OchiExperimentul lui Jane Elliott, realizat pentru prima oară în 1968, a arătat un lucru pe cât de simplu, pe atât de cutremurător: folosindu-se foarte puţine cuvinte, aspecte nesemnificative ale fiinţei umane pot fi percepute ca fiind cardinale în aprecierea semenilor. Citiţi aici despre experimentul "Ochi albaştri - ochi căprui"...

 

 

POVESTEA ÎNCEPE ASTFEL…

Într-o dimineaţă de 5 aprilie, o zi de vineri a anului 1968, Steven Armstrong, elev de clasa a III-a al şcolii din liniştitul orăşel de provincie Riceville, Iowa, SUA, îi adresează la câteva momente după ce păşise în clasă o întrebare surprinzătoare profesoarei sale, o tânără doamnă pe nume Jane Elliott: “L-au împușcat pe acel rege (eng.king) ieri, de ce l-au împușcat?”.

În seara precedentă, seara zilei de 4 aprilie 1968, activistul pentru drepturile populaţiei de culoare şi laureat al Premiului Nobel pentru pace în 1964, pastorul baptist Martin Luther King Jr., căzuse victima unui asasinat în Memphis, Tennessee. A fost un eveniment ce a încordat teribil o atmosferă oricum foarte tensionată dintr-o Americă a anului 1968 măcinată de războiul din Vietnam şi de numeroase conflicte rasiale.

 

Martin Luther
Martin Luther King Jr. (1929-1968)

 

Ar fi putut fi oare oferită o explicaţie unor şcolari de clasa a III-a dintr-un orăşel cu aproximativ 1000 de locuitori, în care nici măcar nu exista populaţie de culoare? Jane Elliott, care cu numai 2 luni înainte, în februarie, îl declarase pe Martin Luther King Jr., conform unei tradiţii existente în şcolile americane, drept unul dintre eroii lunii, deci un model de urmat pentru micuţii pe care îi călăuzea zi de zi pe cărările vieţii, a găsit un răspuns extrem de original la această întrebare. Conform mărturiilor învăţătoarei, nu exista o cale simplă de a explica copiilor ce se întâmplase.

 

 

Jane se lasă inspirată de o veche rugă a indienilor Sioux: “Oh, great spirit, keep me from ever judging a man until I have walked a mile in his moccasins” -  „O, măreţ spirit, fereşte-mă să judec un alt om dacă nu am mers măcar o milă în mocasinii lui”.

A fost momentul în care profesoara de 33 de ani din Riceville s-a decis să-şi supună elevii unui experiment pe care niciodată nu a vrut să-l denumească astfel, preferând o titulatură lipsită de conotaţii academice, cea de “exerciţiu”, un termen care o punea, într-o oarecare măsură, la adăpost faţă de criticile viitorilor contestatari ai moralităţii întreprinderii sale.

Jane mărturiseşte la un moment dat: “Am ştiut din acel moment că în ziua următoare copiii (elevii) mei vor fi puşi în situaţia de a trăi, pentru câteva ore, viaţa altcuiva. Vor fi obligaţi, fie că le va plăcea sau nu, să trăiască viaţa unor copiii pe care nu-i cunoscuseră niciodată. Am decis în acea seară că este momentul să încerc să pun în practică o idee la care mă gândisem de nenumărate ori. Aşa că a doua zi am iniţiat un exerciţiu în cadrul clasei mele, împărţind copiii în 2 grupuri pe baza culorii ochilor. Am creat instantaneu un microcosmos social în cadrul unui grup de elevi de clasa a treia.

 

EXPERIMENTUL…

Metoda sa a fost de a-şi împărţi elevii, toţi albi, în 2 grupuri pe baza culorii ochilor: albaştri sau căprui (cei cu alte culori au mers în grupul cu nuanţa cea mai apropiată de nuanţa ochilor lor). Elliott a încurajat, într-o primă fază, o atitudine de superioritate din partea celor cu ochi albaștri, spunându-le acestora că a avea ochi albaştri e semnul inteligenţei superioare a “purtătorilor”, drept pentru care aceştia merită anumite privilegii.

