Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

0 plusuri 2 minusuri
1.0k vizualizari
Sunt curios să aflu mai multe despre experiențele extracorporale, nu pentru că aș dori să spionez vecinii în timp ce dorm, ci pentru că chiar doresc sa aflu mai multe. Evident, faza cu vecinii era o glumă.
Însă modul în care eu doresc sa abordez problema, și să o înțeleg, este serios iar rezolvarea poate fi împărțită în două situații:
- situația 1: atunci când considerăm că nu există experiență extracorporală adevărată, adică în sensul că putem să trecem prin pereți și chiar să vedem ce face vecinul ci considerăm ca fiind o senzație realizată prin intermediul creierului, care, încă are multe mistere;
- situația 2: când experiența extracorporală chiar există și da, oamenii care reușesc să aibă așa ceva (în mod voit sau nu) chiar văd lucruri aflate la distanță și, bineînțeles, își amintesc totul când se trezesc.

Acum, aștept informații sub formă de răspunsuri frumos oferite iar dezbaterea, dacă va fi una, să fie civilizată (și nu ca la piață).
Novice (306 puncte) in categoria Corpul uman
1 0
Majoritatea "experientelor extracorporale" tin de situatia 1 adica s-au intamplat in conditii limita in care creierul nu mai "functioneaza" la parametri optimi("moarte clinica", consum exagerat de alcool sau substante halucinogene, etc.).
Situatia 2 are mai multe probleme:
1.Sun destul de putine cazurile celor care sustin ca-si pot "parasi" corpul din proprie vointa.
2.Unii se "ajuta" de anumite substante, dintre cele specificate in situatia 1
3.Cei mai multi "viziteaza" alte sisteme sau planete dar "nu pot" spune ce e in camera alaturata
4.Experimentul nu este repetabil ceea ce ne duce cu gandul la sarlatanie sau o banala coincidenta.
Nu cunosc nici un caz de "experienta extracorporala" asupra caruia sa nu planeze mari suspiciuni.

2 Raspunsuri

0 plusuri 0 minusuri
Ce te face sa crezi ca situatia 2 poate fi luata in considerare?
Experimentat (3.1k puncte)
0 1
Ce te face să NU crezi că situația 2 nu poate fi luată în considerare?
Ai argumente care arată că NU există această posibilitate? Pe baza căror criterii, cum ai gândit de ai ajuns la această concluzie, și anume că NU există această posibilitate?
La fel, e valabil și pentru cei care ar putea zice DA. Pe ce bază, criterii, au ajuns la această concluzie!

Tocmai asta-i și ideea, să obținem un răspuns pe baza unui raționament rezultat în urma analizei unor informații (ce-i drept, mai mult sau mai puțin complete). Nu cred că suntem noi în stare, oamenii care nu ne ocupăm de ramura psiho-paranormală, să avem informații detaliate care să ateste că EXISTĂ sau că NU există asemenea experiențe.
Dar, fără a supăra pe cineva, pot și eu să-mi dau un răspuns gen "sunt cu picioarele pe pământul ăsta și am capul pe umeri și e clar că nu poți zbura cu gândul".
Răspunsul așteptat nu e, așadar, cel enunțat de mai sus.
1 0
Eu nu am afirmat ca a doua situatie nu este posibila, ci tu ai afirmat-o ca si o posibilitate. Iar daca faci o afirmatie trebuie sa vi sa o susti tu, nu sa iti caut eu argumente ca nu e asa! Mai pe scurt, sarcina sustinerii unei ipoteze revine celui ce o emite.

Asadar, ai argumente pentru afirmatia aceea?

Si a cui ramura este aceea "psiho-paranormala"?
0 1
Asa e, ai perfecta dreptate, ar trebui sa argumentez ca intr-adevar, exista si a doua posibilitate. Insa cum nu sunt doctor in psihologie si nici un expert in fenomene paranormale, o sa apelez la cea mai la indemana unealta, si prin urmare, o sa postez mai multe linkuri. Dupa ce le studiezi cu atentie (daca nu mai degraba o sa ma injuri considerand ca te-am provocat) vei putea probabil sa dai un raspuns.
Uite linkurile:
http://en.wikipedia.org/wiki/Out-of-body_experience
http://www.wikihow.com/Have-an-Out-of-Body-Experience
http://journal.frontiersin.org/article/10.3389/fnhum.2014.00070/full
http://www.oberf.org/
http://www.near-death.com/experiences/paranormal11.html
http://experienteextracorporale.blogspot.ro/
http://www.theguardian.com/lifeandstyle/2014/aug/02/my-out-of-body-experience
http://science.howstuffworks.com/science-vs-myth/extrasensory-perceptions/out-of-body-experience.htm

Astea sunt doar o mica lista, infima, cu siteuri in care se vorbeste despre acest fenomen. Cei care au scris aceste articole sunt, probabil, escroci care spun minciuni, ori oameni care nu cunosc suficiente date despre asa ceva, ori sunt doar informatii copiate de fiecare de unde poate (ceea ce se si intampla pe internet).
Raspunsul la intrebarea "Ce ma face sa cred ca situatia 2 poate fi luata in considerare?" sta mai degraba la raspunsul la intrebarea "Exista aceasta posibilitate?".
Intr-adevar, asa e, exista suspiciuni foarte mari asupra celor care au sustinut ca sunt capabili sa-si paraseasca corpul, deoarece nu au fost, cum spune intr-un comentariu mai sus, capabili sa spuna ce e in camera alaturata. Si, bineinteles, ca unii vor profita de orice chichita posibila pentru a deveni celebri ori chiar sa scoata bani pe seama naivilor, care cred ca le pot prezice viitorul sau eu stiu ce altceva. Dar faptul ca exista escroci (si intotdeauna vor exista) nu inseamna ca nu exista posibilitatea a doua.
Ca sa dau  un raspuns la intrebarea "Si a cui ramura este aceea "psiho-paranormala"?, aici, pot sa spun ca, din moment ce e un fenomen ce tine mai degraba de functionarea creierului decat de cel al super-puterilor, s-ar putea ocupa psihologii care studiaza astfel de fenomene (ca ii intereseaza ce se intampla  si in corpul uman, dar si in creier, in timpul unei astfel de "experiente") si, bineinteles, intotdeauna vor fi si amatori de paranormal, care, de asemenea vor dori sa investigheze cazul si sa ofere raspunsuri cat mai ... "interesante".

