Bine aţi venit pe Scientia QA!
Pentru a putea publica întrebări şi răspunsuri, trebuie să vă înregistraţi.
Atenţie! Este posibil ca e-mailul de confirmare a înregistrării să intre în Spam.
  • Inregistrare
Pune o întrebare

Newsletter


3,396 intrebari

6,605 raspunsuri

15,061 comentarii

2,149 utilizatori

As dori pareri despre moartea clinica ?

3 plusuri 0 minusuri
1,602 vizualizari
Avand in vedere ca am citit aici faptul ca dupa moarte nu mai exista nimic, m-ar interesa opinia despre moartea clinica pornind de la acest lucru.
a intrebat Hope21 Novice (113 puncte) Sep 24, 2014 in categoria Religie

http://www.scientia.ro/homo-humanus/107-introducere-in-psihologie-de-russ-dewey/5852-mic-tratat-despre-moarte.html

 

http://stiintasitehnica.com/stiinta/experientele-aproape-de-moarte-in-sfarsit-elucidate

 

http://www.descopera.ro/dnews/8268469-tunelul-de-lumina-dintre-viata-si-moarte-si-a-gasit-explicatia-stiintifica

 

Citeşte cu atenţie informaţiile din link-urile de mai sus şi dacă ai nelămuriri, încearcă să le exprimi puţin mai clar, adică ceva mai concret. Acum exprimarea e prea vagă, motiv pentru care nu înţeleg care îţi sunt nelămuririle referitoare la acest subiect.

Dupa link-urile lui peaceful.warrior nu mai pot face decat o analogie.

Cred ca multi dintre noi au vise "ciudate".Cumnatul meu a visat ca era "operat de hepatita",ciudat!Astfel, diferitele "viziuni", in moarte clinica, pot fi asemeni unui vis, uneori frumos, alteori cosmar.

Cand sunt foarte obosit, visez ca zbor, merg pe drum si la un moment dat incep sa zbor(probabil, dupa oboseala acumulata, odihna "totala" data de somn imi da impresia ca zbor) dar visul se sfarseste cu o prabusire, in momentul in care "sunt gata sa ating pamantul" ma trezesc, ma misc brusc, sesizez realitatea si adorm din nou.Cam acelasi lucru, banuiesc eu, se intampla si cu cei care "vad lumina de la capatul tunelului" in moarte clinica.

Uneori, "lucrurile" sunt foarte simple dar creierul uman, fiind un organ foarte complex si "imperfect" tinde sa le complicewink

„Stările terminale se referă la agonie,  moarte clinică şi moarte biologică.  Moartea clinică trebuie net diferenţiată de alte situaţii clinice, care nu fac parte  din stările terminale şi au tratamente diferenţiate (sincopa, lipotimia, colapsul,  şocul, coma). În moartea clinică accidentală, în spital şi în afara lui, se vor  începe imediat, într-o ordine strictă manevrele de reanimare. Din punct de

vedere medico-judiciar, notarea orei  exacte a decesului se face la ora  renunţării la manevrele de reanimare şi  nu în momentul stopului cardiac  (moartea clinică), cu speranţe încă prezente. Dacă în ţara noastră noţiunea  de moarte clinică este relaţionată cu  începutul stopului cardiac, în multe alte

ţări, interesul recoltării unor organe  pentru grefare (inimă, rinichi, vase,  cornee) a schimbat noţiunea de moarte clinică. Accidentatul este considerat în moarte clinică odată cu diagnosticul de  moarte a creierului (pus pe date obiective şi consult interdisciplinar), deşi inima continuă să bată. În această privinţă, disputele în medicină şi justiţie nu au încetat. Criteriile şi definiţiile vieţii şi ale

morţii în stările terminale acute, accidentale sunt încă discutabile. Noi  considerăm că moartea clinică începe odată cu oprirea inimii, indiferent de starea creierului, iar manevrele de  reanimare nu se vor sista la un accidentat în comă prelungită, atâta timp cât inima nu s-a oprit. Desigur progresele  chirurgiei de transplantare vor modifica şi la noi aceste noţiuni în anii următori.” (Revista Română de Bioetică, Vol. 6, Nr. 4, Octombrie – Decembrie 2008, ETICA RESUSCITĂRII CARDIO

RESPIRATORIE, http://www.bioetica.ro/index.php/arhiva-bioetica/article/download/92/114)

 

Ca un rezumat moartea clinica a fost definita acea stare asociata cu incetarea tranzitorie a activitatii unui organ vital(creier sau cord) urmata de reluarea activitatii acestuia, sau incetarea definitiva urmata de incetarea si a celuilalt, cand survine moarte biologica.

