Introducere in psihologieO altă problemă legată de cercetarea prin chestionare şi sondaje este aceea că oamenii fabrică păreri referitoare la lucruri pe care nu le cunosc. George F. Bishop le-a cerut oamenilor părerea în legătură cu abrogarea unei legi inexistente a Congresului.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a IV-a: Cercetarea bazată pe observaţie şi experimentală) - Opinii neavizate


Ce s-a întâmplat atunci când oamenilor li s-a cerut părerea în legătură cu legea afacerilor publice din 1975? Ce descoperire asemănătoare a făcut editorul unei reviste?

Aproximativ o treime dintre oamenii intervievaţi de Bishop (asociat de cercetare al laboratorului de ştiinţe comportamentale al Universităţii din Cincinnati), au exprimat o opinie pro sau contra legii imaginare, o aşa-numită ”lege a afacerilor publice din 1975”. Chiar şi atunci când respondenţilor li s-a dat posibilitatea de a spune că nu au ”nicio părere”, până la 10% dintre respondenţi tot au avut una (Rice, 1980).

Dacă o treime dintre respondenţi sunt dornici să-şi exprime punctul de vedere asupra unor subiecte imaginare, cât de mulţi ar fi dornici să-şi spună părerea în legătură cu probleme reale, despre care ştiu foarte puţine lucruri? Semne de întrebare similare sunt ridicate de o cercetare efectuată de către un editor de revistă, cercetare în cadrul căreia respondenţilor li se arătau nişte articole şi erau întrebaţi dacă citiseră vreunul din ele. Cam 20% dintre subiecţi afirmau că citiseră unul sau mai multe articole, deşi toate erau programate să apară intr-un număr viitor şi niciunul nu fusese publicat anterior.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.