Drapel ItaliaÎn cadrul enciclopediei de geografie The World Factbook, vă prezentăm astăzi Italia, o  radiografie realizată de Agenţia Centrală de Informaţii. Găsiţi date despre geografie, populaţie, economie, guvernare, comunicaţii, transporturi, apărare etc.

 

 


ITALIA

DRAPEL

 

POZIŢIE GEOGRAFICĂ

 

HARTĂ

 

ITALIA. INTRODUCERE

GENERALITĂŢI:

Italia a devenit un stat naţiune în 1861 când statele regionale din peninsulă, alături de Sardinia şi Sicilia, au fost unite sub Regele Victor EMMANUEL al II-lea. O eră de guvernare parlamentară a ajuns la final spre începutul anului 1920, când Benito MUSSOLINI a instaurat o dictatură fascistă. Alianţa să cu Germania nazistă a condus însă la înfrângerea Italiei în Cel De-al Doilea Război Mondial. Aşa se face că, în 1946, monarhia este înlocuită de o republică democratică urmată de o relansare economică.

Italia a fost membră fondatoare a NATO şi Comunităţii Economice Europene (CEE). Aceasta a fost în fruntea unificării economice şi politice europene, aderând la Uniunea Economică şi Monetară în 1999. Printre problemele persistente se numără: imigraţia ilegală, crima organizată, corupţia, şomajul ridicat, creştere economică lentă, precum şi veniturile şi standardele tehnice scăzute dominante pentru sudul Italiei comparativ cu nordul prosper.

ITALIA. GEOGRAFIE

AŞEZARE GEOGRAFICĂ: sudul Europei, o peninsulă ce se extinde spre centrul Mării Mediterane, la nord-est de Tunisia

COORDONATE GEOGRAFICE: 42 50 N, 12 50 E

REPERE GEOGRAFICE: Europa

SUPRAFAŢĂ:
:: TOTALĂ: 301.340 km2
:: LOCUL ÎN LUME: 71
:: USCAT: 294.140 km2
:: APĂ: 7.200 km2
notă: incluzând aici Sardinia şi Sicilia

LUNGIMEA GRANIŢELOR:
:: TOTAL: 1899,2 km
:: ŢĂRILE VECINE: Austria 430 km, Franţa 488 km, Scaunul Papal (Oraşul Vatican) 3,2 km, San Marino 39 km, Slovenia 199 km, Elveţia 740 km   

LUNGIMEA COASTEI: 7.600 km

DREPTURILE ASUPRA MĂRII:
:: MAREA TERITORIALĂ: 12 mile nautice
:: PLATFORMA CONTINENTALĂ: 200 m adâncime sau până la adâncimea de exploatare

CLIMAT: predominant mediteranean; alpin în nordul îndepărtat; cald, uscat în sud

TERENUL: în cea mai mare parte accidentat şi muntos; unele zone de câmpie; şes pe coastă

ÎNĂLŢIMI:
:: CEL MAI JOS PUNCT: Marea Mediterană 0 m
:: CEL MAI ÎNALT PUNCT: Mont Blanc sau Monte Bianco, de Courmayeur 4,748 m (al doilea vârf Mont Blanc)

RESURSE NATURALE: cărbune, mercur, zinc, potasiu, marmură, barită, azbest, piatră ponce, fluorină, feldspat, pirită, gaze naturale şi rezerve de petrol brut, peşte, teren arabil

FOLOSIREA USCATULUI:
:: ARABIL: 26,41%   
:: CULTURI PERMANENTE: 9,09%
:: ALTE FOLOSIRI: 64,5% (2005)

SUPRAFAŢA IRIGATĂ: 27.500 km2 (2003)

RESURSELE DE APĂ: 175 km3 (2005)

CANTITATEA DE APĂ EXTRASĂ:
:: TOTAL: 41.98 km3/an (18%/37%/45%)
:: PE CAP DE LOCUITOR: 723 m3/an (1998)

PERICOLE NATURALE: riscurile regionale includ alunecările de teren, torentele de noroi, avalanşele, cutremurele, erupţiile vulcanice, inundaţii; tasarea terenului în Veneţia
vulcanism: Italia are experienţe cu activităţile vulcanice semnificative; Etna (3,300 m), care este în erupţie din 2010 - este cel mai activ vulcan din Europa; erupţiile din flanc reprezintă o ameninţare pentru cele mai multe dintre satele siciliene din apropiere; Etna, împreună cu faimosul Vezuviu - care rămâne o ameninţare pentru milioanele de rezidenţi din apropierea golfului din zona Napoli - au fost consideraţi “vulcanii deceniului” de către Asociaţia Internaţională de Vulcanologie şi Chimie a Pământului, demni de studiat datorită istoriei lor şi a situării în imediata vecinătate a populaţiilor umane; Stromboli, pe insula omonimului său, a fost de asemenea în permanenţă activ cu o activitate vulcanică moderată; alţi vulcani istorici activi: Campi Flegrei, Ischia, Larderello, Pantelleria, Vulcano, şi Vulsini.

