Scientia

Sateliţii artificiali sunt corpuri construite de om şi apoi lansate în spaţiu, ce se deplasează pe o orbită în jurul Terrei şi care au rol în industria comunicaţiilor, dar şi în cercetarea ştiinţifică, atât a planetei noastre, cât şi a Universului. În continuare, o scurtă istorie.

Primul satelit artificial, “Sputnik-1” a fost lansat de URSS la 4 octombrie 1957, de pe cosmodromul Baikonur, cel mai vechi cosmodrom din lume, aflat în Kazahstan. El a efectuat 1410 rotaţii în jurul Terrei, timp de 94 de zile, după care a intrat în atmosfera terestră şi s-a dezintegrat prin ardere.

Pe dată de 3 noiembrie 1957 ruşii lansează al doilea satelit artificial - “Sputnik-2”, care o avea la bord pe căţeluşa Laika, prima fiinţă vie care a ajuns în spaţiu. Acest satelit a avut o evoluţie mai bună, deşi a ajuns şi el dezintegrat şi ars în atmosfera terestră: a stat în spaţiu 163 de zile, timp în care a efectuat 2370 de rotaţii circumterestre.

Tot ruşii au fost primii care au lansat un om în spaţiu: pe celebrul Iuri Gagarin. Pe data de 12 aprilie 1961, la bordul capsulei spaţiale Vostok 1 (model care a stat şi la baza unui satelit artificial de recunoaştere sovietic), el a zburat o singură dată în jurul Terrei, zbor ce a durat 108 minute, aterizând apoi în condiţii bune în sudul Uniunii Sovietice. În iulie 1969 Neil Armstrong avea să fie primul om care păşeşte pe Lună, în cadrul misiunii navetei “Apollo 11”.

Cam în aceeaşi perioadă au apărut şi primii sateliţi de comunicaţie, sateliţi care sunt astăzi atât de indispensabili în telefonia mobilă, televiziune şi în comunicarea pe Internet. Primul satelit de acest gen, “Score”, a fost inventat de americani în anul 1958 şi ceea ce putea el să facă era să stocheze şi să transmită mesaje vocale cu ajutorul unei benzi magnetice. Prima transmisiune directă de televiziune, Jocurile Olimpice de la Tokyo din 1968, a fost efectuată de satelitul “Syncron-3”.

În prezent, spaţiul cosmic este împânzit de sateliţi artificiali, iar fără ei comunicarea între diversele părţi ale lumii ar fi imposibilă.

Bibliografie:
Eugenia Moraru, “Marile invenţii şi descoperiri ale omenirii”, editura “Donaris”, 2009.