Animalele arată frecvent ca şi cum au emoţii, intenţii, planuri şi reacţii… lucruri pe care noi, oamenii, le asociem cu gândirea şi cu conştienţa. Cu toate acestea, aşa cum am văzut anterior în acest capitol, astfel de speculaţii ne pot duce pe un drum greşit. Cât de mult putem citi în comportamentul animal, înainte de a începe să facem greşeli precum psihologii comparativi din anii 1880?

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.8: Dezvoltarea omului) - Partea a IV-a: Cunoaşterea animală - Sunt animalele conştiente?



Ce putem “spune cu siguranţă” despre conştientizarea animală?

Există un singur lucru pe care îl putem spune cu certitudine: animalele nu gândesc în cuvinte. Acest lucru înseamnă că pisicile, câinii şi caii nu posedă nimic asemănător inteligenţei umane sau conştiinţei de sine. Conştientizarea animală, cu orice ar semăna, trebuie să fie mai imediată şi mai reactivă. Oamenii înţeleg şi manipulează gândurile ca pe nişte unelte, folosind sisteme de simboluri. Animalele trebuie să trăiască mai mult “în acest moment”, cu conștientizarea dependenţei de stimularea imediată. 

“Unul dintre copiii mei m-a întrebat, după ce ne-am mutat dintr-o casă în alta, dacă pisica noastră “îşi amintea de vechea casă”. I-am răspuns că există dovezi clare că pisicile visează, aşa că pisica ar putea visa despre casa veche. În cazul în care ar fi fost dusă înapoi la casa veche şi-ar fi amintit de aceasta şi ar fi ştiut să umble în jurul ei. Însă i-am explicat şi că pisicile nu au limbaj, aşa că nu pot niciodată gândi: “mă întreb ce se întâmplă la vechea casă” sau “mi-e dor de casa veche”. Conştientizarea umană este atât de dominată de limbaj, încât este dificil pentru copii (sau adulţi) să aprecieze cât de diferită ar fi percepţia noastră dacă nu am fi avut niciun fel de limbaj. Abilitatea noastră de a utiliza limbajul ne ajută să ne amintim trecutul prin păstrarea unui cod simbolic care poate fi folosit pentru a stimula procesul mental şi experienţele noastre anterioare. Animalele nu pot face acest lucru. 

Probabil ne putem apropia cel mai mult de o creatură alingvistică (de exemplu un animal non-uman) în momentul de după trezirea noastră de alarma unui ceas, când creierul nostru nu funcţionează încă pe deplin. Cu toate acestea, noi ne vedem mediul şi reacţionăm destul de bine pentru a ne da jos din pat, a îndeplini funcţiile de bază ale organismului şi a ne începe ziua. Dar în acel moment putem experimenta conştienţa fără pălăvrăgeala interioară a oamenilor. În acest timp, percepţia noastră este foarte directă şi orientată către senzorial şi putem saluta un câine prietenos sau o pisică, ca pe nişte egali mai mult sau mai puţin alingvistici.”


Ce parte a creierului este relativ mai mare la majoritatea mamiferelor?


Este probabil corect să presupunem că animalele non-umane au un fel de conştienţă non-lingvistică. Acest lucru pare evident pentru mulţi proprietari de animale de companie şi pentru persoanele familiarizate cu specii precum caii: acestea interacţionează în mod inteligent cu oamenii.

Cele mai multe mamifere au sisteme limbice care rivalizează cu dimensiunea sistemelor limbice umane, în raport cu creierul lor, iar sistemul limbic este sediul emoţiei. Cu ajutorul experienţei este uşor să se cunoască şi înţeleagă emoţiile majorităţii speciilor de mamifere. Păsările sociabile, cum ar fi papagalii sau pinguinii, par de asemenea remarcabil de transparente în ceea ce priveşte sentimentele şi motivele lor, pentru oamenii care le cunosc bine. Totuşi, oamenii sunt foarte predispuşi să antropomorfizeze (să proiecteze calităţile oamenilor pe non-oameni) şi să afirme că conştientizarea animală este “evidentă” sau “transparentă” şi că nu face obiectul unei dezbateri ştiinţifice. De aceea, orice fel de constatare care aruncă o lumină asupra percepţiei animale este apreciată în special de psihologii de cercetare.

Scris de: Russell A. Dewey
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.