MEDIU - PROBLEME CURENTE: poluarea aerului din emisiile industriale, cum ar fi dioxidul de sulf; poluarea râurilor interioare şi de coastă din rezidurile industriale şi agricole; ploaia acidă dăunează lacurilor; tratamentul neadecvat aplicat deşeurilor industriale şi instalaţiilor de eliminare.

MEDIU - ACORDURI INTERNAŢIONALE: parte în: Acordul cu privire la Poluarea Aerului, Acordul cu privire la Poluarea Aerului – Poluarea atmosferică cu oxidanţi, Acordul cu privire la Poluarea Aerului – Poluanţii organici persistenţi, Acordul cu privire la Poluarea Aerului – Sulf 85, Acordul cu privire la Poluarea Aerului – Sulf 94, Acordul cu privire la poluarea aerului – controlul privind emisiile de compuşi organici volatili (COV), Protocolul din 4 octombrie 1991 privind protecţia mediului la Tratatul asupra Antarcticii; Convenţia de la Canberra privind conservarea resurselor marine vii din Antarctica; Convenţia privind protecţia focilor din Antarctica din anul 1978; Tratatul din anul 1959 asupra Antarcticii; Convenţia ONU pentru Biodiversitate; Acordul global pentru schimbările climatice; Protocolul de la Kyoto; Acordul global de mediu – deşertificare; Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie; Convenţia privind interzicerea oricărei utilizări, în scopuri militare sau ostile, a tehnicilor de modificare a mediului înconjurător, Acordul cu privire la depozitarea deşeurilor periculoase; Convenţia Naţiunilor Unite privind dreptul mării; Protocolul de la Montreal şi Convenţia de la Viena privind protecţia stratului de ozon; Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave, Acordul internaţional privind esenţele de lemn tropical din 1983, Acordul internaţional privind esenţele de lemn tropical din 1994, Moratoriul împotriva vânătorii de balene; Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională;

Geografie – notă: locaţie strategică dominantă în centrul Mării Mediterane la fel ca în cazul abordărilor aeriene şi sudice maritime spre Europa de Vest


ITALIA. POPULAŢIA

POPULAŢIA: 61.482.297 (estimare 2013)
:: LOCUL ÎN LUME: 23

STRUCTURĂ PE VÂRSTE:
:: 0-14 ani: 13,8% (bărbaţi 4.335.746/femei 4.148.249)
:: 15-24 ani: 9,9% (bărbaţi 3.059.140/femei 3.035.991)
:: 25-54 ani: 43,2% (bărbaţi 13.133.733/femei 13.416.626)
:: 55-64 ani: 12,3% (bărbaţi 3.675.324/femei 3.913.918)
:: 65 ani şi peste: 20,8% (bărbaţi 5.454.283/femei 7.309.287) (estimare 2013)


VÂRSTA MEDIE:
:: TOTAL: 43,8 ani
:: BĂRBAŢI: 42,7 ani
:: FEMEI: 45 ani (estimare 2012)

RATA DE CREŞTERE DEMOGRAFICĂ: 0.42% (estimare 2011)
:: LOCUL ÎN LUME: 157

RATA NATALITĂŢII: 9.18 naşteri / 1,000 locuitori (estimare 2011)
:: LOCUL ÎN LUME: 208

RATA MORTALITĂŢII: 9.84 morţi / 1,000 locuitori (estimare 2011)
:: LOCUL ÎN LUME: 59

RATA EMIGRAŢIEI: 4.86 emigranţi / 1,000 locuitori (estimare 2011)
:: LOCUL ÎN LUME: 18

URBANIZARE:
:: POPULAŢIA URBANĂ: 68% din totalul populaţiei (2010)
:: RATA URBANIZĂRII: 0.5% ritm anual de creştere (pentru ciclul 2010-15)

RAPORTUL DINTRE SEXE:
:: LA NAŞTERE: 1.059 băieţi/fete
:: SUB 15 ANI: 1.06 băieţi/fete
:: 15-64 ANI: 1.03 bărbaţi/femei
:: 65 DE ANI ŞI PESTE: 0.72 bărbaţi/femei
:: TOTAL POPULAŢIE: 0.96 bărbaţi/femei (estimare 2011)

RATA MORTALITĂŢII INFANTILE:
:: POPULAŢIA TOTALĂ: 3.38 morţi / 1,000 nou-născuţi
:: LOCUL ÎN LUME: 213
:: BĂRBAŢI: 3.59 morţi / 1,000 nou-născuţi
:: FEMEI: 3.16 morţi / 1,000 nou-născuţi (estimare 2011)

