele naturale: izvoarele minerale, băile sărate naturale, apele termale, nămolurile, produsele apicole. De asemenea, nu erau ignorate nici plantele medicinale. Din fructele, florile, frunzele şi rădăcinile acestora, dacii îşi preparau ceaiuri, sucuri şi unguente. Se observă faptul că medicina dacilor era mai apropiată de cea ştiinţifică, spre deosebire de alte popoare, care foloseau în principal practicile oculte pentru vindecarea diverselor boli.

Dacii nu au lăsat urmaşilor săi nume de medici şi nici tratate medicale. Cu toate acestea, despre medicina din Dacia vorbesc mari personalităţi ale timpurilor, de exemplu, Socrate, în corespondenţa sa cu Charmides: „Tot aşa stau lucrurile, Charmides, şi cu acest procedeu vindecător. Eu l-am învăţat acolo, la oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zalmoxis”. Tot el preciza: „Zalmoxis, regele nostru care este un zeu, ne învaţă că, după cum nu trebuie să îngrijim ochii fără a ţine seama de cap, nici capul nu trebuie îngrijit fără a ţine seama de trup. Şi tot aşa trebuie să dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul.”

Câteva dintre plantele folosite de daci ca medicamente sunt menţionate de Dioscorides în „Materia Medica”. Cele 27 de plante despre care este vorba sunt denumite cu numele lor dac. În tratatul „Herbarius” a lui Pseudo-Apuleius sunt, de asemenea, menţionate plante folosite de daci. Dintre acestea, de remarcat este vâscul care era utilizat pentru fluidizarea sângelui, echilibrarea tensiunii şi menţinerea tinereţii.

Foarte important este faptul că dacii se ocupau şi de chirurgie. Drept sprijin în această afirmaţie este trusa medicală descoperită la Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara. Din instrumentarul chirurgical găsit, merită menţionate lamele de cuţit din fier (bisturie), dar şi pensele din bronz. Dintre toate intervenţiile chirurgicale practicate, cea mai îndrăzneaţă este trepanaţia craniană (perforarea calotei craniene, în scopuri medicinale). Un asemenea ferăstrăiaş pentru trepanaţii a fost găsit la Galaţii Bistriţei, în 1953, într-un mormânt celtic din secolul al doilea, î.Hr.

Un centru medical cunoscut a fost la Apulum (Alba Iulia), care s-a afirmat spre sfârşitul epocii antice, dar mai ales după anul 106 (când dacii au fost cuceriţi de romani). Doctorul Nicolae Igna din Alba Iulia face cunoscute 36 de instrumente chirurgicale găsite între anii 1889-1932 în fosta Apulum. Acestea sunt considerate a fi instrumente daco-romane, aparţinând unei Dacii în plin proces de romanizare.

De asemenea, în muzeul Brukental, din Sibiu, se află două instrumente ce erau folosite în scopuri medicinale de către daci: o spatulă-sondă din bronz şi o sondă din acelaşi material, ce avea multiple întrebuinţări.

Influenţa romană în Dacia s-a reflectat prin igiena publică a oraşelor în dezvoltare. Romanii au construit rezervoare de apă potabilă şi conducte pentru apă din argilă arsă, prevăzute cu filtre, ceea ce a condus la diminuarea apariţiei diverselor boli şi a răspândirii acestora.

Aşadar, medicina dacică a fost influenţată de numeroasele resurse naturale găsite în spaţiul carpato-ponto-dunărean, precum şi de procesul de romanizare, iar mai târziu chiar şi introducerea creştinismului şi-a lăsat amprenta asupra domeniului medical.