Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

Hibele teoriei Big-Bang-ului,si ipoteze sau sugestii alternative.

Creat de mircea_hodor, Martie 01, 2015, 09:40:51 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 2 Vizitatori vizualizează acest subiect.

atanasu

Mircea ne apropiem de 40000 vizite si tu dai iar bir cu fugitii:)
Oricum postez aceasta stire aici ca sa nu uit de ea: http://www.scientia.ro/blogurile-scientia/blog-catalina-curceanu/7018-detectarea-materiei-intunecate-se-lasa-inca-asteptata.html

Cu un comentaiu final al dnei Cruceanu:

"După 20 de luni însă de măsurători LUX nu a detectat nici un semnal care ar putea să fie atribuit materiei întunecate. Ce înseamnă aceasta? Că materia întunecată nu există? Nicidecum – materia întunecată ar putea să fie altfel decât cea pe care o caută LUX – ori să aibă o masă diferită (deci nu WIMP) ori să interacţioneze cu materia normală mai slab decât se aştepta.

La ora actuală alte echipamente, mai sensibile că LUX, sunt în faza de instalare în alte laboratoare subterane, precum cel de la Gran Sasso (Italia). În paralel la marele accelerator de la Geneva (LHC) ar putea să fie generate particule de materie întunecată în urmă coliziunilor fasciculelor de protoni cu energii foarte mari."

atanasu

PS La stirea de mai sus trebuie sa adaug o alta care are cred legatura si cu materia intunecata(nedetectabila cu mijloacele azi existente) si citez din feisbucul "Fizica povestita" al dlui fizician Cristian Presura adica din postarea sa din 7 septembrie:
https://www.facebook.com/stiintaclub/ care citeaza http://www.symmetrymagazine.org/article/sterile-neutrinos-in-trouble articol in care se anunta ca experimentul efectuat la Polul Sud intitulat Ice Cube nu a detectat ce spera sa detecteze, adica "neurtrini  sterili"(care nu interactioneaza cu materia cunoscuta) care desigur ca daca ar exista ar putea fi corelati cu materia intunecata. Mentionam ca existenta lor a devenit ipoteza acum 10 ani in urma  experimentului LSND (Liquid Scintillator Neutrino Detector) de la Los Alamos in care constatarea unei anomali a fost pusa in principal pe seama unei influențe ascunse a unui nou tip de particula, neutrino steril.
( https://lanl.gov/org/padste/adeps/physics/_assets/docs/nuclear-physics-LA-UR-14-22445.pdf)
Totusi desi probabilitatea ca acesti neutrino sa existe este cea mai mica de cand se vorbeste despre ei, totusi ea ramane inca deschisa si cautarea lor isi va continua aventura.

Nota: Adaug pentru postarea anterioara, referitoare la experimentul LUX si linkul http://scientia.ro/stiri-stiinta/stiri-fizica/5717-materia-intunecata-experimentul-lux-nu-a-detectat-nimic.html, in care se pomeneste si experimentul mai sus referit adica IceCube.
De fapt rezultatul negativ a lui LUX nu anuleaza posibilitatea teoretica de a detecta materia intunecata ci ne spune ceva despre nivelul de precizie pe care trebuie sa-l atinga masuratorile noastre: "Rezultatele LUX spun efectiv că este mai greu să vezi o particulă de materie întunecată de 33GeV, o unitate de măsură a masei, decât să localizezi ceva de mărimea unui bob de mazăre .
aflat în centrul Căii Lactee. (Masa unui proton este de 0.938 GeV, iar LUX este cel mai sensibil în gama de la 20 până la 100 GeV)."
Există insa scenarii referitoare la particule alternative de materie întunecată care ar putea rămâne nedectate de experimentul LUX, ca de exemplu axionii. Axionii sunt bosoni, o varietate diferită de cea prezisă de Peter Higgs, cu o masă mică şi o secţiune eficace foarte mică pentru cele două forţe nucleare. Se prezice că axionii se schimbă în şi din fotoni, în prezenţa unui câmp magnetic puternic şi această proprietate permite conceperea unor experimente capabile să-i detecteze.

PPS Si daca se confirma ca neutrino sterili nu exista atunci ramane o mare intrebare: anomalia de la Los Alamos de ce a fost ea provocata?

atanasu

Din 5 septembrie si pana azi au mai fost 1000 de vizite ceea ce indica o medie de cca 2000 pe luna, medie care s-a pastrat constanta de la infiintarea acestui fir in martie 2015 de catre Mircea Hodor, dar tinut in viata de mine si ca sa nu fac doar acest anunt placut voi mai posta ceva ce are stransa legatura cu tema firului mai ales ca materia intunecata a fost destul de mult pomenita in articolele si comentariile ce au aparut pe aici.
Daca la postarile anterioare anuntam niste esecuri in incercarile de a detecta materia neagra, acum pot anunta o constatare deosebita si anume:
"La 300 de milioane ani-lumină distanţă de Pământ a fost descoperită in 2015 o galaxie foarte asemănătoare (ca dimensiuni) cu a noastră, însă alcătuită din 99.99% materie întunecată. Bizara galaxie ar putea să fie doar una dintre multele galaxii care conţin materie întunecată în cantitate mult mai mare decât materia obişnuită. Studiul acestora ne-ar putea ajuta să înţelegem din ce anume este alcătuită această misterioasă formă de materie şi să înţelegem mai bine Universul.
Există deci în Univers galaxii compuse din mult mai multă materie întunecată decât materia vizibilă. Există poate si galaxii compuse doar din materie întunecată, fără stele? Nu avem încă un răspuns la această întrebare.
Multe experimente, atât la acceleratoarele de particule, cât şi în laboratoarele subterane, încearcă să producă sau să detecteze particule de materie întunecată. În ciuda eforturilor mari în această direcţie până în prezent particule de materie întunecată nu au fost observate. Se speră ca în următorii ani să reuşim să ,,punem mâna" pe o astfel de particulă "
http://www.scientia.ro/blogurile-scientia/blog-catalina-curceanu/7028-dragonfly-44-galaxia-formata-din-99-9-materie-intunecata.htm

atanasu

Aproape 42000 vizite adica ritmul se mentine, dar promit ca cel tarziu pana la sfarsitul acestui an daca forumul nu dispare in lipsa de combatanti ca cititori vad ca inca sunt zilnic destul de multi si deci o noua postare , eu cel putin fata de dl Mircea care l-a deschis cu numele sau la vedere(presupun ca nu este un pseudonim) dar tot la vedere l-a cam parasit , de ex nu stiu daca a citit textul pe care i l-am dedicat cu ocazia unei  scurte reveniri insa oricum eu am mai continuat studiul gandirii Harameinice si vin cu un UPDATE la cele scrise in 10 august:


UPDATE:

Mircea,
1) Revin la postarea anterioara nr 193 din 10 august 2016 de pe pg 13 a acestui fir dedicata discutarii ideilor lui Nassim Haramein pentruca am vrut sa-ti fac o placere dar recunosc ca am simtit si eu nevoia sa intru mai adanc in modul de gandire al acestuia, -care este un tip foarte simpatic si plin de farmec- mai ales cu referire la  cele prezentate in lucrarea acestuia
http://hiup.org/wp-content/uploads/2013/05/scalinglaw_paper.pdf :

In textul anterior am aratat ca marimile omega(Hz)  si raza Schwarzschild(cm) nu sunt independente ci asa cum rezulta din datele tabelului 1 (pg 5) sunt in corelatia : omega=c/Rs adica omega x Rs= c(constant =10^10, aproape de viteza luminii) unde doar la Univers valoarea produsului este mai mare, 10^11, rezultand astfel in mod necesar relatia liniara pentru toate gaurile negre cat timp omega se calculeaza ca mai sus si cat timp si nucleul atomului pentru care se considera alta masa decat cea din tabel este fortat astfele sa se inscrie in acea relatie liniara.

Insa este interesant cum se gaseste aceasta relatie constanta intre omega si Rs, adica de ce raportul omega/Rs este tocmai 10^10, dar cred ca si aceasta este tot in consecinta relatiei Schwarzschild si deci nimic uimitor ci mai degraba un rationament circular aici la dl Haramein. Ce este insa si mai interesant daca este adevarat, este faptul ca dlui inainte ca sa se descopere gauri negre in centrul galaxiilor a postulat acest fapt si ulterior postulatul sau a fost confirmat, intrucat in momentul de faţă se înregistrează o puternică tendinţă spre consens asupra acceptării ideii că în centul majorităţii galaxiilor se află o gaură neagră super-masivă. Suplimentar  in prezent Nassim Haramein pretinde ca galaxiile se formeaza in jurul unei gauri negre si nu invers cum se presupune azi, adica gaura neagra ar preceda aparitia si formarea galaxiilor, aparand  in zona centrala a viitoarei galaxii pe care ar produce-o prin crearea de masa in interiorul ei, pe care apoi o expulzeaza formand galaxia.
In viitor se va vedea daca si aceasta supozitie va fi confirmata si daca va fi astfel  adica daca in Univers se creaza mereu materie in multitudini de mini Big Bang-uri cu fiecare gaura neagra creatoare de materie care apare si trimitand astfel la teoria universului cvasi-stationar(quasi-steady state) a lui Hoyle.
Asta este singurul lucru care ma determina sa-l remarc aceste intuitii(ipoteze) care daca s-ar dovedi adevarate ar fi geniale cum ar fi aceea ca vidul(energia acestuia)  este tipul care sufla in balonul  metaforei expansiunii universului din cartea Gravitatia a marelui fizician Archibald Wheeler si mai ales ideea  ca de fapt nu exista decat doua forte fundamentale(acest doi dialectic imi place si mie) ireductibile si anume cea electromagnetica si cea gravitationala eliminand necesitatea existentei celor doua forte nucleare din campul fizicii .
Deci sa fie revendicarle lui Nassim Haramein niste revendicari fantastice sau fantasmagorice ???......

Dar trebuie sa fiu corect si sa reunosc ca-l gasesc fermecator in prezentarile sale publice si desi cred ca am dat linkurile unora dintre acestora dau,poate din nou, o conferinta subtitrata in franceza intrucat personal imi place combinatia dintre franceza si engleza care imi ofera o muzicalitate cu totul speciala : https://vimeo.com/141980138

Asa ca urmarind acest filmulet voi incerca sa identific mai precis principalele revendicari ale lui Nassim Haramein
Asadar:
1) Constatand ca diviziunea poate merge la infinit intr-un volum spatial finit (fractalii) si ca stiinta continua sa caute atomul in sensul lui Democrit adica cea mai mica particula care nu se mai poate divide si ca pentru asta se ajunge la energii din ce in ce mai mari, ramanand insa destul spatiu si niveluri de marime pana la acea limita Planck de care am vorbit in textul anterior si care nici ea nu ne-ar garanta formal un final fizic, el propune sa renuntam la o coborare de acest soi in infinitul mic(care nu este unul rau asa cum este cel mare de care incercam sa scapam prin renormalizare) si sa schimbam paradigma, urmarind cautarea nu a unei particule fundamentale ci a unui model fundamental de diviziune a spatiului ( a Universului), ceea ce ne-ar da cheia creatiei
2) Actualul model bazat pe Big Bang considera expansiunea ca o dilatare, ca o umflare izotropa dar nu explica ce anume produce respectiva umflare(lucru cu care si eu sunt de acord) . Nassim considera pe baza legii fundamentale a actiunii si reactiunii ca daca ceva se umfla in compensare in acest Univers ceva ar trebui sa se contracte si ca elementul comun care ar cuprinde si corela toate acestea este SPATIUL (aici imi amintesc ca si pentru filozofie doua sunt categoriile fundamentale date noua dupa Kant aprioric si acestea sunt Spatiul si Timpul si daca ar fi sa filozofez si eu, le-as  inlocui cu una singura care este miscarea,schimbarea care le creaza pe amandoua sau daca vreti le implica, implicarea fiind reciproca) in sensul ca poate nu obiectele determina, definesc  spatiul ci este invers spatiul determina, defineste  obiectele (asta ar insemna ca spatiul este o matrice formala, un fel de eter primordial?), iar acest eter are doar miscarea in potenta in lipsa ei ramanand nimic, ceea ce rational, adica tot filozofic este imposibil.
Nota mea: aici eu as reveni la Aristotel care spune ca obiectul exista in materie si in forma(de fapt azi am spune informatie) si ca aceasta forma determina obiectul si nu invers, ceea ce s-ar lega cu propzitia:"la inceput a fost cuvantul" cat si cu teoria ideilor a lui Platon, mai ales ca stiinta nu cunoaste materie in sine adica o materie primordiala neformatata ci doar forme de existenta a acestei potente de a  fi nu numai ideal ci si in mod material.
3) Consecinta lui 2 este ca  nu ne putem imagina un spatiu vid ci doar, unul infinit plin cu o infinitate de potententialitati carora am putea sa le spunem (nota mea: "fluctuatii" de formatare), iar teoria cuantica ajunge la rezultatul teoretic al unei densitati energetice infinite a vidului ceea ce se corecteaza? prin trunchiere, prin asa numita renormalizare, impunand de fapt un soi de atom Democrit de marime Planck, ajungandu-se de la o densitate de energie infinita la una finita chiar daca foarte mare, de cca 10^93gr /cm3 in timp ce azi se considera ca masa intregului Univers este de cca 10^56 gr.
Haramein considerea ca aceasta energie este sursa intregii realitati;
4) Urmareste o corelatie intre cantitatea de energie(frecventa proprie ) prin care ar vibra  liber(fara interventie exterioara) orice obiect din Univers si raza Schwarzschild a acestora (de fapt intre logaritmii acestor marimi ) si o gaseste liniara asa cum am aratat mai sus analizand articolul dlui referitor la acest aspect, dar deasemeni noi aratand ca din datele puse intrun tabel, aceasta corelatie liniara este obligatorie si normala in consecinta constructiei tabelului pe baza relatiei Schwarzschild si a formulei de calcul a respectivei frecvente, omega.
Voi detalia acest aspct aici pornind de la faptul ca masei care da raza Schwarzschild i se poate asocia o anume cantitate de energie cu relatia E=m*c^2  iar Rs=( 2G/c^2)*m, cele doua ducand la relatia E=(c^4/2G)*Rs, adica o relatie liniara intre energia gaurii negre si raza Schwarzschild a acesteia pe care si Haramein o gaseste fiind uimit!? de aceasta variatie liniara care este cu totul si cu totul banala (aici este buba in ce face dlui :) ) Deasemeni gaseste si raprtul PHI=1,618 care se regaseste peste tot in natura ceea ce il va conduce la concluzia 5 de mai jos care insa este slabita (nu si anulata) ca structura de demostratie logica, de observatiile noastre 
5) Alaturand 2 cu 3 si 4 isi pune problema sa gandeasca realitatea nu ca un obiect(obiecte) in spatiu ci ca diviziuni ale acestuia si sa caute modele pentru aceste diviziuni(obiecte) care se aliniaza atat de pefect pe o linie dreapta(ceea ce este dat prin ipoteza cum am aratat noi mai inainte-adica un rationament circular) si deci problema care si-o pune este sa gaseasca care este acea structura fractala fndamentala  in care se divide vidul(spatiul) si o gaseste dupa o incursiune si in istoria cunoasterii umane;
6) Preocupandu-se de atom (care am vazut ca nu se aseaza pe diagrama sa cu datele clasice pe care le posedam) doreste sa vada ce este cu vidul din atom si ajunge rapid la concluzia ca un proton are o masa energetica a vacumului pe care-l contine (in fluctuatii energetice) de 10^55 gr adica cat masa gravitationala a intregului  Univers ceea ce desigur ca este ceva foarte interesant, el concluzionand ca asta este o dovada a Unitatii Universale: TOTUL este UNUL!
Asadar cu aceasta masa si protonul si atomul pot fi foarte bine o gaura neagra cand si Universul la aceasta masa considerata azi si la dimensiunile sale enorme poate fi o gaura neagra.
Apare asfel protonul gaura neagra, protonul Schwarzschild cum il numeste Haramein, cu alte proprietati masice decat cele clasice, adica cum este si normal ca pentru a deveni o gaura neagra sa fie mult mai greu(10^14 gr)  decat cel standard(10^-24gr) dar lucru uimitor, caracteristicile protonului deduse de el la acest proton Schwarzschid in care nu au intrat calcule de mecanica cuantica, corespund foarte bine cu cele masurate experimental.
Intr-o diagrama a raportului log masa / log raza Schwarzschild care facuta pentru obiecte de la Univers la masa Plank, trecand prin galaxii , stele, soare si chiar pamantul aceasta relatie este evident lineara (nimic miraculos ci cf formulei lui Schwarzschild)  si desigur ca pe aceasta dreapta nu se pozitioneaza  protonul(atomul)  clasic care nu indeplineste conditia de gaura neagra ci cel denumit de Nassim proton Schwarzschild, care asa este construit si deci nici aceasta aliniere nu are nimic deosebit in ea, dar deosebit este faptul ca folosind aceasta masa de 10^14 gr si legea gravitatiei nu mai este nevoie pentru ca protonii sa invinga forta Coulomb si sa ramana lipiti, de asa zisa forta tare si asa mai departe de forta de culoare etc la nivelul quarcilor,  pentru a face consistent modelul atomic si mai ales fara a introduce la ultimul nivel actual al qurcilor  o forta infinita pe care nu prea avem cum sa o renormalizam .
Asta este cu adevarat uimitor si aici recunosc cu smerenie ca  nu prea vad care ar fi rationamentul circular. :)
Nota mea: Si sa ma scuze fizicienii dar incep sa cred ca modelul actual seamana cu modelul Ptolemeic care era mereu completat ca sa fie pus in acord cu observatiile astronomice ceea ce modelul keplerian-newtonian nu mai impunea si asta il si valideaza pana cand anume observaii ne cer si pentru acesta o anume extindee adica ce a facut Einstein. :)
Cu calcule simple de mecanica elementara,Nassim deduce viteza cu care se misca un proton lipit tangent la alt proton in spatiul nuclear in care se afla, si,  surprinzator(poate ca nu ci doar in consecinta relatiei Schwarzschild ) care este exact viteza luminii adica acea valoare pe care am gasit-o si la calculul freventei de vibrare a acelor gauri negre analizate in tabelul 1 din articolul completat  dar  care nu stim cum a aparut acolo, Nassim neexplicand clar acest aspect important.Asadar gaurile negre au viteza de vibrare cea a luminii si de aici si frecventa corespunzatoare. Foarte interesant!
Deasemeni calculand pe aceasta baza perioada de vibratie adica timpul in care doi protoni se rotesc unul in jurul celuilalt se regaseste aceiasi valoare, 5.5 *10^-23 sec(frecventa de 1.8*10^22 Hz)  in acord cu masuratorile de laborator si desigur si cu calculul modelului standard care insa ca si la cel Ptolemeic este pus de acord mereu si mereu cu experimentul :) )