SPERANŢA DE VIAŢĂ LA NAŞTERE:
:: POPULAŢIA TOTALĂ: 81.77 ani
:: LOCUL ÎN LUME: 10
:: BĂRBAŢI: 79.16 ani
:: FEMEI: 84.53 ani (estimare 2011)

RATA FERTILITĂŢII: 1.39 copii născuţi / femeie (estimare 2011)
:: LOCUL ÎN LUME: 202

HIV / SIDA: 0.3% (estimare 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 81

PERSOANE CU HIV / SIDA: 140,000 (estimare 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 35

DECESE CAUZATE DE HIV: mai puţine de 1,000 (estimare 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 74

SURSA DE APĂ POTABILĂ: îmbunătăţită
:: URBAN: 100% din populaţie
:: RURAL: 100% din populaţie
:: TOTAL: 100% din populaţie (2008)

NAŢIONALITATE: italian(-ă), italieni

GRUPURI ETNICE: italieni (incluzând aici mici grupuri de germano-, francezo- şi sloveno-italieni în nord şi albanezo-italieni şi greco-italieni în sud)

RELIGIE: romano-catolică 90% (aproximativ; în jur de o treime practică), altele 10% (incluzând comunităţi mature de protestanţi şi evrei şi o comunitate în creştere de emigranţi musulmani)

LIMBĂ: italiana (oficială), germana (în partea regiunii Trentino-Alto Adige sunt vorbitori de limbă germană predominanţi), franceza (o mică minoritate vorbitoare de franceză în regiunea Valle d’Aosta), slovena (minoritate vorbitoarea de limba slovenă în zona Trieste-Gorizia)   

ALFABETIZARE:
:: DEFINIRE: populaţia de peste 15 ani poate să citească şi să scrie
:: TOTAL: 98.4%
:: BĂRBAŢI: 98.8%
:: FEMEI: 98% (conform recensământului din 2001)

NUMĂR ANI ŞCOLARIZARE:
:: TOTAL: 16 ani
:: BĂRBAŢI: 16 ani
:: FEMEI: 17 ani (2008)

CHELTUIELI CU EDUCAŢIA: 4.3% din PIB (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 91

ITALIA. GUVERNAREA

NUMELE ŢĂRII:
:: FORMA CONVENŢIONALĂ LUNGĂ: Republica Italia
:: FORMA CONVENŢIONALĂ SCURTĂ: Italia
:: FORMA LOCALĂ LUNGĂ: Repubblica Italiana
:: FORMA LOCALĂ SCURTĂ: Italia
:: FOSTĂ: Regatul Italiei

FORMĂ DE GUVERNĂMÂNT: republică

CAPITALA:
:: NUME: Roma
:: COORDONATE GEOGRAFICE: 41 54 N, 12 29 E
:: TIMPUL UTC: +1h (cu 2h în urma UTC Bucureşti)
:: ORA DE VARĂ: +1h, începe cu ultima duminică din martie şi se încheie cu ultima duminică din octombrie

DIVIZIUNI ADMINISTRATIVE: 15 regiuni (sau regioni, singular - regione) şi 5 regiuni autonome (sau regioni autonome, singular - regione autonomă)
regiuni: Abruzzo, Basilicata, Calabria, Campania, Emilia-Romagna, Lazio (Latium), Liguria, Lombardia, Marche, Molise, Piemonte (Piedmont), Puglia (Apulia), Toscana, Umbria, Veneto (Veneţia)
regiuni autonome: Friuli-Venezia Giulia; Sardegna (Sardinia); Sicilia; Trentino-Alto Adige (Trentino-Tirol Sud) sau Trentino-Suedtirol (german); Valle d'Aosta sau Vallee d'Aoste (francez)

INDEPENDENŢĂ: 17 martie 1861 (proclamarea Regatului Italiei; Italia nu a fost pe deplin unificată până în 1870)

ZIUA NAŢIONALĂ: Ziua Republicii, 2 iunie (1946)

CONSTITUŢIA: trecută în Parlament la 11 decembrie 1947, în efect din 1 ianuarie 1948; amendată de mai multe ori

SISTEMUL JURIDIC: sistem de legi civile; control jurisdicţional, în anumite condiţii, al Curţii Constituţionale

PARTICIPARE LA ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE DE DREPT: nu a depus declaraţia aderarea la Curtea Internaţională de Justiţie; acceptă jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale

SISTEMUL DE VOT: 18 ani, universal (cu excepţia alegerilor pentru senatori, unde vârsta minimă este de 25 ani)

