Forumul Scientia
August 22, 2014, 05:57:34 *
Bine ai venit, Vizitator. Trebuie să te autentifici sau să îţi creezi un cont.
Ai pierdut sau nu ai primit emailul care conţine codul de activare al contului?

Autentifică-te cu numele de utilizator, parola şi precizează durata sesiunii.

SPRIJINĂ DEZVOLTAREA SCIENTIA

Noutăţi: Am publicat Regulamentul de utilizare a forumului Scientia. Îl puteţi citi în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".
 
   Pagina principală   Ajutor Caută Autentificare Creează un cont  
Pagini: [1] 2   În jos
  Imprimă  
Ajutor Subiect: Homo religiosus  (Citit de 3513 ori)
0 Utilizatori şi 1 Vizitator pe acest subiect.
protelisav
Junior
**

Popularitate: +6/-56
Deconectat Deconectat

Mesaje: 162


« : Octombrie 20, 2011, 04:19:43 »

        Religia este un element fundamental al conştiinţei omului care marchează istoria culturii şi civilizaţiei încă de la origini, căci homo faber a fost totodată homo ludens, sapiens şi religiosus. Altfel spus, religia a apărut odată cu omul pentru că „ la nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trăi ca fiinţă umană este în sine un act religios” (Mircea Eliade – La Nostalgie des Origines).

În sens gnoseologic, religia reprezintă un anumit mod de a percepe existenţa prin raportare la divinitate, componentă existenţială care este prezentă totdeauna în sufletul omului. În lucrarea „Divinae Institutiones”,  scriitorul latin Lactantius propune ca etimologie pentru termenul de religie, verbul religare (a lega, a uni), în sensul de unire cu Dumnezeu. Deşi există o mare diversitate istorică şi geografică a manifestărilor religioase, trăsătura comună este conferită de sacralitate, aspiraţia la perfecţiune a omului, vector valoric opus profanului, care semnifică degradarea fiinţei umane.

Încercările de explicare a existenţei au apărut progresiv, pe măsura desprinderii lui Homo Sapiens de linia biologică a antropoidelor. Din necesitate, dar şi din curiozitate, omul primitiv a început contemplarea naturii odată cu dezvoltarea  conştiinţei sale. Soarele, dătător de viaţă, plantele şi animalele, ca sursă de hrană, dar şi fulgerele, trăsnetele sau uraganele devastatoare au fost înzestrate cu puteri supranaturale care intervin implacabil în viaţa omului, lipsit de apărare. Astfel, ia naştere un tablou tulbure  şi fantastic despre realitatea înconjurătoare, bazat pe o diversitate de credinţe care se întrepătrund - animismul, totemismul, magia, cultul strămoşilor, cultul Soarelui, al Lunii şi al stelelor etc. Experienţa religioasă s-a dezvoltat în conexiune cu ritualul, simbolul şi mitul dar şi cu morala şi filozofia până s-a ajuns la dogme şi doctrine elaborate la nivel de sisteme unitare, deosebit de complexe, care au rezistat probei timpului şi au marcat profund viaţa unor comunităţi în devenirea istorică. Mitul reprezintă reflectarea realităţii sub forma unor legende, istorisiri fantastice sau alegorii despre zei, eroi sau alte fiinţe fabuloase.

Din punct de vedere al sferelor tematice şi al modalităţilor de exprimare, se pot distinge diverse tipuri de mituri: teogonice, despre zei şi atributele acestora, cosmogonice, despre apariţia lumii, etiologice, despre originea unor obiceiuri, tradiţii sau instituţii care marchează profund viaţa comunităţilor primitive.

Unele mituri încearcă să explice fenomene din natură, ca de exemplu, în mitologia greacă mişcarea Soarelui pe bolta cerească este interpretată alegoric prin carul lui Helios. Multe evenimente din istorie au fost transfigurate la nivel mitologic (ciclul troian, întoarcerea Heraclizilor, cântecul Nibelungilor) dar şi cutezanţa omenească (îndrăzneala lui Prometeu de a domina natura, încercarea lui Icar de a zbura) sau sentimente omeneşti eterne (dragostea profundă a lui Orfeu şi Euridice, prietenia lui Oreste şi Pilade, dorul neîmplinit al lui Eros şi Psyche). La exprimarea religioasă prin ritual şi mit, se adaugă simbolul, ca mijloc adecvat care trece dincolo de om pentru a se ajunge la Transcendent. După Mircea Eliade, omul religios este creator de mituri pe care le experimentează în practică prin ritual. Etnologul Julius E. Lips este de părere că la populaţiile primitive mitul ţine loc de biblie şi de carte de istorie, de cod al bunelor maniere şi de lexicon. În concepţia psihanalitică (Sigmund Freud, G. C. Jung), miturile sunt explicate prin conflicte la nivelul inconştientului colectiv. În abordarea structuralistă, Claude Lévi Strauss pune în evidenţă semantica profundă şi inconştientă a mitului la nivelul unor colectivităţi. Raportarea la existenţă prin ritual şi mit, se completează prin simbol, mijloc abstract de a trece dincolo de sine  pentru a ajunge la Transcendent. Ele sunt o încercare îndrăzneaţă de a exprima aspecte ale existenţei care nu pot fi formulate în totalitate pe cale verbală. De pildă, în reprezentarea infinitului, Constantin Brâncuşi s-a folosit de o succesiune de module romboidale, dispuse ritmic pe verticală.

