Statul planetar deja există într-o măsură semnificativă. Unele decizii politice, militare, economice, financiare, medicale, științifice, tehnice, juridice etc. afectează întreaga omenire. Există organizații mondiale care iau aceste decizii, deci ele sînt precursorul unui guvern mondial. A trecut vremea cînd oamenii erau complet indiferenți la ce se întîmpla în alte părți. Azi dacă oamenii o duc rău în Siria, Grecia, Japonia, Sudan sau alte țări (din diferite motive: politice, naturale, financiare etc.) reacționează omenirea în întregul ei.
Inevitabil vom ajunge puțin cîte puțin la situația în care o parte din puterea de decizie locală va fi transferată unei puteri de decizie globale, ceea ce echivalează cu existența statului planetar. Ceea ce întîrzie procesul este doar o atitudine încă majoritar tribală a oamenilor, percepția unei diviziuni de tipul „noi și ceilalți”. Nu e rău ca procesul să se desfășoare lent, pentru ca oamenii să aibă timp să-și rezolve tensiunile (sociale, culturale, religioase etc.), dar în cele din urmă vom constata că nu sîntem decît „noi” și atît. Conflictele între oameni vor părea cîndva la fel de bizare ca un nebun care își trage singur palme.
Ceea ce ne demonstrează istoria, dacă ne uităm bine, este că dimensiunea grupului de oameni pe care îl numim „noi” a fost în continuă creștere. În epoca primitivă „noi” era tribul, de ordinul a 100 de oameni. Treptat grupul a crescut, iar azi a ajuns la dimensiuni de ordinul zecilor sau sutelor de milioane de oameni: țara și uniunea de țări. Nu avem motive să credem că lucrurile se vor opri aici; ceea ce urmează este ca grupul „noi” să includă toată omenirea.