PUTEREA EXECUTIVĂ:
:: ŞEFUL STATULUI: Preşedinte Giorgio NAPOLITANO (din 15 mai 2006)
:: ŞEFUL GUVERNULUI: Primul-ministru Mario MONTI (din 16 noiembrie 2011); notă – în Italia, primul-ministru este o referinţă pentru preşedintele Consiliului Miniştrilor
:: CABINETUL: Consiliu de Miniştrii la propunerea primului-ministru şi nominalizaţi de preşedinte
:: ALEGERI: preşedintele este ales de către un colegiu electoral format din amândouă camere ale Parlamentului şi 58 de reprezentanţi regionali pentru a servi un mandat de 7 ani (nu exsită o restricţie a mandatelor); ultimele alegeri au avut loc pe data de 10 mai 2006 (următoarea rundă de alegeri este programată pentru mai 2013); primul-ministru este numit de către preşedinte şi confirmat de Parlament
:: REZULTATUL ALEGERILOR: Giorgio NAPOLITANO este ales preşedinte în a patra rundă de vot; votul colegiului electoral - 543

PUTEREA LEGISLATIVĂ: Parlament bicameral sau Parlamento, alcătuit din Senat sau Senato della Repubblica (315 locuri; membrii sunt aleşi pe baza formulei proporţionale de vot cu coaliţia învingătoare din fiecare regiune primind 55% din locurile din regiunea în cauză; membrii servesc un mandat de 5 ani; şi există până la 5 senatori numiţi pe viaţă de preşedintele Republicii) şi Camera Deputaţilor sau Camera dei Deputaţi (630 de locuri; membrii sunt aleşi prin vot popular cu coaliţia naţională învingătoare primind 54% din locurile camerei; membrii servesc un mandat de 5 ani); notă – nu a fost clarificat dacă preşedintele are puterea de a numi până la 5 senatori, sau 5 este numărul de senatori pe viaţă care pot să stea în Senat.
:: ALEGERI:
Senat – ultimele alegeri consumate au fost pe data de 13-14 aprilie 2008 (următoarele vor fi în aprilie 2013)
Camera Deputaţilor - ultimele alegeri consumate au fost pe data de 13-14 aprilie 2008 (următoarele vor fi în aprilie 2013)  

PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ: Curtea Constituţională sau Corte Costituzionale (este alcătuită din 15 judecători: o treime din ei sunt numiţi de preşedinte, o treime aleşi de Parlament, o treime aleşi de Curtea Supremă ordinară şi administrativă)

PARTIDE POLITICE ŞI LIDERI:
Coaliţii de centru-dreapta: Liga Nord sau Lega Nord ori LN [Umberto BOSSI]; Mişcarea pentru Autonomie sau MpA [Raffaele LOMBARDO]; Poporul Libertăţii sau PdL [Silvio BERLUSCONI]
Coaliţii de centru-stânga: Partidul Democrat sau PD [Pier Luigi BERSANI]; Italia Valorilor sau IdV [Antonio DI PIETRO]
Alte partide ce nu fac parte  din alianţe: Partidul Viitorului şi Libertăţii sau FLI [Gianfranco FINI]; Uniunea de Centru sau UdC [Pier Ferdinando CASINI]
N.B. acronimele partidelor sunt în limba originală

GRUPURI DE PRESIUNE POLITICĂ ŞI LIDERI: asociaţii de producători şi comercianţi – Confcommercio; Confindustria; grupuri de fermieri organizaţi - Confcoltivatori; Confagricoltura; Biserica Romano-Catolică; confederaţiile a trei mari sindicate - Confederazione Generale Italiana del Lavoro sau CGIL [Guglielmo EPIFANI]  - aripa stângă; Confederazione Italiana dei Sindacati Lavoratori sau CISL [Raffaele BONANNO] – romano-catolică de centru; Unione Italiana del Lavoro sau UIL [Luigi ANGELETTI] - centrist)

PARTICIPAREA LA ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE: ADB (membru nonregional), AfDB (membru nonregional), Grupul Australia, BIS, BSEC (observator), CBSS (observator), CD, CDB, CE, CEI, CERN, EAPC, EBRD, EIB, EMU, ESA, EU, FAO, FATF, G-20, G-7, G-8, G-10, IADB, IAEA, IBRD, ICAO, ICC, ICRM, IDA, IEA, IFAD, IFC, IFRCS, IHO, ILO, IMF, IMO, IMSO, Interpol, IOC, IOM, IPU, ISO, ITSO, ITU, ITUC, LAIA (observator), MIGA, MINURSO, NATO, NEA, NSG, OAS (observator), OECD, OPCW, OSCE, Club Paris, PCA, PIF (partener), Conveţia Schengen, SECI (observator), SICA (observator), ONU, UNAMID, UNCTAD, UNESCO, UNHCR, UNIDO, UNIFIL, Uniunea Latină, UNMOGIP, UNRWA, UNTSO, UNWTO, UPU, WCO, WHO, WIPO, WMO, WTO, ZC

