Ignoranţa îţi va aduce mai mult succes şi mai multă fericire. Hei, opreşte-te din citit chiar acum. Acest articol poate fi dăunător pentru tine. Mai degrabă închide-l, relaxează-te şi fă ceva absurd. Să înţeleg că încă mai citeşti? O faci pe riscul tău...
Poate te vei răzgândi dacă îţi voi spune că sunt multe avantaje în a fi ignorant. Cu toţi ne dorim să fim inteligenţi, dar acum se pare că a şti mai puţin poate fi uneori un plus. Astfel poţi deveni un profesor mai bun, un student mai receptiv şi în general o persoană mai fericită. Acest lucru te poate face chiar şi ceva mai bogat. “Ignoranţa poate fi valoroasă”, afirmă Nate Kornell de la Colegiul Williams din Williamstown, Massachusetts.
Aşadar o minte erudită poate fi un impediment teribil. Poate vrei să afli de ce, citind acest articol, dar dacă nu reuşeşti, mulţumeşte-i “blestemului” acestor informaţii nou-descoperite şi să nu spui că nu te-am avertizat...
Cunoaşterea şi succesul la... vândut maşini
Ideea că ignoranţa poate fi uneori benefică se poate deduce, cel puţin în parte, într-un centru de desfacere a maşinilor uzate din Statele Unite. În anii ‘80, câţiva economişti specializaţi în studiul comportamentului au observat că anumiţi vânzători de maşini nu estimau corect banii pe care îi puteau obţine prin vânzarea maşinilor. Aceşti vânzători îşi cunoşteau maşinile la perfecţie - cu toate părţile bune şi cu toate defectele lor. Ei considerau că şi clienţii lor ştiu aceste lucruri, aşa că stabileau preţul maşinilor în consecinţă. Acţionând aşa subestimau piaţa. Clienţii nu ştiau despre micile defecte pentru care comercianţii au decis că ar trebui să scadă preţul şi ar fi plătit cu bucurie mai mult. Aceşti vânzători sufereau de “blestemul cunoaşterii”, susţin economiştii. Se poate presupune că un comerciant de maşini care nu cunoaşte adevărata valoare a maşinii face mai mulţi bani decât alt comerciant cu mai multe cunoştinţe.
Cât de repede învaţă un novice să folosească telefonul mobil?
Curând şi psihologii au observat acest efect. Printre primii a fost Pamela Hinds de la Universitatea Stanford din California, care a descoperit blestemul cunoaşterii într-un alt mediu de vânzare - magazinul de telefoane mobile. În cadrul unui experiment ea le-a cerut vânzătorilor cu experienţă să prevadă în cât timp un novice va învăţa să folosească unul din telefoanele lor. Ea a constatat că aceştia au subestimat extrem de mult timpul necesar - de fapt persoanelor nepricepute le-a trebuit de două ori mai mult timp decât au prezis experţii. Două alte grupuri – novicii şi cei cu puţină experienţă în folosirea telefoanelor mobile - au fost întrebate acelaşi lucru. Ambele grupuri au estimat mai precis timpul real (Journal of Experimental Psychology: Applied, vol 5, p 205).
Ignoranţa în clasă
De atunci blestemul cunoaşterii a fost descoperit în tot felul de medii, susţine psihologul Susan Birch de la Universitatea din Columbia Britanică, Vancouver, Canada. Unul din cele mai evidente locuri pentru a fi observat în acţiune este clasa. Ea a declarat: “Este un oximoron, dar ignoranţa poate fi un avantaj în educaţie”. Pentru a învăţa eficient, trebuie să vezi lucrurile din perspectiva naivă a elevului - şi cu cât acumulezi mai multe cunoştinţe, cu atât este mai greu. “Uneori un profesor mai puţin experimentat se poate pricepe mai bine să prezinte mesajul la nivelul potrivit”, a afirmat aceasta.
De fapt, aproape tot timpul când explici o idee unei persoane mai puţin informate - fie că e o prezentare de afaceri sau o glumă în public, un grad mic de ignoranţă te va ajuta să judeci cunoştinţele şi abilităţile lor cu mai multă acurateţe.
Experimentând beneficiile ignoranţei...