 

Copil acuzând
Imagine din "A class divided"

 

Rezultatul: copiii cu ochi albaştri au dezvoltat un comportament agresiv faţă de cei cu ochi căprui, în timp ce “rasa inferioară” a manifestat simţăminte negative de frică şi chiar aversiune faţă de propria persoană. Până şi notele obţinute la anumite teste de verificare au scăzut în cazul copiilor cu ochi “inferiori” şi au crescut în rândurile “ochilor albaştri”.

În zilele următoare, la comanda învăţătoarei, rolurile s-au inversat, elevii fiind “informaţi” că rasa superioară are de fapt ochi căprui. Comportamentul şi notele la teste s-au modificat în consecinţă. Aceeaşi copii care fuseseră dezavantajaţi în primele zile şi-au asumat imediat rolul opresorilor.

Ce a urmat este deja istorie, dar o istorie care a lăsat urmări serioase în conştiinţa publică americană şi nu numai. Exerciţiul pus în scenă de Elliott este adesea menţionat ca fiind o bornă de hotar în științele sociale.

 

ECOURILE EXPERIMENTULUI

Primul documentar pe marginea experimentului a fost realizat în 1970 pentru ABC News de William Peters şi s-a numit “Eye of the storm”. Peters a filmat-o pe Elliott împreună cu elevii săi de clasa a III-a din Riceville în timpul desfăşurării experimentului. Pelicula a fost distinsă cu premiul pentru excelenţă George Foster Peabody. Deşi era al treilea an în care Elliott îl punea în practică, este pentru prima oară când experimentul este filmat.

În 1985 Peters produce documentarul “A Class Divided” pentru emisiunea Frontline de la PBS. Acest film include şi secvenţe originale din "Eye of the Storm" şi, de asemenea, trece în revistă şi mini-reuniunea din 1984 a 11 dintre cei 16 elevi participanţi în 1970 la filmările iniţiale, moment la care micuţii de odinioară, acum tineri adulţi, rememorează exerciţiul şi vorbesc despre efectul pe care acea experienţă a avut-o asupra lor.

EXPERIMENTUL PE PELICULĂ. 1970, “EYE OF THE STORM”

S-a început cu o discuţie pe tema discriminării şi rasismului, practică obişnuită în şcolile americane în acei ani. În continuare, Jane Elliott pune în scenă o piesă care practic rescrie coordonatele realităţii în care trăiesc acei micuţi de numai 9-10 ani. Copiii cu ochi albaştri sunt înfăţişaţi ca “superiori”, beneficiază de anumite privilegii şi sunt încurajaţi să dezvolte o atitudine discriminatorie faţă de colegii lor cu ochi căprui.

Figura autoritară reprezentată de doamna Elliott oferă elevilor un scenariu conform căruia copiii cu ochi albaştri sunt mai buni, mai inteligenţi, mai îndemânatici, în care aceştia sunt favorizaţi în ceea ce priveşte durata pauzelor, accesul la locurile de joacă din curtea şcolii sau accesul la apa potabilă. Micuţilor cu ochi căprui li se interzice să bea apă alături de ceilalţi, li se impune să poarte pe unul din braţe nişte banderole, ca semn al inferiorităţii decretate de doamna Elliott şi, de asemenea, doar celor cu ochi albaştri le este permis să ceară porţii suplimentare în timpul meselor.

În foarte scurt timp cei defavorizaţi devin foarte trişti şi se izolează de ceilalţi. Apar porecle precum “albăstruii” sau “maroniii” şi chiar încep să fie folosite stereotipii de limbaj şi atitudini discriminatorii venite din zona elevilor cu ochi albaştri. Se iscă şi un conflict. Unul dintre copiii cu ochi căprui îşi loveşte colegul care cu doar 15 minute în urmă îi era foarte apropiat pentru simplul motiv că acesta îl numise “brownie”, termen care deja căpătase o conotaţie peiorativă pe care băieţelul agresat verbal o compară cu cea asociată termenului “negro”- termen folosit în cazul populaţiei americane de culoare.