DESCRIERE DRAPEL: trei benzi vertical, egale, de verde (partea stângă), alb (mijloc) şi roşu (dreapta); proiect inspirat din drapelul Franţei adus de Napoleon în 1797; culorile sunt ale Milanului (roşu şi alb) combinate cu verdele uniform specific gărzii civile milaneze
notă: este asemănător steagului: Mexicului, care este mai lung şi foloseşte nuanţe mai închise de roşu şi verde şi are stema centrată pe banda de culoare albă; Irlandei, care este mai lung şi este alcătuit din verde (partea stângă), alb şi portocaliu; de asemenea, este similar steagului Coastei de Fildeş, care are culorile inversate – portocaliu (partea stângă), alb şi verde.

IMNUL NAŢIONAL:
:: NUME: “Cântecul Italienilor” sau "Îl Canto degli Italiani"
:: VERSURI ŞI MUZICA: Goffredo MAMELI/Michele NOVARO
notă: adoptat în 1946; imnul, scris iniţial în 1847, este cunoscut şi ca “Imnul lui Mameli” sau "L'Inno di Mameli", şi “Fraţii Intaliei” sau "Fratelli D'Italia"

ITALIA. ECONOMIA

ECONOMIA. GENERALITĂŢI:
Italia beneficiază de o economie industrială diversificată, care este împărţită într-un nord industrial dezvoltat, dominat de companii private şi un sud mai puţin dezvoltat, dependent de bunăstare, agricol şi cu o rată mare a şomajului. Economia italiană este condusă în mare parte de fabricarea de bucuri de consum de înaltă calitate de către întreprinderi mici şi mijlocii, multe dintre ele fiind afaceri de familie. Italia are de asemenea o economie subterană considerabilă, care în urma unor estimări de conturi contabilizează cam 15% din PIB. Aceste activităţi sunt comune în sectoare precum: agricultura, construcţiile şi servicii.

Italia a evoluat lent în implementarea reformelor structurale necesare, cum ar fi reducerea mitei, revizuirea programelor costisitoare de drept şi creşterea oportunităţilor de angajare pentru muncitorii tineri, în mod special pentru femei. Criza financiară internaţională a înrăutăţit condiţiile de pe piaţa muncii italiene, cu o rată a şomajului crescând de la 6.2% în 2007 la 8.4% în 2010, însă pe termen lung, rată scăzută a fertilităţii în Italia şi politicile conduse de cota imigraţionistă îi vor încorda economia. O creştere a exporturilor şi a investiţiilor coroborate cu redresarea economică globală au ajutat numaidecât creşterea economiei cu aproximativ 1% în 2010 după o contracţie de 5 puncte procentuale în 2009.

Guvernul italian s-a luptat să limiteze cheltuielile guvernamentale, dar datoria publică exagerat de mare a Italiei a rămas la peste 115% din PIB, în vreme ce deficitul fiscal – doar 1.5% din PIB în 2007 – a depăşit 5% în 2009 iar în 2010, din cauza faptului că au crescut costurile cu servicii, la fel a crescut şi datoria ţării.     

PIB (RAPORTAT LA PARITATEA PUTERII DE CUMPĂRARE):
1,834 trilioane (estimare 2012)
1,774 trilioane dolari (estimare 2010)
1,751 trilioane dolari (estimare 2009)
1,847 trilioane dolari (estimare 2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 11
notă: datele furnizate sunt în dolari americani cu o rată de schimb raportată la 2010

PIB (RAPORTAT LA RATA OFICIALĂ DE SCHIMB): 1,98 trilioane dolari

PIB - RATA REALĂ DE CREŞTERE:
-2.3% (estimare 2012)
1.3% (estimare 2010)
-5.2% (estimare 2009)
-1.3% (estimare 2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 209

PIB PE CAP DE LOCUITOR:
30.100 (estimare 2012)
30.500 dolari (estimare 2010)
30.100 dolari (estimare 2009)
31.800 dolari (estimare 2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 48
notă: datele furnizate sunt în dolari americani cu o rată de schimb raportată la 2010

PIB - PONDEREA SECTOARELOR DE ACTIVITATE:
:: AGRICULTURĂ: 1.8%
:: INDUSTRIE: 24.9%
:: SERVICII: 73.3% (estimare 2010)

FORŢA DE MUNCĂ (NOMINAL): 25.05 milioane (estimare 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 23