De asemenea, recunoscându-ţi ignoranţa poţi învăţa mai bine pe termen lung. Recent Kornell împreună cu alţi colegi a arătat unui grup de 25 de voluntari un set de întrebări şi răspunsuri de cultură generală şi le-a cerut să încerce să memoreze răspunsurile. Cunoştinţele lor au fost verificate câteva minute mai târziu. Apoi, au organizat o probă mai dificilă, de data aceasta participanţii trebuind să răspundă la un set de întrebări asemănătoare, dar fără să vadă răspunsurile dinainte. Aceştia s-au descurcat deprimant, ceea nu a fost deloc surprinzător ţinând cont că multe întrebări erau ficţionale, pentru a împiedica astfel ca informaţia obţinută anterior să aibă vreun rol. Dar li s-a dat şansa să se uite la răspunsurile corecte înainte de a repeta testul.
Voluntarii au învăţat mult din propriile greşeli - de fapt, s-au descurcat mult mai bine decât la primul test. Cu alte cuvinte, evidenţiindu-le ignoranţa prin organizarea unui test extrem de complicat, au amplificat în general procesul de învăţare a studenţilor. Într-un alt experiment, efectul acestei învăţări sporite a durat chiar şi 38 de ore.
De ce se întâmplă aşa? Kornell crede că încercarea iniţială de a redobândi informaţii stimulează creierul să se implice mai activ în procesul de învăţare, însă nu pretinde că e sigur de asta.
De fapt, pe tot parcursul interviului nostru, Kornell este foarte sincer cu privire la limitele cunoaşterii sale - şi mai dispus să-şi mărturisească ignoranţa decât alte cadre didactice pe care le-am intervievat. Se pare că îşi urmează propriul sfat. Împreună cu Lisa Son de la Colegiul Barnard din New York, a publicat recent o lucrare despre “avantajele ignoranţei”. “Am vrut să adunăm toate componentele diferite ale cercetării”, a declarat acesta. Una din principalele lor concluzii este că specializarea îi poate face pe oameni să-şi supraestimeze nivelul cunoştinţelor. (Behavioural Processes, vol 83, p 207).
Chestionând savanţii
Kornell face referire la un studiu în care el şi Son au organizat un chestionar pentru matematicieni şi istorici. Cei doi le-au adresat acestora 90 de întrebări despre alţi experţi din domeniile lor. Iată două întrebări la care puteţi încerca să răspundeţi: Johannes de Groot este un matematician celebru? Dar Benoit Thoron? Trebuie să răspundeţi da, nu sau nu ştiu.
Când erau întrebaţi despre matematicieni, cei din acelaşi domeniu erau mai susceptibili să dea un răspuns clar, da sau nu. Cu toate acestea, deşi probabil cunoşteau ecuaţiile diferenţiale la perfecţie, încrederea matematicienilor în recunoaşterea membrilor domeniului lor de activitate s-a dovedit nefondată. Ei au răspuns greşit la mai multe întrebări decât istoricii, care erau mai dispuşi să-şi recunoască ignoranţa. Dar istoricii nu au fost modeşti când a venit vorba de propriul domeniu - ei au făcut aceleaşi gafe la întrebările despre colegii lor. “Ei au considerat că cunoştinţele lor erau grozave, dar nu erau în acest caz”, afirmă Kornell. “Experţii ar trebui să spună nu ştiu în propriul domeniu de expertiză mai des. “
Eşti sincer cu privire la limitele cunoştinţelor tale? Cum ai răspuns la întrebările despre matematicieni? De Groot este un matematician olandez care a murit în 1972. Thoron este un nume fictiv.
Oamenii afişează adesea o astfel de încredere nefondată, spune Kornell. El indică munca lui Philip Tetlock de la Universitatea California, Berkeley, care timp de douăzeci de ani a monitorizat experţi cum ar fi consilierii de stat şi experţii în televiziune. El a înregistrat predicţiile pe care aceştia le-au făcut despre evenimentele din domeniul lor de expertiză, apoi a verificat cum au stat de fapt lucrurile. Tetlock a constatat că precizia predicţiilor acestor specialişti a fost de un foarte slab nivel, uneori nu mai bună decât o presupunere aleatorie dintr-o selecţie de opţiuni şi rar mai bună decât a persoanelor cu puţine cunoştinţe în domeniile în care experţii erau specializaţi.
Prin urmare asta înseamnă că cei mai ignoranţi oameni sunt cei mai buni cunoscători ai propriilor abilităţi? Dimpotrivă, spune David Dunning de la Universitatea Cornell din Ithaca, New York – oamenii din această categorie suferă de asemenea de încredere nefondată.
