În urma evenimentelor din 11 septembrie experţii în terorism din SUA au emis o supoziţie contra-intuitivă: teroriştii sinucigaşi investigaţi erau normali sub aspect psihologic. Starea lor de spirit nu părea a fi foarte diferită de cea a agenţilor forţelor speciale americane.
Portretizarea atacatorilor sinucigaşi cu bombă ca fiind normali psihologic este eronată, dar e folosită de către liderii terorişti în susţinerea acţiunilor lor, spune cercetătorul de justiţie penală Adam Lankford.
Faptul că se prăbuşiseră în mod deliberat cu avioanele în clădiri nu-i făcea sinucigaşi – acest lucru demonstra pur şi simplu că ei au fost dispuşi să moară pentru o cauză în care credeau.
Acest argument a fost precizat de atâtea ori că a ajuns să fie considerat corect. "Ne-ar plăcea să credem despre ei că sunt nişte nebuni fanatici" a declarat în 2006 expertul CIA în terorism, Jerrold Post. "Nu-i adevărat... la nivel individual, acest lucru este un comportament normal".
Nu sunt de acord. Departe de a fi normali psihologic, teroriştii sinucigaşi sunt marcaţi de un comportament suicidar preexistent. Ei se sinucid pentru a scăpa de crize sau de dureri insuportabile, independente de motivaţia teroristă. Până când nu vom recunoaşte acest lucru, încercările de a opri atacurile sunt sortite eşecului.
Când am început să studiez teroriştii sinucigaşi, nu am avut nici o agendă, doar curiozitate. Presupuneam că versiunea oficială ar fi putut fi adevărată, dar rămâneam deschis şi la alte interpretări.
Apoi am început să vizionez clipuri video pe tema martiriului şi să citesc studii de caz, scrisori şi jurnale. Ceea ce am descoperit a fost o litanie de frică, eşec, vinovăţie, ruşine şi furie. În cartea mea "The Myth of Martyrdom", prezint dovezi în susţinerea faptului că, departe de a fi normali, aceşti criminali auto-distructivi suferă deseori de traume psihice grave şi manifestă în permanenţă cel puţin câteva comportamente din categoria suicidară, cum ar fi idei de suicid, un plan de sinucidere sau tentative anterioare de suicid.
De ce ajunseseră atât de mulţi cercetători la concluzii eronate? Un motiv cheie este că ei au considerat ca fiind adevărat ceea ce declaraseră atât atentatorii, rudele şi prietenii lor, cât şi recrutorii lor terorişti, cu deosebire atunci când relatările lor erau concordante.
În 2007, de exemplu, Ellen Townsend de la Universitatea din Nottingham, Marea Britanie, a publicat un articol influent numit Teroriştii suicidari: sunt ei sinucigaşi? (Suicide Terrorists: Are they suicidal? Her answer was a resounding no (Suicide and Life-Threatening Behavior, vol 37, p 35).). Răspunsul ei a fost un răsunător nu.
Cum a ajuns ea la această concluzie? Prin analiza a cinci rapoarte empirice: trei, care depindeau în mare măsură de interviuri cu prietenii teroriştilor sinucigaşi decedaţi şi cu familiile lor şi două, bazate pe interviuri cu teroriştii non-sinucigaşi. Ea a luat de bun ceea ce spuseseră ei.
Cred că acest lucru a fost o gravă eroare. Toate aceste persoane avuseseră motive puternice să mintă. Luaţi exemplul lui Wafa al-Biss, o femeie palestiniană care ratase actul sinucigaş cu bombă, când a încercat să se arunce în aer la un punct de control israelian, în 2005. Propriile declaraţii şi cele ale părinţilor şi ale recrutorilor spuneau aceeaşi poveste: că acţionase din motive politice şi religioase.
Aceste declaraţii sunt extrem de suspecte. Liderii terorişti au o motivaţie strategică să insiste în a susţine că atacatorii nu sunt sinucigaşi şi că ei desfăşoară operaţiuni martirice glorioase. Părinţii traumatizaţi vor să creadă că ai lor copii au fost motivaţi de impulsuri eroice. Iar indivizii sinucigaşi neagă în mod obişnuit că sunt sinucigaşi şi sunt adesea capabili să-şi mistifice adevăratele sentimente faţă de lume.
