Scientia

Toţi cei care participă la un interviu pentru angajare îşi pun nenumărate întrebări referitoare la ce ar trebui să facă pentru a fi pe placul celor care îi vor evalua. Vreţi să ştiţi ce se întâmplă în mintea angajatorului? Veţi fi cu siguranţă surprinşi!

Fie că este vorba despre darul de a purta discuţii banale, fie că este vorba de o aplecare spre matematică, mulţi dintre noi cred că au ceva care-i face să exceleze într-un anumit domeniu. Această calitate devine importantă odată cu vârsta, pornind din copilărie, şi ne afectează comportamentul, la maturitate, în diferite moduri. De exemplu, copiii au tendinţa de a-şi alege prieteni care excelează în alte zone decât cele în care se consideră (ori sunt) ei aşi, presupunându-se că se întâmplă astfel întrucât acesta este un mod de a-şi proteja stima de sine.

Un nou studiu dezvăluie o altă consecinţă - tendinţa comparaţiei sociale - care este relevantă în lumea afacerilor. Simplu spus, atunci când iau decizii privind angajarea cuiva, persoanele desemnate să propună noii angajaţi au tendinţa de a favoriza candidaţi care, odată acceptaţi, nu ar rivaliza prin calităţile deţinute cu cele ale angajatorilor (în acest articol, când ne referim la angajator, înţelegem acea persoană care decide angajarea unei persoane).

Primul studiu

Psihologul Stephen Garcia şi colegii acestuia au fost primii care au demonstrat această idee într-un context ipotetic. Unui număr de 29 de studenţi li s-a cerut să-şi imagineze că sunt profesori de drept care ar avea responsabilitatea de a recomanda unul din doi candidaţi pentru a ocupa un post la facultatea de drept. Jumătate dintre studenţi au avut în scenariu faptul că erau profesori cu un larg portofoliu de articole de specialitate, dar de o calitate modestă. Aceşti subiecţi au avut tendinţa de a alege candidatul cu mai puţine articole, dar de mai mare valoare. În schimb cealaltă jumătate trebuia să-şi imagineze că erau profesori cu mai puţine articole publicate, dar de valoare deosebită. După cum credem că aţi ghicit, aceşti studenţi au manifestat tendinţa de a alege drept cel mai bun candidat pe acela cu mai multe articole scrise, dar de o mai mică valoare.

În fiecare caz, aşadar, participanţii la experiment au ales să-l favorizeze pe acel candidat a cărui operă nu intra în competiţie cu a lor (chiar dacă era numai închipuită). Cum studenţii au fost înştiinţaţi că staful existent conţine în mod echilibrat profesori atât cu articole de excepţie, cât şi profesori prolifici, dar cu articole de mai mică valoare, este exclusă intenţia participanţilor la studiu de a urmări, prin alegerea lor, echilibrul între tipurile de profesori de drept ai facultăţii.

Al doilea studiu

Pentru a face lucrurile mai realiste, un al doilea studiu a implicat luarea unor decizii  într-o situaţie concretă. 40 de studenţi au primit de rezolvat teste în domeniul matematicii şi al comunicării. Li s-au comunicat însă rezultate care nu erau în acord cu munca depusă, ci cu interesul ştiinţific al experimentatorilor.

Apoi celor 40 li s-au prezentat rezultatele obţinute de alţi doi studenţi, dintre care unul trebuia ales să se alăture echipei pentru o activitate de coordonare care implica aruncarea unei mingi de tenis.

Studenţii care, pe baza rezultatelor primite de la psihologi, au crezut că au excelat la matematică, au ales ca potenţial partener pe acela dintre cei doi candidaţi care avusese rezultate mai bune în domeniul comunicării. Cei care au crezut că sunt buni în domeniul comunicării l-au ales ca partener pe acela dintre cei doi candidaţi cu mai bune calităţi în domeniul matematicii.

Un al treilea studiu

Un al treilea studiu a implicat 55 de angajaţi ai Universităţii Midwestern. Acestora li s-a cerut să-şi imagineze că deţineau în interiorul unei companii un post foarte bine plătit ori un post de decizie. Aceştia trebuiau să recomande companiei un nou recrut şi să decidă dacă acestuia i se va oferi o  funcţie bine plătită ori una care implica luarea de decizii importante privind compania. Participanţii la studiu au avut tendinţa de a recomanda un candidat care să deţină o funcţie diferită de a lor. Aceştia au admis că principala caracteristică a postului lor imaginar (salariul mare ori posibilitatea de a lua decizii importante) era cea care contribuia decisiv la respectul de sine.

Cercetătorii au arătat că aceste studii introduc conceptul de tendinţă de comparaţie socială: un comportament care face dezvăluiri deloc plăcute pentru cei implicaţi în recomandările privind angajarea în firme. La o scară mai mare, această tendinţă de a face alegeri poate explica parţial de ce unele comportamente de vârf ajung să-şi piardă prestigiul în timp. Indivizii sunt înclinaţi să-şi protejeze propria poziţie în cadrul departamentului în care lucrează, în detrimentul prestigiului departamentului însuşi.

Articol tradus de pe Research Digest Blog, cu acordul autorului, Christian Jarrett.