Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

1 plus 0 minusuri
1.8k vizualizari
De ceva veme, multi oameni folosesc exprimari de acest tip : Ca si fiu, am grija de parintii mei. Am observat aceasta formulare, initial menita sa evite cacofonii gen : Ca copil, imi iubesc parintii. Si, legat de aceasta, cat de grava este cacofonia? Asta, daca merita sa ne preocupe si forma exprimarii, nu doar inteligibilitatea.
Senior (6.6k puncte) in categoria Limba Romana

2 Raspunsuri

1 plus 0 minusuri
Eu le văd ca şi mici tehnici lingvistice de evitare a unor situaţii ce pot să abată atenţia celui ce le citeşte sau aude, de la mesajul ce se vrea transmis. Probabil că unele sunt mai forţate, mai întortocheate şi chiar mai artistice, dar dacă tot facem un ocol pe la Iaşi în drumul  Bucureşti - Cluj, de ce să nu admirăm priveliştea şi ce ne mai oferă mica aventură.

Ideea de a crea un mesaj cuprinzător şi penetrant este strâns legată de tehnica pe care o folosim în conceperea acestui mesaj. Un mesaj care conţine cacofonii sau expresii ce pot crea subînţelesuri, jocuri de cuvinte sau sunete, am senzaţia ca va reduce şansele de a transmite optim mesajul, iar cel care-l recepţionează va fi uşor tentat să se distreze pe seama asta.
Experimentat (3.1k puncte)
0 0
„ca şi mici tehnici” este tocmai greșeala de care vorbim.
0 0
mda.... aşa este Adi!
Îmi asum greşeala asta, în apărare nu am argumente, însă recunosc că habar nu aveam că expresia cu pricina este o cacofonie şi, mai mult, constat că habar nu aveam de originile cuvântului cacofonie, origine care mi-a schimbat sensibil optica legat de problema aspectului unui text, al unei discuţii orale!

Aşadar, eu unul, sper că mi-am învăţat lecţia, regula deja a intrat în funcţiune, va trebui să fiu ceva mai atent, măcar o vreme până ce îmi voi "extirpa" vechiul reflex.
0 0
Stați un pic, ați înțeles greșit: „ca și” nu este o cacofonie. Dimpotrivă, unii îl folosesc tocmai ca să evite o cacofonie, de exemplu spun „ca și comandant” în loc de „ca comandant”.
0 0
Pruteanu aprecia că este, iar eu am un mare respect relativ la cunoştinţele lingvistice pe care le deţinea dânsul. Articolul pe care ni l-ai pus la dispoziţie se numeşte CACOFONICUL “CA ŞI”...

„ca comandant” se evită cu "în calitate de comandant"
0 0
Titlul emisiunii lui Pruteanu este o figură de stil. Ce vrea să spună este că greșeala asta e atît de supărătoare încît îl zgîrie pe timpane, așa cum l-ar deranja cacofonia unei orchestre care interpretează fals. Dar „ca și” nu e cacofonie. Ca să citez tot din ce spune Pruteanu, o cacofonie este „o asociaţie supărătoare, dezagreabilă, dizgraţioasă de sunete”. În cazul lui „ca și” nu se pune problema unor sunete dizgrațioase.
0 0
Ok, "cacofonia unei orchestre care interpretează fals" m-ar deranja şi pe mine, iar acum, după ce am dobândit o nouă optică legata de particula "şi" dupa "ca" încep să înţeleg de ce îi pot deranja pe unii. Eu voi încerca să evit această formulare, fără a face însă vreun atac de panică atunci cănd îi voi auzi pe alţii folosind-o :)..
0 0
Așa vă vreau.
2 plusuri 0 minusuri

Să lămurim mai întîi un detaliu: atunci cînd ca este folosit în comparații, poți spune ca și în loc: ca și mine, ca și cum, ca și rezolvată etc. În schimb atunci cînd ca înseamnă „în calitate de”, înlocuirea este, din perspectiva normei limbii literare, o greșeală categorică: ca și ministru, ca și copil. S-a exprimat împotriva ei atîta lume, de la oameni simpli pînă la lingviști și scriitori, încît lucrul ăsta e cît se poate de clar. Nici măcar evitarea unei cacofonii nu poate justifica acest ca și.

În ce privește cacofoniile, lumea a învățat la școală cum că ar fi greșeli care trebuie evitate. Vedem tot timpul cum semidocții își scot unul altuia ochii pentru cacofonii. Nu sînt greșeli, nici pe departe. Sînt doar mici stîngăcii estetice. Dar estetica contează numai în poezii și alte texte unde au importanță forma, muzicalitatea sau sunetul plăcut. În vorbirea obișnuită și în scrisul fără mari pretenții artistice evitarea cacofoniilor e un efort inutil.

Cacofonia e în mintea celui care o depistează, nu în gura celui care vorbește. Dacă cineva a descoperit o cacofonie și asta îl împiedică să recepționeze mesajul, pentru că îl face să se gîndească la mizerii, problema e în capul lui și trebuie să și-o rezolve singur. Să nu dea vina pe cel care vorbește sau scrie.

Vinovată pentru obsesia asta a cacofoniilor este tot școala, care dintr-un spirit scolastic, de ev mediu, se concentrează prea mult pe formă, fleacuri și teoria chibritului, în loc să-i învețe pe copii lucruri cu adevărat importante. Tot școala e de vină că, dacă tot se ocupă de chestiunea minoră estetică a cacofoniei, atunci măcar nu le explică elevilor ce e aia cacofonie și îi lasă să creadă că numai astea cu ca-ca ar fi cacofonii.