De la minutul 60 la 85  se prezinta ideile geometriei vidului cu toate acele forme tetraedrice inscrise in volum sferic, eu neintelegand relatia geometrie/energie a vidului iar apoi si pana la sfarsit regasirea unor forme geometrice ca cele deduse anterior si codificate in traditiile si constructiile antice.. 
Este interesant deasemeni ca Haramein obtine forma fractala fundamentala folosind 64 de tetraedre exact cat foloseste si inmultirea sexuata a omului de la prima celula ou si pana cand incep sa se diferentieze celulele diverselor organe dupa acea diviziune primara in 4,16,64 celule identice.
Daca voi mai afla ceva semnificativ din revendicarile stiintifice ale lui Nassim Haramein va voi tine la curent.

atanasu

Hm...In doua saptamani cca 1500 vizite, este un ritm mai mare decat speram si ca sa nu-mi dezamagesc spectatorii incep sa ma apropii in cerc de expozeul final.
Asa ca pentru a omogeniza limbajul, voi posta un scurt text care daca era in acei ani romantici cand Adi et co combateau pe cele 12-13 fire sintetizate de mine anul trecut la inceputul acestuia(vezi pag 1-3), ar fi lamurit multe si ar fi eliminat multe discutii...
Considerand ca totul a inceput cu Hubble adica cu observatiile si masuratorile astronomice pentru distantele si vitezele de recesiune ale galaxiilor fata de observator, care au confirmat ce a gandit abatele  Lemaitre, sa urmarim mai atent ce a decurs din acele prime masurartori si din ce a urmat apoi, elemente asupra carora voi reveni in cursul materialului final:

http://atunivers.free.fr/universe/redshift.html

atanasu

Revenire cu referire la postarile 179 si 180 din 4-5 iunie ac
Ca sa constatam cat de departe de adevar suntem daca ne bazam pe stiri de presa chiar daca sunt date de ziare serioase :

In textul recent(2015): Astronomy 275 Lecture Notes, Spring 2015 autor  Edward L. Wright, 2015 de 140 pg ce se poate urmari la

    http://www.astro.ucla.edu/~wright/A275.pdf

text redactat de un specialist, prof Ned Wright de la UCLA, la zi si deosebit de interesant pentru problema care ne preocupa aici (si pe care vazandu-l asemeni multor alte texte deja indicate ma face sa ma intreb de ce ma ostenesc si eu, daca  nu  probabil doar pentru a intelege mai bine decat  intelegeam anul trecut problemele teoriei Big Bang si ale evolutiei universului) la cap 1 pct 1.1 si 1.2 referitoare la vitezele de recesiune si deci la constanta Hubble si in conexiune la varsta universului, obsrvam  variabilitatea metodelor de masura  si a rezultatelor, chiar si in cazul aceleasi metode ceea ce trebuie sa ne faca sa nu ne mai miram cand vedem modifcarea minimala a constantei Hubble si sa retinem doar ordinul de marime certificat prin toate metodele .
Asadar cum nu pun la indoiala aceste rezultate ale masuratorilor(interpretarile se pot discuta) eventual va trebui sa dau o mai mare atentie teoriilor similare care si ele inglobeaza ca date de baza aceleasi masuratori.   

Indic si setul de lucrari unde se afla si cea referita ma sus la : http://www.astro.ucla.edu/~wright/intro.html si recomand suplimentar o alta lucrare a dlui prof.  Ned Wright respectiv:

Frequently Asked Questions in Cosmology in http://www.astro.ucla.edu/~wright/cosmology_faq.html#TD

(a se vedea si Tutorialul)

atanasu

Incep sa ma apropii de final si constat ca una din problemele esentiale cu care trebuie sa incep tratarea subiectului este problema ridicata de mine in 11 ianuarie 2016 in postarea nr 165(cred ca reluata ), de fapt raspunsul la problema necesitatii discutiei despre BB intr-un cadru spatial cu mai mult de 3 domensiuni indiferent de tipul euclidian sau noneuclidian al spatiului la care desigur ca se adauga obligatoriu  dimensiunea temporala.
De fap intrebarea reluata dupa una mai veche la postarea 164 era astfel: " De ce sa preferam cinematica dilatarii in spatiul cu patru dimensiuni spatiale(inimaginabil) in locul cinematicii in spatiul cu trei dimensiuni spatiale(perfect imaginabil)?"
Asadar un spatiu cu patru dimensiuni spatiu -timp sau cu ma multe?
Am raspuns  atunci in mod succint astfel:  
"Un raspuns foarte superficial, dar despre care cred este conform realitatii si sper ca ulterior sa si argumentez acest lucru cat pot eu de consistent, este ca personal nu vad nici un motiv ca plecand de la "momentul Big-Bang" sau  poate mai corect este sa scriu de la "zidul lui Planck" sa am nevoie de un spatiu cu mai mult de trei dimensiuni spatiale (deci de volume, care includ suprafete , linii si puncte si care toate pot fi considerate ca dezvoltari spatiale ale punctului - aici cred ca ma intalnesc filozofic cu dl. Nassim Haramein, sper ca spre multumirea lui Mircea Hodor Zâmbet )  si de timpul unidimensional si cu un singur sens, adica ce curge de la minus infinit la plus infinit , momentul zero putand fi oriunde doresc sa stabilesc in mod conventional o origine pentru acea functie exponentiala mai sus prezentata."
Nota :voi reveni mai tarziu la respectiva functie exponentiala spatiu-timp la care m-am referit si in postarea nr 164.
In continuare voi updata acest text cu ce cred ca este necesar raspunsului maximal pe care-l pot oferi eu astazi, desigur bazat pe ce am vazut ca spun si altii si in acest sens voi relua discutia de la sintezele facute la inceputul firului si chiar mai detaliat de la firele respective sintetizate.
Sper sa nu va plictisesc si din acest moment chiar va rog ca cei care doresc  sa intervena la acest subiect, dar strict la acesta de ca si cum aici as deschide un fir nou cu titlul: Spatiu tridimensional sau multidiensional?, sa o faca.Multumesc.

atanasu

Nota explicativa:
Am scris in postarea anterioara ca voi completa cele prezentate foarte succint acolo, prin UPDATE-uri, dar trecand destul timp am hotarat sa structurez lucrarea pe fire succesive care vor aborda capitolele ei , fiecare fir(capitol) fiind postat treptat de la inceput si pana la finalizare prin adaugiri succesive ,  mai intai fiindca acum le scriu, apoi pentruca daca vor fi observatii este bine sa fie facute la cald si nu la final, putand astfel sa tin cont de ele pe masura elaborarii textului.
Elaborarea nu este usoara fiindca pentru fiecare capitol si chiar pentru notiunile diferite tratate intrun capitol a trebuit sa trec  in revista enorma documentare efectuata din care cateva titluri le-am anuntat in textele anterioare pentru a usura intelegerea tematicii  discutate . O sa dau un singur exemplu cu o lucrare despre teoria relativitatii in care cam jumate din pagini constituie bibliografia cu peste 550 titluri. Nu pretind ca am consultat acestea(unele erau deja fisate de mine din alte surse) dar nu se stie daca pe parcursul redactarii nu ma voi intoarce la ea. In paranteza spus nici respectiva lucrare nu am consultat-o integral ci urmarind cateva aspecte cum ar fi problema dimensiunilor spatiale. Oricum la TRG ma voi referi si in cele ce vor urma.
Respectiva lucrare  despre TRG, pe care nu cred ca am mai indicat-o anterior fiind foarte recent publicata, este:
General Relativity and Cosmology: Unsolved Questions and Future Directions, autori Ivan Debono   si George F. Smoot,  Universe 2016, 2(4), 23; doi:10.3390/universe2040023
http://www.mdpi.com/2218-1997/2/4/23/htm

Asadar sa pornim la drum :

Motto

Sa nu incerci solutii in afara rationabilului numai pentru ca nu le poti gasi in cadrul rationabil  intrucat  nu muti decat arbitrar granite ale cunoscutului
"The effort to understand the universe is one of the very
few things that lifts human life a little above the level of farce,
and gives it some of the grace of tragedy."—Steven Weinberg

Cuvant inainte

Aceasta lucrare este intro mare masura o monografie in care am incercat sa prezint in evolutia lor istorica ideile si teoriile care azi la un loc descriu aparitia, compozitia si evolutia Universului, fiind totusi centrata pe teoria de baza azi pentru acest subiect, care este Teoria Big Bang(TBB).
Din acest motiv am folosit o multitudine de surse care vor fi mentionate pe parcurs.. Deasemenea cand preiau(citez) ca atare portiuni de text dintro sursa anume, se indica explicit acest lucru.
In ceea ce priveste amprenta personala aceasta va aparea sub forma unor note ale autorului amplasate in cadrul textului acolo unde am considerat ca este potrivit sa fie amplasate sau mentionat in text ca se preznta o viziune a autorului asupra celor prezentate anterior in firele de discutii de pe acest forum din care 13 au fost chiar sintetizate pe acest  topic sau in bibliografia citata.

1. Despre Spatiu , despre Timp

Voi incepe aceasta discutie invocand ce a spus Kant despre acestea(spatiu si timp) si anume ca sunt notiuni intuitive , aprioric date omului.
Aceasta ar putea sa insemne ca nu doar cu experienta putem mobila sensul acestor doua marimi fundamentale pentru orice filozofie si desigur ca si pentru stiinta, ci ca ne nastem cu posibilitatea implicita de a decripta semantic datele experimentale concrete oferite de simturi existand asadar un acord, o consonanta intre elementul aprioric dat si elementele concrete  care ne vin prin simturi.
Suntem fiinte rationale, functionand deci pe baza celor doua legi fundamentale ale ratiunii si anume identitatea si noncontradictia si a celei de a treia pe care o consider fiind a ratiunii practice, anume cauzalitatea.
Identitatea si noncontradictia se refera la un anume moment de timp, iar cauzalitatea leaga fenomenele in timp de la cauza la efect.
Nu doresc sa insist mai mult, acestea nefiind de folos pentru tema noastra stiintifica si nu filozofica
Spatiul care ne este dat intuitiei noastre dar si ratiunii este tridimensional, nemarginit si infinit iar timpul este monodimensional nemarginit si infinit.
Desigur ca in mod rational putem face speculatii si restrictii asupra acestora si despre asta vom incerca sa discutam in continuare.

Despre fiinte mono, bi si tridimensionale aflate in spatii similare sau in cel imediat superior
Vom discuta diversele analogii care s-au facut si pe acest forum acestea  fiind preluate din literatura si deci vom vorbi despre spatiul cu o singura dimensiune geometrica adica linia, cel cu doua dimensiuni adica suprafata si cel cu trei adica spatiul in care existam, cu lungime, latime si inaltime adica formand un volum nemarginit si infinit.

a) Pentru o fiinta monodimensionala nu exista decat punctul si spatiul in care exista ea si caruia noi ii spunem linie.
Acea fiinta rationala, unidimensionala nu stie daca este pe o linie dreapta sau de orice forma ar fi ea si nici macar nu are notiunea de linie ci eventual de succesiune de puncte. Pentru ea spatiul are o singura dimensiune pe care o s-o numeasca , convenim ca asemeni noua , lungime si o s-o masoare , o sa aiba un ,,inainte" si un ,,inapoi". Va intelege si obseva punctul ca ceva fara dimensiune(matematic vorbind) dar ca un infinit mic, fizic vorbind. Daca va fi pe o linie nemarginita inainte si inapoi,adica infinita, va considera spatiul ei ca ceva infinit si daca va fi pe o curba inchisa, ca pe ceva finit de lungime masurabila putand reveni de unde a plecat.
Timpul va fi similar cu al nostru, adica  continuu, venind din trecut si mergand spre  viitor. Ori pe ce linie va fi, inchisa(finita)  sau deschisa(infinita), nu va putea concepe spatiul celeilalte linii, cele doua spatii fiind fara comunicare si fiintele moniodimensionale din ele vor considera universul lor ca ceva unic nestiind ca ar putea avea o curbura sau ca ar putea exista un altul, nicio experienta nepermitandu-le o astfel de supoztie. Asadar aceste fiinte neavand nimic sub nivelul lor de complexitate decat punctul care matematic este nimic, nu vor putea sa faca analogii, sa intuiasca ceva inafara celor direct date prin simturile lor monodimensionale.
b) Pentru o fiinta bidimensionala adica existand pe o suprafata vor exista doua dimensiuni spatiale desigur alaturi de una temporala. Aceste fiinte vor putea vedea liniile drepte sau curbe ca niste elemente incluse in spatiul lor dar abstractizate pana la a considera ca nu au decat lungime iar figurile(corpurile la nivelul lor) avand si latime adica suprafata. Punctul pentru ele va fi intersectia a doua asemenea linii si deci tot fara dimensiune, dar aceasta lipsa de dimensiune va fi de domeniul evidentei sezizabila imediat  pe cand in cazul fiintelor monodimensionale intuirea punctului nu se poate face decat apeland la limita infnit mic a lungimii. Desigur ca si pentru fiinta bidimensionala va fi accesibil rationamentul in care punctul va fi un infinit mic al suprafetei mereu descrescatoare prin descresterea dimensiunlor geometrice liniare .Linia in schimb va putea fi data si intuitiv prin scaderea spre zero a uneia din dimensiunile liniare, sa spunem a latimii ramanand doar lungimea.
Putand insa vedea elementele  monodimensionale pe care le cuprinde spatiul lor, acestea fiind o infinitate ca pozitie si forme, una singura insa fiind unica ca forma, adica linia dreapta, vor seziza direct existenta curburii nule pentru linia dreapta si diferita de zero  pentru lina curba cat si faptul ca vor exista linii care vor delimita contururi inchise si deci finite  cat si linii care nu vor crea contururi inchise si finite, ci deschise adica infinite cum creaza liniile  paralele. Vor intui asadar curbura universului inferior, monodimensional, prin faptul ca toate razele unui cerc(perpendiculare pe cerc in punctul comun cu acesta, concura intr-un punct si ca tote perpendicularele pe o dreapta sunt paralele, dar si  faptul foarte important ca ar putea metaforic vorbind, exista mai mult de un singur univers monodimensional  asa cum sunt conditionate aproric sa creada fiintele monodimensionale, dar si ca odata ce fiintele monodimensionale pot fi cuprinse intr-un univers bidimensional desi lor acesta le pare unic logic ar putea sa faca ipoteza ca ar exista mai multe universuri bidimensionale si ca si acestea asemeni liniilor pot fi plane sau curbe si cuprinse toate intrun univers de nivel superior tridimensional. Ar putea atunci sa presupuna ca o suprafata bidimensionala poate fi cu curbura zero sau diferita de zero , ca in cea cu curbura zero functioneaza geometria euclidana si noneuclidiana in celelalte, ca dreapta este intersectia dintre doua supragfete plane si ca linia curba este intersectia dintre doua suprafete curbe si asa cum exista in plan cercul, tot asa ar putea exista in spatiul superior tridimensional sfera cu o suprafata de curbura pozitiva constanta, toate perpendicularele pe punctul din suprafata pe care-l intersecteaza fiind concurente in ce ar numi ele a fi centrul respectivei suprafete sferice. Toate acestea fara sa sezizeze intuitiv existenta volumului dar putandu-l totusi deduce ca posiblitate teorectica, adica prin analogie cu suprafata care este formata dintro infinitate de linii asezate una langa cealala, astfel si  volumul putand fi gandit ca marimea obtinuta prin asezarea una in contact cu cealalt a unei infinitati de planuri, asa cum linia se obtine prin asezarea una langa altul a unei infinitati de puncte si planul a unei infinitati de linii drepte. Ar putea sa se intrebe pe ce tip de suprafata se afla si ar avea la dispozitie experientele cu perpendicularele pe o linie dreapta care sunt fie paralele, fie convergente fie divergente, cu suma unghiurilor intrun triunghi sau cu circumferinta cercului construit si astfel ar afla in ce univers se afla dar nu ar putea elimina existenta unei infinitati de universuri asemenea cu care nu pot comunica in niciun fel, dar care pentru cei din lumea tridimensionala ar fi la fel de accesibile ca pentru ele cele monodimensionale din lumea lor bidimensonala
c) Asadar fiintele din lumea bidmensonala se deosebesc radical de cele din lumea monodimensonala putand concepe analogic si lumi de rang inferior cat si de rang imediat superior pe care insa nu le pot descrie decat matematic iar  experimental neputand decat sa afle in ce tip de lume bidmensionala ca curbura se afla. Pot insa matematic sa conceapa si lumi cu patru sau mai multe dimensiuni spatiale in care fiintele existente s-ar putea raporta exact ca si ele la  universurile inferioare ca rang sau imediat superioare.
Astfel referitor la universul lor bidimensional pot realiza ca asa cum punctul poate fi privit ca o intersectie a doua linii, la fel cum o linie poate fi privita ca o intersectie a doua suprafete si o suprafata poate fi privita nu numai ca o componenta a unui spatiu tridmensional ci posibl si ca o intersectie a doua lumi tridimensionale, chiar daca asa ceva nu se poate concepe altfel decat matematic.
Asadar daca asa ar sta lucrurile in realitate atunci poate ca aceste lumi ar putea comunica intre ele in punctele lor de contact(de intersectie)  dar pana acum din nicio directie nu a aparut nimic decat doar ce ne permite imaginatia noastra matematica si rationala sa concepem si sa idealizam.

