Scientia

Pentru mulţi dintre noi diferenţa dintre sarcasm şi ironie nu e una prea clară. Dacă e să ne luăm după dicţionar, sarcasmul e o formă usturătoare de ironie. Când începem oare să facem diferenţa dintre sarcasm şi ironie? Se pare că la vârsta de aproximativ 9-10 ani.

Oamenii au sentimente puternice referitoare la sensul ironiei şi al sarcasmului. Priviţi doar reacţia la cântecul ”ironic” al lui Alanis Morissette – în ciuda succesului comercial, aparenta interpretare greşită de către artistă a sensului termenului ironie, aşa cum era transmis în cântec, a provocat un val de batjocură (măcar bine că toată lumea a fost de acord cu faptul că această stare de lucruri era ironică).

Deci aş spune că Melanie Glenwright şi Penny Pexman au avut nevoie de ceva curaj atunci când au ales să investigheze problema spinoasă a momentului exact când copiii învaţă să facă distincţia între sarcasm şi ironie. Descoperirea lor este aceea că la vârsta de nouă-zece ani copiii pot face diferenţa, deşi nu o pot lămuri în mod explicit. Prin contrast, cei de patru-cinci ani înţeleg că sarcasmul şi ironia sunt forme de limbaj care presupun folosirea figurilor de stil (vom numi în acest articol acest tip de limbaj folosind adjectivul non-literal, spre deosebire de limbajul literal, care se referă la întrebuinţarea cuvintelor şi expresiilor cu sensul obişnuit, propriu - n.tr.), dar nu pot face diferenţa între cele două.

Acum că ne aflăm pe aceeaşi lungime de undă, iată ce recunosc Glenwright şi Pexman ca fiind distincţia dintre sarcasm şi ironie. În ambele cazuri, vorbitorul declară contrariul a ceea ce crede, dar, în timp ce o afirmaţie ironică se referă la o situaţie, o remarcă sarcastică este îndreptată către o persoană şi este astfel mai tăioasă.

Glenwright şi Pexman le-au arătat unor de copii de cinci-şase ani şi unora de nouă-zece ani nişte scenarii de teatru de păpuşi, la sfârşitul cărora unul dintre personaje făcea o observaţie critică. Această remarcă putea fi literală, îndreptată către o persoană sau o situaţie, sau putea fi non-literală, îndreptată din nou fie către o persoană (de ex. sarcastică), fie către o situaţie (de ex. ironică).  Pentru a ilustra, vom folosi următorul exemplu: două păpuşi se joacă pe o trambulină, iar una dintre ele cade. ”Grozave trucuri”, spune cealaltă, sarcastic. În contrast cu aceasta, să luăm două păpuşi care se joacă pe o trambulină lăsată, pe care abia poţi să sari. Una dintre păpuşi spune ”grozavă trambulină”, o remarcă ironică.

Pentru a evalua profunzimea înţelegerii copiilor, cercetătorii le-au cerut să precizeze cât de răutăcioase au fost afirmaţiile (folosind o scală mergând de la feţe zâmbitoare până la feţe triste) şi i-au întrebat cu care dintre personaje se identificau cel mai bine – ideea fiind că în situaţiile sarcastice s-ar identifica, din simpatie, mai mult cu ţinta remarcei.

Răspunsurile copiilor au arătat că ambele grupe de vârstă au recunoscut remarcele non-literale ca transmiţând un mesaj opus celui rostit. Totuşi, doar grupul de copii mai mari a detectat diferenţa dintre ironie şi sarcasm. Aceştia, dar nu şi copiii mai mici, au evaluat remarcele sarcastice ca fiind mai răutăcioase şi erau mai înclinaţi să se identifice cu ţinta sarcasmului, pesemne din simpatie. Capacitatea de înţelegere a celuilalt grup de copii n-a fost totuşi completă. Primind afirmaţii cu final deschis (pe care trebuiau să le completeze), ei au fost incapabili să explice reacţia diferită la sarcasm şi ironie.

”Deja la vârsta de nouă-zece ani, sensibilitatea copiilor la diferenţa dintre sarcasm şi ironie verbală evidenţiază impresionanta lor înţelegere asupra felului în care sentimentele oamenilor sunt afectate de afirmaţiile celorlalţi...” au spus cercetătorii. ”Am investigat una dintre distincţii aici, însă mai există şi alte forme non-literale de limbaj care ar trebui să fie examinate, spre exemplu litota sau hiperbola.”

Textul reprezintă traducerea articolului At what age do children recognise the difference between sarcasm and irony?, publicat de bps-research-digest.blogspot.com, cu acordul editorului.
Traducerea: Ana Cristina Dumitrache