Ce model de bază găsim în toate adicţiile? Am discutat despre unele dintre cele mai comune şi severe adicţii: toxicomaniile - cele care implică droguri ca alcoolul, cocaina, tutunul şi drogurile prescrise. Inutil să mai spunem că lista ar putea continua. Ceea ce constatăm, însă, analizând concluziile cercetătorilor referitoare la acest fenomen, este că multe adicţii urmează acelaşi model de bază expus de Solomon cu ceva timp în urmă în teoria sa asupra proceselor opuse.
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.14: Frontierele psihologiei) - (Partea I: Psihologie şi medicină)
Există o fază iniţială de euforie a lunii de miere sau de excitare, o dezvoltare a toleranţei, când doar cu o doză mai mare sau cu o frecvenţă mai ridicată a comportamentului se poate obţine un efect plăcut şi, în cele din urmă, instalarea dependenţei cu efectele sale secundare dăunătoare. Acelaşi model găsim într-o varietate de adicţii ce nu implică în mod direct drogurile.
În ce fel jocurile de noroc sunt "pure adicţii"?
Experţii consideră că jocurile de noroc sunt "pure adicţii". Ele deţin toate semnele clasice (Boles, 1984). Jucătorul are un comportament compulsiv şi mai degrabă ar pierde decât să nu joace deloc. Unii au chiar simptome de sevraj atunci când sunt insolvabili şi nu mai pot juca. Jocurile de noroc urmează un model previzibil. Dependenţa se instalează în urma unei "mari victorii" obținute devreme în viată. Din acel moment jucătorul este prins în "cursă" şi joacă cu aceeaşi frenezie pentru mize emoţionale ridicate ca şi pentru miza financiară ridicată. Astfel se instalează toleranţa şi dependentul pariază sume tot mai mari, încercând să reitereze fiorul primelor zile.
Televiziunea poate fi adictivă, mai ales atunci când reprezintă principalul mijloc de divertisment de care dispun oamenii. Într-un studiu, unul din opt elevi a declarat că se uita la televizor 21 sau mai multe ore pe săptămână... cel puţin dublul valorii medii, care era de aproximativ 10 de ore pe săptămână.
Când devine adicţia de Internet o problemă?
Adicţia de Internet a intrat în centrul atenţiei la sfârşitul anilor '90, pe măsură ce Internetul a sporit în popularitate. Unii elevi petreceau tot timpul în camere de chat (versiunea timpurie a mesageriei instant), chiar dacă aceasta implica lipsa de pregătire a temelor. Psihologii Kandell şi Kimberly Young de la Universitatea din Pittsburgh, Bradford, au declarat că dependenţa de Internet este asemănătoare oricărei adicţii: acest fenomen devine o problemă atunci când începe să interfereze cu alte dimensiuni ale vieţii, ca somnul, munca, socializarea şi exerciţiile fizice. "Unii dintre aceşti indivizi uită chiar şi să mănânce," a comentat Kimberly Young (Murray, 1996).
Cum poate mâncatul să funcţioneze ca o adicţie?
În zilele noastre, săritul peste o masă, cauzat de un material interesant de pe Internet, sună mai mult ca o virtute decât ca un simptom al adicţiei, deoarece obezitatea sau adicţia de alimente beneficiază de mai multă atenţie. De obicei, cei ce suferă de obezitate patologică mărturisesc că pentru ei mâncatul este asemănător unei experienţe cu droguri. Acest comportament le oferă confort când sunt deprimaţi, le sporeşte dispoziţia emoţională, le şterge alte preocupări şi ei se simt constrânşi să-şi satisfacă apetitul, chiar şi atunci când ştiu foarte bine cât de dăunător este acest lucru pentru sănătatea şi aspectul lor.
Ce caracteristici definesc un dependent de sex?
Adicţia de sex este o problemă majoră pentru unele persoane. O carte publicată în Anglia, în epoca victoriană, My Secret Life, descrie în 11 volume preocuparea obstinantă a autorului pentru sex. Autorul anonim, pe nume Walter, se simţea în continuu constrâns să aibă "multe femei diferite". Cu toate acestea, el nu-şi găsea fericirea în obsesia sa. "Nevoia de varietate...era ea însăşi monotonă", a consemnat el. Oxford (1985) a constatat că Walter manifesta toate semnele tipice ale adicţiei de sex, de la sexualitatea compulsivă care-i domina viaţa, până la remuşcare, încercarea de abstinenţă şi negocierile cu Dumnezeu din timpul numeroaselor sale încercări nereuşite de a reduce puterea dependenţei. Într-o carte intitulată Out of the Shadows (1983), Patrick Carnes descrie cazuri similare ale adicţiei de sex din timpurile mai recente.
Ce iluzie este comună în rândul dependenţilor de sex?
Dependenţii de sex suferă în mod obişnuit de iluzii: credinţe false, bazate pe proiectarea propriile atitudini asupra celorlalţi. Ei interpretează comportamentul altor persoane ca un semnal al "ispitei sexuale" când adevărul este exact contrariul.
Carnes a dat acest exemplu:
Într-o seară târziu, Del a tras maşina lângă o tânără la un semafor. El avusese întotdeauna fantezia de a agăţa o femeie pe stradă. S-a uitat la ea şi aceasta i-a zâmbit. Del s-a entuziasmat brusc. Cei doi au condus cot la cot de-a lungul mai multor blocuri. Ea îi întorcea privirea la fiecare semn de oprire. Curând tânăra a luat-o înainte, a încetinit şi a oprit la stop. El a urmat-o şi a oprit în spatele ei. Ea a făcut un gest spre el şi a pornit din nou. Del a crezut că ea voia ca el s-o urmeze.
Mintea lui Del anticipa locul unde l-ar putea conduce tânăra. Aceasta mergea în direcţia unui restaurant bine cunoscut, cu un bar deschis până noaptea târziu. Convins că ea se îndrepta spre localul respectiv, el a speculat că, după o băutură, seara se putea încheia cu o vizită în apartamentul ei. Cu mintea plină de fantezii, când tânăra a oprit, el a tras în spatele ei. Când a dat să coboare, a văzut că aceasta sărise din maşină şi se grăbea spre clădire. Ridicându-şi privirea, a descoperit cu surprindere că nu se afla în faţa restaurantului. În realitate tânăra se oprise la secţia de poliţie, trei străzi mai departe.
Îngrozit, Del s-a întors la volan şi a accelerat spre casă. Cât timp a condus, starea de şoc resimțită în contactul cu realitatea respectivă nu l-a părăsit. Tânăra nu-l încurajase de fapt s-o urmeze, ci fusese doar speriată. El, pe de altă parte, a fost atât de prins în fantezia lui, că nu a observat că ea parcase la o secţie de poliţie. (Carnes, 1983, pp. 2-3)
Ce credea Carnes despre comportamentului preşedintelui Clinton?
În timpul episodului de punere sub acuzare a preşedintelui Bill Clinton în 1998, Carnes – un apărător al acestuia - i-a atribuit lui Clinton trăsăturile unui dependent de sex. La vârsta maturităţii, Clinton se implica deschis şi repetat într-un comportament sexual deviant, ştiind că-şi putea periclita căsnicia, familia şi cariera. Ca mulţi toxicomani, el a avut necazuri majore în urma mai multor încercări nereuşite de a ieşi din tiparul comportamental auto-distructiv.
Traducere de Maricica Botescu, cu acordul autorului