d) Si ajungem acum la universul nostru tridimensional care fie este unic si fara un nivel superior din care sa poata fi privit asa cum privim noi pe cele inferioare ca rang noua, fie  am accepta ca face parte dintr-unul cvadridimensional care ar putea fi si el unic dar si multiplu si atunci am putea fi chiar o intersectie a unor astfel de spatii superioare noua.
Repet ca asa ceva este doar o speculatie filozofico-matematica mult mai hazardata decat acceptarea extraterestrilor in vizita pe aici.
Spun matematica fiindca oricand putem defini o suprafata tridimensonala in cadrul unui spatiu cvadridimensional cu ecuatia : w=f(x,y,z) asa cum in spatiul tridimensional z=f(x,y) este o suprafata bidimensionala, etc.
Se poate largi discutia si in zona marimii durata(timp) dar nu doresc sa fac asta, insa oricine doreste este invitat sa o faca
Este evident ca din spatiul cvadridimensional, cel tridimensional poate fi urmarit cu usurinta motiv pentru care pe unele din frele de discuti de pe acest forum unii din comentatori au simtit nevoia sa invoce acest spatiu cu privire la definirea comportamentului Universului nostru in cadrul TBB, in realitate nimic impunand acest lucru, pentru ca la fel cum se pot determina tipul curbura a unui spatiu   prin masuratori  asa cum se poate poate face pentru spatiul bidimensional , la fel se poate face si pentru cel tridimensional si anume daca s-ar face masuratori astronomice exacte (asa cum Gauss a si facut pentru cea a pamantului intelegand ca curbura este o proprietate intrinseca (de la el porneste imaginea cu fintele bidimensionale  continute intr-o suprafata), exact asa cum si eu sustin ca si curbura nula a liniei drepte este o proprietate intrinseca a acesteia botezata de mine rectitudine si care fiind aceiasi pentru orice line de curbura nula din univers,adica dreapta, face ca toate liniile (ca dealtfel si toate planurile sa fie  identice, diferind doar prin pozitie si deci nedistincte prin nimic intrinsec , adca din interiorul lor.
Astfel putem considera ca orice linie dreapta (sau plan) si daca generalizez orice obiect de curbura nula indiferent din ce spatiu matematic face parte  este unic din punct de vedere intrisec al geometriei sale, deosebirea prin pozitie fiind valabila numai in cadrul sistemului spatiu-timp.
Adica de fapt exista o sngura dreapta, un singur plan,un singur spatiu euclidian (de curbura nula) si in genere o singura varietate de curbura nula.
Adica curbura spatiului tridimensional care ar fi evidenta pentru cineva din spatiul de rang superior este masurabila intrinsec adica prin masuratori spatiale chiar in cadrul spatiului a carei curbura vrem sa o determinam si deci masuratori cosmologice la scara universului ne-ar da aceasta valoare si vom anticipa ca ele deja se si fac prin interpretarea relativista a celor facute azi asa cum vom vedea mai exact mai tarziu.
Ce doresc sa retinem acum, este faptul ca nu avem nevoie de a fi in patru dimensiuni care sunt de neimaginat intuitiv pentru noi si cu care nu avem cale de comunicare, pentru a ne explica corect fenomenele din spatiul nostru tridimensional careia i se adauga si timpul.
Asadar nici legea Hubble si nici alte masuratori nu confirma in vreun fel existenta unui spatiu de ordin superior.
Nici nu ar avea cum, iar faptul ca spatiul nostru este plat adica are o curbura nula il face in opinia mea sa aiba sanse maxime la a fi unic fiind identic cu orice alt spatiu plat cate sa zicem ar fi in alt univers decat asta al nostru, ele fiind intrinsec indiscernabile unul fata de celalat, curbura sa nula ne indicandu-l ca fiind obligatoriu apartinator unui spatiu superior in 4 dimensiuni spatiale de neimaginat intuitiv ci preferabil ca fiind doar un spatiu pur si simplu euclidian cum ar fi si planul in spatiul cu trei dimensiuni
e) Timpul
In mecanica newtoniana este independent de spatiu dar in mecanica aplicabila universului la scara mare este intrinsec entitatii fizice, varietatii numita spatiu timp(asadar cu patru dimensiuni matematice) cu care se lucreaza in teoria relativtatii (TRG) in care masa curbeaza acest continuum spatiu -timp.
De fapt eu am definit spatiul macrocosmic ca o taietura a univesului cvadridimensional pe axa timpului  adica daca Univesul asculta de functia F(x,y,z,t) vom avea o infinitate de astfel de taieturi adica spatii ale momentului gandible in simultaneitatea lor teoretica  pe care noi din cauza vitezei finite a luminii nu o putem constata si experimenta decat aproximativ si in zone restranse de spatiu si imi permit sa fac ipoteza ca probabil  reversul acestei situatii la scara lui Planck(in microcosmos)  ne duce la incertitudine, adica la existenta potentiala a unui fenomen intrun anume moment de timp. sub mai multe aspecte diferite si imposibl de discernat care din ele ar urma sa se  produca.
Asadar cand vorbim de curbura, vorbim de curbura spatiu timp intrinseca Universului nostru cu aceasta distributie a materiei si enegiei in spatiu care este azi si pe baza caruia  se rezolva ecuatiile TRG.
Este asemeni vitezei lumiii o proprietate universala si care in mod miraculos se cam mentine in zona lui zero si trimitandu-ne la un Univers plat(raza de curbura infinita) in spatiu-timp si deci si infinit asemeni razi de curbura.

In concluzie, constatam din discutiile de pe forum, o conceptie destul de raspandita prntre cei care discuta despre Big Bang, cum  ca Universul ar fi un obiect tridimensional curbat scufundat intrun spatiu cu mai multe dimensiuni si care s-ar dilata in acest spatiu. Aceasta conceptie eronata a fost favorizata de analogia care se refera la un model de suprafata sferica in doua dimensiuni care s-ar extinde in spatiul tridimensional. Desi desigur teoretic este posiibil (am aratat mai sus acestea) sa fie gandit Universul si in acest fel, nu este necesar si nimic din ce am masurat nu poate sa ne trimita la acel spatiu de ordin superior caci toate masuratorile noastre se fac in acest cadru spatiu-timp in care ne aflam si din care nu putem iesi decat in mod utopic -imaginar chiar daca matematic corect. Masuratorile indicand ca suntem intrun univers plat(cu raza de curbura infinita) nu putem vorbi nci de un centru al acestei expansiuni care daca ar fi intradevar nu s-ar putea determina in spatiul nostru asa cum nici un asemenea centru nu l-ar putea determina cei dintro suprafata sferica care s-ar extinde si care daca ar avea o raza enorma de curbura si crescand neintrerupt ar apare in masuratori cu precizie imperfecta ca una plata.
Mentionez ca in niciunul din cartile sau articolele  consultate nu am gasit o afirmatie privind caracterul cvadridimensional al spatiului ci doar remarci de felul celei pe care am facut-o mai sus , vezi Frequently Asked Questions in Cosmology http://www.astro.ucla.edu/~wright/cosmology_faq.html#top , intrebarea cu pricina fiind: What is the Universe expanding into?.
Deasemeni intro discutie cu un fizician roman de top, acesta a confirmat acest aspect (vezi comentariul de pe acest fir: #170 : Februarie 27, 2016, 04:51:14)

In concluzie trebuie lasata deoparte orice speculatie privind alte dimensiuni spatiu timp decat cele eisteiniene nefiindu-ne in niciun fel necesare.

PS. Cu scuze ca am omis in textul de mai sus sa citez si lucrarea indicata de dl  Mircea Hodor la scurta lui revenire pe acest fir(vezi postarea dlui din data de 09.08 2016 cu nr.190 unde referitor la problema numarului de dimensiuni spatiale indica un articol recent de la http://www.descopera.ro/stiinta/15297236-cum-au-dovedit-fizicienii-spanioli-ca-universul-putea-fi-structurat-numai-sub-forma-tridimensionala,care este preluarea unei informatii de presa de informare stiintifica din http://www.sciencealert.com/new-paper-explains-why-the-universe-is-in-three-dimensions, de fapt articolul original fiind scris de cativa fizicieni universitari din Spania si confirmand pe o alta cale decat cea folosita de mine mai sus, necesitatea ca Universul nostru sa fie spatial tridimensional in consecinta legilor termodinamicii.
Articolul original este recent, adica din martie 2016, este intitulat ,,Is the (3 + 1)-d nature of the universe a thermodynamic necessity?" si este  indicat la http://iopscience.iop.org/article/10.1209/0295-5075/113/40006/meta   sau  http://iopscience.iop.org/article/10.1209/0295-5075/113/40006
În mod concret, specialiştii din cadrul Universităţii din Salamanca (Spania) şi cei ai Institutului Politehnic din Mexic au folosit primul şi cel de-al doilea principiu al termodinamicii, pentru a explica de ce Universul este structurat sub forma celor trei dimensiuni, ei explicand că în timpul formării Universului, datorită cantităţii enorme de energie eliberate, el se putea structura sub orice formă dimensională. Însă, atunci când nivelul de temperatură din cosmos s-a diminuat, singura formă sub care sistemul se putea organiza s-a dovedit a fi cea tridimensională.
Nu voi intra in amanuntele acestui studiu  caci nu o sa contrazic eu niste universitari specialisti in fizica si cercetatori in domeniul acestor  teorii cosmologice si care in plus imi si confirma opinia, ci voi reda doar concluzia lor: daca la inceputul varietatii spatiu-timp adica in zona lui 10^-43 sec, in infinitul mic , in singulaitatea spatiala avand dimensiunea  Plank de 10^-33 cm materia neformatata(expresia imi apartine) cu o temparatura si energie cvasiinfinita ar fi putut exista in oricate dimensiuni nefiind nici-o posibilitate dea deosebi universurile posibile dupa numarul lor de dimensiuni , pentru ca apoi imediat ce temperatura si energia corespunzatoare au scazut dramatic Universul a fost prins ca intrun fel de sant (a kind of rut)neavand suficienta energie pentru a mai scapa de acolo iar acest ,, sant" a fost, sustin autorii, in mod necesar tridimensional.
Asadar atunci am iesit din imperiul initial al tuturor posibilitatilor trecand  in imperiul cauzal al necesitatii.

Nota: azi 19 februarie 2017 am facut cateva modificari in acest text publicat in 20 noiembrie, dupa ce au mai fost facute si altele de la publicare in 27 noiembrie 2016.

UPDATE(12 ianuarie 2018)
Cred ca s-a observat ca acest prim capitol se bazeaza in mare maura pe contributia personala a autorului fiind desigur si cateva indicatii bibliografice.
Acum ajuns la afarsitul documentarii si la sfarsitul acestei cercetari si  mai pot adauga cu bucurie faptul ca si in literatura am mai gasit argumente consistente pentru nonnecesitatea unui spatiu diferit de spatul -timp utilizat de TRG adica pentru exact cele ce le-am prezentat mai sus.
Astfel se precizeaza foarte limpede ca nici-o masuratoare si deci nimic nu ne arata ceva despre un Univers dincolo de ce puem vedea  si masura sau evalua prin calcul teoretic pornind de la modelul cosmologic folosit si deci este lipsit de sens sa il gandim ca fiind scufundat in ceva sau avand un centru sau o margine.
In analogia folosita,nu cea a balonului care se umfla ci cea a cozonacului cu stafide  care isi mareste volumul cand se coace, stafidele ramanand nemiscate in raport cu aluatul acestuia dar indepartandu-se unele fata de celelalte odata cu expandarea aluatului  există două modalități de a vedea fenomenul:
a) Distanțele dintre stafide sunt toate în creștere, astfel încât distanța dintre orice pereche de stafide crește  proporțional cu distanța(cinematica care nu ne permite sa determinam un centru al miscarii dar nici nu ne impiedica sa-l presupunem) fenomen observabil din interiorul cozonacului
b) Marginea cozonacului  se extinde în spațiul neocupat anterior. Rețineți că distanța dintre orice pereche de puncte de pe contur crește tot proporțional cu distanța, fenomen observabil din exteriorul cozonacului ceea ce presupune existeta unui exterior.
Primul punct de vedere  implică geometria internă a obiectului, care poate fi măsurată de un observator care stă în obiect. A doua declarație implică geometria exterioară a obiectului, care poate fi măsurată doar de către un observator din  afara obiectului.
Insa din moment ce noi suntem fizic blocați în timpul nostru spațial, nu putem decat  să studiem geometria internă a spațiului-timp și asta face relativitatea generală. În ceea ce privește geometria internă, orice obiect cu prima proprietate de mai sus se extinde. În plus, Universul este omogen, astfel încât nu are nici o margine intrucat existenta acesteia ar intrerupe omogenitatea desi daca este infinit in sensul ca nu putem atinge vreodata marginea el poate fi omogen, iar omogenitatea impune ca curbura sa fie peste tot aceiasi  Astfel nu poate avea a doua proprietate de mai sus. Dar are prima proprietate, așa că spunem că universul se extinde in spatiul timp al TRG.
reamintim ca in multele discutii din diferite fire de pe acest portal s-a reluat destul de des si insistent si analogia cu balonul pe care sunt lipite niste semne(reperi) care cand balonul se umfla ca si stafidele din cozonac  nu se misca in raport cu materia acestuia sau pe suprafata acestuia dar prin cresterea suprafetei balonului acesti reperi se indeparteaza dupa legea lui Hubble.S-ar putea deduce
că expansiunea spațiului nostru tridimensional necesită  neaparat prezența unei a patra dimensiuni. Dar in teoria generala a relativității, temelie a cosmologiei moderne, spațiul este dinamic. Se poate extinde, se poate micșora și se poate curba nefiind încorporat într-un spațiu de dimensiuni mai mari.
În acest sens, universul este autonom si se autocontine . Nu are nevoie de niciun centru pentru a se extinde si nu solicita pentru extindere
spațiu neocupat anterior in vecinatatea sa, care nici nu exista.
Unele teorii mai noi, cum ar fi teoria corzilor, postuleazădimensiuni suplimentare, dar extinderea  universului  nostru tridimensional nu are nevoie de aceste dimensiuni suplimentare ca sa se extinda in el insusi.

