Dar puștiul cum crede că se petrec lucrurile? Că se învîrte Soarele în jurul Pămîntului? Sau că sînt amîndouă fixe?
Lucrurile nu pot fi dovedite ușor, și de fapt de-asta i-a trebuit omenirii atîta timp pînă să înțeleagă cine și cum se învîrte. Nu poți să ieși pe cîmp și să-i arăți puștiului: uite, vezi că Pămîntul se învîrte în jurul Soarelui? Că dacă ieși pe cîmp îți spune el ție: uite, vezi că Pămîntul e plat? Fiindcă plat se vede.
De aceea explicațiile sînt ceva mai complexe. În primul rînd puștiul trebuie să afle cam cît de mari sînt Soarele, Luna, Pămîntul și celelalte planete și cam ce distanțe sînt între ele. Apoi trebuie să afle de atracția gravitațională dintre corpurile astronomice. Atracția asta înseamnă că numai mișcarea de rotație poate ține planetele și sateliții lor într-un echilibru, altfel ar cădea toate în Soare (și probabil multe corpuri din trecutul Sistemului Solar au căzut deja).
Atunci pe scurt povestea e așa: Soarele e mult mai mare decît toate celelalte corpuri din sistem la un loc. Deci Soarele trebuie să fie în centrul orbitelor planetare. Apoi dacă planetele nu s-ar învîrti în jurul Soarelui ar cădea în el. Deci trebuie să se învîrtă.
Și cu asta demonstrația de principiu e gata. Acum pentru a-l convinge mai trebuie aduse dovezi concrete, vizibile.
Mișcarea de revoluție o putem urmări la celelalte planete, pe care le vedem efectiv orbitînd Soarele; nu trebuie decît să le observăm poziția pe cer zi de zi. Două dintre planete, Mercur și Venus, nu le vedem niciodată îndepărtîndu-se de Soare la mai mult de anumite unghiuri limită, ceea ce înseamnă că orbitele lor sînt interioare orbitei Pămîntului. Celelalte planete înconjoară și Soarele și Pămîntul, deci au orbite exterioare. Astfel ne putem afla propria poziție în sistem.
Unele evenimente astronomice ne ajută să ne verificăm teoriile. De exemplu din eclipsele de lună putem afla cît de mare e Pămîntul în raport cu Luna, din umbra rotundă pe care o vedem. Din eclipsele de Soare, care nu se văd decît de pe zone înguste ale Pămîntului, putem verifica din nou relația de dimensiune dintre Pămînt, Lună, Soare și distanțele dintre ele. Din fazele planetelor și din dimensiunile lor aparente putem afla cum se învîrt ele în jurul Soarelui, de exemplu Venus e mic cînd e plin (departe de noi) și mare cînd e nou (aproape de noi).
Și tot așa. Avem în prezent dovezi atît de solide, inclusiv fotografii făcute de obiectele pe care le-am trimis în cosmos, încît nu mai încape nici o urmă de îndoială că Pămîntul e cel care se învîrte în jurul Soarelui.
Apropo, puștii enervanți sînt de fapt cei care chiar înțeleg și vor să știe mai mult sau vor să li se demonstreze că lucrurile stau așa cum li se spune. Deci e bine că sînt enervanți. Cei cuminți și care nu ne sîcîie cu întrebări riscă mai mult să ajungă printre cei care cred că Dumnezeu a stabilit cine în jurul cui se învîrte.