 

Cand inceteaza activitatea creierului mai intai, dar exista batai cardiace spontane, se numeste stare vegetativa. Denumirea de moarte clinica a fost utilizata pentru oprirea cordului cand creierul inca functioneaza. Vedem ca au aparut schimbari in defintii. Dar cred ca intrebarea ta are mai mult o latura filosofica si cauta in acelasi timp o legatura cu stiintele exacte.

 

Contradictia extrema intre instinctul de supravietuire si dezintegrarea fizica determina niste modificari ce intr-un limbaj normal pot fi usor interpretate ca experiente fantastice/mistice/ extracorporeale.

Moartea este un fenomen extrem,  cea mai puternica criza la care este supus creierul. Ce se intampla biochimic cu el in momentul mortii?

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3769617/pdf/fnhum-07-00533.pdf

 

Din punctul meu de vedere, e interesant de observat:

-          Creierul in moarte clinica nu mai primeste stimuli externi si totusi el lucreaza;  fie este o „celula de criza” care se activeaza si probabil creierul isi autosugestioneaza (ca in schizofrenie) existenta unei dimensiuni in acord cu convingerile sale cultural-religioase din timpul vietii. Pot aparea imagini demult stocate in subconstient ce acum ies la iveala.

-          Creierul isi faciliteaza trecerea prin aceasta criza prin descarcare de substante care in general dau o stare de bine, desi nu toate experientele descrise sunt pozitive.

-          Conteaza probabil si imprejurarile in care apare, daca esti ranit pe un camp de lupta sau intr-o cursa de formula 1 si in corp s-a descarcat inainte adrenalina nu ptem sti ce efect are asta asupra creierului in starea sa finala.  Daca esti intr-o stare de meditatie sub un copac batran in mijlocul unuei campii imense si ultima imagine e un apus magnific, saltul nu pare a fi intre stari energetice foarte diferite, astfel ca reactia creierului poate fi in functie de variatia entropiei sistemului biologic.

-          Stiinta noastra este o stiinta a viului si a concretului. Stiinta se bazeaza pe logica si dovezi. Moartea este un punct de trecere ireversibila in necunoscut. Acel necunoscut poate fi nimicul absolut sau orice altceva. Mie mi se pare la fel de absurd faptul ca existam cu faptul ca murim. De ce mai degraba nu ar fi decat nimic? De ce sa apara BB? Viata e un mister la fel de mare ca si moartea.

Din punctul meu de vedere, e cumplit ce ne asteapta !  E greu sa traiesti cu gandul ca n-avem nicio speranta pentru o viata viitoare sau pentru un final fericit. Ma simt ca o floare care la cea mai mica furtuna se rupe si moare.
Fiintele omenesti din carne si oase, fragile in fata fortelor naturii si a propriilor porniri, reusesc totusi sa dea sens acestei existente efemere ba chiar mai si gasesc uneori motive si momente de fericire.

Privind Universul, atat de frumos alcatuit, moartea nu e decat un parametru necunoscut noua, pus in schema de acelasi geniu intrinsec al vietii ce a dus la aparitia noastra.

Nimicul e o forma de absolut. Pana la urma nu-i rau nici el.

Stiintific vorbind nu s-a descoperit ceva care sa devina nimic. Din materie si antimaterie rezulta energie pura si tot rezulta ceva. Setea de viata este un circuit neural, o reactie chimica, precum o foame psihica de conservare. E un fel de inertie vitala. Cum nu poti opri sunetele sa-ti patrunda in urechi (nu ca ar fi imposibil) nu poti opri acea descarcare de mediatori chimici care dau o reactie asemanatoare dependentei. Gandurile pot inseamna o rearanjare a unor molecule, poti obtine o oarecare detasare prin exercitiu.