atanasu

2. Fundamente cosmologice

Cosmologia este stiinta care studiaza Cosmosul. Termenul este de data recenta fiind pentru prima data folosit de Cristian Wolff in lucrarea sa "Cosmologie generala" aparuta in anul 1730.
Cosmosul reprezinta Universul structurat si ordonat. Termenul a fost introdus inca din secolul V B.C. de catre Pitagora  (in greaca κόσμος). El este opus termenului de "haos", termen care in mitologia greaca reprezenta faza primordiala din care a luat nastere Universul structurat.
Sistemul Solar(lumea in reprezentarea antica) a reprezentat primul tip de univers cunoscut: universul accesibil observatiilor cu ochiul liber, adica cele 6 planete (azi se stie ca sunt opt)observabile direct plus luna(avem cateva sute de sateliti ai planetelor mari si nu doar Luna) plus soarele, la care se adauga bolta cereasca. Acesta a reprezentat Universul antichitatii si al Evului mediu. De la Thales si Anaximandru si pana la Galileo Galilei, dainuind peste 2000 de ani.De fapt azi se cunoaste ca sistemul Solar contine cateva mii de miliarde de obiecte cosmice de dimensiuni semificative, si nu doar 8.
Calea Lactee  de forma unui braul luminos vizibil pe cerul noptii a fost foarte putin studiat in acea epoca. Doar Democrit, in secolul V B.C. a afirmat ca acesta este format din stele mici. Incepand insa cu Aristotel, Calea Lactee a fost privita ca un fenomen atmosferic (meteorologic).
Galaxia noastra (Calea Lactee) a reprezentat universul accesibil observatiilor cu instrumente astronomice mici de la Galileo Galilei si pana in anul 1922
Galileo a fost primul savant care a observat Calea Lactee ca fiind o formatiune alcatuita din stele. Herschel in secolul al XVIII-le a aratat ca Galaxia-Caleea Lactee alcatuieste un nou tip de sistem cosmic. Asa numitul Univers insula de tip Galactic. Acest tip de univers a dainuit aproape 300 de ani.
În 1917, un astronom american pe nume Harold Shapley   a determinat ca discul stelar în care trăim are un diametru de aproximativ 100.000 ani lumină și că Soarele se află la 26.000 de ani lumină de centru.Gosimea acestui disc este de 1000 ani-lumina.
In Galaxia nostra se observa  200 de miliarde de stele, roiuri stelare.cat si o serie de obiecte cosmice non-stelare – asa numitele nebuloase., deasemenea am vazut ca in galaxia noastra exista stele vechi de aproape varsta unuiversului, asa dar aceasta este formata de la inceputul universului. Facem parte asadar dintr-o galaxie veche cu o varsta aproape cat cea a universului(13,7 Ga) si cu o dimensiune azi de cca 100000al, distanta fata de galaxia vecina, Andromeda, fiind de cca 2,9 mil ani lumina
Roiuri stelare.Încă de la apariția telescopului, astronomii au observat că în anumite regiuni de pe cer se aflau grupuri de stele. La o primă vedere părea că aceste grupuri există într-adevar în spațiu, dar fără a determina distanța până la stelele respective nu se putea spune cu siguranță. Grupurile au primit numele de roiuri stelare. Ele graviteaza in jurul Galaxiei si sunt de mai mult feluri:deschise, asociatii de stele tinere si globulare.
Acum se știe că roiurile stelare deschise sunt grupuri de stele legate gravitațional, formate din stele tinere, cu mișcare proprie comună care se rotesc în jurul centrului galaxiei nostre. Se află în planul galactic, în principal în brațele spirale. În unele regiuni se observă încă procesul de formare a stelelor, proces ce dă naștere unor noi roiuri stelare. Majoritatea au o viață scurtă. Pe măsură ce se rotesc în jurul centrului galactic, stelele din roi scapă de atracția gravitaționala a celorlalte. Astfel, pe masură ce trece timpul, roiul se disipeaza în galaxie. Un roi deschis are o durată de viață medie de 100 milioane de ani.
Grupurile de stele tinere sau de stele în formare  din cauza numărului mic de stele,  se numesc ,,asociații stelare". Asociațiile de tip O și B sunt compuse din stele cu origine comună si viteze cu acelasi sens si valoare. Însă compoenentele nu se atrag reciproc precum în cazul roiurilor deschise si globulare.Varsta lor variaza de la cateva milioane de ani la cateva zeci sau sute de milioane de ani
Roiurile globulare sunt roiuri de stele de formă sferică, ce conțin între 10.000 și 1.000.000 de stele, sunt dispuse în jurul galaxiei noastre, într-un halou, fiind concentrate in jurul centrului galactic. Pana in prezent sunt descoperite cca 160. Studiile spectroscopice arată ca stelele din roiurile globulare contin multe elemente chimice grele, având o vârstă înaintată. Estimarile de vârstă arată că roiurile globulare au între 12 si 13 miliarde de ani vechime. 
Nebuloasele. Inca din  secolul X A.C. invatatii persani au alcatuit un prim catalog de nebuloase observabile cu ochiul liber. Printre aceastea se numara Marea Nebuloasa din Andromeda, Marea Nebuloasa din Triunghiul, o serie de nebuloase satelite a acestora precum si cei doi Nori ai lui Magellan.
Unele nebuloase sunt compuse din praf cosmic. Există mai multe tipuri de astfel de nebuloase, unele emițând, altele reflectând lumină. Unele sunt asociate cu moartea stelelor, altele cu nașterea lor. Există si nori opaci de gaze si praf, numiți ,,nebuloase obscure". Regiunile în care se întâlnesc cantități mari de gaze si praf cosmic se numesc nebuloase difuze. Gazul, rămas de la formarea Galaxiei, poate forma stele dar numai dacă este pus în mișcare, în urma căreia se formează mici aglomerări de molecule care încep să le atragă pe altele. Aceste regiuni se pot ,,aprinde" adică pot emite lumină dacă au în vecinătate stele care emit puternic în ultraviolet (stele foarte fierbinți).Există mii de nebuloase de emisie, majoritatea aflate în planul galactic (în Calea Lactee), cele mai cunoscute fiind ,,Marea Nebuloasă din Orion" și ,,Nebuloasa Eta Carinae". Un alt nume pentru nebuloasele de emisie este de ,,nebuloase de hidrogen dublu ionizat ". Dacă procesul de formare a stelelor a început, după câteva milioane de ani în locul nebuloasei va rămâne un roi stelar (sau un grup de stele), materialul care nu a fost înglobat în stele fiind împrăștiat în spațiu de vântul solar. 
Exista si asa numitele  nebuloase de reflexie care sunt nori de praf interstelar care reflectă lumina stelelor înconjurătoare, ce apar albaștri la culoare. Din toată lumina emisă de stea, cea cu lungimea de undă ce dă culoarea albastră este prima imprăștiată de particulele microscopice de praf. Materia din nebuloase de reflexie este compusă din apă înghețată, silicați și grafit, mici particule de praf cosmic (mai mici de un micrometru) formate în atmosfera stelei și în spațiul cosmic. Aceste nebuloase se văd mai ales în jurul stelelor strălucitoare pentru că acestea emit îndeajuns de multă energie încât să se producă fenomenul de împrăștiere a luminii. Pentru că nebuloasele de reflexie nu se văd fără a avea o stea în preajmă, distanța până la ele este de fapt distanța până la stea.
Deasemeni exista si resturi de supernovă – aparute în urma exploziei unei stele, cand materia se împrăștie prin galaxie cu viteze de 10.000 - 20.000 km/s Gazul se ciocnește de mediul interstelar pe care-l face să emită lumină . Astfel vedem nebuloase cu structură filamentară ce înconjoară locul unde a colapsat/explodat steaua.
Pe langa acestea mai exista si nebuloasele obscure care sunt nebuloase ce nu sunt iluminate și pot fi observate pentru că se proiectează în fața norilor luminați sau a regiunilor bogate în stele cat si nebuloasele planetare care apar în urma ejectării lente (și uneori periodice) a straturilor atmpsferice de gaz ale unei stele. Materia se împrăștie radial față de stea și este forțată să emită lumină de către radiața ultravioletă emisă de nucleul stelei.
Alte nebuloase au fost dovedite ca fiind galaxii indepartate dovedindu-se ca Galaxia noastra - Caleea Lactee nu este unica, primul care a intuit acest adevar fiind Immanuell Kant care in 1755 a propus ca ipoteza faptul ca unele din nebuloasele vizible  ar putea fi galaxii iar in 1922 Edwin Hubble a gasit prin masuratori astronomice de distante pana la unele nebuloase ca acestea contin stele care nu fac parte din Galaxia noastra adica formeaza alte galaxii
Astfel s-a  trecut la Universul extragalactic format din galaxii – si care reprezinta doar o mica portiune, cea posibil de observat cauzal din cadrul Universului real, in prezent imposibil de observat cauzal in raport cu noi.

Galaxiile sunt grupate în clustere(ciorchini)  în loc să fie dispersate în mod aleatoriu.
Un cluster de galaxii, este o structură care constă din galaxii in numar de la ordinul sutelor si pana la ordinul miilor care sunt legate între ele prin gravitație , cu mase tipice variind de la 1014-1015 mase solare. Ele sunt cele mai mari structuri legate gravitational din în univers si au fost considerate a fi cele mai mari structuri cunoscute din univers până în anii 1980, când au fost descoperite superclusterele(superciorchini).
Una dintre caracteristicile cheie ale clusterelor este mediul intracluster (ICM). ICM este format din plasma supraîncălzita prezent în centrul unui cluster de galaxii. Acest gaz este încălzit la temperaturi varf care depind de masa totala a clusterului, de ordinul a 10 până la 100 megakelvin si este compus în principal din hidrogen si heliu ionizat, care conține cea mai mare parte a materialului barionic din cluster.
Masa galaxiilor ce le fotmeaza atinge 1% din masa totala si este vizibila optic, ICM reprezentand 9% si emitand raze X  si restul de 90% fiind  materia intunecata sezizabila doar prin influentele gravitationale adica deductiv si nu prin masuratoare directa aceasta presupunand ca si legea gravitatiei are aceiasi forma oriunde in Univers atat ca forma cat si ca valoare a constantei gravitationale.
Clustere de galaxii nu trebuie confundate cu clustere de stele, cum ar fi clustere deschise, structuri de stele din cadrul galaxii, sau cu clustere globulare(roiuri globularede stele ) care de obicei orbiteaza galaxii. Deasemenea exista agregate mici de galaxii care sunt numite grupuri de galaxii, mai degraba decat clustere de galaxii.

Grupurile si clusterele de galaxii sunt grupate împreună pentru a forma superciorchini(superclustere) care constituie cele mai mari structuri cosmice cunoscute actual. De obicei, superciorchinii contin zeci de clustere individuale de-a lungul unei zone de spațiu de aproximativ 150 de milioane de ani lumină si peste. Spre deosebire de clustere, superciorchini nu sunt legate între ele prin gravitație. Ele se indeparteaza intre ele datorită legii Hubble odata cu galaxiile care le formeaza.
Existenta lor a fost anticipata de  George Abell in catalogul sau galactic din  1958 in care el  catalogheaza clustere de galaxy introducand notiunea de cluster de ordin doi adica de cluster de clustere.

Calea Lactee este în cluster-ul Grupului Local (care conține mai mult de 54 de galaxii), care, la rândul său, se află în superclusterul Laniakea care se întinde peste 500 de milioane de ani lumina, in timp ce Grupul Local se întinde doar peste 10 milioane de ani lumina . Numărul superciorchinilor în universul observabil este estimat la 10 milioane.In partea opusa a cerului fata de galaxia noastra care este intr-o extremitate a Laniakeei, se afla la cca 300 milioane de a.l un alt supeclaster enorm conparabil cu Laniakea numit Perseus-Pisces.(vezi Laniakea:Our home supercluster:https://www.youtube.com/watch?v=rENyyRwxpHo). Asa cum se observa si in filmuletul recomandat aceste super clustere sunt echivalentul astronomic al bazinelor fluviilor in care se varsa rauri(clustere ) si paraie (roiuri mai mici de galaxii)
Cel mai mare cluster din universul observabil este numit Marele Atractor care pare a fi centrul de gravitatie al Laniakeei. Gravitatea acestuia este atât de puternică încât superciorchinele local, inclusiv Calea Lactee, se miscă într-o direcție față de el, la o rată de câteva sute de kilometri pe secundă mai exact cca 491 ± 200 km/s si se afla  la o distanţă de aproximativ 65 de Megaparseci sau 250 de milioane de ani-lumină, în constelaţia Echerul, super-roiul de galaxii Centaurul. cu roiul ABELL 3627 langa centrul sau, avand o masa totala necesara de cca 5x1016 mase solare, dar masa materiei vizibile în zonă este de cel puţin de 10 ori mai mica, din această cauză se consideră că Marele Atractor  în cea mai mare parte este format din materie întunecată.
"Marele Atractor" a fost studiat de cercetători în urmă cu câţiva ani, ei observând că masa acestuia nu este suficient de puternică pentru a atrage totul spre ea, şi, de aceea, alte clustere de galaxii, dar şi inclusiv "Marele Atractor" sunt atrase la rândul lor de un alt "Mare Atractor" şi mai puternic. Studiind configuraţia Universului cu ajutorul razelor X, cercetătorii au determinat că cel de-al doilea "Mare Atractor" se află situat în apropierea superclusterului Shapley, la aproximativ 500 de milioane de ani-lumină distanță.
Şi, probabil, că nici acesta nu este cea mai puternică forţă din Univers, şi, în spatele ei, trebuie să se afle probabil un alt "Mare Atractor"
Actualmente ce se cunoaste, este ca Atractorul Shapley este o zonă cosmologică atractivă situată în Super-roiul lui Shapley .
O altă zonă care coincide cu vidul de densitate galactică dintre superclusterul Laniakea superclusterul Shapley  este asa numitul Împingătorul dipol  care este o zonă a Universului care exercită o forţă de repulsie faţă de Marele Atractor Shapley.
Acest ansamblu, format din Atractorul Shapley şi Împingătorul dipol, acoperă aproape 1,7 miliarde de ani-lumină şi constituie, în 2017, cea mai vastă zonă cartografiată a Universului observabil.
Aceste zone, atractivă şi de respingere, fiecare localizată, sunt principalii contributori ai anizotropiei dipolare a radiaţiei cosmice de fond. Conjugate, aceste două fenomene sunt la originea deplasării Căii Lactee cu 630 de km/sec. spre Marele Atractor.

In articolul indicat se prezinta foarte bine structura universului  cu Calea  Lactee in cadrul lui : http://sboisse.free.fr/science/astronomie/galaxie.php

Cercetările efectuate au urmarit intelegerea pozitionarii acestor superclustere in spatiul universal. S-au obtinut hărți tridimensionale care afiseaza pozițiile a cca 1,6 milioane de galaxii. Pentru aceasta, pentru calcul se folosesc pozițiile cat si redshiftul galaxiilor impreuna cu legea lui Hubble
Redshiftul este decalajul in frecventa/lungime de unda pe care-l suporta radiatiiile luminoase pe tot spectrul lor de emisie datorita indepartarii lor unele de celelalte fiind  un efect Doppler, respectiv in cazul in care galaxiile se indeparteaza asa cum a observat si calculat Hubble redshiftul notat cu z se numeste si deplasare spre rosu a luminii receptionate si are expresia z=(λr-λe)/λe unde λr inseamna lungimea de unda la receptie si λe lungimea de unda la emisie)  care impreuna satisfac legea lui Hubble, care exprima relatia de proportionalitate liniara descoperita experimental de Hubble in 1929, relatie care afirma faptul ca viteza de indepartare a galaxiilor (v=zc) este proportionala cu distanta dintre acestea(v proportional cu D) factorul de proportionalitate fiind H constanta lui Hubble, adica v=HxD
Superciorchinii formeaza structuri masive de galaxii, numite "filamente", "ziduri" sau "foi", care se pot intinde pe distante de la  cateva sute de milioane de ani lumină până la 10 miliarde de ani lumină si care acoperă mai mult de 5% din universul observabil.Acestea sunt cele mai mari structuri cunoscute pana in prezent. Observațiile superciorchinilor probabil ne vor spune ceva despre starea inițială a universului, atunci când au fost creati acesti superciorchini. Direcțiile axelor de rotație ale galaxilor din cadrul superciorchinilor  pot, de asemenea, să ne dea înțelegere și informații drespre procesul de formare galaxiilor in istoria Universului.
Superciorchinii sunt frecvent divizati în grupuri de clustere numite nori de galaxii.
Intercalate printre superciorchini sunt goluri uriase de spațiu în care există puține galaxii sau nori de hidrogen , dar cele mai multe galaxii se găsesc în structurile de tip filament, zid, foaie care delimiteaza golurile. Golurile  sunt adesea sferice, dar superciorchinii nu sunt. Acestea  pot varia de la a 100 milioane la 400 milioane ani lumina in diametru. Modelul foi și golurile conține informații despre modul în care clusterele de galaxii s-au format în universul timpuriu si de multe ori  modelul de super clustere de galaxii din univers se compară cu un burete
Fata de aceasta structura se fac azi speculatii discutabile (http://cosmology.com/GalacticWalls.html) observandu-se o forma similara cu a structurii creierului unde rețele neuronale  legate prin  axoni, sinapse, si dendritel. Este oare posibil  ca organizarea, neuronala stratificata  a creierului, ar putea fi repetata pe o scară cosmică. ? Se considera ca omogenitatea cosmologica pretinsa de teoria Big Bang este incalcata prin acest tip de structura si deasemeni ca durata pentru formarea ei depaseste cu mult varsta considerata azi pentru Univers aiungandu-se a evaluari de ordinul a 250 miliarde ani si mai mult, poate ca orcat de mari  odata ce un « zid » de mai mici dimensiuni ar pretinde cca 100 mlrd ani ca sa se structureze astfel

