Nu o să vorbesc aici despre practicarea sportului. Sub acest aspect, există o opinie zdrobitor majoritară transmisă prin toate mijloacele de informare în masă şi susţinută de diverşi cercetători care afirmă beneficiile exerciţiului fizic.
 
Subiectul este pasiunea pentru sport, care se traduce adeseori într-un comportament la limita normalităţii şi a suportabilităţii pentru un nepasionat; un comportament care presupune o incredibilă risipă de emoţii, angajarea într-o documentare exhaustivă privind sportul agreat ori stabilirea evenimentelor propriei vieţi pe baza programului activităţilor sportive la care trebuie să fii martor.

Sunt două aspecte pe care încerc să le analizez: sentimentul înfrângerii şi euforia victoriei. Desigur, nu am cum descrie aici aceste simţăminte; limbajul nu are acces în această zonă. Oricât ar încerca cineva să surprindă în cuvinte tragedia pe care o trăieşte un suporter înflăcărat al unei echipe de fotbal, de pildă, nu va reuşi să transmită mai nimic unui ins care niciodată nu a trăit acest sentiment. Pur şi simplu limbajul nu are uneltele descrierii simţămintelor, ci doar pe acelea de a arăta către ele, iar cel ce primeşte mesajul, recunoscând trăirea, să spună: ”A, înţeleg despre ce e vorba, am trecut şi eu prin asta”.

Se întâmplă ca registrul sentimentelor umane să fie limitat. Şi ca să continuu paralela cu limbajul, este o situaţie similară în cazul uzului limbii. Mă explic imediat… Şi am să încep cu analiza limbajului. Aţi observat probabil că deşi există un fel de jargon sportiv, cuvintele tari folosite în sport se aplică mai bine unor alte zone sociale, ca de exemplu conflictelor armate, ori calamităţilor naturale; de pildă, auzim mereu urmărind o transmisiune sportivă despre încleştare, luptă, război pe viaţă şi pe moarte, dezastru, masacru. Pentru cei mai lucizi această terminologie pare nepotrivită anexată unui simplu eveniment sportiv. Dar acest limbaj este folosit pentru că emoţiile trăite de pasionaţii de sport nu au la îndemână, întru exprimarea lor, un vocabular specific care să înlocuiască cuvinte ca cele prezentate mai sus. Cuvântul dezastru pronunţat singur ori în anumite contexte, poate vorbi despre milioane de oameni morţi, folosit însă în zona sportului poate consemna faptul aparent mărunt că echipa de pe primul loc a fost învinsă de cea de pe ultimul.

Această sărăcie a instrumentelor de adresare există şi în privinţa sentimentelor. Suferinţa pe care un suporter o resimte în urma înfrângerii echipei favorite într-un meci pe care îl consideră extrem de important seamănă destul de mult cu suferinţa pe care o trăieşte când, bunăoară (păstrând proporţiile), pierde pe cineva drag. Desigur, sunt registre diferite şi cu urmări - sub aspectul duratei sentimentelor - diferite, pentru că o victorie ulterioară readuce starea de euforie, pe când moartea cuiva nu poate fi anulată în vreun fel. Dar nu aceasta este ideea pe care vreau să o accentuez, ci aceea că suferinţa experimentată în urma unui eşec sportiv este un fel de antrenament pentru suferinţa… să-i spunem reală. Dacă există grade diferite de suferinţă, nu există totuşi tipuri diferite. Astfel se explică şi faptul că uneori auzim de suporteri care se sinucid, găsind insuportabil un insucces al favoriţilor lui.

Un lucru similar vreau să menţionez despre gestionarea victoriei. Ca să încep cu esenţialul, o să spun că sunt neurologi care afirmă că nefrecventarea unui sentiment pentru vreme îndelungată conduce la inabilitatea experimentării lui. Sunt mecanisme interne care neexersate devin inactive. Astfel, de pildă, prin afundarea într-o stare prelungită de tristeţe se poate ajunge la pierderea abilităţii de a trăi bucuria. Or tocmai despre acest lucru vreau să vorbesc, adică despre faptul că experienţa euforiei generate de victorie antrenează căile neuronale, permiţând retrăirea acestei stări în viitor. Cu siguranţă sunt oameni care în afara sportului, găsesc arareori motive pentru a fi expansivi, euforici, fericiţi. De asemenea, sunt convins că sunt oameni a căror vieţuire se consumă ani la rândul fără ca aceştia să simtă însufleţirea aceea sublimă pe care o poate stârni sportul. Starea de graţie pe care un simplu meci o poate crea în fiinţa umană o regăsim şi la poetul atins de muza creaţie, şi la misticul aflat în extaz; iar acest lucru, cred, vorbeşte tocmai despre registrul restrâns şi nespecific unui anumit tip de activitate al sentimentelor umane.

Sportul poate fi un expedient pentru atomizarea monotoniei cotidiene. Dar mai mult decât atât poate fi un util exerciţiu al gestionării propriilor sentimente.

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.