În ascensiunea vieţii spirituale a omului există o lege imanentă şi atemporală, căreia i se supune pentru a se depăşi pe sine, pe care Brunschvicg o numeşte Dumnezeu. Referitor la raportul dintre dimensiunea mitologică-simbolică şi mijloacele primare ale expresiei religioase – revelaţia, crezul şi dogma - certătătorul Ninian Smart consideră că „Doctrinele sunt o încercare de a da sistem, claritate şi forţă intelectuală la ceea ce este revelat prin limbajul mitologic şi simbolic al credinţei religioase”.

Într-un alt registru semantic, religia reprezintă matricea oricărei ordini sociale, o valoare primordială superioară individului, căruia îi modelează conştiinţa şi îi dirijează conduita (Em. Dürkheim).

Experienţa sacrului este o trăire religioasă intensă centrată în jurul divinităţii, care este percepută ca o taină de către credincioşi. În gândirea unor filozofi, Dumnezeu este descris prin atribute fundamentale ale existenţei – principiu explicativ al lumii, al ordinii universale şi al capacităţii noastre de a deţine cunoştinţe certe (Descartes), creator al lumii (Conciliul de la Niceea), impulsul iniţial sau primul motor (Aristotel ), principiu activ în devenirea lumii (B. Pascal), principiu imanent sau esenţa lucrurilor, dincolo de care nimic nu poate să existe (Spinoza). De remarcat, imposibilitatea unei definiţii filozofice complete a divinităţii, care este fie absolutul, cauza primară şi impersonală a lumii, fie o fiinţă personală, transcendentă în raport cu lumea , altfel spus, poate fi localizată spaţio-temporal sau este dincolo de această lume. Această dispută transpusă în planul artei, s-a manifestat variat, de la reprezentări abstracte ale lui Dumnezeu, până la atribuirea unor trăsături antropomorfice. Cum Dumnezeu este incognoscibil pentru fiinţa umană, imperfectă şi trecătoare, s-a pus problema existenţei acestuia. Fără a intra în amănunte despre argumentele pentru existenţa lui Dumnezeu, formulate de teologul Toma din Aquino, este bine de menţionat consecinţele unor opţiuni tranşante asupra acceptării sau nu a credinţei. Aşa cum a remarcat filozoful francez B. Pascal, cei care câştigă pariul despre existenţa lui Dumnezeu, pot câştiga totul fără să piardă nimic după moarte.

 Deci, trecătorilor prin această lume telurică, pariaţi fără şovăire că Dumnezeu există,chiar dacă nu ştim cum arată! Este suficient să admitem că Dumnezeu este creatorul atotputernic şi atotştiutor al lumii, temelia şi garanţia moralităţii, fără de care nu există armonie şi reguli universale. Numai aşa viaţa capătă sens şi finalitate. Acest pasaj încalcă punctul 4.7 al regulamentului. Îl avertizăm pe autor ca pe viitor să respecte regulile de funcţionare ale forumului.

 În prezent, viaţa spirituală a Terrei se află sub semnul unei  diversităţi religioase, de la budism la hinduism, până la islamism şi creştinism.

   Budismul este una din cele mai vechi religii, bazată pe învăţătura lui Budha despre adevărurile sfinte, care se referă la cauzele suferinţei (dorinţe neîmplinite, căutarea plăcerilor şi succesiunea reîncarnărilor purificatoare, încetarea suferinţei atunci când credinciosul urmează cele opt nobile căi, în care ideile, intenţiile, cuvântul, acţiunea, viaţa, efortul, atenţia şi meditaţia sunt juste. Eliberarea finală de suferinţă este posibilă prin nirvana, care pune capăt reîncarnărilor succesive dominate de legea karma. Morala budistă are ca repere compasiunea şi asceza dar şi pasivitatea şi neîmpotrivirea la rău.

   Hinduismul este o religie sincretică, care a apărut în India prin preluarea şi îmbinarea unor credinţe din cultele vedice dar şi din budism şi brahmanism. Hinduismul contemporan este deosebit de complex, de la meditaţie transcendentală cu accent filozofic, la adepţii unor zeităţi precum Vishnu, Shiva, Devi etc. Termenul Brahman are semnificaţia de trinitate, având drept Creator pe Brahma, apoi pe Vishnu, ca şi Păstrător, iar pe Shiva, ca Nimicitor. Se spune că Brahma l-a creat pe Manu, care a fost primul om, din corpul căruia au apărut patru tipuri de caste : din cap au ieşit Brahmanii (oamenii cei mai buni şi cei mai sfinţi), din mâini, Kshatriyas (conducătorii şi războinicii), din coapse, Vaisyas  (meseriaşii), iar din picioarele lui Manu provin restul oamenilor. În concepţia hinduşilor, vaca este deţinătoarea unei mari puteri, fiind identificată cu întregul univers vizibil. Potrivit hinduismului, sufletul este atman, principiul vieţii sau sufletul, unicul adevărat, restul nu este decât maya ( iluzie). Dar există şi karma, care determină consecinţele faptelor fiecăruia. Al treilea mare adevăr este reîncarnarea, care, prin transformări succesive pregăteşte credinciosul pentru o unire finală cudivinitatea, pentru a trece într-o stare de fericire nepieritoare.

