Scientia

Mulţi sperăm ca atunci când suntem nevoiţi să ne cerem scuze, acestea să ne fie acceptate, iar momentul  respectiv să însemne un nou început. Dar există vreo metodă ca scuzele noastre să fie eficiente? Vedeţi în continuare ce spun psihologii...

Fie că este vorba de o mare companie care-şi cere scuze pentru vreo catastrofă de mediu, fie că este vorba de un lider politic exprimându-şi regretul pentru o greşeală din trecut, se pare că sunt puţine zilele în care, sub diverse pretexte, cineva să nu trebuiască să-şi ceară scuze, sub ochii scrutători ai mass-media.

În mod surprinzător, psihologia a acordat puţină atenţie "ingredientelor" care fac eficient actul de a cere scuze. Studii mai vechi s-au focalizat pe a menţiona dacă scuzele au fost exprimate ori nu. Ryan Fehr şi Michele Gelfand de la Universitatea din Maryland s-au folosit de cunoştinţele existente din alte discipline, ca sociologia ori dreptul, pentru a explora ideea că scuzele sunt exprimate în trei forme, iar impactul lor depinde de caracterul victimei.

Cele trei tipuri de scuze sunt următoarele:

:: compensarea - "Îmi pare rău că am spart fereastra. Voi plăti remedierea acesteia";
:: empatia - "Îmi pare rău că m-am culcat cu cea mai bună prietenă a ta, probabil simţi că nu vei putea să mai ai încredere în niciunul dintre noi vreodată";
:: recunoaşterea încălcării regulilor - "Îmi pare rău că am consiliat CIA despre cum să tortureze oameni. Am încălcat regulile meseriei noastre care ne îndeamnă să nu facem rău nimănui".

Ipoteza lui Fehr şi Gelfand a fost aceea că eficienţa acestor tipuri de cerut scuze depinde de modul în care persoana căreia i se prezintă scuzele se vede pe sine. Pentru a testa această idee, cercetătorii au evaluat modul în care 175 de studenţi se raportează la sine, iar apoi i-au pus pe aceştia să evalueze tipurile de scuze.

Într-un studiu ulterior, alţi 171 de studenţi au fost testaţi asupra părerii de sine, iar apoi au fost evaluaţi privind înclinaţia de a ierta un student fictiv care folosea diferite tipuri de scuze după ce ştersese hard-discul prietenului subiectului.

Psihologii au descoperit că scuzele axate pe compensare sunt cel mai mult apreciate de cei care sunt mai individualişti (aceia care sunt de acord, de exemplu, cu afirmaţii ca "Am o nevoie puternică de a şti unde mă situez în comparaţie cu ceilalţi colegi).

Scuzele bazate pe empatie sunt considerate cele mai eficiente de cei care se văd pe sine ca fiinţe sociale, aflate în raporturi apropiate cu alţii (care sunt de acord, de pildă, cu afirmaţii ca "Preţuirea unei alte persoane, cum ar fi un prieten bun, este foarte importantă pentru mine").

În fine, scuzele bazate pe recunoaşterea încălcării unor reguli sunt evaluate ca fiind cele mai eficiente de persoanele care se văd ca parte a unui grup mai larg (care sunt de acord, de exemplu, cu afirmaţia "Simt o mare mândrie atunci când echipa mea ori grupul meu are performanţe bune").

Acest model s-a păstrat indiferent de proporţiile pierderii datelor (adică fie că a fost vorba despre datele pierdute de pe hard-disc în ultima oră, fie că a fost vorba de datele pierdute în ultimele săptămâni).

Mesajul fundamental al acestor studii, spun cercetătorii, este acela că actul cererii de scuze trebuie adaptat în funcţie de audienţă. Este foarte important de evaluat în mod corect tipul de persoană avut în faţă de cel care-şi cere scuze. În cazul în care există dubii solide privind caracterul victimei, cercetătorii opinează că folosirea unor scuze detaliate se va dovedi cel mai probabil mult mai eficientă decât o abordare succintă.

Deşi Fehr şi Gelfand admit că studiul lor are limitări, acesta are totuşi meritul de a fi demonstrat că adaptarea modului de a cere scuze la tipul de personalitate al victimei poate mări şansele de acceptare a scuzelor.

Articol tradus de pe Research Digest Blog, cu acordul autorului, Christian Jarrett.