În alte limbi, deși alăturarea cuvintelor poate produce și acolo accidental unele secvențe asemănătoare sau identice cu cuvinte urîte, lumea nu face nici un efort pentru a evita astfel de situații. Am fost plăcut surprins cînd am observat că, în japoneză, deși apar accidental cuvinte foarte porcoase, nu le observă nimeni și nu le critică nimeni, pentru că oamenii se concentrează pe înțelegerea mesajului, nu pe descoperirea de rebusuri întîmplătoare (ligamente, cum se cheamă ele în jocurile de cuvinte). Dacă ai descoperit un cuvînt urît care de fapt nu era în intenția vorbitorului, atunci e vina ta că l-ai descoperit.

Detalii despre cacofonie: la ro.wp.

Articole despre ca și: „Obsesiile cacofoniei”, „Cacofonicul «ca și»”

 

Expert (12.9k puncte)
0 0
Nu mi-e clar despre ce şcoală vorbeşti tu. Profesoara mea limba română mi-a explicat foarte bine ce e cacofonia. Şi mie mi se pare că e un lucru important. Nu ştiu ce e pentru tine "lucruri cu adevărat importante". Înţeleg că eşti foarte dezamăgit de şcoală, dar mă întreb cât mai eşti la curent cu ce se întâmplă. Nu tot ce vezi la TV e adevărat ori, în orice caz, nu surprinde întreaga poveste.

O cacofonie, fie că foloseşte ca, co, cu... ceva, fie este doar o alipire urâtă de cuvinte, fiind deci o problemă de ordin... estetic, cum zici tu, spune câteva lucruri despre vorbitor, ca de exemplu nivelul de cultură ori atenţia pe care o acordă limbajului folosit.

Cacofonia nu este în mintea celui care o aude. Nu neapărat. Cacofonia este o stângăcie în exprimare, care completează imaginea privind abilităţile de exprimare ale unui vorbitor.

Sigur, nu-i un capăt de ţară dacă "produci" o cacofonie la un moment dat. Dar să bagatelizăm cacofonia mi se pare cam mult.

Dacă înseamnă ev mediu să vorbeşti îngrijit, să-ţi pese de ce-ţi iese pe gură - atunci înseamnă că evul mediu e ok.
0 0
Vorbesc despre școala din România, cea care produce generație după generație de excelente detectoare de cacofonii, dezacorduri și pleonasme, dar prea puțini oameni care înțeleg ceea ce aud/citesc și care știu să exprime clar ceea ce au în cap. Iar asta pentru că școala se concentrează prea mult pe formă (cel puțin la orele de limba română, că de asta vorbim aici), în loc să se ocupe de scopul fundamental al limbii: comunicarea. Asta e lucrul cu adevărat important: puterea de comunicare a limbii. Sînt nenumărați tinerii care deși știu să depisteze o cacofonie, nu pot pune cîteva vorbe cap la cap încît să se înțeleagă limpede ce vor. (Nu sînt dezamăgit de școală, că doar și eu tot prin școala românească am trecut, dar știu că e loc de mult mai bine.)

Acel „ca și” de care vorbim este o greșeală veritabilă, pentru că înseamnă altceva decît ce vrea vorbitorul să spună. E o deformare a sensului. Nici nu se compară gravitatea acestei greșeli cu stîngăcia estetică a unei cacofonii. Una e să-ți rămînă iaurt pe buze (stîngăcie estetică) și cu totul alta e să ai cancer. Cam ăsta e raportul.

Cacofonia e în mintea celui care o aude, dacă numai el o aude și dacă din cauza asta nu receptează mesajul. Mai fac o analogie: ești cu mașina, ajungi la o intersecție și vezi că stîlpul semaforului e murdar rău de tot; te deranjează și din cauza asta nu observi că semaforul e roșu, nu oprești și faci un accident. Cam așa e și cu cacofoniile: dacă o stîngăcie estetică a exprimării te împiedică să urmărești ideea înseamnă că ai o problemă cu scara de valori: pui mai mult preț pe fleacuri decît pe esență.

Ca să vorbești îngrijit trebuie în primul rînd să fii atent la conținutul informațional al mesajului. Nu la panglica de pe ambalaj. Vorba lui Eminescu: e ușor a scrie versuri cînd nimic nu ai a spune. Oricine poate evita o cacofonie, dacă la cacofonii e atent. Dar nu oricine poate spune ceva cu miez.

Școala evului mediu freca menta cu memorări inutile, categorisiri stupide, repetarea necritică a ceea ce spuseseră clasicii, formalism de dragul formalismului etc. Asta e ceea ce se cheamă învățămînt scolastic. Există aspecte scolastice și în învățămîntul românesc. Obsesia cacofoniei e unul din ele.
0 0
Sunt de acord cu aproape tot ce ai scris mai sus. Nu am observat, în schimb, nicio obsesie a cacofoniei.
0 0
Eu am observat, dar numai după ce am avut contact cu alte culturi. Din interior lucrurile mi se păreau normale, pentru că am crescut cu ele. Sînt și eu victima aceluiași învățămînt cu accente scolastice.

Și au observat și lingviștii; am pus mai sus surse. În articolul din Wikipedia e menționat un șir întreg de lingviști și alți oameni de cultură care s-au exprimat împotriva acordării unei atenții exagerate cacofoniei.
...