   Islamul este o religie monoteistă, bazată pe preceptele Coranului, răspândită cu precădere în unele ţări din Asia şi Africa. Pentru musulmani, Coranul este cuvântul lui Alah (Dumnezeu), revelat profetului Muhammad de către îngerul Gabriel. A doua sursă a religiei islamice este Sunna (Cutuma), exprimată în culegerile de hadith care conţin spusele profetului Muhammad, precum şi faptele acestuia şi ale unora dintre însoţitorii săi. Pentru a deveni musulman, o persoană trebuie să facă mărturisirea de credinţă (Shahada) : „Nu există dumnezeu în afară de Dumnezeu, iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu”. Există o autoritate oficială (Ummah) care decide dacă este sau nu acceptat de comunitatea de credincioşi.

Într-o traducere aproximativă, crezul musulman se exprimă, astfel : “Cred în Dumnezeu şi Îngerii Săi; şi în Scripturile Sale; şi în trimişii Săi; şi în Ziua de Apoi ; şi în Soartă, că Binele şi Răul sunt de la Dumnezeu; şi în Înviere după moarte. Mărturisesc că nu există nimic demn de veneraţie în afară de Dumnezeu; după cum mărturisesc că Muhammad este trimisul său”.
Obligaţiile musulmanului se regăsesc în „Cei Cinci Stâlpi” ai Islamului – mărturisirea de credinţă (rugăciunea, postul, dania şi pelerinajul ). Musulmanii susţin că Dumnezeu a relevat Cuvântul Său prin Muhammad dar şi prin alţi profeţi, printre care Adam, Avraam, Moise şi Isus, iar iudaismul şi creştinismul, bazate pe învăţăturile cuprinse în Tora, respectiv Biblie, derivă din învăţătura unora din aceşti profeţi.

   Creştinismul este o religie larg răspândită în Europa, partea centrală şi de sud a continentului african, America de Nord şi America de Sud, Australia, şi mai puţin în Asia, Oceania şi partea de nord a Africii. Alături de iudaism şi islamism, creştinismul este o religie monoteistă centrată în jurul lui Dumnezeu trivalent, înţeles ca Sfântă Treime – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Etimologia cuvântului creştin vine din „christianus”, derivat de la Hristos, „Cel Uns”, Mesia şi Fiul lui Dumnezeu, preluat în greacă prin Christós, care la origine este traducerea din ebraică a cuvântului Moşiach. Creştinismul s-a dezvoltat împrenă  cu iudaismul şi islamismul, religii monoteiste pe care le îmbogăţeşte cu mărturia Noului Testament.

Învăţăturile creştinismului sunt cuprinse în Biblie sau cartea Sfintei Scripturi, care cuprinde două părţi : Vechiul Testament şi Noul Testament.

Vechiul testament, scris în limba ebraică, prezintă Geneza sau Facerea Lumii de către Dumnezeu, Căderea în păcat a primilor oameni, Adam şi Eva, formarea poporului Israel, precum şi informaţii esenţiale despre profeţi şi profeţii. Textul mai include şi psalmii – o culegere de rugăciuni şi imnuri străvechi de proslăvire a Domnului, Pildele lui Solomon, Cântarea Cântărilor, Cartea lui Iov etc. Vechiul testament a promovat un sistem etic riguros, care a rezistat timpului, exprimat sintetic în Decalog sau Cele zece porunci, pe care Moise le-a primit de la Dumnezeu, pe muntele Sinai, înscrise pe două table de piatră,  care în traducere se transcriu astfel:

„Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei sfară de mine.
Să nu-ţi faci chip cioplit şi să nu întruchipezi nimic din câte sunt în ceruri, pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini lor şi nici să le slujeşti…
Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău. Căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce ia în deşert Numele Lui .
Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti… Să lucrezi şase zile…iar a şaptea zi este zi de odihnă, închinată Domnului, Dumnezeului tău…
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se adauge zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
Să nu ucizi.
Să nu fii desfrânat.
Să nu furi.
Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
Să nu pofteşti casa aproapelui tău. Să nu pofteşti soţia aproapelui tău, nici robul, nici roaba lui, nici boul, nici asinul lui şi nimic din câte are aproapele tău.”

Noul Testament descrie tulburătoarea viaţă a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trimis pe pământ să arate oamenilor calea cea dreaptă şi să ispăşească păcatele acestora prin sacrificiul pe cruce a propriei sale vieţi. Tot aici sunt prezentate Epistolele (Cuvântul lui Dumnezeu către primii creştini), precum şi Apocalipsa , o carte cu profeţii despre sfârşitul lumii. Învăţătura Mântuitorului poartă numele de Evanghelie, cuvânt care provine din limba greacă şi înseamnă „vestea cea bună”.

În Biblie, Iisus Hristos apare în dublă ipostază – divină şi umană – adevăr confirmat de moartea sa pe cruce, urmată de învierea şi înălţarea sa la cer. Fidelitatea faţă de esenţa creştinismului primordial este esenţială pentru credincioşi, în ciuda modificărilor pe care le-a căpătat de-a lungul timpului în confruntarea de idei.

Cele trei mărturisiri de credinţă ale creştinilor, ce explică dogmele de bază comune tuturor tendinţelor şi confesiunilor apărute, sunt : simbolul apostolic (anul 50), simbolul niceno-constantinopolitan, stabilit prin sinoadele ecumenice de la Niceea(325) şi Constantinopol(381),simbolul atanasian(dată incertă sec.IV-VIII).