Religia a prins si a dat rezultate deoarece toate religiile au in recuzita o serie de instrumente psihice, meditatia sau rugaciunea. Prin ele se modifica ritmul impulsurilor nervoase in creier si dau o stare de bine. La nivel de individ,  practicarea unei religii are efect pozitiv si pe termen scurt si pe termen lung.

Problema este ca la nivel de societate in timp religia poate deveni o piedica impotriva progresului. Zidul unei inchisori are doua intelesuri diferite, depinde din ce parte il privesti.

@Adia, fără supărare că intervin, dar sintagma "fiinţe omeneşti din carne şi oase" nu e cumva pleonasm? Există şi fiinţe umane din oţel şi plastic?

@peaceful.warrior.Nu prea păreți un om pașnic (părerea mea) poate mă înșel eu.Dacă nu particip la dezbateri pe acest forum, vă asigur că citesc tot ce e pe aici.Comentariile și răspunsurile lui adia nu mi-au lăsat timp să depistez eventualele greșeli gramaticale pe care un om normal poate să le facă, asta e..

N-am de ce sa ma supar, pasnicule.luptator, intrebarea ta e binevenita. Am folosit aceasta sintagma pentru a accentua organismul fragil al omului; in mintea mea fiinta inseamna ceva mai mult, inseamna si ratiune, psihic, constiinta, calitatile prin care omul se adapteaza mediului si creeaza civilizatia. Nu prea folosim termenul de fiinta pentru animale.  Bineinteles ca sunt discutabile aceste notiuni, insa tine de flexibilitatea gandirii fiecaruia cum le intelege. 

Cred ca era o formulare mai nimerita: "Fiintele omenesti, desi alcatuite din carne si oase, ...". Asa (poate ca) nu mai lasam loc la interpretari.

 

 

 

@Radu George, poate totuşi vă înşelaţi, eu mă ştiu ca fiind un om paşnic. Dacă arăt o latură puţin mai critică uneori, nu cred că este suficient pentru a fi catalogat drept un om care nu este paşnic, o fire conflictuală, pusă pe scandal etc. Poate trageţi concluzii pripite.

 

Dacă observ o greşeală (de orice natură ar fi ea) consider că e normal să o scot în evidenţă şi nu pentru a arăta cu degetul, ci pentru a urmări reacţia subiectului în cauză. Este o persoană matură capabilă să reacţioneze pozitiv, sau consideră intervenţia un afront personal şi reacţionează ofensiv? Acesta este scopul meu atunci când observ şi evidenţiez o greşeală, deci este acesta un motiv suficient pentru a fi catalogat ca un om care nu este paşnic? Nu ştiu cât de potrivită este intervenţia dvs. de acum, poate ar fi fost mai potrivit să intereniţi la alte comentarii pe care le-am făcut, comentarii la care poate a existat şi o doză de subiectivism, unde poate dintr-un anumit punct de vedere am făcut şi nişte greşeli, greşeli pe care dacă le-aţi evidenţia nu m-aş supăra absolut deloc, ba chiar le-aş recunoaşte deschis şi aş încerca cu siguranţă ca pe viitor să nu le mai repet.

 

Apreciez foarte mult o persoană capabilă să-şi recunoască o greşeală, iar evidenţierea acestui lucru ar trebui (din punctul meu de vedere) să nu-i producă o supărare, un diconfort, ci dimpotrivă să fie o chestie pozitivă. Aceasta consider că ar fi o dovadă de maturitate emoţională şi intelectuală.

 

În concluzie, eu nu consider remarca mea ca fiind una inadecvată, nu este o interpretare a mea, nici urmă de subiectivism, un pleonasm rămâne un plonasm indiferent de cine îl face, sau cine îl remarcă. Evident mica greşeală putea fi trecută uşor cu vederea, am vrut doar să văd dacă şi cum reacţionează Adia la o remarcă evident obiectivă. Dacă Adia nu a perceput intervenţia mea ca un afront, eu nu pot decât să mă bucur deoarece demonstrează maturitate şi o să apreciez în continuare intervenţiile ei când au un caracter ştiinţific deoarece sunt foarte valoroase.

