Cu câţiva ani înainte de cercetarea sa asupra obedienței, Stanley Milgram şi colegii săi îşi propuneau alt gen de studiu. "Ideea a început în vara lui 1960", îşi amintea Milgram. "Câţiva prieteni şi cu mine am decis să improvizăm câteva scene de teatru stradal.
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.15: Psihologia socială) - (Partea a IV-a: Comportamentul ostil şi de întrajutorare) - Apatia spectatorului în situaţii limită
Ne-am oprit la restaurantele răspândite de-a lungul şoselei Massachusetts Turnpike şi am interpretat situaţii umane comune: soţia iritată îşi descoperă soţul cu o altă femeie şi urlă la el într-o mostră de limbă străină incomprehensibilă. Ce m-a impresionat a fost că, în ciuda emoţiei extreme manifestate în interpretare, spectatorii evitau în mod vizibil implicarea, chiar şi atunci când soţul îşi scutura şi-şi pălmuia "soţia" ca represalii". (Milgram, 1992).
Milgram nu a mai dat curs acestei idei. El tocmai îşi începea activitatea de profesor la Yale, lucrând la experimentele cu obedienţa şi nu mai avea timp să deruleze simultan o altă serie de experimente. În câţiva ani, însă, realitatea a resuscitat ideea cercetărilor sale. O crimă oribilă din New York City a beneficiat de o largă publicitate şi a silit psihologii sociali să efectueze genul de experimente avute în vedere de Milgram.
Care au fost circumstanţele uciderii lui Genovese?
Problema apatiei spectatorului a fost ridicată de crima din ziua de 13 martie 1964, a cărei victimă a fost o tânără femeie pe nume Catherine (Kitty) Genovese. Criminalul, un bărbat pe nume Winston Mosely, a mărturisit mai târziu că el cutreiera prin oraş pe la 3 dimineaţa, cu gândul "să violeze, să jefuiască şi să ucidă o fată". A urmărit-o pe domnişoara Genovese după ce aceasta şi-a parcat maşina şi s-a îndreptat spre apartamentul ei.
Dl. Mosely a atacat-o pe domnişoara Genovese pentru prima dată în faţa librăriei Austin când acesta urca grăbită strada, aparent în direcţia unei cabine telefonice a poliţiei. "O, Dumnezeule, m-a înjunghiat", a ţipat ea în liniştea primilor zori de zi. "Vă rog, ajutaţi-mă!" Ferestrele s-au deschis şi luminile s-au aprins în clădirea de peste drum.
"Lasă fata în pace", a strigat un bărbat de la etajul şapte. Dl Mosely s-a îndreptat spre maşina lui. După cum a mărturisit el mai târziu poliţiei, "Am avut sentimentul că acest om va închide fereastra şi se va duce înapoi la culcare şi, apoi, voi putea să mă întorc".
Domnisoara Genovese, sleită de puteri, s-a prăbuşit în interiorul holului primei clădiri descuiate pe care a putut-o găsi.
Cum martorii priveau de după perdele - un cuplu trăsese scaune la fereastră şi stinsese lumina pentru a vedea mai bine - dl. Mosely s-a întors şi, cu seninătate, a împins uşile până şi-a găsit victima. El a înjunghiat-o de încă opt ori şi a molestat-o sexual.
Era ora 03:50 a.m. (30 de minute după începerea atacului), când poliţia a primit primul apel de la un om care a menţionat că el nu voia să "se implice". ("Noaptea în care 38 de persoane stăteau în expectativă în timp ce o viaţă se stingea", 12 martie 1984)
De ce li se părea nedrept rezidenţilor să fie descrişi ca nişte indivizi cruzi?
Locuitorii din zonă erau încă sensibili la incidentul cu Genovese atunci când au fost intervievaţi cu privire la acesta, două decenii mai târziu. Ei au respins ideea că ar fi fost nişte indivizi neobişnuit de duri sau că ar fi făcut ceva greşit. Au subliniat că, în definitiv, ei au sunat la poliţie. Dar în momentul în care o femeie şi-a pus o haină peste cămaşa sa de noapte şi a coborât în stradă pentru a verifica cadrul uşii unde Genovese zăcea muribundă, era prea târziu pentru a-i salva viaţa.
Acest incident a avut un impact major asupra conştiinţei publice. Pentru mulţi oameni, el semăna cu un rechizitoriu sumbru al vieţii urbane moderne. Incidentul cu Genovese a dus la o revărsare de cercetări privind apatia spectatorului. S-au scris peste 1.000 de articole şi cărţi despre atacul asupra lui Genovese.
Apatia spectatorului se produce atunci când martorii nu reuşesc să ajute pe cineva aflat în primejdie. Psihologii Bibb Latan şi John Darley au realizat o serie de experimente pentru a constata ce factori pot influenţa dorinţa unei persoane de a ajuta o altă persoană aflată în dificultate.