Crezul exprimă o sinteză a valorilor creştinismului :
                             „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul
                             Făcătorul cerului şi al pământului,
                                  văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
                              Şi într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
                       Unul –Născut, Care din Tatăl S-a născut
                          mai înainte de toţi vecii.
                            Lumină din Lumină,
                                  Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
                                    Nascut, nu făcut ;
                          Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
                       Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire
                          S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt
                           şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.
                         Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat
                           si a pătimit şi S-a îngropat.
                                Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
                         Şi S-a înălţat la ceruri şi şade în dreapta Tatălui.
                         Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii,
                     a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
                        Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul,
                             Care de la Tatăl purcede,
                                  Cela ce împreună cu Tatăl şi Fiul
                                 este închinat şi slăvit,
                              Care a grăit prin prooroci.
                        Într-una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică,
                        Mărturisesc un Botez, întru iertarea păcatelor.
                                     Aştept învierea morţilor
                          Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin!”

În Biblie se menţionează că Irod, guvernatorul provinciei Iudeea, aflând că proorocii vestiseră naşterea  unui mare împărat şi temându-se pentru funcţia sa , a poruncit să fie ucişi toţi pruncii  mai mici de un an. Din păcate, el nu a înţeles că era vorba despre un împărat al sufletelor şi nu despre un pretendent la scaunul său.

Chiar dacă Iisus Hristos s-a născut şi a trăit în Palestina, mesajul său este universal, fiind răspândit în toată lumea de către apostoli, şi în general de către adepţii care au propovăduit credinţa creştină dincolo de Ierusalim, unde primul martir a fost Ştefan, ucis cu pietre de evrei. Un rol important l-au avut apostolii Petru şi Pavel, care au pus bazele unor comunităţi de creştini, nu numai printre evrei, ci şi printre greci şi romani.

Pentru ca o persoană să treacă la creştinism, trebuia să respecte două acte rituale : botezul şi euharistia (împărtăşania). Dintre cei zece apostoli doar Ioan nu a sfârşit ca martir. Pe când era exilat în insula greacă Pattmos i s-a arătat Domnul şi i-a zis: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Scrie carte despre tot ce vezi şi trimite-o bisericilor…”  Timp de aproape 300 de ani, adepţii creştinismului au trebuit să îndure persecuţiile din partea statului roman dar şi dramele interne provocate de erezii.
Soldaţii şi aristocraţia romană erau loiale Cezarului şi nu acceptau noua ordine a lui Hristos, care refuza sacrificiile pe altare în numele unor idoli şi milita pentru egalitatea socială. Împăratul  Nero este unul dintre cei mai cruzi persecutori, care a răspândit vestea că incendierea Romei este datorată creştinilor, pentru ca aceştia sa fie ucişi în amfiteatrele romane. În aceste condiţii, creştinii au trecut la o viaţă clandestină, mutându-şi în catacombele romane reuniunile conduse cu înţelepciune de episcopi.

Soarta creştinismului s-a schimbat în anul 312, când Constantin cel Mare, fiul nelegitim al generalului Constantin Chlorus şi al unei credincioase orientale cu numele Elena, a trecut la creştinism, acordând libertate noii religii prin Edictul de la Milano. Din ordinul său are loc la Niceea primul Conciliu al Bisericii creştine, având ca scop combaterea arianismului. După anul 394, când împăratul Theodosius declară creştinismul singura religie oficială, templele sunt transformate în biserici, Jocurile olimpice sunt suspendate, pentru ca în anul 529, şcoala de filozofie din Atena să fie închisă din ordinul lui Iustinian. Se instaurează astfel, epoca de aur a Părinţilor Bisericii, care au început interpretarea Evangheliilor, cel mai important dintre ei fiind Augustin (354-430). În ierarhia bisericească, dintre episcopii care deţin rangul suprem, se detaşează cel al Romei, care devine Papă, fiind considerat succesor al apostolului Petru, aspect deloc de neglijat pentru a câştiga autoritate asupra lumii creştine.

Alte repere importante ale lumii antice sunt : căderea Imperiului Roman de Apus în anul 476, când ultimul împărat roman Romulus Augustulus este detronat de generalul barbar Odoacru, care şi-a luat titlul de rege al Romei, influenţa islamică din sec. VIII-XI în bazinul mediteranean, separarea în 1054 creştinismului în catolicism (biserica apuseană) şi ortodoxism (biserica răsăriteană), sub conducerea papei, respectiv a patriarhului de la Constantinopol, sfârşitul Imperiul Roman de Răsărit, cunoscut şi sub numele de Bizanţ, prin cucerirea Constantinopolului, în anul 1453, de către Mohamed al II-lea.

Istoria medievală este o perioadă tulbure din viaţa popoarelor, marcată de evenimente militare cu profunde rezonanţe politice, precum : războiul de o sută de ani (1337-1453) dintre Anglia şi Franţa (unde s-a remarcat curajul deosebit al luptătoarei Jeanne d’Arc), mişcarea de eliberare din Spania de sub ocupaţia arabă  (cunoscută sub numele de Reconquista), lupta împotriva invaziilor mongole din Europa şi Asia, cruciadele desfăşurate sub lozinca „războiul sfânt”, pentru eliberarea Ierusalimului şi a „Sfântului Mormânt” de sub ocupaţie păgână, lupta de eliberare a italienilor de sub tutela monarhilor germani, lupta antiotomană. Este bine de menţionat că Ţările Române, deşi slab dezvoltate economic, au reprezentat o pavăză  la Dunăre a creştinătăţii în calea expansiunii turceşti.