FORŢA DE MUNCĂ PE SECTOARE ECONOMICE:
:: AGRICULTURĂ: 4.2%
:: INDUSTRIE: 30.7%
:: SERVICII: 65.1% (2005)

RATA ŞOMAJULUI:
10,9% (estimare 2012)
8.4% (estimare 2010)
7,8% (estimare 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 96

POPULAŢIA SUB LIMITA SĂRĂCIEI: nu sunt date disponibile

VENITUL SAU CONSUMUL PE GOSPODĂRIE ÎN FUNCŢIE DE COTA PROCENTUALĂ:
:: CEL MAI MIC 10%: 2.3%
:: CE MAI MARE 10%: 26.8% (2000)

DISTRIBUŢIA VENITULUI FAMILIAL - INDEXUL GINI:
32 (2006)
27.3 (1995)
:: LOCUL ÎN LUME: 102

INVESTIŢII: 19.1 din PIB (estimare 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 99

BUGET:
:: ÎNCASĂRI: 940.3 miliarde dolari
:: CHELTUIELI: 1.042 trilioane dolari (estimare 2010)

DATORIA PUBLICĂ:
126,1% din PIB (estimare 2012)
118,1% din PIB (estimare 2010)
115,8% din PIB (estimare 2009)   
:: LOCUL ÎN LUME: 8

RATA INFLAŢIEI:
3% (estimare 2012)
1.4% (estimare 2010)
0.8% (estimare 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 33

RATA DE DISCOUNT A BĂNCII CENTRALE:
1.75% (31 decembrie 2010)
1.75% (31 decembrie 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 128
notă: aceasta este rata Băncii Central Europene pe facilităţile marginale de împrumut, ce oferă credite peste noapte băncilor din zona euro

RATA MEDIE A DOBÂNZILOR BĂNCILOR COMERCIALE:
10.26% (estimare 31 decembrie 2009)
11.31% (estimare 31 decembrie 2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 75

MASA MONETARĂ ÎN SENS RESTRÂNS - M1:
1.234 trilioane dolari (estimare 31 decembrie 2010)
1.267 trilioane dolari (estimare 31 decembrie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 7
notă: Banca Central Europeană controlează politica monetară pentru cei 17 membrii din Uniunea Economică şi Monetară; membrii individuali nu au control asupra cantităţii de bani ce circulă în interiorul ţării

MASA MONETARĂ ÎN SENS LARG - M3:
1.884 trilioane dolari (estimare 31 decembrie 2010)
1.846 trilioane dolari (estimare 31 decembrie 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 10

VALOAREA CREDITELOR INTERNE:
3,122 trilioane dolari (estimare 31 Decembrie 2012)
3,274 trilioane dolari (estimare 31 decembrie 2010)
3,047 trilioane dolari (estimare 31 decembrie 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 8

VALOAREA DE PIAŢĂ A ACŢIUNILOR TRANZACŢIONATE PUBLIC PE BURSĂ:
317.3 miliarde dolari (31 decembrie 2009)
520.9 miliarde dolari (31 decembrie 2008)
1.073 trilioane dolari (31 decembrie 2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 17

AGRICULTURA - PRODUSE: fructe, legume, struguri, cartofi, sfeclă de zahăr, soia, cereale, măsline; carne de vită, produse lactate; peşte

INDUSTRIE: turism, maşini, fier şi oţel, produse chimice, prelucrarea produselor alimentare, textile, autovehicule, îmbrăcăminte, încălţăminte, ceramică

RATA DE CREŞTERE A PRODUCŢIEI INDUSTRIALE: 0.5% (estimare 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 150

ELECTRICITATEA - PRODUCŢIE: 289.7 miliarde KWh (estimare 2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 14

ELECTRICITATEA - CONSUM: 315 miliarde KWh (estimare 2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 13

ELECTRICITATEA - EXPORTURI: 3.431 miliarde KWh (estimare 2008)

ELECTRICITATEA – IMPORTURI: 43 miliarde KWh (estimare 2008)

PETROL - PRODUCŢIE: 146.500 barili/zi (estimare 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 47

PETROL - CONSUM: 1.537 milioane barili/zi (estimare 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 16

PETROL - EXPORTURI: 586.900 barili/zi (estimare 2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 26

PETROL - IMPORTURI: 1.911 milioane barili/zi (estimare 2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 10

PETROL - REZERVE DOVEDITE: 423.7 milioane barili (estimare 1 ianuarie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 53

GAZE NATURALE - PRODUCŢIE: 8.119 miliarde m3 (estimare 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 45

GAZE NATURALE - CONSUM: 78.12 miliarde m3 (estimare 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 10

GAZE NATURALE - EXPORTURI: 124 milioane m3
:: LOCUL ÎN LUME: 43

GAZE NATURALE - IMPORTURI: 69.24 miliarde m3 (estimare 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 4

