Scientia

Stă în firea noastră ca din când în când să încercăm să părem ceea ce nu suntem. Cercetări recente arată că, surprinzător, acest joc cu propria imagine ne afectează modul în care îi percepem pe ceilalţi, tratându-i ca inferiori sub aspectul trăsăturii simulate.

Atunci când socializăm şi încercăm să creăm o anumită impresie în ceea ce ne priveşte (să părem încrezători ori mai deştepţi), în fapt afectăm modul în care îl percepem pe cel  cu care vorbim, ajungând astfel să gândim că acesta ne este cumva inferior din punct de vedere al trăsăturii imaginate. Psihologii americani Bryan Gibson şi Elizabeth Poposki au demonstrat acest lucru prin cinci experimente în care au fost implicaţi sute de studenţi.

În fiecare experiment participanţii au privit un scurt film înainte de a-l discuta cu un alt student (care lucra pentru cercetători, fiind prelucrat de aceştia) de-a lungul a două sesiuni scurte prin intermediul unei camere web (de 15 şi 8 secunde). Jumătate dintre subiecţi au primit ceea ce se numeşte obiectiv de management al impresiei, adică, mai simplu, să se străduiască să apară cumva: introvertit, extravertit, inteligent ori fericit pe timpul experimentului. După aceea, subiecţii s-au evaluat pe sine şi pe cei cu care au conversat.

Descoperirea esenţială a fost aceea că acei studenţi care au primit sarcina să se imagineze într-un anumit fel, i-au evaluat pe partenerii de conversaţie ca fiind inferiori din punct de vedere al trăsăturii imaginate, în timp ce judecata în alte privinţe privindu-i pe parteneri a rămas nealterată.

Explicaţia dată de Gibson şi Poposki este aceea că acest efect apare ca urmare a două mecanisme. Pe de-o parte, efortul de a crea o anume impresie conduce la adoptarea unei concepţii dominate de ideea de comparaţie. Pe de altă parte, concentrarea asupra unei anume trăsături face ca ceilalţi să pară ca dispunând de ea într-o mai mică măsură.

Teoria este susţinută de mai multe experimente. De exemplu, efectul a survenit chiar şi în situaţia în care participanţilor li s-a cerut să-şi creeze o opinie despre sine, dar nu au avut posibilitatea să o exercite, creându-li-se impresia că nu aveau o cameră web funcţională la dispoziţie, în aşa fel încât doar partenerii lor de discuţie îi vedeau pe ei.

Aceasta înseamnă că simpla formare a unei opinii despre sine este suficientă pentru a modifica concepţia despre sine şi de a afecta modul în care îi percepem pe ceilalţi.

Pe de altă parte, studiul a arătat că pentru persoane care au o concepţie bine formată în ceea ce priveşte trăsătura relevantă în experiment, lucrurile nu mai sunt la fel, adică percepţia asupra celorlaţi nu mai suferă modificări.

Conform celor doi psihologi amintiţi, "Cercetarea subliniază faptul că impresiile pe care noi ni le creăm despre alţii nu sunt formate în vid. Stabilindu-ne anumite obiective de management al impresiei (efortul de a apărea altora într-un anumit fel. n.t.), influenţăm în mod lipsit de inteligenţă modul în care îi percepem pe ceilalţi, influenţând, de asemenea, şi modul în care ceilalţi ne văd pe noi".

Articol tradus de pe Research Digest Blog, cu acordul autorului, Christian Jarrett.