Transformări deosebit de importante în evoluţia culturii şi civilizaţiei s-au produs în Renaştere. Termenul de Renaştere (fr. renaissance, it. rinascimento) derivă din verbul a renaşte şi reprezintă o mişcare ideologică şi culturală din sec. XIV-XVI (Italia), sec. XVI (Franţa, Germania, Ţările de Jos), a doua jumătate a sec. al XVI-lea şi începutul sec. al XVII-lea (Anglia, Spania), sec. XVI, XVII şi sec. al XVIII-lea (Ţările Române), caracterizată prin respectul faţă de om (umanism), reactualizarea valorilor antichităţii, reforma religioasă, progres economic, descoperiri geografice, apariţia capitalului industrial şi bancar, dezvoltarea oraşelor etc.

În sânul bisericii a apărut Reforma – o stare de spirit reformatoare manifestată printr-o mişcare ideologică  cu un pronunţat  revendicativ, în diverse forme:
-lutheranismul, promovat în a prima jumătate a sec. al XVI-lea, în Germania, de Martin Luther, care s-a ridicat împotriva vânzării de indulgenţe şi a susţinut o nouă doctrină religioasă, bazată pe mântuirea prin credinţă, simplificarea cultului catolic şi libertatea credincioşilor de a interpreta Biblia ;
-calvinismul, învăţătură propagată la mijlocul sec. al XVI-lea, la Geneva, de Jean Calvin, care se pronunţă pentru o biserică simplă, fără ritualuri fastuoase şi îndeamnă pe credincioşi să caute izbăvirea într-o viaţă activă şi morală ;
-anglicanismul, a fost impus în Anglia de Henric al VIII-lea, Tudor, între anii 1531-1534, care, după ce a luat o serie de măsuri pentru restrângerea influenţei papalităţii, s-a proclamat şeful suprem al bisericii engleze, căreia i-a secularizat o parte din avere ;
-reforma catolică (contrareforma) a fost iniţiată de papalitate cu sprijinul dinastiei de Habsburg (Spania) pentru o înnoire a bisericii catolice.

Este perioada în care au apărut noi ordine monahale, dintre care ordinul călugărilor iezuiţi, înfiinţat în 1540 de către cavalerul spaniol Ignaţiu de Loloya, a devenit foarte puternic. Inchiziţia organizată de iezuiţi ca tribunal al Sfântului Oficiu a înăsprit represiunea prin arderea pe rug a necredincioşilor. Preocupaţi de educaţie, iezuiţii au înfiinţat colegii şi au trimis misionari în toată lumea pentru promovarea religiei catolice. Cu toate eforturile papilor, autoritatea acestora a cedat din putere monarhiei absolute, care se impune chiar şi în ţări catolice (Franţa, Spania). În cele din urmă, un conciliu ecumenic organizat la Trento, în Italia, a impus o disciplină severă clerului catolic şi a hotărât transmiterea credinţei prin catehism sau predică.

Creştinismul a marcat istoria omenirii, nu numai prin credinţă, ci şi prin artă, lăsând posterităţii capodopere greu de egalat. Stilul romanic, apărut spre sfârşitul secolului al X-lea, introduce o viziune abstractă în artă, bazată pe o schemă conceptuală prealabilă. Bisericile au bolţile în semicerc, sprijinite pe ziduri solide, cu ferestre înguste şi pereţi acoperiţi cu picturi. Figurile umane sunt inexpresive, cu ochii mari, ovali, atitudini rigide şi corpurile ascunse sub veşminte bogate. Pictorul nu este preocupat să redea perspectiva, procedeul său favorit fiind stilizarea. Sculptura nu este decât o alternativă a imaginii pictate, chiar şi statuile sunt inserate în structura arhitectonică a edificiilor. Capitelurile sunt ornamentate cu o floră şi o faună de o mare diversitate. Alături de animalele cunoscute se întâlnesc monştri stranii, temă obsesivă care reflectă angoasa lumii de dincolo.

În sec. al XII-lea, a apărut în Europa occidentală stilul gotic, caracterizat prin forme înalte şi zvelte, arcuri şi bolţi ogivale, la care se adaugă un număr mare de statui şi enorme vitralii care produc minunate efecte de lumină. Adeseori, formulele arhitectonice ale epocii sunt influenţate de arta arabă şi bizantină.

O nouă orientare artistică are loc în Renaştere, orientare spirituală caracterizată sintetic de Michelet şi Burckhardt prin formula „descoperirea lumii şi descoperirea omului”. Mişcarea umanistă a pregătit naşterea capitalismului prin promovarea unei culturi umaniste,  în centrul căreia se afla omul ca subiect al libertăţii şi încrederii în forţele sale. Arta plastică a atins apogeul prin reprezentanţii săi de seamă : Michelangelo Buonarotti, Raffaelo Sanzio, Leonardo da Vinci etc.

În cadrul generos al umanismului, artiştii aveau o mare libertate de creaţie. Deşi în contractele cu beneficiarii  se stipulau anumite condiţii, totuşi creatorii de artă îşi permiteau introducerea de detalii sau scene din viaţă, care dădeau originalitate operelor acestora. Au apărut şi artişti-intelectuali, care îşi făceau ucenicia în atelierele maeştrilor, fiind capabili să utilizeze raţionamentul matematic în găsirea unor soluţii optime de reprezentare. Prin studii de anatomie şi psihologie, ei au reuşit să redea mişcarea şi stările afective, să pună în valoare nuanţele, relieful , jocul de lumini şi umbre.

Mişcarea antifeudală capătă amploare deosebită în epoca luminilor (sec.XVII-XIX), când se desfăşoară revoluţiile burgheze, când se schimbă sistemul politic şi se pun bazele culturii moderne.

