E vorba de febra care se instalează în muşchii scheletici şi apoi de un efort fizic izolat, la distanţă de ultimul (minim o săptămână), sau de creşterea intensităţii exerciţiilor. Uneori apare şi când schimbăm tipul exerciţiilor, acestea solicitând grupe musculare care până în acel moment erau mai puţin solicitate. În principiu o musculatură lucrată permanent, cu un program bine gândit, zilnic sau de 3-4 ori pe săptămână, nu ar trebui să fie afectat de febra musculară.
Principalul "vinovat" este în primul rând acidul lactic, care se acumulează în muşchi în urma unor eforturi anaerobe, mai pregnante în cazul muşchiului neantrenat. Este însă modul în care corpul se apără împotriva rupturilor musculare sau al solicitărilor mult prea grele (ca intensitate sau durată), încă din timpul efortului, dar şi după, favorizând mult refacerea ţesutului muscular. Acidul lactic se descompune, iar ionii de hidrogen sunt de fapt responsabili de senzaţia de arsură. În plus, din cauza creşterii acidităţii mediului muscular, randamentul procesării glucozei (combustibilul muscular) scade. Totuşi acest acid este destul de rapid eliminat, iar ce rămâne este ce e mai dureros, micro-rupturile la nivelul fibrei musculare, iar acestea sunt principalele vinovate de durerea uneori atroce din muşchii afectaţi, influenţată de inflamaţia locală, de reacţia corpului la asemenea traume.
Ca o recomandare, pentru a reduce din start intensitatea febrei musculare, este foarte bine să începeţi cu exerciţii de intensitate moderată, cu durată mai scurtă, iar pe măsură ce senzaţiile de durere dispar (oricum aşa nu vor fi mari) se poate creşte atât intensitatea cât şi timpul per exerciţiu, până la valori ce pot fi menţinute constante cu anii, fără pic de febră după, eventual o durere moale, o senzaţie de căldură! Ideea de bază este constanţa acestor exerciţii, NU lipsa lor! După un timp (minim o lună) senzaţia de după efort va fi o plăcere greu de descris în cuvinte.... Iar la o zi după efort, veţi da pe afară de energie şi stare de bine!