 

@Adia, mă bucur dacă remarca mea a fost bine-venită. :) Într-adevăr fiinţă înseamnă şi raţiune, psihic, conştiinţă, dar din punct de vedere biologic animalele sunt şi ele fiinţe, evident fără raţiune, psihic, conştiinţă. Am înţeles cumva că ai vrut să subliniezi ideea de fragilitate a omului, dar toate fiinţele sunt fragile, unele din ele cu mult mai fragile decât suntem noi, dar asta este deja altă discuţie. Apreciez intervenţia ta de acum şi îmi cer scuze dacă cu alte ocazii ai considerat nepotrivite intervenţiile mele, am vrut doar să-mi exprim contrarul punct de vedere.

@peaceful.warrior, am scris comentariul in acelasi timp cu al dl-ui Radu George, si atunci s-a dat in mine o lupta cand am spus ca este binevenita intrebarea ta. Raman la aceasta parere, deoarece a stimulat la mine detasarea de accentele ce pot fi usor interpretate ca "necolegiale". Nu le-am accentuat in primul raspuns, insa atitudinea ta ulterioara ma indeamna sa le spun acum: daca vei considera vreodata ca ai avea pentru ce sa iti ceri scuze, acestea ar avea un impact real si pozitiv la locul si timpul potrivit, mai mult decat in aceasta maniera impersonala si oarecum formala.

Am ales sa vad partea constructiva. Te-as ruga sa iti clarifici dinainte ce anume urmaresti cu o intrebare, sa surprinzi slabiciunile unui rationament, ori sa provoci o disputa, doar de dragul de a anima atmosfera. (spun aceasta deoarece ultima remarca "Există şi fiinţe umane din oţel şi plastic?" este redundanta la pleonasmul anterior sesizat si excesul de cuvinte sub forma de intrebare necesita un raspuns suplimentar, inutil in cazul de fata, doar cat sa trebuiasca sa cantaresc, inevitabil in mod subiectiv, preocuparea ta reala fata de subiectul dezbatut sau preocuparea de a starni o reactie). 

Daca ai observat, subiectele mele preferate sunt cele cu multe necunoscute care permit o doza de filosofie si sunt constienta de subiectivismul inerent comentariilor pe aceste subiecte, astfel ca sunt gata sa imi corectez inexactitatile, atata timp cat ele sunt cerute cu buna-credinta si nu agresiv.

Raman la ideea ca este binevenita interventia, are o latura constructiva si scoate in evidenta punctele de tensiune ale acestui tip de comunicare intre oameni.

p.s. daca stii ca exista "alte comentarii pe care le-am făcut, comentarii la care poate a existat şi o doză de subiectivism, unde poate dintr-un anumit punct de vedere am făcut şi nişte greşeli, greşeli pe care dacă le-aţi evidenţia nu m-aş supăra absolut deloc, ba chiar le-aş recunoaşte deschis şi aş încerca cu siguranţă ca pe viitor să nu le mai repet." cel mai indicat este sa le corectezi tu insuti. nu cauta nimeni greseli cu diandinsul, le observi cand esti in cautarea adevarului.

Ma gandesc ca asa iti exprimi tu cooperarea, insa trebuie sa recunosc ca la mine nu functioneaza asa. Imi place sa vorbim la obiect si la prezent.

@Adia, eu îmi retrag scuzele şi promit ca pe viitor să nu mai fac nici un fel de comentariu la adresa ta. Scuzele erau sincere, dar dacă tu le-ai considerat formale şi impersonale e strict problema ta. Acum consider că nu mai este cazul să mă scuz pentru nimic, nu are sens să mă învinovăţesc pentru proiecţiile şi diferitele interpretări pe care alţii le fac la adresa mea, deoarece ele sunt pur şi simplu relative. Niciodată nu am urmărit provocarea unei dispute, când am fost cazul am subliniat slăbiciunea unui raţionament, dar în ceea ce te priveşte renunţ să o mai fac la modul textual. Îmi pare rău dacă nu ai înţeles ce am avut de spus şi consideri orice remarcă ca fiind agresivă şi de rea-credinţă. Pe viitor o să-mi manifest aprecierea/dezaprecierea strict prin vot pozitiv, respectiv negativ şi astfel cred că nu am să mai las loc interpretărilor. Consider că era normal să-mi răspunzi la comentarii atunci când era cazul, dar tu percepi totul la modul ofensiv şi preferi să ignori ceea ce nu îţi convine, considerând probabil că prin tăcere o să dai dovadă de mai multă înţelepciune.