Epoca actuala a inceput odata cu descoperirea existentei si a altor galaxii dar mai ales in 1929 cand Hubble a observat ca o serie dintre aceste galaxii se aproprie de noi, dar majoritatea se indeparteaza de noi. In general galaxiile (nebuloasele) observabile cu ochiul liber se aproprie de noi. Ele alcatuiesc un obiect cosmic distinct care incorporeaza trei galaxii masive (Calea Lactee, Marea Nebuloasa din Andromeda, Marea Nebuloasa din Triunghiul) precum si cateva sute de galaxii satelite acestora. Acestea formeaza asa numitul Grup Local de galaxii –obiect cosmic supergalactic distinct inchegat din punct de vedere gravitational si care nu se afla in centrul universului actual, fiind doar o iluzie observationala a noastra ca totul in univers  pare ca evolueaza si se raporteaza la noi.
Restul galaxiilor se indeparteaza in raport cu noi, ceea ce numim fenomenul general de expansiune continua a Universului extragalactic. Acest tip de univers a inceput a fi studiat incepand din anul 1922, in urma celebrei confruntari stiintifice din America acelor ani dintre sustinatorii existentei nebuloaselor doar in cadrul Galaxiei noastre si aceia care considerau ca si Edwin Hubble, ca mare parte dintre aceste nebuloase reprezinta galaxii de sine statatoare. Au avut castig de cauza ultimii dintre acestia, bazandu-se pe folosirea unor noi si precisi indicatori astronomici pentru distantele  la aceste nebuloase (stele pulsante din cadrul acestor nebuloase).
Azi stim ca sub efectul gravitatiei galaxiile s-au organizat in sisteme cosmice mai mari de tipul: grupurilor de galaxii, roiurilor si superroiurilor de galaxii si ca in Universul extragalactic pe care il observam actual exista aproximativ o suta de miliarde de galaxii. Fiecare avand cateva sute de miliarde de stele. Varsta Galaxiei noastre este ce cca 13,6 miliarde ani adica foarte aproape de varsta Universului(această vârstă s-a estimat prin studiul abundenței elementului chimic berilium în stelele din roiul globular NGC 6397). insa stim ca in cadrul Grupului local de galaxii din care face parte si galaxia noastra,  Calea Lactee, peste aproximatiov 7 miliarde de ani Calea Lactee si Marea Nebuloasa din Andromeda vor interactiona gravitational printr-un fenomen de ciocnire. Peste ale cateva de zeci de miliarde de ani toate galaxiile din Grupul Local se vor contopi si inchega, prin fenomene de ciocniri succesive, intr-un obiect unic – un supersistem de galaxii.
Referitor la ponderea raporturilor gravitationale fata de cele conduse de expansiunea universala putem sublinia ca chiar si la scara mult mai mare a grupurilor de galaxii(clustere), efectul expansiunii universale este de 10 milioane de ori mai mic decat legatura gravitationala din interiorul ciorchinilor de galaxii.
Asadar in general, azi se cunoaste cum se formeaza si evolueaza materia din cadrul Universului de la  inceputuri incoace.
Principala caracteristica observationala a Universului extragalactic – amintita mai sus - o reprezinta starea sa dinamica de expansiune. Care este in deplin acord cu modelarea sa teoretica - printr-un continuum spatiu-timp caruia i se aplica teoria relativitatii generalizate reprezentata prin celebra ecuatie a lui Einstein care leaga distorsionarea gravitationala locala a spatiului-timp de cantitatea de materie existenta. Apare si o constanta de integrare – asa numita constanta de univers a lui Einstein. De fapt este vorba de o ecuatie de bilant intre materie, vid (termenul constant) si distorsiunile gravitationale induse. Rescrisa termodinamic, ecuatia lui Einstein nu reprezinta altceva decat prima lege a termodinamicii.
Dupa cum unul sau altul dintre termenii ecuatiei lui Einstein predomina, putem imagina o multitudine de tipuri de univers: universul gol de tip Milne (in care termenul materie si constanta lui Einstein sunt neglijabile), universul creat din nimic de tip Hawking-Turok (in care termenul materie si constanta lui Einstein sunt neglijabile, iar spatiul-timp se afla in tranzitie de la un univers Euclidian plat de tip Milne la unul ne-Euclidian curb) , universul de vid de tip de Sitter (in care predomina constanta lui Einstein cu semn pozitiv), universul static stationar si de vid al lui Einstein- Sitter (in care predomina constanta lui Einstein cu semn negativ),  universul material omogen si izotrop  de tip Robertson-Walker (in care predomina materia cosmica raspandita omogen si izotrop in spatiu), universuri neomogene si/sau anizotrope de tip Bianchi (in care predomina materia cosmica raspandita omogen si izotrop in spatiu), modelul de univers material si aflat in rotatie al lui Godel.
Dintre aceste modele de univers, starea dinamica de expansiune generala a Universului extragalactic actual, ca data de observatie, exclude modelul de univers de tip Milne, modelul de univers de tip Einstein precum si o serie de modele de tip Bianchi.
Extrapoland inapoi in timp aceasta expansiune continua si generala constatata prin masuratori de Hubble in 1929,  se ajunge la un moment in care materia din univers s-a gasit intr-o stare initiala extrem de densa si avand o raza foarte mica :  starea de colapsare a Universului primar. Teoria acestei stari initiale a Universului a fost propusa anticipat inca din anul 1927 de catre abatele belgian George Lemaitre,(anticipat la randul lui de fizicianul rus Friedman in 1922) iar in anul 1949 astronomul Fred Hoyle a propus, ironic, chiar un nume pentru aceasta stare - Big Bang nume devenit de atunci celebru si definitoriu pentru Univers.
Starea initiala colapsata a universului este o stare de tip cuantic  si poarta in fizica numele de stare de  degenerare cuantic relativista.  Starea de degenerare cuantic relativista este o stare a materiei care se intalneste frecvent in interiorul Universului extragalactic, in cazul obiectelor de tip gauri negre (black holes).Aceasta stare extrema a materiei reprezinta o stare singulara si discontinua local a spatiului-timp. Din punct de vedere matematic ea reprezinta o singularitate (stare avand o curbura extrema), iar din punct de vedere fizic reprezinta o stare termodinamica de maxima concentrare de energie (echivalent de temperatura ridicata) intro regiune extrem de redusa de spatiu-timp.Starea de colapsare extrema mai este cunoscuta si sub denumirea de stare singulara de tip Planck. Avand o raza de 1.6x10-33cm si temperatura 1.4x1032K. Aceasta reprezinta scara la care fizica face legatura dintre starea microscopica cuantica si starea macroscopica relativista, scara la care gravitatia intra in actiune, ca o forta separata.Astfel privit, momentul Big Bang-ului (5x10-44 s) reprezinta momentul de formare al Universului actual – momentul de formare a spatiului-timp dintr-o singularitate cuantica de tip Planck initiala.
Universul primar fiind un sistem fizic cuantic colapsat, era insa cauzal legat/inchegat (toate procesele sale se puteau raporta reciproc in mod cauzal). Si reprezenta in fapt un obiect - cosmosul ca obiect astronomic. Din care a derivat spatiulul-timp  ca obiect matematic. Acest obiect cuantic prezinta si o serie de fluctuatii cuantice asociate. Aceste fluctuatii dand nastere ulterior galaxiilor pe care le observam in prezent.
Modul in care ia nastere Universul si structura fizica a obiectului cuantic initial, la dimensiuni reduse de tip Planck, reprezinta inca un subiect de lucru intens in fizica si cosmologie.
Se considera  ca starea din care ia nastere Universul extragalactic (stare de degenerare extrema fizica de tip cuantic gravitational) se intalneste si in diverse obiecte de acest tip din cadrul sau – gaurile negre. Aceste reprezinta obiecte colapsate avand mase de peste 15 mase solare.
Unele dintre gaurile negre se formeza in stadiile finale de existenta a stelelor masive. Astfel de stele isi incheie ciclul de viata (de ardere a combustibilului termonucelar in nucleele lor) prin explozii gigantice de tip supernove. Explozii in care paturile externe ale stelelor sunt violent ejectate in spatiu, iar miezul lor, alcatuit din fier, colapseaza sub propria greutatea intr-o stare de singularitate - gaura neagra. In Galaxia noastra (Calea Lactee) se estimeaza a exista cam 100 de milioane de astfel de obiecte stelare colapsate cuantic gravitational – gauri negre stelare cu mase 15-200 de mase solare. In universul nostru observational numarul lor este estimat a fi de aproximativ 1019 gauri negre stelare.
Dar mai exista un tip de gauri negre, cele care se formeaza in centrele fiecarei galaxii. Gauri negre supermasive avand mase intre 106 – 1015 mase solare. Acestea apar in procesele initiale de acretie gravitationala si de inchegare a galaxiilor. In universul nostru observational se estimeaza a exista aproximativ 100 de miliarde de gauri negre masive – in centrul a tot atator galaxii observate.
Universul nostru, ca obiect astronomic, este estimat a avea o masa de peste 1056 grame(apoximativ 1023 mase solare) Si acesta se considera ca provine tot dintr-o stare fizica initiala colapsata cuantic gravitational, asemanatoare celei de gaura neagra, adica Universul trebuie sa fie doar un un alt obiect cosmic (astronomic) obisnuit/generic.
Dar daca avem mai multe gauri negre de ce nu am avea si mai multe Universuri adica un Multivers?
Cred ca aici se ajunge la paradoxul multimii tuturor multimilor.
Desi este clar că nu stim foarte multe despre Univers din cele prezentate mai inainte putem considera ca in ultimul secol s-au adunat suficiente date bazate pe observatii astronomice si pe experiente de laborator astfel ca sa poata fi emise ipoteze urmate de teorii bazate pe acestea si care au permis introducerea altor ipoteze dintre care unele isi asteapta inca confirmarea experimentala astfel incat putem aborda destul de amplu discutia despre Univers in sensul aparitiei, compozitie si  comportarii in timp a acestuia.

Parafrazandu-l pe abatele Georges Lemaître spunem ca azi suntem asemenea unora care dupa desfasurarea unui urias joc de artificii din care au ramas inca manuchiuri de scantei, cenusa si fum privesc la stingerea treptata a acestor scantei si incearca sa aduca in lumina intelegerii acea stralucire disparuta a originii lumilor.

In prezent teoria cosmologica cea mai larg acreditata ne spune ca conform modelului cosmologic standard Universul a inceput acum cca 14 mlrd ani prin fenomenul denumit azi Bing Bang. Dar noi nu putem vedea ce era in timp in spatele plasmei opace la radiatii , plasma formata din electroni si protoni.
Aceasta este epoca denumita inflatie cand are loc o expansiune accelerata la viteze superluminice cand o regiune de dimensiuni infim de mici s-a extins la o scara mai mare decat a intregului Univers vizibil si geometria noastra spatiala a devenit plata.In acelasi moment fluctuatiile de natura cuantica ale vacuumului initial au generat fluctuatiile primordiale de densitate in distributia materiei, gravitatia reducand neomogenitatile ceeace a condus la structura actuala a Univesului. Materia ordinara(baryonica) reprezentand sub 1/5 din cantitatea totala de materie, a creat structura actuala a Universului. Restul este sub forma materei intunecate necunoscuta in mod efectiv. Recent Universul a intrat intro noua faza de accelerare de care este considerata responsabila energia intunecata care ocupa mai mult de 70% din masa-energia Universului( Adam Riess end all, Observational Evidence from Supernovae for an Accelerating Universe and a Cosmological Constant, http://adsabs.harvard.edu/abs/1998AJ....116.1009R)


In cuprinsul lucrarii urmarim dovezile si consecintele acestei teorii cat si elementele pe care  se sustine experimental si teoretic

proffiz

Intai ca fizica nu se discuta, nu inainte de o abordare matematica, limbajul specific realitatii fizice, asa ar fi corect. Apoi, faptul ca unele teorii fizce incomplete, din astrofizica de ex., lasa loc interpretarii si mai ales neintelegerilor. Cum am putea sistematiza atatea idei ale fizicii moderne, numai mecanica cuantica fiind in masura singura sa ne blocheze mintea? Dar e adevarat, mintea nu poate fi oprita sa gandeasca si sa caute.
Un punct de densitate infinita: nu de materie, caci ar fi reprezentat o gaura neagra, ci de energie, cine stie de ce tip... Apoi e teoria ca universul sa fi aparut din ciocnirea a doua universuri - brane in balans cu teoria ca universul ar fi aparut din nimic: energie pozitiva (materia) si energia negativa (spatiul), in total egal zero.
Expansiunea din perioada inflatiei este o expansiune a spatiului deci nu incalca teoria relativitatii care interzice viteze superluminice. Si daca ar contrazice-o, atunci nici ceea ce stim despre univers (provenind in mare parte din teoria relativitatii generalizate) nu ar mai fi corect.
Cum s-a transformat supa de radiatie in materie? De ce n-a interactionat materia cu antimateria? Cum de universul este atat de mare si masiv?  Pot fi puse multe intrebari, intr-un domeniu inca neelucidat.
In fizica moderna există tentatia de a cadea in judecata de bun simt, ori primul "postulat" al fizicii cuantice zice: nu contează ce gandesti tu, nici nu ai voie sa judeci ca un om, si nici sa pui orice intrebare ai vrea tu, nici raspunsurile tale nu contează, conteaza doar ce realitatea microscopica vrea sa ne spune si in modul in care ea vrea sa ne-o spuna (bineînțeles in limbajul matematic specific).

atanasu

3. Evolutia Univesului in timp si spatiu
Nota: Ne bazam pe un text excelent scris in 1989 de V.F Weiskopf, The Origin of the Universe, http://www.acamedia.info/sciences/sciliterature/weisskopf1989.htm,  la care am adus la zi  unele valori numerice cum este de exemplu cantitatea de materie barionica vizibila care in 1989 se considera a fi cca 10 la suta si azi dupa Planck este de cca 4,9%.(vezi http://www.astrosurf.com/luxorion/cosmos-cobe-wmap-planck2.htm)

Cum a început universul în urmă cu aproximativ 13-14  miliarde de ani? Întrebarea se referă la macrocosmos(stele, galaxi, roiuri de galaxii) la scara acestuia, cat si la microcosmos, la structura cea mai intimă a materiei. Motivul este că universul timpuriu a fost foarte cald, astfel încât materia a fost descompusa în elementele sale constitutive la scara cuantica, evoluand apoi spre ce vedem azi.

