Eu imi amintesc ca, in trecut, elevii erau obligati sa recite, sa enumere cu voce tare toate formele pe care le putea lua un cavant in functie de caz, gen, numar, in scopul de a le invata memorandu-le. Acest exercitiu se numea tot declinare ( inv. declinaciune, declinatiune, declinatie).Acest sens a fost preluat odata cu cuvantul din lb. franceza, pe filiera latina, ca de altfel si expresia declinarea identitatii, la care s-a ajuns probabil prin extensie. Persoanele trebuiau sa se prezinte, adica sa enumere cu voce tare toate caracteristicile dupa care puteau fi identificate. Cum limba evolueaza , acum ne putem declina numele, profesia, etc...putem chiar sa ne declinam identitatea vizuala , in scris ,printr-o carte de vizita sau un panou publicitar.
Cat priveste declinarea competentei, expresie preluata la noi probabil tot din franceza, s-ar putea sa cuprinda un alt sens al termenului latinesc declinare (décliner in franceza) si anume acela de a se inclina (in jos),de a fi in declin, pe o panta descendenta, prin extensie , de a-si pierde puterea, gloria, influenta ...competenta, de a sfarsi, de a ajunge la capatul puterii....competentei.
Acestea sunt ,binenteles, incercari de explicatii simpliste. Asteptam sa ne lamureasca un lingvist.