Scientia

Este uimitor cât de confuzi suntem în legătura cu oglinzile având în vedere omniprezenţa acestora în viaţa de zi cu zi. Mulţi dintre noi nu realizăm cât de mică este imaginea din oglindă a capetelor noastre, spre exemplu. Citiţi detalii în continuare...

Un nou studiu realizat de Rebecca Lawson oferă o demonstraţie convingătoarea a acestei „erori a multiplei reflexii” – un alt lucru şocant pe care nu îl înţelegem când vine vorba despre oglinzi.

Imaginaţi-vă că vă aflaţi la intrarea unui coridor îngust, iar mai departe, la o distanţă de 1-2m, sunt puse pe peretele din dreapta voastră, la înălţimea capului, trei oglinzi dreptunghiulare (30cm x 45cm). Când veţi putea să vă vedeţi faţa în oglinzi înaintând pe coridor?

Răspunsul corect este că faţa dumneavoastră va fi vizibilă în fiecare dintre oglinzi doar atunci când treceţi exact prin faţa acesteia. În niciun moment faţa dumneavoastră nu va fi vizibilă în mai mult de una dintre oglinzi.

Lawson a început prin a testa înţelegerea participanţilor, rugându-i să stea la un capăt al coridorului şi să spună în care dintre patru poziţii în care a fost aşezat un manechin, „Janine” (mutat cu ajutorul unui cărucior), acesta ar putea să se vadă în fiecare dintre cele trei oglinzi. Doar două dintre cele patru poziţii erau exact în faţa oglinzilor.

Aşadar, dintre cele 12 combinaţii poziţie/oglindă posibile, răspunsul ar fi trebuit să fie „da, Janine îşi vede faţa” doar de două ori. Dar cei 18 studenţi de la Universitatea Liverpool au răspuns cu da în medie de 6,1 ori, supraestimând grav cât de des manechinul îşi putea vedea faţa. Erorile nu au fost aleatorii, predominând situaţiile când manechinul se afla aproape de oglinzi, dar nu chiar vis-a-vis de acestea.

Participanţii au făcut aceleaşi greşeli şi când cele trei oglinzi au fost aşezate vertical pe perete, şi nu orizontal, şi când o singură oglindă mare a fost împărţită în trei cu ajutorul unei benzi (pentru a se asigura că participanţii realizează că suprafaţa oglinzilor este plată, lipită de perete, şi nu înclinată precum oglinzile de la noptiere).

Lawson s-a gândit că poate studenţii se descurcă atât de rău deoarece nu reuşesc şă îşi asume în mod corect perspectiva manechinului. Mai mult, s-a gândit că îi derutează faptul că sunt întrebaţi de fiecare poziţie şi oglindă pe rând, astfel încât nu realizează implicaţiile celor susţinute de ei: manechinul îşi poate vedea faţa în mai multe oglinzi dintr-o singură poziţie şi în aceeaşi oglindă din poziţii diferite (imposibil din punct de vedere optic în situaţia descrisă).

Pentru a evita aceste probleme, Lawson a creat alt scenariu, în care mai multor participanţi (studenţi şi părinţii acestora) le-a fost arătată o fotografie a unei persoane aflată în faţa a cinci oglinzi aranjate pe perete în formă de cruce, cu cea din centru la nivelul capului. Participanţilor li s-a dat o foaie de hârtie cu cinci dreptunghiuri desenate în formă de cruce şi li s-a spus să deseneze aproximativ cum se vede persoana în fiecare dinte oglinzi. Din nou, aceştia au supraestimat considerabil numărul oglinzilor în care persoane îşi poate vedea capul şi faţa (participanţii ar fi trebuit să indice că persoana îşi vede capul/faţa doar în oglinda din centru).

Într-un final, mai mulţi participanţi au stat în faţa a cinci astfel de oglinzi aranjate în formă de cruce. O jumătate dintre aceştia au stat în faţa oglinzilor, acestea fiind acoperite în afară de cea din centru, după care şi ultima a fost acoperită şi au fost rugaţi să deseneze ce ar vedea în celelalte oglinzi. Cealaltă jumătate au stat în faţa oglinzilor descoperite, apoi acestea au fost acoperite şi au fost rugaţi să deseneze. În primul caz, 58% au făcut multiple greşeli – au supraestimat, din nou, numărul poziţiilor din care s-ar vedea în oglindă. În cel de-al doilea caz, doar 24% au făcut astfel de „erori”.

„Această eroare a reflexiei multiple este atât de surprinzătoare,” a susţinut Lawson „deoarece contrazice direct experienţa noastră de zi cu zi: oglinzile reflectă o singură scenă coerentă.”

Aşadar de ce această neînţelegere a oglinzilor? Lawson a susţinut că sunt probabil mai multe motive. Un participant şi-a împărtăşit convingerea naivă că oricând îţi întorci ochii spre o oglindă, indiferent de unde se află această, îţi vei vedea reflexia - „oglinzile se uită la tine,” a declarat aceasta. Fără îndoială, mulţi participanţi credeau acelaşi lucru.

„Aproape nimeni nu se gândeşte la o teorie optică, clară, când face prezicerile,” comentează Lawson. „Majoritatea persoanelor utilizează probabil un set de convingeri şi euristici nespecifice, dintre care unele sunt incompatibile, conducând la preziceri inexacte, nesofisticate şi gălăgioase. Oamenii se gândesc foarte rar la optică şi la ce determină ce poţi vedea într-o oglindă sau un geam – sau ce pot vedea în mod direct.

Textul reprezintă traducerea articolului The "multiple reflection error" - yet another way that we misunderstand mirrors („Eroarea multiplei reflexii” – încă un lucru pe care nu îl înţelegem despre oglinzi), publicat de bps-research-digest.blogspot.com, cu acordul editorului. Credit imagini: Rebecca Lawson.
Traducerea: Anca Negulescu