Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.7k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

1 plus 0 minusuri
587 vizualizari
În primul rând vă rog să scuzați modul neacademic de formulare a întrebării din titlu. În al doilea rând e posibil să nu fiu suficient de explicit sau coerent în exprimare, însă dacă veți sesiza acest aspect voi încerca să revin cu lămuriri.

Presupun adevărată următoarea ipoteză: pot comunica telefonic (sau prin intermediul unor mesaje scrise) cu un extraterestru, despre care nu știu cum arată - însă pentru el au sens sus-jos, față-spate respectiv stânga-dreapta - nu știu unde locuiește, reciprocele fiind adevărate, de asemenea. Totodată mie îmi este accesibil întregul bagaj de cunoștințe științifice al umanității, interlocutorul meu având cunoștințe identice. De asemenea legile universului în care acesta își desfășoară existența sunt aceleași cu ale universului în care trăiesc eu. Și acum întrebarea: există vreun fenomen/experiment pe care l-aș putea ruga pe prietenul meu din univers (probabil între timp ne-am împrietenit), să-l reproducă, astfel încât, cu ajutorul acestuia, stabilind arbitrar pe două direcții ortogonale sensurile de "sus" și "față", putem ajunge în mod necesar la aceeași concluzie privind dispunerea stângii și a dreptei?

Mulțumesc.
Novice (122 puncte) in categoria Fizica
1 0
Țin minte că am citit acum ceva vreme despre o proprietate a anumitor particule (sau molecule) numită chiralitate. Dacă nu mă înșel proprietatea are legătură și cu direcția în care sunt deviate într-un câmp magnetic acele entități. Cred că așa s-ar putea defini la nivel fundamental stânga și dreapta, dar ar trebui ca un fizician să explice în detaliu ce este chiralitatea. Eu citisem un simplu text de popularizare...
0 0
Mulțumesc pentru răspuns și constat că ați înțeles sensul întrebării chiar dacă, poate, nu am găsit cea mai bună formulare. Formalizând întrebarea de mai sus, m-ar interesa dacă fiind date două direcții ortogonale și stabilind pe fiecare câte un sens, există anumite fenomene în Univers care, raportându-le la cele două sensuri, să determine un sens pe o direcție perpendiculară pe planul celor două direcții alese inițial. Fenomenul poate fi la orice scară, nu neapărat subatomică. Mai mult de atât, indiferent care ar fi răspunsul la întrebarea anterioară, are acesta vreo semnificație vis-a-vis de modul Universului de a funcționa?

Cât despre termenul de chiralitate este prima dată când îl întâlnesc (și am citit câte ceva despre el), așadar mulțumesc pentru informație.

Închei prin a vă spune că nu am o pregătire stiințifică adecvată, prin urmare e posibil ca din când în când sa mai "dau cu bâta în baltă" - motiv pentru care sper să găsesc înțelegerea necesară.
0 0
Nu e nevoie de nicio scuză ori explicație. Nici eu nu am nicio pregătire științifică înaltă, adecvată ori nu, drept pentru care dau cu bâta-n baltă de multe ori. Cei care o au și frecventează site-ul mă înțeleg și mă suportă de cele mai multe ori :)

Cum spuneam și mai sus, nefiind în măsură să explic în detalii tehnice fenomenele de care oricum îmi amintesc doar vagi detalii, am căutat puțin și am descoperit că întrebarea dvs. apare în destule pagini de internet. Cea mai frumoasă tratare a ei îmi pare a veni dinspre Richard Feynman și am ajuns la ea de aici:

http://blogs.scientificamerican.com/degrees-of-freedom/galactic-challenge-part-ii-the-richard-feynman-files/

Există videoclipurile de care se vorbește în articol, cele cu prelegerea lui Feynman, atât pe Youtube, dar și pe site-ul Microsoft, de unde pot fi rulate cu subtitrare, dar pentru pagina Microsoft e nevoie de un plugin care nu merge pe orice sistem de operare.

Sper să vă lămureasă Feynman suficient de bine!

Te rugam sa te autentifici sau sa te inregistrezi pentru a raspunde la aceasta intrebare.

...