 

În altă ordine de idei, întrebarea retorică: "Există şi fiinţe umane din oţel şi plastic?" nu este deloc redundantă, nici agresivă, dimpotrivă subliniază şi demonstrează pleonasmul "fiinţe umane din carne şi oase". Excesul de cuvinte îl faci atunci când te exprimi pleonastic, nu atunci când subliniezi şi demonstrezi pleonasmul.

2 Raspunsuri

4 plusuri 0 minusuri
Salut !

(Intai de toate - noi incercam sa exprimam aici mai mult decat simple "opinii", apeland la argumente demonstrate de oamenii de stiinta - cei care au construit civilizatia tehnologica de care ne bucuram astazi)

Linkurile oferite mai sus de Warrior sunt elocvente, sa incercam sa subliniem cateva idei:

1. E firesc sa ne preocupe subiectul mortalitatii, este prima lege a "viului" si toate vietatile complexe se feresc instinctual de distrugere. Mai mult, Omul are un creier avansat cu capacitati de previzionare  - fapt care ne confrunta cu stresul ideii mortalitatii viitoare. Si ce am facut atunci ? Am inventat un "pansament" spiritual, idei naive cum ca doar ne-am muta intr-o "lume mai buna" !

2. Genetica a dovedit irefutabil ca Omul este ruda cu absolut toate vietuitoarele Terrei - de la amiba pana la elefanti si balene, linii evolutive pornite de la primul proto-organism. Daca acel organism ar fi "ales" calea imortalitatii (teoretic exista posibilitatea auto-reparatiilor "vesnice") evolutia nu se mai producea si noi n-am mai fi aici. De aceea, parinti mor (obligatoriu) pentru a lasa cale libera urmasilor mai adaptati, etc. Ne place sau nu, suntem doar un vehicul genetic, o piesa intr-un mecanism natural (la randul lui consecinta a legilor fundamentale ale naturii).

3. Moartea clinica reprezinta intervalul (variabil, functie de mai multi factori) dintre oprirea functiilor vitale (circulatia si respiratia) si moartea definitiva a creierului - organul cel mai fragil din cauza complexitatii lui.  Dar nota bene: ESTI INCA VIU ! Odata cu oprirea circulatiei sangelui, diversele sectiuni ale creierului intra intr-o rutina prestabilita de "shut-down"-uri. Disfunctionalitatile dintre zonele cerebrale conduc la senzatii aberante (explicate stiintific si care pot fi simulate in alte conditii)- dar care sunt inca memorate. Atunci cand si zona memoriei este suspendata, n-o sa mai fie amintiri, de aceea unii isi amintesc si unii nu. Iar daca durata acestui "shut-down" se prelungeste excesiv, atunci zonele cerebrale incep sa moara definitiv - iata de ce unii revin la viata dar cu mari sechele, inclusiv cu pierderea "ego"-ului, pur si simplu devin alta persoana. Dupa cum vezi, totul tine numai de tehnica - ne stricam si ne reparam ca orice alta masina, numai mecanici priceputi sa fie ! :)

4. Gandind rational, este ridicola pretentia ca acele senzatii anormale sunt o dovada a existentei unui "dupa" - pentru ca inca nu ai trecut inca "acolo", esti inca VIU ! Moartea nu este progresiva, moartea este un punct (probabil iti moare si trunchiul cerebral - cel care comanda reflexele de circulatie si respiratie).

Si apoi, ce pret sa pui pe niste senzatii anormale in situatii catastrofice cand nici treji fiind nu suntem siguri pe ce produce creierul nostru (ex: ameteli, iluzii, halucinatii, etc)., nu mai zic de vise.