Acest lucru este valabil mai ales pentru musulmanii fundamentalişti. În Islam sinuciderea este condamnată în mod explicit şi anatemizată cu viaţa veşnică în iad. Martirii, pe de altă parte, pot merge la cer.
Cele mai multe relatări care au apărut mai târziu cu privire la al-Biss au scos la iveală faptul că ea suferise de probleme de sănătate mintală aproape toată viaţa ei şi că avusese două tentative de suicid anterioare.
Cazul ei este departe de a fi unic. Luaţi-l în considerare pe Qari Sami, care s-a aruncat în aer într-o cafenea din Kabul, Afganistan, în 2005. El a pătruns în cafenea, a traversat-o şi - îndepărtându-se de mesele aglomerate - a intrat în baia din spate, a încuiat uşa şi şi-a detonat centura. S-a sinucis şi a omorât încă doi oameni odată cu el, dar ar fi putut cu uşurinţă să fi ucis mult mai mulţi. Mai târziu a ieşit la iveală că lua antidepresive.
Chiar Mohammad Atta, conducătorul evenimentelor din 11 septembrie şi arhetipul "normal" al teroristului sinucigaş a fost greşit înţeles. El se lupta cu izolarea socială, depresia, vinovăţia, ruşinea şi disperarea de mulţi ani.
Experții comit şi alte erori. Ei presupun că persoanele suicidare sunt uşor de identificat, că acestea ar trebui să fie iraţionale şi că teroriştii sinucigaşi se constituie ca o subcategorie a unei populaţii mai mari de terorişti non-sinucidari, despre care ştim că au tendinţe normale.
Prejudecata a fost demascată ulterior de către psihologul Ariel Merari, de la Universitatea Tel Aviv, din Israel. Recent, el a testat psihologic 15 sinucigaşi cu bombă a căror acţiuni au fost deturnate, 12 terorişti non-sinucigaşi şi 14 organizatori de atacuri sinucigaşe, toţi afiliaţi grupurilor teroriste palestiniene.
Când teroriştii obişnuiţi au fost întrebaţi dacă se gândiseră vreodată la înfăptuirea unei operaţiuni de sinucidere, 11 din cei 12 au declarat că nu avuseseră astfel de gânduri. Dintre organizatori, 9 din cei 14 au spus nu. Nici unul nu manifestase tendinţe de suicid sau tentative de sinucidere.
Cu cei care ar fi trebuit să detoneze bombele era o altă poveste. Nu numai că toţi fuseseră de acord să întreprindă o misiune sinucigaşă, dar opt dintre ei manifestaseră tendinţe depresive, şase tendinţe suicidare şi doi avuseseră două tentative anterioare de suicid.
Constatările lui Merari furnizează dovezi convingătoare că cel puţin unii dintre teroriştii sinucigaşi sunt suicidari. Propria mea cercetare adaugă la aceasta documentarea asupra trăsăturilor suicidale în cazul a mai mult de 130 de atacatori.
De ce contează acest lucru? În primul rând, etichetarea teroriştilor sinucigaşi ca "normali" sau "martiri" este periculoasă. Acesta este un fapt de propagandă în mâinile liderilor terorişti, ce le permite să-i slăvească pe teroriştii sinucigaşi cu bombă şi să întreprindă noi recrutări.
De asemenea, această interpretare inhibă eforturile de prevenire a atacurilor. Din 2001 până în 2010 atacurile sinucigaşe la nivel mondial au crescut cu mai mult de 300 de procente. Cu excepţia gardului israelian construit pentru controlul teroriştilor sinucigaşi palestinieni la intrarea pe teritoriul israelian, cele mai multe încercări de a combate această ameninţare ucigaşă s-au soldat cu un eşec total. Iată de avem nevoie să înţelegem în mod corespunzător profilul sinucigaşilor cu bombă, pentru a-i putea identifica şi opri înainte de a fi prea târziu.
___
Adam Lankford este profesor de justiţie penală la Universitatea din Alabama din Tuscaloosa
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului martyr-myth-inside-the-minds-of-suicide-bombers, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Maricica Botescu
