Introducere în psihologieAbordările terapeutice pe care le vom examina vor urma o traiectorie de la vechi la nou. Unele sunt speculative, altele bazate pe cercetare. Unele au ca scop schimbarea comportamentului, altele se concentrează pe explorarea proceselor inconştiente.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea a I: Terapii psihodinamice) - Abordarea psihodinamică


Vom începe cu una dintre cele mai vechi tradiţii în psihoterapie: terapia cathartică, un exemplu de abordare psihodinamică.

Ce consideră Adelson şi Doehrman ca fiind "distinctiv" în abordarea psihodinamică? Care este o a doua caracteristică a acestei abordări?

Abordările psihodinamice încearcă să analizeze dinamica (energiile, mişcările, interacţiunile dintre părţi) psihicului unei persoane (personalitatea globală şi mintea). Două caracteristici comune disting abordările psihodinamice de alte abordări:

1. Abordările psihodinamice pun sub lupă istoria personală.

În comparaţie cu aproape toate teoriile concurente, psihodinamica se distinge prin accentul pus pe istoria personală. Această abordare pleacă de la presupunerea că, în momente cu adevărat importante din viaţa sa, omul este ţinut în mod involuntar captiv de trecut. Cu cine ne căsătorim şi cum merge mariajul, munca pe care o alegem şi cât de bine o facem, dacă avem copii şi când şi cum îi creştem şi ce simţim în legătură cu ei; în ce situaţii ne îmbolnăvim şi cum facem faţă sau nu la toate acestea şi la alte evenimente vitale din cursul vieţii noastre - toate pot fi înţelese în profunzime numai dacă ne înţelegem suficient de bine trecutul personal. (Adelson şi Doehrman, 1980, p.100)

2. Abordările psihodinamice aduc la lumină motivaţiile inconştiente.

Mulţi terapeuţi cred că oamenii sunt afectaţi de forţe ce sălășluiesc în ei înşişi, dar că acestea sunt neînţelese de ei. De exemplu, o persoană poate trăi un sentiment de gelozie faţă de un rival fără să realizeze acest lucru. Terapeuţii psihodinamici cred, de asemenea, că oamenii obţin beneficii reale  atunci când devin conştienţi de aceste condiţionări, ascunse anterior faţă de ei înşişi.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.