Informaţie MatrixOricare ar fi tipul de realitate în care crezi că te afli, probabil că greşeşti. Universul este un computer şi orice are loc în el poate fi explicat în termenii procesării informaţiilor. Conexiunea dintre realitate şi computere s-ar putea să nu fie însă evidentă imediat.

 

 

 

 

Realitatea: este totul format din numere?

Dar dacă cercetăm mai adânc - este ceea ce unii cercetători cred că vom găsi. Noi ne reprezentăm lumea ca fiind formată din particule ţinute laolaltă de către forţe, de exemplu, dar teoria cuantică ne spune că toate acestea sunt doar o îngrămădire de câmpuri pe care le putem descrie cum se cuvine prin folosirea matematicii fizicii cuantice.

Acesta este locul în care intervine computerul, cel puţin dacă te gândeşti la el ca fiind ceva care procesează informaţie şi nu ca la acea cutie mecanică de pe birou. “Fizica cuantică poate fi considerată ca fiind frazată în termenii procesării de informaţii” spune Vlatko Vedral de la Universitatea Oxford. “Este un lucru sugestiv faptul că vei găsi procesarea informaţiilor la rădăcina tuturor lucrurilor.”

 

Informaţia are în mod cert un loc special în teoria cuantică. Faimosul principiu al incertitudinii, care specifică că nu poţi cunoaşte simultan momentul şi poziţia unei particule, se poate reduce la informaţie. La fel ca în cazul inseparabilităţii cuantice, în care obiectele cuantice partajează proprietăţi şi schimbă informaţie indiferent de distanţa fizică dintre ele.

În fapt, fiecare proces din Univers poate fi redus la nivelul interacţiunilor dintre particule care produc răspunsuri binare: da sau nu, aici sau acolo, sus sau jos. Aceasta înseamnă că natura, la nivelul său cel mai fundamental, reprezintă pur şi simplu interschimbarea digiţilor binari sau a biţilor, după modelul unui computer. Rezultatul imensităţii interschimbărilor de biţi este manifest în ceea ce percepem ca fiind aranjarea continuă, rearanjarea şi interacţiunea atomilor, cu alte cuvinte, realitatea.

Potrivit lui Ed Fredkin de la Massachusetts Institute of Technology, dacă am cerceta mai în adânc acest proces am găsi că Universul urmează doar o lege, o singură regulă de procesare a informaţiilor de care ai nevoie pentru a construi un cosmos. După părerea lui Fredkin, aceasta ar putea fi asemănată unei proceduri de tipul “dacă-atunci”; acelaşi tip de regulă folosită în computerul tradiţional pentru a putea manipula biţii conţinuţi de tranzistorii de pe un chip şi pentru a opera porţile de ieşire, dar de această dată aplicat biţilor Universului.

Vedral şi alţii cred că acest proces este totuşi un pic mai complex decât atât. Pentru că putem reduce orice din univers la entităţi care respectă legile fizicii cuantice, universul trebuie să fie un computer cuantic şi nu un computer clasic cu care suntem familiari deja.

Unul dintre punctele de atracţie ale acestei idei e că poate oferi un răspuns la întrebarea “de ce am putea spune că există ceva în loc de a spune că nu există nimic?” Caracterul aleatoriu prezent în mecanica cuantică poate însemna că informaţia cuantică - şi prin extensie, un univers - poate deveni realitate în mod spontan, spune Vedral.

Pentru toate aceste idei teoretice, dovedirea faptului că Universul este un computer cuantic este o sarcină dificilă.

Chiar şi aşa, există o observaţie care pare a susţine ideea că Universul este compus fundamental din informaţie. În 2008, detectorul de unde gravitaţionale GEO 600 din Hanovra, Germania, a detectat o anomalie de semnal care ar putea sugera că spaţiul-timp este granular. Aceasta este ceea ce ar fi de aşteptat într-un univers “holografic”, în care realitatea 3D este în fapt o proiecţie a informaţiei codate la nivelul suprafeţei bidimensionale a limitelor Universului.

Această idee bizară a luat viaţă în urma unei discuţii asupra găurilor negre. Unul dintre principiile fundamentale ale fizicii e că informaţia nu poate fi distrusă, dar o gaură neagră pare a viola acest principiu prin înghiţirea unor lucruri care conţin informaţie care astfel, într-un final, este distrusă.

Ce se întâmplă cu această informaţie a fost subiectul unei lungi dezbateri între Stephen Hawking şi mai mulţi colaboratori ai acestuia. Într-un final, Hawking a trebuit să se declare învins şi a trebuit să concluzioneze că informaţia este înscrisă pe orizontul evenimentului care stabileşte graniţa găurii negre şi că aceasta scapă atunci când gaura neagră se evaporă. Aceasta i-a condus pe fizicienii teoreticieni Leonard Suuskind şi Gerard Hooft să propună ideea că întregul Univers ar putea stoca informaţia la graniţa sa, consecinţa acestui fapt fiind că realitatea noastră ar putea fi proiecţia acelei informaţii în spaţiul aflat între limitele Universului. Dacă această conjunctură este reală, realitatea s-ar putea asemăna cu imaginea Prinţesei Leia proiectată de R2D2 în Războiul Stelelor: o hologramă.

Rolul conştiinţei în determinarea realităţii

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului reality, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Alexandru Hutupanu

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.