Si un ultim argument: in ultima instanta, ceea ce se petrece in creierul nostru nu reprezinta REALITATEA este doar o reprezentare "abstracta" a ei !! Faptul ca afirmam ca "ne amintim" nu inseamna deloc ca ceea ce ne amintim si exista ! Practic, in creier ruleaza niste programe care, pe baza unor inputuri, ofera anumite date de iesire dupa care ne ghidam actiunile. Daca bagi date gresite sau daca softul da rateuri, atunci datele de iesire vor fi aberante - principiul GIGO.

5. Hai sa lasam moartea, moartea face parte din viata ca si nasterea. Sa ne concentram pe Viata: cum sa traim frumos, sanatos, in slujba copiilor nostri, al semenilor, in armonie cu Natura, sa invatam tot mai multe despre ea. Si cand va veni vremea, obositi, sa adormim ...
a raspuns Truth Senior (8,388 puncte) Sep 25, 2014
editat de Truth Sep 25, 2014

Da! Frumoasă expunerea, însă aş avea o mică obiecţie. Consider că este greşit să afirmi "Moartea nu este progresiva, moartea este un punct", sau poate nu am înţeles eu exact ce vrei să zici prin această afirmaţie. Moartea în principiu este un proces progresiv, nu mori dintr-o dată, adică într-o clipă şi gata. Nici măcar trunchiul cerebral nu moare brusc, motiv pentru care uneori moartea poate fi un proces reversibil, evident până la un punct.

 

"Din punct de vedere istoric, când inima unui om se opreşte şi el nu mai respiră, înseamnă că e mort. Înainte nu puteai face nimic să schimbi asta, spune profesorul Sam Parnia de la Universitatea de Stat din New York, SUA. Totuşi, în procesul descifrării misterelor morţii la nivel celular, oamenii de ştiinţă au învăţat că moartea nu are loc într-un singur moment, ci este un proces mai lung. De fapt, abia după ce o persoană a murit (conform definiţiei noastre despre moarte), celulele organismului îşi încep propriul proces de moarte. Acest proces poate dura ore întregi şi în acest timp moartea este reversibilă"

 

http://adevarul.ro/sanatate/medicina/resuscitare-1_52681719c7b855ff567103c3/index.html

„Din punct de vedere istoric, când inima unui om se opreşte şi el nu mai respiră, înseamnă că e mort. Înainte nu puteai face nimic să schimbi asta“, spune profesorul Sam Parnia de la Universitatea de Stat din New York, SUA. Totuşi, în procesul descifrării misterelor morţii la nivel celular, oamenii de ştiinţă au învăţat că moartea nu are loc într-un singur moment, ci este un proces mai lung. De fapt, abia după ce o persoană a murit (conform definiţiei noastre despre moarte), celulele organismului îşi încep propriul proces de moarte. „Acest proces poate dura ore întregi şi în acest timp moartea este reversibilă“,

Citeste mai mult: adev.ro/mv4xnq
„Din punct de vedere istoric, când inima unui om se opreşte şi el nu mai respiră, înseamnă că e mort. Înainte nu puteai face nimic să schimbi asta“, spune profesorul Sam Parnia de la Universitatea de Stat din New York, SUA. Totuşi, în procesul descifrării misterelor morţii la nivel celular, oamenii de ştiinţă au învăţat că moartea nu are loc într-un singur moment, ci este un proces mai lung. De fapt, abia după ce o persoană a murit (conform definiţiei noastre despre moarte), celulele organismului îşi încep propriul proces de moarte. „Acest proces poate dura ore întregi şi în acest timp moartea este reversibilă“

Citeste mai mult: adev.ro/mv4xnq
„Din punct de vedere istoric, când inima unui om se opreşte şi el nu mai respiră, înseamnă că e mort. Înainte nu puteai face nimic să schimbi asta“, spune profesorul Sam Parnia de la Universitatea de Stat din New York, SUA. Totuşi, în procesul descifrării misterelor morţii la nivel celular, oamenii de ştiinţă au învăţat că moartea nu are loc într-un singur moment, ci este un proces mai lung. De fapt, abia după ce o persoană a murit (conform definiţiei noastre despre moarte), celulele organismului îşi încep propriul proces de moarte. „Acest proces poate dura ore întregi şi în acest timp moartea este reversibilă“

Citeste mai mult: adev.ro/mv4xnq
Definitia "istorica" este depasita astazi, ai vazut ca si legal exista o definitie actualizata referitoare la semnalele cerebrale (mai sunt si aici ceva controverse, dar nu multe). Nu sunt de acord cu definirea ca proces - acela este un proces care conduce la moarte, nu moartea insasi. De acolo provine si confuzia cu "moartea clinica" - care nu inseamna inca moarte biologica.

