Toată lumea știe ce înseamnă să ai conştiinţă: este acea senzaţie de proprietate și de control asupra gândurilor, emoțiilor și experiențelor pe care le avem în fiecare zi. Majoritatea experților consideră că putem împărţi conștiința două părți: experiența conștiinței (sau conştiinţa de sine) și conținutul conștiinței, care include: gânduri, credințe, senzații, percepții, intenții, amintiri și emoții.

 
Este ușor să presupunem că aceste conținuturi ale conștiinței sunt într-un fel alese, provocate sau controlate de conștiința noastră; la urma urmei, gândurile nu există până când nu le gândim. Dar într-o nouă lucrare de cercetare publicată în Frontiers of Psychology argumentăm că aceasta este o greșeală.
 
Noi sugerăm că nu conștiința noastră este aceea care creează, provoacă sau alege credințele, sentimentele sau percepțiile noastre. Din contra, conținutul conștiinței este generat "în spatele scenei" de unele sisteme rapide, eficiente din creierul nostru de care nu suntem conştienţi. Toate acestea se desfășoară fără vreo interferență din partea conștiinței noastre, care se stă pasivă pe scaunul pasagerului, cât timp aceste procese au loc.
 
Mai simplu spus, noi nu ne alegem în mod conștient gândurile sau sentimentele - noi devenim conștienți de ele.


Nu doar o sugestie


Deși sună ciudat, gândiți-vă la cât de ușor redobândim conținutul conștiinței noastre în fiecare dimineață după ce l-am pierdut cu o noapte înainte; la modul în care gândurile și emoțiile - binevenite sau nu - sosesc deja formate în mintea noastră; la modul în care culorile și formele pe care le vedem sunt asamblate în obiecte cu sens sau în chipuri memorabile fără vreun efort sau vreo contribuție din partea minții noastre conștiente.
 
Luați în considerare faptul că toate procesele neuropsihologice responsabile de mişcarea corpului vostru sau de folosirea cuvintelor pentru a forma propoziții au loc fără a fi conştienţi. Noi apreciem că procesele responsabile pentru generarea conținutului conștiinței se desfăşoară în acelaşi fel.
 
Concepția noastră a fost influențată de cercetarea tulburărilor neuropsihologice și neuropsihice, precum și de studiile recente privind neuroștiința cognitivă care utilizează hipnoza. Studiile care utilizează hipnoza arată că dispoziția, gândurile și percepțiile unei persoane pot fi profund alterate prin sugestie.

În astfel de studii, participanții trec printr-o procedură de inducție hipnotică, care-i ajută să intre într-o stare de concentrare și absorbție mentală. Apoi, se fac sugestii pentru schimbarea percepțiilor și experiențelor.

De exemplu, într-un studiu, cercetătorii au înregistrat activitatea creierului participanților în trei situații: a) când au ridicat în mod intenționat o mână; b) când mâna a fost ridicată de un scripete și c) când mâna s-a mișcat ca răspuns la o sugestie hipnotică că este ridicată de un scripete.
 
În timpul mișcării involuntare și a mișcării sugerate prin inducție hipnotică au fost activate zone similare ale creierului, care erau diferite de zonele activate în cazul acțiunii intenționate. Deci, sugestia hipnotică poate fi văzută ca un mijloc de a comunica o idee sau o convingere care, atunci când este acceptată, are puterea de a modifica percepțiile sau comportamentul unei persoane.
 

Narațiunea personală


Toate acestea pot face pe cineva să se întrebe de unde vin de fapt gândurile, emoțiile și percepțiile noastre.

Noi susținem că în fapt conținutul conștiinței este un subset al experiențelor, emoțiilor, gândurilor și credințelor care sunt generate de procesele neconștiente din creierul nostru.
 
Acest subset ia forma unei narațiuni personale, care este în permanență actualizată. Narațiunea personală există în paralel cu conştiinţa noastră, dar aceasta din urmă nu are nicio influență asupra celei dintâi.

Narațiunea personală este importantă deoarece oferă informații care urmează să fie stocate în memoria noastră autobiografică (povestea pe care o spunem despre noi) și ea dă ființelor umane o cale de a comunica altora lucrurile pe care le-au perceput și le-au experimentat.
 
Acest lucru, la rândul său, ne permite să generăm strategii de supraviețuire; de exemplu, prin învățarea anticipării comportamentului altor persoane. Abilitățile interpersonale stau la baza dezvoltării structurilor sociale și culturale, care au promovat supraviețuirea omului timp de milenii.

Deci, noi susținem că abilitatea de a comunica conținutul narațiunii personale - și nu conștiința personală - este cea care oferă oamenilor un avantaj evolutiv unic.
 

Care e ideea?


Dacă experiența conștiinței nu conferă un anumit avantaj, nu este clar care este scopul ei. Dar, în calitatea sa de acompaniament pasiv al proceselor neconștiente, nu credem că fenomenul conștiinței personale are vreun scop, în același mod în care nici curcubeiele nu au unul. Curcubeiele rezultă pur și simplu din reflexia, refracția și dispersia luminii solare prin picăturile de apă - ele neavând un scop special.
 
Concluziile noastre ridică de asemenea și întrebări cu privire la noțiunile de liber-arbitru și de responsabilitate personală. Dacă conștiința noastră personală nu controlează conținutul narațiunii personale care reflectă gândurile, sentimentele, emoțiile, acțiunile și deciziile noastre, atunci poate că noi nu ar trebui să fim responsabili pentru ele.
 
Ca răspuns la aceasta, susținem că liberul-arbitru și responsabilitatea personală sunt noțiuni construite de societate. Ca atare, ele sunt construite în modul în care noi ne vedem și ne înțelegem pe noi înșine ca indivizi și ca specie. Din această cauză ele sunt reprezentate în procesele neconștiente care ne creează narațiunile personale și în modul în care noi comunicăm aceste narațiuni altora.

Doar pentru că conștiința a fost pusă pe scaunul pasagerului, nu înseamnă că trebuie să renunțăm la acele noțiuni importante de zi cu zi cum ar fi liberul-arbitru și responsabilitatea personală. De fapt, ele sunt încorporate în funcționarea sistemelor creierului inconștient. Aceste concepte au un scop puternic în societate și un impact profund asupra felului în care ne înțelegem pe noi înșine.

Traducere de Maricica Botescu după what-if-consciousness-is-not-what-drives-the-human-mind