În artă, stilul baroc domină în perioada de trecere de la Renaştere la Iluminism. Apărut în Italia, barocul se răspândeşte treptat în Europa catolică, fiind în acelaşi timp o stare de spirit subordonată contrareformei religioase. În arhitectură, pictură şi sculptură, barocul promovează o artă triumfală şi monumentală prin bogăţia de ornamentaţii, valorile expresive ale luminii şi emoţia trăirilor pline de pasiune, având reprezentanţi de seamă, mai ales în Italia (Caravaggio, Boromini, Bernini, Guarini, Pozzo), Spania (Velasquez, Zurbaran), Flandra (Rubens), Olanda (Vermeer, Rembrandt).

Singura ţară care nu a asimilat barocul este Franţa, unde în locul său se conturează clasicismul, care capătă în timpul lui Ludovic al XIV-lea o dezvoltare deplină. În arhitectură şi artele plastice, reprezentanţii clasicismului francez – Poussin, Lorrain, Georges de la Tour, Mansart, Le Vau, Le Brun- realizează o sinteză între influenţele renascentiste italiene,  a celor antice şi a tradiţiilor franceze (cărămidă policromă, piatră) la care se adaugă şi unele trăsături baroce. Stilul clasic se remarcă prin jocul echilibrat dintre orizontale şi verticale, spre deosebire de baroc unde predomină dinamica liniilor curbe.

Biserica română cinsteşte pe „sfântul, slăvitul şi întrutot lăudatul Apostol Andrei”, unul dintre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, care prin anii 60 a ajuns pe teritoriul Scythia Minor(Dobrogea de azi), unde a creştinat pe strămoşii noştri, stabilindu-se într-o peşteră, pe care a folosit-o ca adăpost şi loc de rugăciune. Peştera Sfântului Andrei se află la 3,15 km S-E de şoseaua Constanţa–Ostrov, lângă localitatea Ioan Corvin. După formarea poporului român, credinţa acestuia a rămas de neclintit în faţa vicisitudinilor istoriei. Stau mărturie numeroasele biserici ridicate de domnitori după câştigarea unor bătălii sau construite prin efort propriu de către comunităţile de credincioşi. Aşa au apărut bijuterii arhitectonice ca: Mânăstirea Argeşului, Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, Voroneţul, Moldoviţa, Suceviţa, Agapia, Cozia etc. Poate că generaţia noastră va duce la îndeplinire proiectul propus de patriarhul Teoctist pentru realizarea Catedralei Mântuirii Neamului. Ar fi un obiectiv îndrăzneţ care s-ar adăuga  edificiile istorice din România, ţară atractivă pentru turişti, fascinaţi nu numai de peisajul mirific, ci şi de  tradiţiile, obiceiurile şi ospitalitatea  românilor, dar şi optimismul, respectul pentru credinţa, dragostea lor de viaţă şi aspiraţia la fericire. De fapt, astfel de trăsături sunt comune lumii civilizate şi diferenţiază fiinţa umană  în cadrul biosferei instaurate pe planeta albastră, această magnifică navă cosmică destinată să poarte omenirea în istorie.

În concluzie, se poate spune cu certitudine că Homo religiosus respectă binele, frumosul şi adevărul, dar şi sentimentul iubirii veşnice, pentru că „Dumnezeu este dragoste”. În Epistola către Corinteni, apostolul Pavel scrie : „ Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu invidiază; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se portă necuviincios,  nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată… Acum dar rămân aceste trei : credinţa, nădejdea şi dragostea ; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. Este minunat că Dumnezeu ne-a înzestrat cu capacitatea de a iubi. Chiar şi în situaţii critice să nu ne lăsăm cuprinşi de ură, pentru că  devenim mai puternici dacă putem să iertăm. Dragostea este esenţa învăţăturii creştine. Iisus a spus: „Iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima, cu cu tot sufletul şi cu toată gândirea ta”. Aceasta reprezintă prima poruncă, iar ce-a de-a doua este: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Terra trebuie să devină habitatul iubirii, al frumuseţii, al binelui, al adevărului si al credinţei în Dumnezeu.  Faptele reprobabile să rămână o amintire urâtă a trecutului, de care trebuie totuşi  să ţinem seama pentru a nu le mai repeta.
« Ultima modificare: Octombrie 22, 2011, 10:29:06 de către Scientia » Memorat
Forumul Scientia
« : Octombrie 20, 2011, 04:19:43 »

 Memorat
AlexandruLazar
Senior
****

Popularitate: +95/-17
Deconectat Deconectat

Mesaje: 1754


« Răspunde #1 : Octombrie 20, 2011, 08:30:48 »

Citat
În concluzie, se poate spune cu certitudine că Homo religiosus respectă binele, frumosul şi adevărul dar şi sentimentul iubirii veşnice, pentru că „Dumnezeu este dragoste”.

Din punctul meu de vedere, o astfel de concluzie trădează o necunoaștere crasă a multor episoade din istoria experienței religioase. De la Cruciade la Reconquista și de la evenimentele ulterioare marilor descoperiri geografice la terorismul islamic fundamentalist ori la multiplele acte de intoleranță din Europa creștină a secolelor IV-XIX, Homo religiosus s-a remarcat mai degrabă prin intoleranță și îngustime decât prin respect față de bine, frumos și mai ales față de adevăr.
Memorat
Şumi
Experimentat
***

Popularitate: +44/-29
Deconectat Deconectat

Mesaje: 532



« Răspunde #2 : Octombrie 20, 2011, 10:41:35 »

Salutari

Aşa cum a remarcat filozoful francez B. Pascal, cei care câştigă pariul despre existenţa lui Dumnezeu, pot câştiga totul fără să piardă nimic după moarte. Deci, trecătorilor prin această lume telurică, pariaţi fără şovăire că Dumnezeu există,chiar dacă nu ştim cum arată! Este suficient să admitem că Dumnezeu este creatorul atotputernic şi atotştiutor al lumii, temelia şi garanţia moralităţii, fără de care nu există armonie şi reguli universale. Numai aşa viaţa capătă sens şi finalitate.