Deci, pana acum, eu am inteles ca varianta a doua nu exista (sau cel mai probabil nu exista) deoarece planeaza suspiciuni mari asupra celor ce au sustinut ca sunt capabili de asa ceva si nu au demonstrat asta, dar si pentru ca totusi e intr-adevar un fenomen realizat doar printr-o senzatie creeata de creier, creier, care repet, inca are multe necunoscute si in zilele noastre.

Totusi, in anumite cazuri de operatii, cand persoanele erau in coma, acestea sustin ca au avut parte de "trairi" (generate de creier ori reale, asta nu stiu sigur) si au vazut detalii care, conform spuselor unor medici, nu aveau cum sa le vada. Adica au putut da detalii despre situatii, instrumente, obiecte, pe care nu aveau cum sa le vada in timpul operatiei.
Dar si aici planeaza suspiciuni. Pai, spre exemplu, daca o persoana a vazut multe, daca nu chiar pe toate instrumentele utilizate la operatie, este foarte posibil ca in timp ce corpul e anesteziat creierul sa "lucreze" iar dupa trezire persoana sa aiba impresia ca si-a parasit corpul. Ceea ce nu e adevarat, din moment ce creierul ar fi putu lucra in subconstient.
Mai mult, foarte multe detalii despre astfel de cazuri nu am gasiti nici eu. Spre exemplu, despre cazurile despre care am citit, nu stiu daca persoanele respective au fost bagate in operatie cand erua inconstiente (coma) sau li s-a introdus deliberat o comua indusa, din diverse motive medicale. Pai daca e vorba de varianta in care persoana deja stia despre ce i se va face in timpul operatiei, cel mai probabil, creierul acesteia poate lucra si in timpul operatiei.
De fapt creierul nu mort in timpul operatiei ci corpul pacientului e anesteziat. Probabil (nu stiu sigur, pot doar banui) pe aici e si un raspuns mai aproape de realitate. Corpul fiind anesteziat, creierul nu mai primeste informatii despre acesta, se poate explica astfel de ce se creeaza aceasta impresie de parasire a trupului.
Pot merge in continuare si sa spun ce cred (pentru ca repet, nu sunt medic si nu stiu ce se intampla exact intr-un creier al unui pacient anesteziat; poate nici chiar medicii nu stiu 100%) si sa spun ca creierul aude si intelege vorbele medicilor si proceseaza la nivel subconstient informatia astfel culeasa din mediul respectiv, si, pe baza a ceea ce deja stia (de prin filme, internet, chiar de la ce a vorbit cu doctori inainte de operatie, pentru cei care nu au fost operati de urgenta) si astfel, creierul, la nivel subconstient,sa proceseze informatia de asa natura incat sa poata oferi informatii despre ce s-a intamplat in timpul operatiei, dupa trezirea din anestezie, informatii despre care unii sa creada ca ar fi putut fi obtinute numai printr-o experienta extracorporala autentica.

Dar asa e, cum am spus eu? E adevarat sau e doar o plasmuire a imaginatiei mele, o posibila explicatie gasita de mine, si poate si de altii ?
4 plusuri 0 minusuri
Functionarea creierului in regim de avarie (tensiune redusa, lipsa de oxigen etc.) este asemanatoare la un mare numar de oameni, deci face parte din natura umana. Situatia 2 a fost infirmata de toate experimentele realizate in mod riguros. Cel mai cunoscut experiment s-a facut la un mare spital de urgente din SUA. Aici, in fiecare saptamana, erau cam o duzina de cazuri in care pacientii scosi din moarte clinica raportau astfel de experiente. Spuneau ca s-au ridicat din corpul lor pana la tavan si au vazut de acolo nu numai actiunile personalului medical din propria incapere, ci si din incaperile vecine. Cei din spital au comandat o cercetare serioasa. Deasupra fiecarui dulap s-a pus un afisor mare, luminos, pe care apareau aleator anumite cuvinte. Un calculator comanda afisoarele si numai el stia ce cuvant apare la un anumit minut. Afisoarele nu erau vizibile de persoanele din incapere decat daca se urcau pe un scaun. In doua luni nici un "extracorporal" nu a "vazut" vre-un cuvant pe vre-un afisor.
Junior (817 puncte)
0 0
Dar macar au vazut afisorul chiar daca fara cuvant? Cel putin, oamenii care raportau experientele, stiau macar de existenta afisoarelor? Oricum, indiferent de cum a fost, atat timp cat nu au confirmat cuvintele (proba esentiala) rezulta ca nu au fost in afara corpului.
Deci se poate spune ca e valabila explicatia care am dat-o tot eu dar in comentariul precedet.
Asa o fi! Oricum, mersi mult de explicatie.
...