GAZE NATURALE – REZERVE DOVEDITE: 69.83 miliarde m3 (estimare 1 ianuarie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 58

BALANŢA CONTURILOR CURENTE:
-61.98 miliarde dolari (estimare 2010)
-66.2 miliarde dolari (estimare 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 189

EXPORTURI:
458.4 miliarde dolari (estimare 2010)
407.2 miliarde dolari (estimare 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 8

EXPORTURI - BUNURI: produse de inginerie, textile şi îmbrăcăminte, utilaje de producţie, autovehicule, echipamente de transport, produse chimice; produse alimentare, băuturi şi tutun; minerale şi metale neferoase

EXPORTURI - STATE PARTENERE: Germania 12.6%, Franţa 11.57%, SUA 5.92%, Spania 5.69%, Marea Britanie 5.13%, Elveţia 4.69% (2009)

IMPORTURI:
459.7 miliarde dolari (estimare 2010)
403.9 miliarde dolari (estimare 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 8

IMPORTURI - BUNURI: produse de inginerie, produse chimice, echipamente de transport, produse energetic, minerale şi metale neferoase, textile şi îmbrăcăminte; alimente, băuturi şi tutun

IMPORTURI - STATE PARTENERE: Germania 16.68%, Franţa 8.82%, China 6.53%, Olanda 5.63%, Spania 4.3%, Rusia 4.12%, Belgia 4.08% (2009)   

REZERVELE VALUTARE ŞI REZERVA DE AUR: 132 miliarde dolari (estimare 31 decembrie 2009)

DATORIA EXTERNĂ:
2,46 trilioane (estimare 30 iunie 2012)
2,223 trilioane dolari (estimare 30 iunie 2010)
2,328 trilioane dolari (31 decembrie 2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 8

VALOAREA INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE:
405,1 miliarde dolari (estimare 31 decembrie 2010)
368,9 miliarde dolari (estimare 31 decembrie 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 12

VALOAREA INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE - PESTE HOTARE:
601.1 miliarde dolari (estimare 31 decembrie 2010)
555.2 miliarde dolari (estimare 31 decembrie 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 12

CURSUL VALUTAR: euro (EUR) per dolar american: 0.7715 (2010), 0.7179 (2009), 0.6827 (2008), 0.7345 (2007), 0.7964 (2006)

ITALIA. TELECOMUNICAŢII

POSTURI TELEFONICE FIXE ÎN UZ: 21.3 milioane (2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 12

ABONAŢI LA SERVICIILE DE TELEFONIE MOBILĂ: 90.613 milioane (2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 12

SERVICIILE DE TELEFONIE:
:: GENERALITĂŢI: serviciile sunt moderne, bine dezvoltate, rapide; telefoane complet automate, telex şi servicii de date
:: INTERN: cablu de înaltă capacitate şi trunhiuri de radio relee cu microunde
:: INTERNAŢIONAL: prefix – 39; o serie de cabluri submarine asigură legătura cu Asia, Orientul Mijlociu, Europa, Africa de Nord şi SUA; staţii satelit – 3 Intelsat (cu un total de 5 antene – 3 pentru Oceanul Atlantic şi 2 pentru Oceanul Indian), un Inmarsat (regiunea Oceanului Atlantic), nu sunt date pentru Eutelsat

MASS-MEDIA - AUDIOVIZUALUL: 2 giganţi media italieni care domină piaţa – compania de stat Radioteleviziunea Italiană sau “Radiotelevisione Italiana” (RĂI) cu 3 posturi naţionale şi compania privată Mediaset cu alte 3 posturi naţionale; emisii suplimentare sunt asigurate de un număr considerabil de staţii private şi Sky Italia – o reţea de televiziune prin satelit; RĂI operează 3 staţii de radio naţionale în AM/FM; în jur de alte 1,300 sunt posturi comerciale radio (2007)

CODUL INTERNET DE ŢARĂ: .it

NUMĂRUL DE COMPUTERE CONECTATE LA INTERNET: 23.16 milioane (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 3

NUMĂRUL UTILIZATORILOR DE INTERNET: 29.235 milioane (2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 13

ITALIA. TRANSPORTURI

AEROPORTURI: 132 (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 44

AEROPORTURI - CU PISTE PAVATE:
:: TOTAL: 101
:: PESTE 3.047 M: 9
:: 2.438 - 3.047 M: 30
:: 1.524-2.437 M: 18
:: 914 – 1,523 M: 31
:: SUB 914 M: 13 (2010)

AEROPORTURI - CU PISTE NEPAVATE:
:: TOTAL: 31
:: 1,524 – 2,437 M: 1
:: 914 - 1.523 M:  11
:: SUB 914 M: 19 (2010)