Pe principiul dumnezeu este peste tot,si in toate! Am cateva intrebari care nu isi gasesc rapuns in..religie.
Tot dumnezeu “guverneaza”  miscarea Terrei in jurul Soarelui?
Se stie ca: celula umana are capacitate de regenerare: tot dumnezeu e in celula respectiva?
Pe Marte ,Venus,Luna ,Calea Lactee exista dumnezeu?

 
Noul Testament descrie tulburătoarea viaţă a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trimis pe pământ să arate oamenilor calea cea dreaptă şi să ispăşească păcatele acestora prin sacrificiul pe cruce a propriei sale vieţi.  

Nu te voi intrebare care pacate,ca o sa imi dai citate din biblie.Te intreb:daca eu comit o infractiune eu platesc pentru ea,de ce trebuie sa platesca si maica mea,taica meu,prietena ,vara mea,varu meu,bunica mea,etc?Ce ai spus tu mai spus merge pe principiul:toti pentru unul si unul pentru toti.



Tot aici sunt prezentate Epistolele (Cuvântul lui Dumnezeu către primii creştini), precum şi Apocalipsa , o carte cu profeţii despre sfârşitul lumii. 

 

La cate ”apocalipse” au fost de-a lungul timpului ma mir ca inca nu s-a saturat dumnezeu de…”apocalipse”



    Terra trebuie să devină habitatul iubirii, al frumuseţii, al binelui, al adevărului si al credinţei în Dumnezeu.  Faptele reprobabile să rămână o amintire urâtă a trecutului, de care trebuie totuşi  să ţinem seama pentru a nu le mai repeat




Terra nu are cum sa devina (…),deoarece este o planeta.Oamenii de pe Terra,daca devin ceea ce ai scris tu ,dar fara dumnezeu ,ce?S-a demonstrat stiintific cumva ca in ADN-ul nostru avem credinta in..dumnezeu si trebuie sa o ducem mai departe la generatiile viitoare.

P.S: In cazul ca intr-o zi frumoasa din viitor,oameni o sa “paseasca” pe alte planete la fel ca Terra,acolo crezi ca vor da de dumnezeu? In cazul ca imi spui ca dumnezeu nu e material,nu te mai osteni sa imi raspunzi.
Memorat
Forumul Scientia
« Răspunde #2 : Octombrie 20, 2011, 10:41:35 »

 Memorat
Electron
Veteran
*****

Popularitate: +175/-192
Deconectat Deconectat

Mesaje: 6974



« Răspunde #3 : Octombrie 21, 2011, 10:21:54 »

[...] Cum Dumnezeu este incognoscibil pentru fiinţa umană, imperfectă şi trecătoare, s-a pus problema existenţei acestuia. Fără a intra în amănunte despre argumentele pentru existenţa lui Dumnezeu, formulate de teologul Toma din Aquino, este bine de menţionat consecinţele unor opţiuni tranşante asupra acceptării sau nu a credinţei. Aşa cum a remarcat filozoful francez B. Pascal, cei care câştigă pariul despre existenţa lui Dumnezeu, pot câştiga totul fără să piardă nimic după moarte. Deci, trecătorilor prin această lume telurică, pariaţi fără şovăire că Dumnezeu există,chiar dacă nu ştim cum arată! Este suficient să admitem că Dumnezeu este creatorul atotputernic şi atotştiutor al lumii, temelia şi garanţia moralităţii, fără de care nu există armonie şi reguli universale. Numai aşa viaţa capătă sens şi finalitate.
In primul rand, pe acest forum nu se admite propavaduirea religioasa. Revezi normele forumului.

In al doilea rand, "pariul lui Pascal" are un mic ... defect: ipocrizia. Daca zeitatea ta preferata nu poate sa-si dea seama daca cei care cred in ea o fac doar din frica de a nu pierde prea mult in urma pariului (adica din ipocrizie) -sau daca nu-i pasa-, atunci acea credinta nu inseamna absolut nimic si religia se dezvaluie in intreaga ei splendoare ipocrita. Sa tii cont de asta cand mai aduci in discutie "pariul lui Pascal".

---

Citind pe ansambul articolul propus de tine, se releva inca o data in mod flagrant incalcarea normei acestui forum legata de propavaduirea unei religii in particular. Ai prezentat mai multe religii, e drept, dar in mod foarte disproportionat, astfel incat insistenta ta pe una dintre ele este foarte evidenta. Propun administratorilor sa reduca umplutura de propavaduire fatisa din text si sa lase cate un paragraf la prezentarea fiecarei religii, ca sa fie echitabil.