Invizibil, cu ajutorul sucului de lămâie
El citează povestea unui jefuitor de bănci ghinionist pe nume McArthur Wheeler. Într-o zi Wheeler a intrat în două bănci din Pittsburgh în plină zi şi le-a jefuit. El a acţionat nestingherit în faţa camerelor de supraveghere, astfel că a fost prins cu uşurinţă. Mai târziu, când poliţia i-a arătat înregistrările, el a fost neîncrezător. “Dar m-am dat cu suc!” a protestat acesta. Curând s-a aflat că Wheeler a crezut în mod greşit că dacă se spală pe faţă cu suc de lămâie, identitatea sa va deveni invizibilă camerelor de luat vederi.
Evident, acest jefuitor de bănci a fost cu adevărat ignorant. Dar când Dunning a citit povestea lui Wheeler în ziar, acesta a constatat altceva: poate că nivelul ridicat de ignoranţă al lui Wheeler l-a împiedicat pe acesta şi să realizeze că nu va putea deveni un jefuitor de bănci de succes.
Euforia ignoranţei
Este doar unul din exemplele pe care Dunning şi colegul său Justin Kruger le-au inclus într-o lucrare despre incompetenţă în 1999. (Journal of Personality and Social Psychology, vol 77, p 1121). De exemplu, ei au verificat cunoştinţele de gramatică ale unui grup de studenţi şi le-a cerut să-şi evalueze performanţele în raport cu ceilalţi. Un sfert din cei cu cele mai slabe cunoştinţe de gramatică nu au fost nici pe departe cei care şi-au judecat cel mai corect propriile talente.
De atunci efectul Dunning-Kruger a fost descoperit în diferite alte domenii - printre jucătorii de şah, studenţii la medicină, tehnicienii de laborator şi chiar vânătorii întrebaţi despre siguranţa armelor de foc. De asemenea, s-a descoperit în mai multe abilităţi sociale cum ar fi inteligenţa emoţională.
Dacă crezi că acest lucru nu este valabil şi în cazul tău, reconsideră ideea. “Nimeni nu ştie totul despre orice”, afirmă Dunning. “Suntem mult mai ignoranţi decât credem”. Dar există şi o parte bună în toate astea, ne asigură Dunning.
Crezând că ştim mai multe decât ceea ce cunoaştem de fapt este una dintre multele "iluzii pozitive" pe care le avem despre noi înşine şi despre talentele noastre adevărate, care sunt esenţiale pentru starea noastră de bine. De exemplu, Shelley Taylor de la Universitatea din California, Los Angeles, a demonstrat că iluziile pozitive sunt asociate cu o bună sănătate mentală şi că persoanele care nu iau în considerare aceste concepţii greşite sunt mai susceptibile de a fi depresive.
Într-o lucrare publicată luna trecută, Dunning susţine că acest fel de subestimare a propriilor abilităţi poate fi de asemenea un stimulent care te încurajează să-ţi duci la îndeplinire scopuri pe care nu le-ai fi încercat altcumva, chiar şi pe cele nerealiste (Advances in Experimental Social Psychology, vol 44, p247). “Lumea în care crezi că trăieşti este mai prietenoasă şi un loc mai puţin stresant decât lumea în care trăieşti de fapt”. spune acesta.
El explică că de obicei există două etape pentru îndeplinirea oricărei sarcini: planificarea şi execuţia. Dunning spune că, pe de o parte, sunt şanse mai mari de reuşită dacă duci la bun sfârşit cu meticulozitate prima etapă, dar o abordare complet realistă pe parcursul celei de a doua etape poate fi un obstacol şi nu un ajutor. Dunning dă exemplul trimiterii trupelor la luptă de către un general, dar acelaşi lucru se aplică şi pentru multe alte contexte: fie că te lupţi cu o boală sau te aventurezi într-un proiect academic dificil, ajută să ai o imagine mai roz asupra vieţii atunci când te vei confrunta cu diversele provocări pe care situaţia în cauză le presupune.
În realitate, lucrul faţă de care eşti de departe cel mai ignorant reprezintă adevărata dimensiune a propriei tale ignoranţe. Sunt şanse ca dobândind aceste cunoştinţe să nu ai mai deloc de suferit. Psihologii sunt de acord că aflarea dimensiunii propriei ignoranţe şi cum te afectează acest lucru este cel mai probabil spre binele tău. Cu toate acestea, cine ştie? Prin definiţie, nu poţi anticipa un “necunoscut necunoscut.” Este un detaliu întotdeauna bine de ştiut.
Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea acestui articol, realizată cu acordul editorului. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate.
Traducere: Ioana Mădălina Ilinca
