Spuneam acolo într-un comentariu că ar fi cel puțin două metode prin care putem măsura masa în condiții de imponderabilitate. Iată din nou metodele, cu detalii:
1. Folosind oscilații. Iei corpul de măsurat și-l fixezi pe un alt corp, de preferat unul mare, prin intermediul unui dispozitiv elastic, de exemplu un resort. Dacă dai un impuls unuia dintre corpuri, sistemul va oscila cu o anumită frecvență, din care poți calcula masa necunoscută (masa celuilalt corp și constanta elastică a resortului le știi).
O variantă a acestui principiu se aplică deja în instalațiile de depunere în vid, folosite de exemplu în industria electronică sau în producția de componente optice cu filme subțiri (lentile cu straturi antireflex etc.). Pentru a măsura în timp real cantitatea de material depus se folosește așa-numita „microbalanță cu cuarț”, așezată în apropierea suprafeței pe care se face depunerea. Cristalul de cuarț este piezoelectric și deci poate fi făcut să oscileze mecanic prin aplicarea unei tensiuni electrice alternative. Un circuit electronic caută frecvența la care cristalul intră în rezonanță. Această frecvență de rezonanță depinde foarte puternic de masa cristalului, iar adăugarea unei mase infime, chiar și a unui singur strat de atomi, modifică suficient frecvența de rezonanță pentru a putea măsura cu precizie masa și deci grosimea materialului depus.
2. Folosind ciocniri. Să zicem că ești în spațiu, în imponderabilitate. Luăm corpul tău ca referință, deci viteză zero. Un coleg aruncă spre tine un corp care are o anumită masă și se apropie de tine cu o anumită viteză față de corpul tău. Îl prinzi, deci realizezi o ciocnire perfect plastică, iar corpul tău capătă o anumită viteză. Măsurînd această viteză putem calcula masa corpului tău.
Se poate face și invers: la început ții în brațe un corp și te luăm din nou ca referință. Azvîrli corpul și măsurăm atît viteza lui cît și pe a ta (e opusul ciocnirii plastice, numit de regulă „explozie”). Din cele două viteze, știind și masa corpului azvîrlit, putem calcula masa ta.