Daca vrei sa ne delectam cu fineturi, iti citez toate fazele procesului dintr-un manual de medicina legala:

1. Agonia

2. Moartea clinica

3. Moartea cerebrala (practic, la finalul acestei faze dispare individul, inclusiv din punct de vedere legal. Cu asistarea circulatiei si respiratiei, chiar poti mentine corpul in viata, poti preleva organe valide, etc - dar practic nu mai exista persoana care erai.)

4. Moartea biologica (progresiv, mor celelalte organe)

Definiţia istorică este depăşită într-adevăr, dar era prezentată doar ca paralelă între trecut şi prezent pentru a scoate în evidenţă noile descoperiri. Moartea este progresivă, celulele, respectiv organele mor treptat, motiv pentru care până la un punct moartea poate fi reversibilă. Tu ai zis iniţial: "Moartea nu este progresiva, moartea este un punct" şi nu am înţeles de ce ai făcut această afirmaţie, iar sub acest aspect am cerut o lămurire mai exact.

 

Punctul la care probabil te referi este moartea cerebrală, punct în care moartea devine ireversibilă, iar aici sunt perfect de acord cu tine, dar procesul în sine consider că e perfect logic şi îndreptăţit să fie progresiv, de la agonie până la rigor mortis şi mai departe totul continuă progresiv.

0 plusuri 0 minusuri
Moartea clinica este oarecum echivalenta cu coma (auto)/indusa, iar manifestarile ei nu sunt deloc relevante pentru cei ce nu-si mai revin din ea. Cei ce-si revin au/pot avea "amintiri" care nu au legatura cu realitatea si ii afecteaza doar pe ei, in consecinta nu are sens sa le dezbati prea serios. Moartea este mai progresiva si paradoxala decat isi inchipuie cineva: incepe in clipa/momentul in care incepe si viata, iar intre ele se da o lupta pe viata si pe moarte, din care, daca moartea ar fi iesit invingatoare, nu am fi acum aici miliarde de oameni, desi pierderile colaterale ale vietii sunt cam tot atat de nuimerose, iar moartea nu are pierderi/ratari decat temporare.
a raspuns John Flower 1 Junior (689 puncte) Sep 25, 2014

O expunere poetică care mai este şi adevărată, dar am câteva obiecţii. Moartea este progresivă şi într-adevăr am putea spune metaforic că începe în momentul în care începe şi viaţa, dar nu e paradoxala. Eu unul nu văd care ar fi paradoxul aici. E doar legea naturii. Dacă vrei, exemplifică concret care ar fi paradoxul în ceea ce priveşte moartea.

O altă obiecţie ar fi că nu există echivalenţă între comă (indiferent de gradul ei) şi moartea clinică.

 

Moartea clinică reprezintă o situație aflată la limita dintre viaţă și moarte, de cele mai multe ori fiind vorba despre pacienți aflați în sitații critice din punct de vedere medical, având funcțiile vitale biologice -activitatea cardiacă și respirația- abolite pentru anumite perioade de timp.

Moartea clinică reprezintă, de fapt, perioada de timp în care organismul mai poate reacționa la diverși stimuli interni sau externi, care pot determina reluarea activității automate a miocardului (mușchiul inimii) și a respirației, respectiv a centrilor nervoși cardio-respiratori, situați în trunchiul cerebral. Reluarea activității automate ale acestor centri, care descarcă ritmic impulsuri nervoase către mușchii ce coordonează circulația sanguină (miocard), respectiv respirația (musculatura intercostală și diafragmul) reprezintă resuscitarea propriu zisă, intervalul de resuscitare( de la oprirea funcțiilor vitale până la reluarea lor) reprezentând de fapt fenomenul cunoscut sub numele de moarte clinică. Intervalul de resuscitare sau durata de timp în care un organism poate fi în moarte clinică, depinde de viabilitatea celulei nervoase, fenomenul devenind ireversibil în momentul în care centrii nervoși cerebrali sunt lipsiți de aportul de oxigen pe o perioadă de timp ce depășește 5-10 minute.