Devine evident faptul că un grup de copii extrem de comunicativi, cooperanţi şi prietenoşi îşi schimbase în doar câteva zeci de minute comportamentul doar pentru că mediul social în care se mişcau îşi modificase in mod radical caracteristicile.

Fetiţă supărată
Imagine din "A class divided"

 

A doua zi rolurile se inversează şi comportamentele celor două grupuri se modifică în consecinţă. Potrivit mărturiilor din film, din punctul de vedere al profesoarei cel mai interesant aspect monitorizat de ea este faptul că în ambele zile ale exerciţiului, cei “marcaţi” ca fiind inferiori au dezvoltat comportamente de elevi realmente inferiori, cu rezultate inferioare celorlalţi la jocurile de grup şi testele de verificare administrate, pe când elevii “superiori” au excelat în activităţile lor si au dezvoltat atitudini discriminatorii faţă de grupul defavorizat.

Copiii timizi de altădată au devenit extrem de comunicativi, chiar cu veleităţi de lideri, în momentul în care au fost “învestiţi” cu atribute de superioritate, în timp ce micuţi care până la exerciţiu se încadrau printre cei mai isteţi şi mai expansivi au devenit retraşi şi supuşi din ce în ce mai des erorilor.

Lecția lui Jane Elliott despre discriminare, care se finalizează în după-amiaza celei de-a doua zile cu o discuţie prelungită în care micuţii trag învăţămintele necesare şi redevin un colectiv cald si unit, a avut în mod cert rezultate şi efecte pozitive, schimbând modul în care copiii înțelegeau conceptele de discriminare şi interpretau prejudecăţile de orice natură.

Detaliind pe marginea felului în care “superiorii” şi “inferiorii” au răspuns din punct de vedere al performanţelor școlare la situația în care au fost puşi, Jane Elliott povestește în cadrul documentarului “O clasă divizată”, difuzat în 1985 de postul American PBS, că în anii următori realizării peliculei “Eye of the storm” le-a administrat copiilor teste de spelling, de matematică şi de citire cu două săptămâni înainte de exerciţiu, în fiecare zi a exerciţiului şi la două săptămâni după şi, aproape fără excepţie, punctajele elevilor au crescut în ziua în care erau în grupul favorizat, respectiv au scăzut în ziua în care erau în grupul defavorizat, pentru ca, după terminarea experimentului, să se menţină la un nivel ridicat pentru restul întregului an şcolar.

Rezultatele testelor au fost trimise la Departamentul de Psihologie al Universităţii din Stanford, care a admis că performanţele școlare şi abilităţile academice ale copiilor s-au schimbat în doar 24 de ore. Aproape de necrezut, dar fenomenul se întâmplă. Se întâmplă un lucru extrem de ciudat cu acești copii care sunt brusc aruncați într-un univers unde află cât de minunați sau cât de defavorizaţi sunt. Şi s-a întâmplat în mod consistent ani de-a rândul cu elevii de clasa a treia.

Jane Elliot a repetat de atunci de mai multe ori experimentul, cu aceleaşi rezultate.

 

 

CONCLUZII ŞI INTERPRETĂRI

O primă concluzie este aceea că prejudecăţile de natură rasială, stereotipiile şi tendințele discriminatorii sunt latente în fiecare dintre noi. Este suficient un context social nefericit pentru ca acestea să iasă în evidenţă în orice individ.

În al doilea rând, acest experiment trebuie privit din perspectiva faptului că mediul social pus în scenă este dominat de figura autoritară pe care Jane Elliott o reprezintă în relaţia sa cu elevii. Aşa cum au arătat şi alte studii (Milgram şi Zimbardo), în relaţiile superior-subordonat este de aşteptat că în cazul majorităţii  subordonaţilor să apară efectul unei obedienţe aproape oarbe.