Sa urmarim mai intai ce se intampla la scara cuantica pornind de la nivelul cel mai putin adanc pana la cel mai adanc si astfel prima forta pe care o intalnim este cea chimica de ordinul unei energii de cativa  electroni-volti(1eV=1.60218x10^-19 joules), care tine la un loc atomii formand moleculele din care este constituita orice subtanta, indiferent de starea ei de agregare.Intrand apoi in interiorul atomului ,electronii sunt legati de nucleu cu o forta echivalenta catorva zeci de eV. Nucleonii(protonii și neutronii) sunt legați în interiorul nucleului de milioane de electron-volți, iar forțele dintre cuarcii dintr-un nucleu sunt de miliarde de electron-volți. Acest lucru ne conduce la conceptul de elementaritate condiționată adica atunci când aplicăm cantități mici de energie, nu putem depăsi forțele care mențin constituenții împreună. De exemplu, în cazul în care energiile disponibile nu depasesc  câtiva electron-volți, atomii nu pot fi descompusi în electroni si nuclee. Ei par să fie elementari, ceea ce înseamnă stabili sau de neschimbat(in sensul atomului lui Democrit) .Daca insa energiile puse in opera, depasesc câteva sute,dar raman sub un milion de eV , atomii pot fi descompusi, insa nucleele si electronii par a fi elementari. Pentru energii de peste un milion de electron-volți, nucleele se descompun, dar nucleonii sunt elementari. La un miliard de electron-volți, nucleonii par a fi compusi din quarci. Electronul, până în prezent, nu a fost niciodată dovedit a fi compozit si adica  nu a putut fi descompus.
Temperatura unei substante reprezinta o masura a vitezei de miscare a atomilor care   formeaza acea substanta dar mai precis este echivalentă cu cresterea energiei de mișcare a elementelor constitutive ale substantei respectve , fie ele atomi sau electroni sau alte particule. Într-un material cald, atomii sau electronii executa tot felul de mișcări, oscilații, miscari rectilinii, etc. Cu cât este mai mare temperatura, cu atât este mai mare energia mișcărilor. Astfel, temperatura este echivalenta cu energie. De exemplu, un electron volt corespunde la aproximativ 12.000 de grade Celsius. Un milion  de electron-volți ar fi de aproximativ 12  miliarde  de grade Celsius. Rezulta ca temperatura la care nucleele atomice se descompun este de peste 12 de miliarde de grade Celsius.
Aceasta zona a scarii cuantice la care nuclele sunt descompuse in componenti se numeste zona subnucleara
Update in 28.01.2018 Vom adauga cateva elemente privind starea materiei cat timp inca unificarea intre cele trei forțe fundamentale de la scara particulelor este in functie adica acestea sunt una. Aceasta este premisa de bază a marilor teorii de unificare. Venind dinspre viitor se unesc interactiunile electromagnetice cu cele nucleare puternice si slabe. Ideea este simplă cuantificarea ei este mult mai dificila si a fost incercata de Andrei Saharov din 1967.
   Poetic spus quarcii vorbesc cu electronii in cadrul celei mai populare teorii de unificare(azi sunt sumedenie) deoarece combina electronul, neutrinul si cele trei culori ale antiquarcului intrun  același grup numit quintuplet. În interiorul acestuia, particulele isi corespund. Această idee a fost inițial propusă în 1973 de Sheldon Lee Glashow și Howard Georgi de la Universitatea Harvard, Cambridge, Massachusetts. Anterior, Glashow, colegul său Steven Weinberg și pakistanezul Abdus Salam au reușit deja să reunească forța electromagnetice și nucleara  slaba. Acest tur de forță, modelul interacțiunilor electroweak, primeste Nobel in 1979. Dar marea unificare, care este de interes aici, merge mai departe. Ea vizează fenomene presupuse a apărea la energii de 1015 miliarde de electronvolți și temperaturi de 1027 de grade. În aceste condiții, se presupune că quark-urile, electronii și neutrinii se transformă cu bucurie unul într-altull. Acest lucru este reprezentat de faptul că natura rămâne invariantă în timpul unei permutații arbitrare a quark-urilor și a leptonilor (neutroni-electroni).
Această simetrie este posibilă datorita unui  nou tip de particule, leptoquarcii  numiti si  X bosoni, poartă o încărcătură și o culoare cuantică fracționată. Schimbă rolurile antiquarcilor și electronilor. Aceasta explică un fapt tulburator: încărcarea negativă a unui electron este opusa celei a protonului (trei cuarci).
Epoca marii unificari  se termină la aproximativ 1015 miliarde de electronvolți și o temperatură de 1027 de grade. Cu aceste valori chiar si fata de cele ce se pot atinge azi la LHC de la CERN Geneva suntem încă în domeniul speculațiilor științifice și al ideilor avansate. in acea epoca se pregateste era inflatiei deasemenea foarte scurta in care spațiul-timp se răsucește șe întinde si  se umflă într-un mod incredibil. Se extinde cu o viteză mult mai mare decât cea a luminii! ... Deci dimensiunile existente in acei timpi de nastere sunt înmulțite cu 1030, 1050, 10100 ... De fapt nu știm ci doar presupunem. Episodul durează doar 10-32 secunde. O bataie de aripi a fluturelui cosmi  de 1040 de ori mai scurta  decât cei 14 miliarde de ani ai vârstei actuale a Universului.

Antimateria joacă un rol important în această etapă. Ce este aceasta?
În ultimii cincizeci de ani, s-a descoperit că există o antiparticulă pentru fiecare particulă; antielectron numit pozitron,  antiproton si antineutron, deasemeni anticuarc. Ei poartă încărcătura opusă particulei actuale. Astfel, ar trebui să existe antiatomi, antimolecule, antimaterie(antisubstanta  de tot felul) realizate din antielectroni si antinuclei. De ce nu găsim antimaterie în mediul nostru? Din cauza unui fapt important:  atunci când o antiparticulă loveste o particulă ele se anihileaza reciproc adica are loc o mică explozie , iar cele două entități dispar într-o emisie de energie luminoasă sau a altei forme de energie. Acest lucru este în acord cu celebra formula E = mc^2, care spune că masa,-în acest caz, masele particulei si antiparticulei, este o formă de energie. Si in mod invers o concentrație mare de energie poate da nastere la nasterea unei particule si a antiparticulei corespunzatoare. Aceasta se numeste creație pereche.
Newton a anticipat cu geniu aceasta compunre a materiei de la parti infinitezimale pana la constituentii sai care sa fie la scara simturilor noastre, adica sa fie percepute prin forme, culori, mirosuri , miscare, intuind insa ca atractiile cele mai puternice (in termenii moderni-energiile cele mai mari carora le vor corespunde fortele cele mai mari)se vor produce din ce in ce mai slab de la infinitezimal la nivelul nostru uman.
Adica  el a prevăzut ideile structurii materiei, care au fost dezvoltate doar la  secole după vremea sa.
Comentariul meu : Acest text care se poate sustine fara nici-o implicare a vreunei teorii privind nasterea si evolutia in timp si spatiu a Universului si care are la baza doar legile fizicii actuale nu da asadar seama despre nici-un proces evolutiv ca atare, dar permite ca din energie pura sa se ajunga la universul actual daca se lamureste asimetria materie-antimaterie.
Nota: Date de ultima ora preluate din facebookul Fizica Povestita a dui Cristian Presura din February 3 at 11:03am  adauga niste elemente noi la problema simetriei materie -antimaterie.
In conformitate cu Modelul Standard, exista o simetrie intre materie si antimaterie. Totusi, inca din anul 1964 a fost observata experimental o violare a simetriei particula-antiparticula (paritatea CP) in dezintegrarea mezonilor (structuri quark-antiquark). Descoperirea a fost incununata cu premiul Nobel in 1980 lui James Cronin si Val Fitch.
De curand, dupa mai bine de 50 de ani, in experimentul LHCb de la LHC (CERN) http://www.nature.com/.../j.../vaop/ncurrent/full/nphys4021.html au aparut semnale de violare a paritatii CP si in cazul dezintegrarii barionilor (structuri de trei quarci). Experimentul LHCb a evidentiat o asimetrie in distributiile unghiulare ale dezintegrarii barionului Lambda-b0 --> proton pi- pi+ pi-, deocamdata cu o semnificatie statistica de 3.3 abateri standard. Acest rezultat constituie prima evidentiere a violarii simetriei CP in cazul barionilor.
Se mai poate aduga aici si  un element privind stabilitatea materiei și a antimateriei in sensul unei alte predictii a lui Andrei Saharov nenegata dar nici confirmata in LHC unde probabil ca este necesar un nivel energetic si mai mare Este vorba de ipoteza ca 
materia (electroni și cuarci) are un avantaj subtil față de antimaterie (pozitroni si anticuarci) Fractia de materie ramasa in urma anihilarii reciproce este de o miliardime. Dar ce este remarcabil  ca ipoteza, este ca armonia unificării existente pentru varsta universului între 10-43 și 10-35  de secunde, a făcut ca quarcii și electronii să comunice în mod natural. Acest lucru trebuie să se traducă astăzi într-un fel de zbor lent din lumea quaricilor către electroni(un fel de memorie a periadei de unificare) . Cu alte cuvinte, cuarcii- protonii trebuie să fie imperceptibil de instabili. Catastrofă! Materialul din care suntem constituiti s-ar dezintegra la scara de 1030-1032 de ani. Din fericire, experiența nu a confirmat încă aceast ipoteza ... Cu toate acestea, alte experimente  vor încerca să depășească limita actuală de 1032 de ani.


Desigur ca orice teorie de tip BB sau alta trebuie sa fie in acord cu cele spuse adica sa fie o haina care sa poata imbraca cele de mai sus si cea mai bine croita, desi azi-maine ar putea fi alta, azi este insa cea care ar trebui sa fie tratata ca cea mai probabila. Desigur lasam deoparte intrebara fara raspuns  astazi, de tipul : si inainte de BB ce era? Intrebare care se pune oricariu produs al gandirii si experientei noastre.
De aceea cand vom discuta despre diferitele teorii vom vedea daca sunt conforme sau contradictorii in vreun fel cu cele de mai sus

II) Sa ne intoarcem la Univers asa cum poate fi el observat azi
Vom urmari 6 aspecte esentiale:
a) În primul rând, cele mai multe dintre stelele pe care le vedem în univers au in compozite 93% hidrogen, 6 % heliu, si doar 1% toate celelalte elemente. Acest lucru a fost determinat prin analiza luminii stelare. Aici, pe pământ, lucrurile-inclusiv corpurile noastre - constau în principal din alte elemente în afară de hidrogen. Dar acesta este un caz special; stelele sunt realizate în mare parte din hidrogen. Trebuie să menționam desemenea ceva foarte important si anume ca s-a dovedit că materia vizibilă, cea care trimite lumina pentru noi, este de doar cca 5 % din totalul materiei.Desi stim ca aceasta este realitatea( https://en.wikipedia.org/wiki/Dark_matter), noi nu avem nici cea mai mică idee de ce cca 95% din Univers este alcătuit din altceva.
b) In al doilea rand constatam distributia foarte inegala a materiei vizibile in spatiu iar pe medie la scara intregului spatiu vizibil constatam ca densitatea este foarte redusa adica de cca 1 atom de hidrogen /metru cub, la care desigur ca adaugam procentul de 95% de materie si energie intunecata.
c) Al treilea fapt este expansiunea universului observata prin masuratori cosmologice in al treilea deceniu al secolului XX, de către astronomul american E.P. Hubble dar care este prevazuta si de TRG.  Hubble a descoperit prin  masurarea deplasarii spre rosu (redshift) a luminii sosite de la galaxii indepartate, ca acestea se îndepărtează de noi cu o viteza care creste cu distanta, masuratorile sale indicand un factor de proportionalitate, asa numita constata Hubble adica o varatie liniara viteza/distanta. De exemplu, o galaxie care este la momentul plecarii luminii spre noi la o distanta de un milion de ani lumina se indeparteaza de noi cu o viteză de aproximativ douăzeci de kilometri pe secundă. O altă galaxie, la o distanță de două milioane de ani lumină, se indeparteaza cu  patruzeci de kilometri pe secundă; o alta, la trei milioane de ani lumină, se indeparteza cu saizeci de kilometri pe secundă; si asa mai departe. Ca o consecință, distanțele dintre obiectele spatiale, in speta galaxiile, cresc pe masura  trecerii timpului ca si cum  Universul devine mai diluat(dilatat) cu timpul. Este un fel de decompresie a materiei la scara cosmica.
In ipoteza ca acest fenomen a fost constant in timp putem deduce parcurgand drumul invers ca de cand galaxiile erau una langa alta, sau mai bine spus o singura cantitate de materie intr-o anume stare  a trecut 12-14 mlrd ani.
Acesta stare pe baza celor specificate la pct 1 era o stare extraordinar de densa adica extraordinar de comprimata  si la o temperatura extraordinar de inalta, adica cu o densitate de energie enorma, neexistand inca atomii si elementele ci doar componentele lor principale adica particulele elementare( În modelul standard, particulele elementare sunt fermionii fundamentali (incluzând quarcurile, leptonii şi antiparticulele lor) şi bosonii fundamentali (incluzând bosonii intermediari şi bosonul Higgs)
Determinarea cat mai precisa a constantei lui Hubble este de mare importanta caci marimea ei intervine in teoriile despre originea si evolutia Universului. (https://en.wikipedia.org/wiki/Hubble%27s_law)
d) A patra chestiune importanta este sa intelegem cat de departe putem vedea noi in univers si este destul de evident ca daca varsta universului este T ani (aproximativ inversul constantei Hubble) atunci lumina care ar fi plecat in spatiu, atunci la inceputul universului,  nu poate sa fi ajunsa azi la o distanta de peste T ani lumina. Asadar cand noi vedem azi un obect cosmic  "i", si acesta a emis lumina pe care o observam in prezent cand  era la o distanta de noi de  Di a.l., inseamna ca lumina a plecat de la el spre noi cand obiectul avea o varsta Ti , data de  T minus timpul in care lumina a parcurs distanta pana la noi si noi il vedem azi asa cum arata atunci la acea varsta, Ti=T-Di/c, motiv pentru care cu cat sunt mai departate de noi obiectele cosmice, cu atat mai tinere le vedem noi,  adica asa cum erau ele atunci cand lumina ce ne ajunge azi a plecat spre noi, lucru intuit magistral de Eminescu in vremea lui. Astfel odata cu imbunatatirea instrumentelor pentru observatiile cosmosului vom cunoaste mai bine evolutia acestuia de la origini si pana in prezent (Nota mea: Spatiul observat de noi poate fi considerat astfel ca o infasuratoare a spatiilor in simultaneitatea lor pe axa timpului)
In teoria Big Bang una din dificultăţile acestei teorii este explicarea genezei galaxiilor, fenomen pentru care timpul rezultat din modelul teoretic al Big Bangului nu era suficient Universului pentru a ajunge ca astazi conform legilor fizico-chimice de evolutie a materiei  Galaxiile apar din grupări de praf cosmic sub efectul gravitaţiei. Aşadar au ca origine mici neomogenităţi ca nişte cocoloaşe ale gazului originar, care au crescut puţin câte puţin. Potrivit modelului Big-Bangului, neomogenităţile originare nu au putut creşte suficient de repede astfel încât să se poată forma galaxiile. Pentru a rezolva această enigmă, astrofizicianul american Alan Guth a propus în 1980 termenul de ,,inflaţie cosmică" facand urmatoarea supozitie si anume ca la începutul vieţii sale (în momentul 10-35 s) Universul a cunoscut o fază scurtă de dilatare exponenţială, atingând întro fracţiune infinitezimală de timp dimensiuni astronomice, după care şi-a reluat expansiunea cu o viteză mai rezonabilă. Numai vidul cuantic are toate proprietăţile necesare declanşării unui astfel de fenomen deoarece vidul exercită o presiune negativă proporţională cu opusul densităţii sale (aşa cum rezultă din ecuaţiile teoriei cuantice). Această presiune negativă este interpretată ca fiind o sursă de atracţie gravitaţională negativă, deci expansiune si astfel se considera ca la inceput a existat o epoca infinitezimala numita inflatie in care spatiul s-a dilatat cu o viteza mult mai mare decat viteza luminii(atunci nu exista inca lumina, asa ca nici nu se poate vorbi de viteza luminii ca limita a vitezelor cosmice) asa ca azi in spatiu materia acopera distante mai mari decat spatiul parcurs de lumina cu viteza c in timpul T si deci noi nu putem vedea inca unele obiecte cosmice pe care poate le vom vedea in viitor.
Desigur se accepta prezumtia ca vidul exista in jurul nucleului Big-Bangului, singularitatii Big Bangului ? Sau mai degraba ca spatiul se creaza atunci in procesul inflatiei fiind absurd desi rational !? sa presupui ca era ceva inafara sa inclusiv vid.!!