Durata timpului după care mai este posibilă resuscitarea cardio-respiratorie variază în funcție de vârstă, sex, diverse boli sau tare ale organismului, precum și în funcție de împrejurarea care a determinat evenimentul declanșator. Există situații când pacienți considerați decedați prin submersie (înec) în apă rece, au putut fi resuscitați după perioade de timp considerate inițial depășite pentru resuscitare, adică de ordinul orelor. Aceasta explicându-se prin faptul că la o temperatură scăzută, nevoia de oxigen a celulelor nervoase este mult diminuată, ceea ce permite supraviețuirea lor un timp mai îndelungat.

Faptul că oameni aflați în moarte clinică relatează diverse fenomene, ca desprinderea de trup, vizualizarea unor imagini sau diverse alte percepții, se poate explica prin activitatea centrilor corticali, care rămâne prezentă în toată perioada intervalului de resuscitare.

 

În medicină, o comă este o stare de inconştienţă care durează mai mult de șase ore. O persoană aflată în stare de comă, deși este în viață, procesele ei interne continuând să funcționeze, nu poate să fie deșteptată, nu răspunde în mod conștient la durere, lumină sau sunet, nu inițiază nicio acțiune voluntară și îi lipsește ciclul normal de somn și trezie. Individiul comatos, chiar dacă poate să facă impresia de a fi treaz, nu simte, nu vorbește, nu aude și nu se mișcă în mod conștient și intenționat.

Etimologie: în limba greacă veche (κῶμα kõma) însemnă „somn adânc”.

 

Te rog explică care sunt particularităţile de oarecare echivalenţă între comă şi moarte clinică, asta pe lânga faptul evident că indiferent de situaţia în care cineva s-ar afla, nu poate să mai mişte nici măcar un deget.

Hai sa nu ne razboim pe flecuri. Am vrut initial sa scriu asemanatoare dar am optat pentru "oarecum echivalenta" pentru ca si din coma se poate reveni, "pe lânga faptul evident că indiferent in care din aceste situatii cineva s-ar afla, nu poate să mai mişte nici măcar un deget.", si alte asemanari pe care le-ati descris si voi. Daca-ti convine mai mult, poti pune coma intre agonie si moarte clinica, sau unde vrei tu. Era o parere subliniata de termenul "oarecum". Nu e nimic poetic in moarte, iar paradoxul/contradictia, (mrtaforic vorbind), consta in faptul ca toata viata este o moarte progresiva.

Din punctul meu de vedere nici vorbă de un război, cu atât mai puţin pentru nişte fleacuri. Îmi pare rău dacă ai perceput mesajul meu într-un mod ofensiv, nu am intenţionat nici 0.1%, am vrut doar să înţeleg din ce punct de vedere consideri că există "oarecum echivalenţă" şi ce anume consideri paradox, iar acum am înţeles. Greşeala mea e că nu ar fi trebuit să zic că am câteva obiecţii, ci câteva nelămuriri, aşa era cel mai corect să-mi formulez fraza. Îmi cer scuze pentru folosirea termenului nepotrivit.

 

Nu ziceam că moartea ar fi poetică, ci metafora: "moartea începe în clipa/momentul în care începe şi viaţa" ar fi poetică. Chiar am vrut să zic şi eu acest lucru în ultima mea intervenţie de la răspunsul lui Truth, dar am zis să nu complic lucrurile şi să-l las să-mi explice punctul lui de vedere din afirmaţia asupra căreia am zis că am nelămuriri.

...deodata un punct se misca

Cel dintai si singur, iata-l

Cum , din haos face muma

Iara el devine tatal.

 

Punctu' acesta de'ntuneric

Mult mai slab ca boaba spumii

E stapanul, fara margini

Peste marginile lumii

Mihai Eminescu  "Scrisoarea I", ma rog, stiti dumneavoastra.O licenta poetica inegalabila, zic eu!Mai zic si altii?Parerea lor.

...