Omul este prin definiţie o fiinţă socială şi sociabilă, care se adaptează la mediul înconjurător. Dacă se reuşeşte pentru un timp îndelungat controlarea mediului, omul poate fi literalmente “încarcerat” într-o realitate subiectivă, deformată, în care abilităţile de a gândi critic să-i fie într-o mare măsură suprimate. Este remarcabil cum în acest caz mici diferenţe între oameni pot declanşa prejudecăţi în fiecare dintre subiecţi şi cât de greu este să te debarasezi de ele.

Studiul lui Jane Elliott demonstrează că poate fi creată aproape instantaneu o construcţie alternativă a realităţii pentru a-i defini pe cei care ne displac sau pe cei de care ne temem pentru că sunt diferiţi. Elevii lui Elliott şi Jane demonstrează cât de uşor este să alterezi realitatea obiectivă şi să-i substitui o concepţie alternativă, arbitrară, despre lume. Oricât de mici sau de superficiale ar fi diferenţele dintre copiii din Riceville, în momentul în care acestea devin indicatorii superiorităţii, respectiv ai inferiorităţii , ai acceptabilităţii sau respingerii sociale, ai valorizării ori devalorizării, ele sunt de îndată instituţionalizate, nasc reguli şi creează norme, dând naştere unor aşteptări faţă de comportamentul oamenilor învestiţi cu un anumit statut.

O perspectivă interesantă este şi cea a felului în care aşteptările, pozitive sau negative, pe marginea abilităţilor unei persoane, pot influenţa situaţia şi performanţele respectivului. Este uşor de făcut o paralelă cu studiile lui Robert Rosenthal privind efectul Pygmalion, fenomen psihologic denumit astfel după piesa omonimă a lui Bernard Show. Aşa cum aşteptările pozitive ale profesorilor din studiul lui Rosenthal determină în mod clar o îmbunătăţire a rezultatelor şi abilităţilor subiecţilor, în cazul celor etichetaţi artificial ca "inferiori", unde aşteptările scad, rezultatele sunt mai slabe.

În cazul experimentului din Riceville, elevii artificial etichetaţi ca inferiori aveau rezultate mai slabe atât din cauza tensiunilor create de prejudecăţile create în jurul lor, cât şi din cauza slabelor aşteptări pe care Jane le avea, în mod artificial, faţă de ei, pe cale de consecinţă din cauza atitudinii pe care o afişa faţă de ei. Realitatea subiectivă capătă forţă  de obiectivare, suprascriind faptele şi situaţiile iniţiale.

Un alt unghi din care putem privi experimentul „Jane Elliott” şi care credem că este cel mai important, pentru că în aceasta zonă se situează intenţiile iniţiale ale autoarei, dar şi întreaga ei activitate ulterioară realizării filmului “Eye of the storm”, se referă la efectul de reducere a prejudecăţilor şi discriminării pe care aceste experimente îl au asupra subiecţilor.
Este oare posibil un soi de “recondiţionare” a naturii umane (altfel predispusă la comportamente discriminatorii) prin exerciţii similare cu cel imaginat de Jane Elliott, în vederea reducerii predispoziţiilor existente? Autoarea experimentului spune şi încearcă să demonstreze de ani că da...


BIBLIOGRAFIE:

en.wikipedia.org/wiki/Jane_Elliott
www.janeelliott.com/
www.admireentertainment.com/artists/jelliott/index.html
www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/divided/ documentarul “A class divided”.
www.smithsonianmagazine.com/issues/2005/september/lesson_lifetime.php?page=1
www.bbc.co.uk/dna/h2g2/A1132480
en.wikipedia.org/wiki/Jigsaw_Classroom -
www.jigsaw.org/about.htm
www.lucifereffect.com/links_add_beasties.htm 
newsreel.org/guides/blueeyed.htm
www.iearn.org/hgp/aeti/aeti-1997/magenta-project.html
bouphonia.blogspot.com/2005/09/brown-eyes-blue-eyes-red-states.html