Aceasta distanta c*T pana la care teoretic vedem obiectul care a emis lumna se numeste orizontul cosmic a momentului actual.
Asa cum se vede in linkul dat mai jos sunt niste probleme complexe legate de orizontul cosmologic  pe care le vom relua mai tarziu.
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_cosmological_horizons 
e) Corelarea temperaturii cu transparenta/opacitate adica cu vizibilitatea.
Un corp a carui temperatura creste, radiaza mai intai in infrarosu(invizibil) radiatii pe care le simtim termic.apoi devine rosu, galben si alb, apoi radiaza ultraviolete iar la milioane de grade va radia raze X.
Astăzi, în imediata vecinătate a noastra, în termeni de câteva milioane de ani lumina, temperatura este foarte scăzută în spațiu. Aceasta a fost măsurata în urmă cu câteva decenii, când doi fizicieni de la Princeton, A. Penzias si R. Wilson, au găsit in spatiu o radiație de microunde foarte rece.O măsură adecvată a temperaturilor foarte scăzute este scara Kelvin. Zero grade Kelvin este zero absolut. Astfel, temperatura spațiului în vecinătatea noastră este de 3 ° K. Aceasta este temperatura în spațiul dintre stele. Stelele sunt mult mai fierbinte în interior, dar există atât de mult spațiu între ele încât temperatura lor mai mare nu contează.
A fost întotdeauna temperatura de 3 ° K? Nu, a fost mult mai cald , un fapt care este legat de expansiunea universului. Imaginați-vă un cuptor făcut în asa fel încât să putem extinde sau contracta volumul său dupa voie. Legile fizicii ne spun că temperatura unui cuptor scade atunci cand se dilata  si creste atunci cand se contracta. Astfel, trebuie să tragem concluzia că expansiunea universului scade temperatura. Trebuie să fi fost mai cald mai devreme. De exemplu, în urmă cu aproximativ sase milioane de ani, temperatura a fost de aproximativ două ori mai mare, care este, aproape de 6 ° K. Dar la început, în urmă cu aproximativ 12 miliarde de ani, atunci când spațiul a fost extrem de contractat, temperatura trebuie să fi fost extrem de mare. Acest lucru are consecințe interesante.
Stim din fizica ca la temperaturi peste 1000 ° C chiar si materia foarte diluată devine opaca. Astfel, lumina din regiunile exterioare de lângă orizontul cosmic, care sunt atât de tinere cand lumina pleaca spre noi,daca  temperatura este de peste 1000 ° C aceasta lumina nu poate penetra spațiul din jur si nu  va ajunge la noi. Trebuie să subliniem faptul că aceste regiuni sunt foarte aproape de orizontul cosmic.O temperatură de 1000°C, a fost atinsa atunci când universul era de aproximativ 300.000 de ani, o vârstă  foarte tanara, comparativ cu 12-13  miliarde de ani. Noi vedem doar cele ce sunt  mai vechi de 300.000 de ani. Cele ce sunt mai tinere sunt  ascunse de spațiul opac.
f) Dar de ce să nu vedem acea parte din universul alb strălucitor alb de la1000 ° C? Motivul este celebrul efect Doppler. Acea parte a universului se îndepărtează de noi, cu o viteză enorma  în conformitate cu legea de expansiune a lui Hubble. Efectul Doppler reduce frecvența luminii dacă obiectul care emite se îndepărtează de noi. Reducerea frecvenței este echivalentă cu scăderea temperaturii. Frecventa culorii rosie  este mai mică decât cea a culorii galben galben si mult mai mică decât a celei violet. Prin urmare, radiația termică din acea regiune îndepărtată are o temperatura la primire mult mai mica fiind racita la 3 ° K. Astfel, radiația rece, pe care Penzias si Wilson au observat-o este într-adevăr, radiația emisă de universul fierbinte la 300.000 de ani dupa Big Bang.Astfel aceasta radiatie la 3 ° K poate fi considerată reverberatia optică a Big Bang-ului. Acest lucru nu este total corect, pentru că a fost emisa un pic mai târziu dar aceasta este explicația radiației rece de astăzi. (Nota de update: de fapt in cap 6 vom vedea ca temperatura la care se separa lumina(fotonii)  de materie  si se formeaza atomii este de 3000K si cand universul are 373000 ani iar densitatea particulelor incarcate a scazut suficient astfel ca  gazul sa devina transparent iar  fotonii nu mai au suficienta energie pentru a ioniza atomii asa ca electronii si nucleele atomice se pot regrupa pentru a forma atomii)

atanasu

3. Evolutia Univesului in timp si spatiu (continuare)
III)Daca pana acum am analizat ce se poate deduce din trecutul universului utilizand observatile starii sale actuale acum vom porni din trecut, de la Big Bang si pana in prezent, uneori incercand sa speculam si asupra a ce putea fi inainte. De regula fizica nu este istorie si studiaza proprietatile actuale ale materiei dar atunci cand se ocupa de istorie atunci este vorba de istoria materiei, respectiv a Universului si devine cosmologie. In aceasta stiinta faptele sunt putine si nu sunt cunoscute cu precizie maxima, de aceea ceea ce azi pare adevarat maine poate fi infirmat.(nota mea: Intru-un fel suntem intr-o situatie de tipul celei in care se afla stiinta inainte de Galilei, Kepler si Newton, cand domina geocentrismul care azi ni se pare ceva ridicol, dar pe atunci nici chiar Tycho Brahe ale carui observatii le-a folosit urmasul sau Johannes Kepler, nu a indraznit sa-l detroneze total, desi observatiile sale l-ar fi indreptatit la asa ceva.Asta nu este insa un motiv  sa imbratisam neaparat tot felul de teorii care daca nu sunt imposibile, nu au totusi un grad mai mare de confirmare pentru trecut sau de anticipare in viitor, decat cele existente.

a) Sa numim perioada de timp de la 300000 ani si pana in prezent perioada istoriei observabile a Universului, care insa desigur ca nu poate fi constatata  decat numai în principiu. De fapt, instrumentele noastre inca nu sunt suficient de bune pentru a obține informații detaliate cu privire la obiectele foarte indepartate dar performantele lor cresc odata cu trecerea timpului, adica cele de azi sunt mult mai performante decat cele care erau pana la momentul redactarii textului, in 1989, de catre fizicianul V.F.Weisskopf
Astfel la inceputul acestei istorii observabile, temperatura era de cca 1000°K, adica suficient de scazuta pentru ca atomii sa nu fie distrusi si astfel sa-si piarda electronii.Prin urmare spatiul era umplut cu atomi de hidrogen si heliu formand un gaz fierbinte Densitatea spatiului nu era complet uniforma avand zone cu acumulari de gaz mai insemnate si zone mai diluate. Acumularile au crescut din cauza gravitatiei, crescand  concentrarile mai mari de masă si, prin urmare si atractia exercitata fata de gazul inconjurator, creindu-se astfel un proces care s-a autointretinut si autoamplificat din cauza gravitatiei care devine din ce in ce mai puternica pe masura cresterii masei.Astfel de acumulări formeaza în cele din urmă "protostele" avand o densitate mult mai mare decât în ​​zonele inconjuratoare si deasemeni fiind din ce in ce mai calde din cauza compresiei produsa de gravitatie, astfel incat ajungandu-se la anumite temperaturi ridicate incep reactiile nucleare producandu-se in consecinta si mai multa energie. In urma acestui proces protosteaua devine o stea de prima generatie, a carui radiatie de energie provine din reactiile nucleare din centrul sau. Deasemeni si foarte important, neuniformitatile initiale fac ca si stelele sa nu fie distribuite uniform formand aglomerarile pe care le vedem azi ca fiind galaxiile.
Reactiile nucleare din interiorul stelelor produc heliu si hidrogen iar cand o stea isi consuma acest combustibil nuclear primar, alte procese nucleare conduc la formarea elementelor mai grele cum sunt carbonul, oxgienul si pana la fier . La sfarsit steaua explodeaza si devine o supernova, multe din elementele formate fiind expulzate in spatiu.
Noile acumulari de materie formeaza alte protstele care se compun din gaze dar contin si elemente grele. Soarele este un exemplu de asemenea stea din a doua generatie. Stelele pot fi inconjurate de planete care contin in proportie mult mai mare elemente grele care pot fi retinute de planetele cu o gravitatie mult mai mica decat o stea. Hidrogenul care se afla pe Pamant este legat in molecule cu atomi mai grei si astfel se poate ajunge si la viata.
b) Sa ne intoarcem la perioada primilor 300000 ani pe care o denumim perioada istoriei preobservabile intrucat nimic din aceasta perioada nu poate fi observat universul fiind opac avand o temperatura de peste 1000°C. Totusi putem deduce pe baza cunostintelor de fizica ce s-a intamplat si in aceasta perioada, cel putin pentru epoca nu chiar atat de apropiata de Big Bang.
Urmarind imaginea unui Univers in dilatare si racire ajungem la concluzia ca la o microsecunda dupa Big Bang temperatura era de cca 10 trilioane de  grade, echivalenta unei energii de cca un miliard eV.Dupa aceasta microsecunda si pana la cei 300000 ani cunostintele noastre sunt suficient de bune. Dar concluziile privind perioada de sub o microsecunda cand concentratia de energie era mai mare sunt foarte nesigure.
Daca ne intoarcem in timp de la momentul 300000 ani inspre microsecunda adica daca parcurgem timpul in sens invers putem observa universul contracatandu-se si marindu-si temperatura. Cand aceasta a depasit 10.000°K, atomii se descompun si formeaza o ,,plasma" -un gaz dens din nuclei si electroni.Plasma era scaldata in lumina vizibila cat timp temperatura a fost intre 1000 si mai multe zeci de mii de grade, lumina care tindea din ce in ce mai mult spre ultraviolet odata cu cresterea temperaturii. Radiatia trebuie sa fie considerata aceiasi cu cea care azi este gasita la 3°K. In momentul de dupa o secunda  se ating temperaturi de cca 10 miliarde de grade corespunzand unei energii de mai multe milione de eV.In acest moment energia ese suficient de mare pentru a se creea electroni si antielectroni(pozitroni). Astfel la o secunda si mai devreme, spatiul era plin cu plasma compusa nu numai din nuclei de hidrogen si helium si electronii lor, dar si dintr-un gaz dens din electroni si pozitroni. La o fractiune de secunda dupa Big Bang temperatura era suficient de ridicata pentru a separa si nucleii in protoni si neutroni . Final, cand suntem la varsta de o microsecunda nucleonii se desompun in quarci dar si in antiquarci. In acel moment univesul est plin cu un gaz fierbinte si dens de cuarci si anticuarci , de electroni si pozitroni si cu o foarte intensa si de inalta frecventa radiatie termica luminoasa.
Era deasemeni si un gaz fierbinte si dens de neutrini care au supravietuit si ar trebui sa fie si azi chiar daca mai putin dens si fierbinte impreuna cu radiatia luminoasa de trei grade.Suntem la o milionime de secunda dupa BB

Aceasta descriere facuta mai sus se bazeaza pe cunoasterea destul de precisa a proprietatilor materiei si concentratiei de energie la miliarde de eV odata cu aparitia acceleratoarelor capabile sa produca fascicule de particule cu aceasta energie. Cele mai mari, de la Geneva si din Batavia-Ilinois, au ajuns la energii de câteva sute de miliarde de electron-volți. Ar fi greu de ghicit ce sa întâmplat cu mult mai devreme decât o microsecundă, deoarece concentrațiile de energie au fost mult mai mari decât cele la care sa ajuns cu acceleratoarele noastre, si nu avem nici o modalitate de a sti cum se comporta materia la aceste compresii si temperaturi enorme.

va continua

atanasu

3. Evolutia Univesului in timp si spatiu (final)

IV) Acum am ajuns la punctul în care ar trebui să ne punem întrebările mari: Ce a fost Big Bang-ul? Ce l-a cauzat? Si ce a existat înainte?
Nota mea : Subliniez dificultatea intelegerii cu adevarat a celor ce urmeaza si care necesita cunostinte de fizica pe care poate ca Ady fizician sau Electron sau Harap Alb sa le aiba. Dar ele fiind scrise de un mare fizician nu pot spune despre ele decat ce spune si autorul  in incheierea acestui capitol si anume ca pot fi speculatii sau ipoteze neprobate. Dar cred ca au o caracteristica si anume ca ar putea fi posibile asa cum in fizica o relatie corecta dimensional doar prin proba contrara poate fi infirmata. As putea da un exemplu nostim:sa ne imaginam un mobil care merge de la A la B cu viteza uniforma v si se intoarce de la B la A cu aceiasi viteza unforma.Desigur ca ne asteptam ca timpul acestui parcurs sa fie de doua ori distanta AB impartia la viteza v. Masurand timpul constatam ca avem alta valoare . Desigur ca ar putea apare o formula in care timpul sa nu se mai calculeze cu relatia cunoscuta ci cu o relarie in care la intoarcere viteza mobilului desi vitezometrul arata tot v sa fie de fapt o viteza in care sa intervina si istoria miscarii de la dus adica influenta vitezei in sensul AB . Daca relatia ar fi valida dimensional(omogena) si daca rezultatul ar fi comfirmat de masuratoare ar trebui sa acceptam ca ne aflam intro regiune a spatiului unde din motive inca necunoscute legile cinematicii sunt modificate.QED
Atunci când ne confruntăm cu aceste întrebări, trebuie spus că nu avem răspunsuri certe. Există speculatii, presupuneri intuitive si imaginative, care s-ar putea dovedi a fi gresite în urmatorii ani. Cu toate acestea, răspunsurile care sunt discutate în aceasta epoca sunt atât de neobisnuite si de impresionante că este util să le descriem în termeni simpli. Ideile care stau la baza lor in cea mai mare parte au venit de la  patru persoane, care s-ar putea numi cei patru apostoli ai noii povesti de Geneza: Alan Guth de la MIT, Alexander Vilenkin de la Universitatea Tufts, Andrei Linde în Rusia si Stephen Hawking în Anglia. Paul Steinhardt de la Universitatea din Pennsylvania, de asemenea, a contribuit la aceasta.
Pentru a putea înțelege ideile de bază, trebuie să introducem un concept care este sugerat de unele dintre cele mai recente evoluții din fizica particulelor. Este asa-numitul vid fals. În conformitate cu aceste idei, există două tipuri de vid: vidul adevărat si vidul fals. (Nota mea : Si dl Haramein un fizician neconventional este preocupat de aceste aspecte). Vidul  adevarat este exact ce ne si putem imagina : un spatiu gol , gol de materie si gol de energie.
Vidul fals(vezi https://en.wikipedia.org/wiki/False_vacuum), cu toate acestea, este de asemenea lipsit de materie, dar nu si de energie. Energia vidului fals nu ar trebui să fie nici una dintre formele de energie cunoscute, cum ar fi câmpuri electrice sau câmpuri de gravitație.Este imaginat a fi un nou tip de câmp, de tipul celui intalnit in teoriile curente ale proceselor radioactive. Cea mai caracteristică proprietate a vidului fals rezultă direct din teoria relativității generale a lui Einstein. O regiune plină de energie, dar nu si cu materie este obligată să se extindă brusc si exploziv, umpland  din ce in ce mai mult mai mult spațiu cu vid fals. Alan Guth a numit acest proces, pe scurt, o expansiune inflaționistă, cu o viteză  mult mai mare decât expansiunea universului nostru, considerată anterior pentru orice moment al acestuia. În conformitate cu cei « patru apostoli », această explozie bruscă nu este nimic altceva decât Big Bang. 
Cum se declanseaza aceasta expansiune bruscă inflaționistă a unui vid fals? Înainte de eveniment, tot spatiul a fost într-o  stare de vid adevărat. "Lumea era fără formă si goala, si întuneric era peste fața adâncului", asa cum spune Biblia(nota mea: fara forma inseamna lipsita de informatie). Acum trebuie să introducem un concept care este tipic pentru mecanica cuantică. În conformitate cu principiile fundamentale bine stabilite ale acestei teorii, nu există nimic în natură care rămâne nemiscat.Totul, inclusiv vidul adevărat, este supus fluctuațiilor, în special fluctuațiilor energiei. Câmpul care asigură energia vidului fals este absent în vidul adevărat, dar nu complet. Trebuie să existe fluctuații ale câmpului. Astfel, la un moment dat o mică regiune undeva în spațiu poate sa  fluctueze într-un vid fals. S-ar întâmpla foarte rar, dar nu poate fi exclusă o asemenea fluctuatie. Acea regiune se extinde aproape instantaneu foarte mult si creează un spațiu mare, plin de energie în conformitate cu proprietățile unui vid fals. Care se presupune a fi Big Bang!
Ne putem întreba de unde vine energia care umple vidul fals în expansiune. Nu e nevoie sa ne ingrijoram cu privire la conservarea energiei. Potrivit lui Einstein, energia este supusă gravitației. Energiile nou create interacționează prin gravitație, un efect care produce energie negativă, astfel încât energia netă rămâne în esență constantă.(nota mea : recunosc ca nu inteleg aceasta afirmatie)
Atunci când se atinge o  dimensiune suficient de mare, explozia inflaționistă se oprește si apare un vid adevărat. Dar cantitatea mare de energie conținută în vidul fals trebuie să fi fost într-o anumită formă. A umplut vidul adevărat cu lumina fierbinte, perechile de cuarc-anticuarc, perechi electron-antielectron, neutrini, etc, cu alte cuvinte, cu toate lucrurile pe care le-am descris ca umplere a spațiului la o microsecundă după Big Bang. Universul nostru este nascut, expansiunea lentă incepe , temperatura scade, iar istoria preobservabila se dezvoltă asa cum a fost descrisa, fiind urmata de istoria observabila.
Pe scurt, istoria universului nostru a început cu o fluctuație a vidului adevărat gol,  într-o mică regiune de vid fals, care s-a expandat, aproape imediat, într-o regiune mult mai mare de vid fals. Acesta a fost Bangul primordial. Apoi s-a trecut la un vid adevărat, dar energia vidului fals a creat toata lumina, toate particulele si antiparticulele, care au dezvoltat ceea ce a existat la aproximativ o microsecundă după explozie. Apoi expansiunea obisnuită a universului a preluat actiunea; l-a răcit, cuarci si anticuarcii precum electronii si antielectronii au fost anihilati, dar câtiva quarci si electroni supranumerar au rămas. Quarcii au format protoni si neutroni. Apoi, unii dintre acesti nucleoni au format nuclee de heliu. Dupa cca 300.000 de ani, a fost suficient de rece ca protonii si nucleele de heliu sa  poata capta si reține electroni devenind astfel atomi. Un gaz fierbinte de hidrogen si heliu a apărut. Gazul atomic se condenseaza in protostele, care au devenit fierbinti în interior, permițând proceselor nucleare să înceapă. Stele s-au născut, grupandu-se în galaxii. Reacțiile nucleare din centrul stelelor si din supernove ce explodeaza au produs elemente mai grele. Gazele expulzate de catre  stelele care explodează se condeneaza in protostele si apoi stele care conțin urme ale tuturor elementelor, nu numai hidrogen si heliu. Soarele este una dintre aceste stele de a doua generație. Este înconjurat de planete, dintre care unele, cum ar fi pământul, sunt concentrații speciale de elemente mai grele,  alimentate cu energie de la soarele din apropiere, astfel încât viața poate începe si dezvolta "animalul uman" ciudat care pretinde să înțeleagă întregul proces.
O concluzie interesantă rezultă din acest punct de vedere asupra nasterii universului nostru ca o consecință a unei fluctuații de energie în vid adevărat. Adica astfel de fluctuații intense care creează o picatura  de vid fals sunt foarte rare, dar poate să se fi întâmplat si în alte locuri în spațiul infinit, în alte momente si este posibil să fi dezvoltat  alte universuri. Astfel, putem concluziona că universul nostru poate ca nu este singurul. Nu este centrul si scena a  tot ceea ce este în această lume. Pot exista si alte universuri mult mai mari sau mult mai mici sau chiar care nu au fost încă născute în altă parte. Amintiți-vă că universul nostru astăzi este foarte  probabil, considerabil mai mare decât prezentul nostru orizont cosmic de aproximativ 12 miliarde de ani lumina, dar este loc si timp suficient pentru multe alte universuri. Poate că, în câteva miliarde de ani, un alt univers il va penetra pe al nostru. Până atunci nu putem verifica această ipoteză, dar universul nostru  din care noi vedem doar o mică parte astăzi, poate să nu fie unic si începutul sau  nu este primul inceput.Alte universuri pot exista într-un stadiu mai tanar sau mai batran
Dar ajunsi aici trebuie sa repetam ca acestea sunt doar niste ipoteze neprobate. Pot ramane pure fantezii dar ideile lor sunt impresionant de grandioase.
De fapt originea universului nu este numai de un interes stiintific ci si subiectul religiilor, mitologiilor, artelor care toate sunt doar complementare stiintelor.
Felul in care Vechiul Testament descrie Geneza cu creerea luminii in prima zi si a soarelui ulterior in ziua a patra, este o contradictie rationala inexplicabila pentru omul acelor epoci si totusi...astazi stiinta confirma o asemenea posibilitate intrun univers plin inaintea aparitiei sorilor, de diferite feluri de radiatii.
Voi reda finalul acestui studiu in original pentru frumusetea sa mistico -poetica  deosebita
Those first days have been depicted in various forms, in pictures and poetry, but to me, Franz Josef Haydn's oratorio The Creation is the most remarkable rendition of the Big Bang. At the beginning we hear a choir of angels singing mysteriously and softly, "And God Said Let There Be Light." And at the words "And There Was Light" the entire choir and the orchestra explode into a blazing C major chord. There is no more beautiful and impressive presentation of the beginning of everything.

