Miracolul este miracol numai din perspectiva celor care, neînțelegînd fenomenul, îl pun pe seama supranaturalului. Pentru ceilalți este doar un fenomen (înțeles sau neînțeles). Eu nu spun că ar trebui să conchidem că „miracolul” cutare nu a existat, ci doar neg că ar fi fost un miracol.
Peste zece ani oamenii de știință de azi NU vor fi ironizați, decît poate de către unii nepricepuți, tot așa cum nici astăzi cei care au contribuit la cunoaștere acum 1000 sau 100 sau 10 ani nu sînt ironizați decît de nepricepuți. A greși face inevitabil parte din procesul cunoașterii. Oamenii de știință sînt aceia care, prin definiție, încalcă sfatul „Să nu faci niciodată ceva pentru prima dată”. Ca să nu greșești deloc singura soluție e să nu faci nimic, dar atunci stai pe loc, și după părerea mea abia atunci meriți să fii ironizat.
Ce-am vrut să spun este că afirmațiile științei nu trebuie crezute orbește, așa cum sînt crezute afirmațiile religiilor. Dacă unui credincios i se spune că Dumnezeu se va ocupa de sufletul său, credinciosul nu cere dovezi, ci acceptă „adevărul” în mod necondiționat. În știință nu se face așa. Nu credem necondiționat nimic din ce spune știința, nici măcar atunci cînd între oamenii de știință pare să existe un consens foarte solid. Absolut orice concluzie a științei trebuie considerată provizorie; cîndva ar putea fi contrazisă de noi descoperiri sau noi raționamente.
Oricine are drepturi să aducă orice dovezi pentru orice. Știința nu este o organizație cu drepturi exclusive, ci este învățătura pe care o acumulăm în procesul cunoașterii.