Scientia

Dilema prizonierului este un exemplu clasic al teoriei jocului în care este descrisă situaţia a doi suspecţi ce vor primi pedepse în funcţie de colaborarea cu poliţia ori solidaritatea cu celălalt suspect. Acest exerciţiu mental imaginat în anii 50 s-a dovedit a avea aplicaţii în lumea reală, în cele mai diverse domenii, de la politică la economie.

DILEMA PRIZONIERULUI

Dilema prizonierului  reprezintă un exemplu clasic al teoriei jocului. Acest exerciţiu mental a fost imaginat de Merrill Flood şi Melvin Dresher în 1950, în timp ce lucrau la RAND (Research ANd Development - firmă de consultanţă americană). În forma sa clasică, dilema prizonierului este enunţată astfel:

Doi suspecţi sunt arestaţi de poliţie. Poliţiştii au dovezi insuficiente pentru condamnarea celor doi. De aceea, ţinându-i separaţi pe cei doi, ambilor suspecţi li se face o ofertă privind recunoaşterea ilegalităţii comise.
Astfel, (1) dacă unul recunoaşte fapta, iar celălalt nu recunoaşte, cel care trădează va fi liber, pe când cel care rămâne tăcut va primi 10 ani de închisoare.
(2) Dacă amândoi rămân solidari şi nu recunosc nimic, fiecare va primi 6 luni de închisoare.
(3) Dacă, în schimb, amândoi aleg să trădeze şi mărturisesc fapta, fiecare va primi câte 5 ani de închisoare.

După cum se poate observa uşor, cea mai bună variantă pentru cei doi este să fie solidari şi să nu mărturisească fapta. Dar cum pot avea încredere unul în celălalt? Iar dacă totuşi unul are încredere în celălalt, dar celălalt trădează, primul va primi pedeapsa maximă, 10 ani. În acest caz, solidaritatea va fi pedepsită prin ani grei de închisoare.

În situaţia dată, soluţia raţională pentru oricare dintre cei doi participanţi este trădarea. Din punct de vedere al oricăruia dintre cei doi, oricare ar fi alegerea celuilalt, trădarea este cea mai bună alegere, căci cel care trădează va fi liber ori, în cazul în care şi celălalt trădează, va primi 5 ani de închisoare.

Reprezentare sumară a dilemei prizonierului:

 EXEMPLE ALE DILEMEI PRIZONIERULUI

ÎN POLITICĂ - CURSA ÎNARMĂRILOR

Două state aflate în aflate în stare de inamiciţie au două opţiuni: să se înarmeze ori reducă ritmul de dezvoltare a arsenalului său militar, chiar prin încheierea unui acord. Dacă ambele state reduc arsenalul, pacea şi economiile celor două state vor avea de câştigat. Dacă ambele state se vor înarma, chiar dacă procesul înarmării va fi costisitor,  cele două state vor considera că au făcut totul pentru a fi pregătiţi împotriva unui eventual atac al inamicului. Dacă în schimb unul va reduce arsenalul militar, iar celălalt îl va creşte, primul stat se va expune riscului de a fi net depăşit din punct de vedere militar de celălalt stat. În cazul încheierii unui acord, nici unul dintre state nu are cum fi sigur că celălalt stat respectă acordul şi că se va dezarma. Prin urmare, deşi rezultatul judecăţii pare iraţional, singura alegere raţională pentru cele două state, care nu pot avea încredere unul în celălalt, este să se înarmeze.

ÎN ECONOMIE - RECLAMA

Fiind date două companii dintr-un domeniu oarecare, în cazul în care compania A decide să mărească bugetul pentru publicitate, iar compania B nu, compania A îşi va creşte profitul. Dacă şi compania B va creşte bugetul pentru publicitate, profitul celor două companii nu va creşte, ci vor suferi pierderi proporţionale cu creşterile bugetelor pentru publicitate. Aşadar, în acest caz, raţional pentru cele două companii ar fi să renunţe la publicitate (ceea ce s-a şi întâmplat în Statele Unite, în cazul publicităţii la ţigări). 

_________________
LECTURI SUPLIMENTARE:
http://www.open2.net/trust/dilemma/dilemma_game.htm (o simulare a dilemei prizonierului)
http://en.wikipedia.org/wiki/Prisoner%27s_dilemma
http://www.econlib.org/library/Enc/PrisonersDilemma.html
http://william-king.www.drexel.edu/top/eco/game/game-toc.html