sumalan dorin


Atanasu,cu tot respectul pt munca depusa in acest topic,poti te rog sa faci o sinteza a celor 14 pagini ,deoarece iti spun cu toata sinceritatea ca imi este greu sa inteleg tot iar pe deasupra parca si literele sunt mici si greu de citit.

Cred ,ca ai depus un munca fantastica ca atare m-ai facut curios sa inteleg si eu ceea ce ai vrut sa spui in acest topic.

Poti te rog frumos cand ai timp sa povestesti tot si pe intelesul celor care nu sunt familiarizati cu limbajul fizicii,ce ai vrut sa spui.

atanasu

Sumi, multumesc pentru interventie chiar daca poate nu vei primi raspunsul pe care-l astepti si vei vedea de ce. Imi da insa un moment de respiro si ocazia sa anunt stadiul in care sunt cu lucrarea prezentata.
Dar mai intai ma simt obligat sa-ti explic odata ce ai evaluat munca depusa de mine la un nivel deosebit(fantastic ai spus tu) care totusi s-a desfasurat din 1 martie 2015, asadar aceste 14 pagini s-au produs pe o distanta destul de mare, care, ai dreptate, in ceea mai mare masura sunt pline cu comentariile mele, desi au fost si cateva interventii foarte utile, motivele pentru care am preluat manusa zvarlita in ring in 1 martie 2015 de dl Mircea Hodor, care a dat un titlu incitant acestui fir desi nu cred ca cele acum aproape 50000 vizite s-ar datora doar titlului, ci mai degraba cred ca cei care au intrat din poate motivul titlului incitat, s-au convins ca merita sa revina si sa urmareasca evolutia temei si cred ca sunt multi cei care au urmarit cele petrecute aici si nu au intervenit pana acum intelegand sensul rugamintii mele din perioada de inceput,cand  am cerut ca inafara de indicatii documentare si scurte comentarii precizatoare daca este cazul, sa  nu fie facute alte discutii care pot deveni polemici, ne fiind inca ajunsi in etapa in care se pot  produce si acestea.
Autorul firului ,Mircea Hodor, l-a cam parasit vazand ca nu sunt dispus sa fac discutii, premature dupa mine, despre nenumaratele idei posibile pentru a mobila un-topic  atat de generos cum este acesta, intitulat de Mircea cu un vadit caracter polemic si iconoclast.
Asadar urmeaza o scurta  povestire in raport cu tema  " Teoria aparitiei universului prin  fenomenul Big-Bangului" cum o defineste foarte corect dl Mircea Hodor in interventia dsale deschizatoare de fir din 1 martie 2015  si care v-a lamuri motivul acestui mare interes pe care l-ai remarcat si tu:
Acum cca 30 ani, prin anii `80 cand s-a intamplat sa-mi pun intrebarea fundamentala daca Universul ar putea sa aibe si care ar putea fi sau nu necesar sa fie legea sa stabila de evolutie, mi-am raspuns pornind de la ideea fundamentala ca o asemenea lege nu ar putea fi decat de forma unei relatii spatiu-timp, aceste doua marimi fiind nu numai fundamentale pentru fizica dar si pentru filozofie, Kant spunand ca ne sunt date aprioric. Adica o asemenea lege globala pentru intreg Universul ar trebui sa ne spuna cum evolueaza acesta in spatiu si in timp iar eu din motive metafizce am fost convins de asta si deci credeam ca relatia ar trebui sa aiba o exprimare tot metafizica adica transcedentala, ori singura functie transcedentala pe care o cunosc este y=e^x unde « e » este numarul transcendent e , baza a logaritmilor naturali, numiti si neperieni de la numele matematicianului John Neper inventatorul logaritmilor. De ce o consider astfel( a se vedea si intrebarea mea pusa lui Hodor la postarea nr #97 : Aprilie 22, 2015, 08:18:31, pg 7, unde introduc in cinematica miscarii si ipoteza unei miscari dupa relatia spatiu - timp de forma functiei exponentiale  S=e^t, eu intrebandu-l pe Mircea ce ar putea spune despre acea miscare, iar el nedandu-mi niciun raspuns si nici altcineva, m-am hotarat sa raspund eu in cadrul comentariului  #164 : Ianuarie 06, 2016, 06:06:03 », pg 11
Astfel in acel rapuns dupa ce constatam ca rezumativ(atentie Sumi) pana atunci realizasem ca lucruri pozitive urmatoarele:
a) Cele 12 sinteze(sintezele/analizele facute de la pg 1 la pg 3, pentru  cele 13 fire gasite pe mine ca au evoluat pe aceast forum intre anii 2008-2012 cu o redeschidere in februarie 2014 -martie 2015 a unui fir anterior acestuia
b) Linkuri noi indicate si care sunt cu adevarat relevante si aduc aproape la zi subiectul evolutie universului, foarte utile si la care poate ca voi reveni odata cu partea a doua a acestui text
c) Cateva raspunsuri la unele intrebari punctuale , unde explicam care este raspunsul la intrebarea pusa lui Mircea in sensul ca subliniam  ca derivand spatiul in raport cu timpul obtinem  viteza cu aceiasi expresie matematica precum spatiul. adica v= e^t si derivand in continuare viteza ca sa aflam acceleratia miscarii gasim aceiasi functie e^t samd, adica oricate derivate am face.  Cu alte cuvinte orcat am sapa in adancimea acestei functii(a sapa in analiza matematica inseamna a deriva) nu vom gasi nimic altceva decat pe ea insasi , mereu si  mereu o nuca tare de nespart, care este ea insasi . Adica functia ne comunica despre fenomenul pe care l-ar descrie ca nu este cognoscibil dincolo de prima sa lege, cea exponentiala.
Se observa si ca  aceasta forma a vitezei, v=e^t este identica cu exprimarea v=s si desigur ca daca avem introdusa si o consanta rezultata din vreo masuratoare cum este cea determinata de Hubble a spune ca v=ks este totuna cu a spune ca s=e^kt.Si ramane sa spunem ca k=H constanta lui Hubble. Interesant nu?
Si mai observam ca o asemenea relatie presupune si existenta unei acceleratii care nu doar ca exista si observata experimental(s-a dat pentru asta un Nobel  ) ci poate fi si calculata desigur tot atat de impenetrabil ca si functia in sine , ba mai mult, miscarea este nedeterminabila cinematic in caracteristicile ei de aceasta natura, fiind, sa spun metaforic, demna de o "divinitate" care ar gandi Universul dupa o astfel de regula simpla dar impenetrabila.
Cred ca oricine citeste acestea este de acord ca este ceva la indemana unui absolvent de liceu sectia reala desi derivatele se fac cred eu si la cea umana(daca mai exista asa ceva) 
Asadar prin acest rationament matematico-filozofic am ajuns la legea lui Hubble si de aceea spun ca daca as fi trait in anii 20 ai secolului trecut cand Hubble a descoperit aceasta relatie liniara intre viteza de recesiune a galaxiilor (deci dilatare a spatiului) si spatiul in sine, iar din legea lui facand apoi drumul inapoi in timp se parea ca ajungem la momentul zero, cand toata materia era ingramadita intrun punct si spatiul avea chiar dimensiunea unui punct(singulartatea inceputurilor) iar  inversa lui H devine T, adica varsta universului care pe atunci cu o valoare a lui H de cca 500-600 km/sec/Mpc(megaparsec)  conducea la o varsta a Universului mai mica decat a Pamantului ceea ce desigur ca era imposibil si atunci lumea stiintifica a cam ras de Hubble. Ei bine eu as fi spus pe baza celor gandite mai sus si gandibile si pe atunci ca este cazul ca astronomii sa-si perfectioneze precizia cu care masoara constanta lui Hubble ceea ce in cele din urma s-a intamplat ajungandu-se la valorile acceptabile de azi de cca 72 km/sec/Mpc, la care corespunde pentru varsta Universului cca 13-14 mlrd ani conforma si cu modelele fizico-chimice de evolutie ale acestuia asa cum am vazut in cele prezentate.

Acestea au constituit motivul pentru care eu m-am aplecat cu atata acribie asupra acestui subiect

Revenind la intrebarea ta precizez ca in textele incepand cu cel de pe pg 14 de la nr 202 din 20 noiembrie 2016 si pana la cel cu nr 207 din 28 dec 2016, exceptand comentariul nenecesar al lui genulasus, este exact ce doresti tu adica rezumatul si prezentarea problemelor esentiale, mai intai problema numarului de dimensiuni spatiale care nu este strict legata de evolutia Universului dar a suscitat multe discutii in trecut pe acest forum  si trebuia sa stabilesc in mod precis spatiul-timp in care lucrez si care este cel einsteinian-minkowskian cu trei coordonate spatiale si una temporala, urmand apoi o prezentare a obiectelor care populeaza Universul pornind de la sistemul solar pana la marginile cunoscute azi ale acestuia si in fine in ultimul capitol evolutia in timp si spatiu a Universului de la scara cuantica pana la macrocossmos in varianta ei denumita Teoria Big Bang.
Aceasta a fost prima parte a lucrarii pe care o elaborez si va fi urmata de una ceva mai dificila in care se va pleca din nou de la Legea lui Hubble prezantand si teorii si opinii care o contrazic.
Sper ca pana la implinirea a doi ani de la inceperea acestui fir sa-l pot incheia .
Mai sintetic nu stiu cum sa explic, asa ca, Sumi te rog  sa pui intrebari privind cele ce nu sunt clare din cele prezentate de mine intre nr 202-207 si voi incerca sa raspund .
Numai bine si LA MULTI ANI ! tuturor care citesc acest text

UPDATE 12 ianuarie

Poate ca este bine ca in sprijinul ideii expuse in finalul acestor prezentari cum ca unele din cele ce azi se considera a fi intrun anume fel maine s-ar putea sa nu mai fie considerate astfel sa arat ca exista o teorie a fenomenelor emergente care se dezvolta azi si pe care a aplicat-o in problema gravitatiei fizicianul olandez Erik Verlinde care a încercat explicarea gravitației din punct de vedere microscopic considerând-o un fenomen emergent.
Fenomenele emergente sunt proprietăți ale sistemelor care apar din interacțiunea colectivă a componentelor acestora, proprietăți care nu pot fi prezise analizând doar structura sau comportamentul un număr redus de constituenți supuși legilor fundamentale. Cu toate că fenomenele emergente sunt omniprezente în știința contemporană și că o parte seminificativă a cercetării de astăzi este axată pe înțelegerea lor, acceptarea și înglobarea lor în structura modului nostru de gandire evolueaza destul de greu.
Principiul pe care se bazeaza fenomenul emergent este faprtul  ca întregul nu este numai o sumă a parților, o sumă a consituenților elementari ai sistemului, ci și ceva diferit de această sumă a lor .
Referindu-ne la fizică, exemplele cele mai familiare de sisteme care prezintă fenomene emergente includ stolurile de păsari (mai ales cele de grauri), dunele de nisip sau vârtejurile de orice tip. Ele sunt ori rezultatul unei dinamici a sistemului departe de echilibru (dunele de nisip după o furtuna) sau se formeaza chiar în timpul acestei dinamici (stolurile de grauri). Intuitiv, un fenomen emergent apare ca un comportament surprinzător, spontan, limitat în timp și ca răspuns la un stimul extern introdus în dinamica sistemului. În acest context, "surprinzător" înseamnă că existența sa nu poate fi prezisă din analiza constituenților sistemului; structura vălurită a dunelor de nisip nu poate fi prezisă din analiza formei sau a mișcării firelor de nisip individuale.

Recent, s-a pus întrebarea dacă nu cumva chiar gravitația este un fenomen emergent. Descrisă, pentru moment, de Teoria Generală a Relativității, gravitația este vazută ca una dintre cele patru forțe fundamentale în Natura: electromagnetică, nucleară slabă, nucleară tare și gravitațională. Istoria gravitației începe cu Physica lui Aristotel, capată un aspect experimental important cu Galilei, și este fundamentată odată cu apariția Philosophiae Naturalis Principia Mathematica a lui Newton. Cu toate că formalismul lui Newton a reușit să dea o expresie legii gravitației, această forță este "dată" în formularea newtoniană, i.e., nu apare drept consecință a unui fenomen fizic; este pur și simplu impusă în formalism. Pasul următor a fost făcut de Einstein care a dat un motiv apariției atracției gravitaționale. Astfel,  în Teoria Generală a Relativității, atracția gravitațională este rezultatul curburii spațiu-timp în prezența masei. Dar chiar și această teorie nu explică apariția gravitației. Teoria Generală a Relativității tratează gravitația ca pe o consecință a prezenței unei mase, fară a explica procesul prin care atracția gravitațională apare.
Fizicianul olandez Erik Verlinde a încercat explicarea gravitației din punct de vedere microscopic considerând-o un fenomen emergent. Teoria sa dă o explicație câmpului gravitațional ca fiind rezultatul schimbului de informație între diversele regiuni microscopice de spatiu-timp. Practic, atunci când apare o masa într-un volum de spatiu timp, conținutul informațional al diferitelor regiuni se schimbă dând naștere câmpului gravitațional. Departe de a înlocui, pentru moment, Teoria Generală a Relativității, teoria lui Verlinde a trecut deocamdată primul test experiemntal explicând cu success de ce, pentru distanțe mult mai mari decăt diametrul unei galaxii medii, câmpul gravitațional este mult mai puternic decât prezice teoria generală a relativității a lui Einstein. Practic, pentru moment, considerând gravitația ca fenomen emergent, Verlinde a reușit să calculeze corect câmpul gravitațional la distante foarte mari, lucru care în teoria lui Einstein dă un raspuns greșit și necesită introducerea așa numitei materii întunecate pentru a explica deviația luminii la distanțe mari de masa observabilă a galaxiilor. Desigur, alte teste și rafinări ale teoriei sunt necesare , dar această revoluționară schimbare de perspectivă, în care gravitația este privită ca un fenomen emergent, este poate, pentru moment, cea mai promițătoare cale de progres.
Desigur ca daca s-ar dovedi ca nu mai este necesara prezenta materiei intunecate pentru a explica anumite fenomene gravitationale acest lucru ar insemna un pas important pentru intelegerea structurii Universului dar nu stim daca ar da o lovitura si Teoriei Big Bangului.
Vezi: Fascinația fenomenelor emergente și nașterea comportamentului colectiv in platforma :
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-21518033-fascinatia-fenomenelor-emergente-nasterea-comportamentului-colectiv.htm