Învăţăm mai repede din pedepsele nedrepte

N-ar trebui să pedepsim oamenii pentru accidente. La ce ar folosi? Însă un studiu sugerează că aceasta ar fi, de fapt, o practică foarte eficientă. Iată de ce ar trebui, poate, să fim draconici atunci când vine vorba de pedepse. Dacă cineva ar încerca să te ajute, dar ar da cu bâta-n baltă, ce i-ai face?

Ar fi mai bun sau mai rău decât cineva care ar încerca să te rănească, dar care, de fapt, te-ar ajuta? Majoritatea dintre noi am fi neutri faţă de persoana ale cărei intenţii erau bune şi am pedepsi persoana ale cărei intenţii erau necurate. Asta pare just. Oricine poate greşi, nu-i aşa? La ce serveşte pedepsirea unei greşeli oneste?

Se pare că faptul de a pedepsi pe cineva pentru accidente prosteşti serveşte unui scop precis – îi învaţă pe oameni să n-o mai facă de oaie a doua oară. Şi face asta într-un mod eficient. Ideea a fost demonstrată într-un studiu în cadrul căruia un grup de studenţi jucau darts. Un student arunca săgeata către un panou multicolor şi fie câştiga, fie pierdea bani pentru celălalt student. Nimerirea anumitor culori îl făcea să câştige bani pentru celălalt student, în timp ce nimerirea altora îl făcea să piardă din banii acestuia. Cel care nu arunca deţinea controlul asupra unei rezerve de bani pentru jucător. Dacă jucătorul câştiga bani, acesta îl putea recompensa, dându-i mai mulţi sau îl putea pedepsi, luând din ei. Sună ca şi cum ambii jucători puteau obţine profit, corect?

Problema era că aruncătorul nu ştia care culori îi aducea bani celui care nu arunca. Cel care nu arunca ştia, însă participanţilor le era interzis să vorbească liber unul cu celălalt. Cel care nu arunca putea doar să-l pedepsească sau recompenseze pentru fiecare aruncare. Pentru a spori confuzia, aruncătorul trebuia să spună cu voce tare culoarea dorită la fiecare aruncare. Cum puţini dintre studenţi erau nişte jucători înnăscuţi de darts, aceştia nu nimereau întotdeauna culoarea dorită. Dacă, de exemplu, aruncătorul voia să ţintească o culoare care aducea bani, dar nimerea una care ducea la pierderi, ce trebuia să facă celălalt student? Să îl recompenseze pentru că încerca să nimerească o culoare câştigătoare sau să-l pedepsească pentru că a nimerit, de fapt, culoarea care le provoca pierderi?

Dacă ai fi recompensat intenţiile nobile ale persoanei, ai fi pierdut mai mulţi bani decât ”omologii” tăi mai răzbunători. Participantul care nu arunca era, de fapt, un cercetător. În jumătate din cazuri, cercetătorii au recompensat şi sancţionat doar intenţiile declarate. În cealaltă jumătate, aceştia au recompensat şi sancţionat doar rezultatele. În cazurile în care aruncătorii erau pedepsiţi pentru rezultatele proaste şi recompensaţi pentru cele bune, indiferent de intenţiile lor, aceştia învăţau de două ori mai repede. Să te arzi de fiecare dată când atingi aragazul, indiferent de intenţiile tale, chiar dă rezultate.

Sau, cel puţin, dă rezultate într-un studiu derulat pe o perioadă limitată de timp, în cadrul căruia pedepsele nu sunt aspre şi alte mijloace de comunicare nu reprezintă o opţiune. Este clar că există ceva în psihologia noastră care răspunde la reacţiile imediate şi neechivoce declanşate de acţiunile noastre. Poate de aceea avem pornirea de fi furioşi pe cineva care, deşi avea cele mai bune intenţii din lume, ne face viaţa mai grea, în timp ce încearcă să fie drăguţ. Totuşi, ar fi fost interesant dacă studiul ar fi putut fi extins, iar participanţii întrebaţi dacă voiau să câştige mai mult pentru persoana care le lua din bani din cauza greşelilor neintenţionate. Eficienţa cu orice preţ într-un domeniu poate duce la ineficienţă într-un altul.