HELIPORTURI: 6 (2010)

CONDUCTE DE GAZ ŞI PETROL: 18,348 km conducte gaz; 1,241 km conducte petrol (2010)

CĂI FERATE:
:: TOTAL: 20,254 km
:: LOCUL ÎN LUME: 15
:: ECART MARE: 18,611 km 1.435-m ecartament (12,662 km electrificaţi)
:: ECART STANDARD: 123 km 1.000-m ecartament (123 km electrificaţi); 1,290 km 0.950-m ecartament (151 km electrificaţi); 231 km 0.850-m ecartament (2010)

ŞOSELE:
::TOTAL: 487,700 km
:: LOCUL ÎN LUME: 13
:: ASFALTATE: 487,700 km (incluzând 6,700 km de drum expres) (2007)

CĂI NAVIGABILE: 2,400 km (utilizaţi pentru trafic comercial; dispune de o valoare totală mai limitată faţă de şosele şi căile ferate)
:: LOCUL ÎN LUME: 37

MARINA COMERCIALĂ:
:: TOTAL: 667
:: LOCUL ÎN LUME: 17
:: DUPĂ ŢIP: vrachier 81, cargo 47, transportator 1, tanc chimic 169, container 22, gaz lichefiat 25, pasageri 23, pasageri/cargo 160, tanc petrolier 56, cargo frigorific 4, roll on/roll off 34, cisternă specializată 11, vehicul de transport 34
:: DEŢINUTE DE ALTE STATE: 78 (Danemarca 4, Franţa 2, Germania 1, Grecia 8, Luxembourg 12, Nigeria 1, Norvegia 6, Suedia 1, Elveţia 6, Taiwan 11, Turcia 3, Marea Britanie 2, SUA 21)
:: ÎNREGISTRATE ÎN ALTE ŢĂRI: 213 (Bahamas 5, Belize 3, Insulele Cayman 6, Cipru 6, Georgia 2, Gibraltar 4, Grecia 5, Kiribati 1, Liberia 48, Malta 52, Insulele Marshall 1, Olanda 9, Norvegia 3, Panama 23, Portugalia 10, Rusia 9, Sfântul Kitts şi Nevis 1, Sfântul Vincent şi Grenadines 5, Singapore 3, Slovacia 2, Spania 1, Suedia 5, Turcia 2, Marea Britanie 4, necunoscute 3) (2010)   

PORTURI: Augusta, Cagliari, Genoa, Livorno, Santa Panagia (Melilli), Taranto, Trieste, Venice   

ITALIA. SISTEMUL DE APĂRARE NAŢIONALĂ

CATEGORII DE FORŢE: Forţele Armate Italiene: Armată sau Esercito Italiano, EI; Marina sau Marina Militare Italiană, MMI; Forţele Aeriene Italiene sau Aeronautica Militare Italiană, AMI; Corpul Carabinierilor sau Armă dei Carabinieri, CC (2011)

SERVICIUL MILITAR - VÂRSTĂ ŞI OBLIGATIVITATE: serviciul militar voluntar: între 18 şi 27 ani; obligativitatea stagiului militar obligatoriu abolit în ianuarie 2005; femeile pot satisface serviciul militar la orice nivel; obligativitate satisfacere 10 luni, cu o obligaţie de rezervă la 45 de ani pentru Armată şi Forţele Aeriene şi 39 de ani în ce priveşte Marina (2006)

PERSONALUL DISPONIBIL PENTRU SERVICIUL MILITAR:
:: BĂRBAŢI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 13,865,688
:: FEMEI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 14,003,755 (estimare 2010)

PERSONALUL APT PENTRU SERVICIUL MILITAR:
:: BĂRBAŢI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 11,247,446
:: FEMEI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 11,348,695 (estimare 2010)

PERSONALUL CARE ATINGE ANUAL VÂRSTA CORESPUNZĂTOARE SERVICIULUI MILITAR:
:: BĂRBAŢI: 288,188
:: FEMEI: 281,671(estimare 2010)

CHELTUIELI CU SISTEMUL DE APĂRARE (PROCENT DIN PIB): 1.8% din PIB (estimare 2005)
:: LOCUL ÎN LUME: 81

ITALIA. PROBLEME TRANSNAŢIONALE

DISPUTE – INTERNAŢIONALE: linia lungă de coastă a Italiei şi economia dezvoltată ademeneşte zeci de mii de imigranţi ilegali din sud-estul Europei şi nordul Africii   

DROGURI ILEGALE: poartă importantă pentru şi consumatoare de cocaină din America Latină şi heroină din sud-vestul Asiei ce intră astfel pe piaţa Europei; spălare de bani prin crima organizată şi din contrabandă

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.