Citat
În concluzie, se poate spune cu certitudine că Homo religiosus respectă binele, frumosul şi adevărul dar şi sentimentul iubirii veşnice, pentru că [...]
Pe langa faptul ca faci un non sequitur cat toate zilele, mai tragi si o concluzie falsa. A ignora faptele reprobabile are lui "Homo religiosus" nu le face sa dispara. Lasa ipocrizia, totusi.


e-
Memorat

Don't believe everything you think.
morpheus
Global Moderator
*****

Popularitate: +10/-0
Deconectat Deconectat

Mesaje: 216



« Răspunde #4 : Octombrie 21, 2011, 04:28:28 »

Protelisav, ne poti detalia putin ce anume ai in vedere cand folosesti sintagma "Homo religiosus"?

Concluziile tale despre caracterul acestui tip de om, pe care le introduci fara a spune nimic mai inainte despre soiul asta de pamantean, nu prea rezista confruntarii cu istoria, asta in ipoteza ca il asociem pe acest "homo religiosus" bisericii.

Deci, cine e acest "Homo religiosus"? Cum arată? Rezistă testului realităţii ori e un simplu ideal moral?
« Ultima modificare: Octombrie 21, 2011, 08:34:54 de către morpheus » Memorat

Cu momentul în care ne naştem, timpul începe să ne ia viaţa înapoi. (Seneca)
A.Mot
Experimentat
***

Popularitate: +12/-47
Deconectat Deconectat

Mesaje: 803


« Răspunde #5 : Octombrie 22, 2011, 07:44:08 »

Homo sapiens sapiens nu este ipocrit?Cine conduce Terra?In numele asa zisei democratii s-au facut si se fac razboaie de tot felul.Ce este globalizarea altceva decat distrugerea democratiei?Huh??De ce si de cine a fost aprobata fabricarea bombei atomice?Cu religiile si popii (burduhosi,mincinosi si cu vile) care incalca cuvantul lui Dumnezeu nu sunt nici eu de-acord si deci infierez ceea ce a facut inchizitia si ceea ce au facut cruciatii si Imparatul Constantin caci ceea ce au facut acestia este la fel de grav cu ce face azi masoneria si alte asociatii ipocrite de acest gen si acestea fac totul si orice doar pentru a jefui diverse popoare si de a exploata la sange orice om.Daca masoneria are interese curate pentru intreaga lume atunci cum se face ca aceasta impune cu violenta prin razboaie si criza economica globalizarea care va duce la distrugerea traditiilor si eticii decente a multor popoare si inlocuirea acestor traditii si etici decente cu mizeriile homosexualismului,prostitutiei,drogurilor si capitalismului criminal de tipul "Homo hominis lupus est."HuhHuh???Ce fel de homo sapiens sapiens este cel care s-a imbogatit peste noapte cu miliarde de euro fara sa faca nimic?Huh???Niciun patron nu poate justifica o avere mare facuta in timp de cativa ani.Nicio tara colonialista nu poate justfica jafurile facute in numele democratiei si al asa zisului crestinism in atatea tari de pe Terra.Niciun stat nu are dreptul de a interveni cu forta armata intr-o alta tara in numele asa zisei democratii sau sub motiv fabricat prin viclenie si in mod artificial ca acea tara face nu stiu ce arma de distrugere in masa.In numele carei doctrine capitaliste de tip asa zis homo sapiens sapiens sunt atatea tari sarace desi aceste tari au resurse naturale foarte mari care sunt jefuite si azi cu acceptul chiar al conducatorilor acelor tari cu milioane de saraci?Huh?  
Ce fel de homo sapiens sapiens este cel care a exploatat mii de ani alti oameni considerandu-i pe acestia drept animale?Huh?
« Ultima modificare: Octombrie 22, 2011, 07:48:18 de către A.Mot » Memorat
virgil 48
Experimentat
***

Popularitate: +40/-232
Deconectat Deconectat

Mesaje: 940


« Răspunde #6 : Octombrie 22, 2011, 09:11:23 »

   Protelisav, nu te poti astepta pe acest forum la multa indulgenta fata de o astfel de
 predica. Daca principiile religioase ar mai putea fi utile omenirii, manifestarile ce se produc,
 in contrast flagrant cu aceste principii, le conduc in derizoriu. Simtul religios nu este un
 element fundamental al constiintei omului, el a aparut ca o consecinta a fricii si
 o compensare a necunoasterii. Moda aceasta postrevolutionara a escaladarii
 construirii de biserici pentru a asigura locuri de munca, este o afacere de breasla
 care mizeaza pe lipsa de educatie. Despre textul initial puteai sa scrii cine l-a compus!
 Te asteptam sa ne mai spui cate ceva despre inventii sau teorii novatoare.              
« Ultima modificare: Octombrie 22, 2011, 12:22:46 de către virgil 48 » Memorat
Scientia
Administrator
*****

Popularitate: +24/-3
Deconectat Deconectat

Mesaje: 322


« Răspunde #7 : Octombrie 22, 2011, 10:45:51 »

Cum cazurile de convertire religioasă prin intermediul unui text pe un forum credem că se apropie de zero, recomandăm o mai mare moderaţie în discutarea pro şi contra a religiei pe acest forum, dedicat, după cum cei mai mulţi şi-au dat seama, ştiinţei.

Pe de altă parte, vă reamintim că propaganda religioasă, chiar şi în interiorul unui material care în cea mai mare parte este de istoria religiilor - este interzisă, cf punctului 4.7 din regulamentul de funcţionare a forumului Scientia.

Am intervenit minimal de această dată pe text, tăind cu o linie pasajul care intră în conflict cu regulamentul şi făcând o menţiune scurtă privind încălcarea regulamentului. Îl avertizăm pe autorul articolului să publice în registrul forumului, adică în domeniul ştiinţei. Pentru religie sunt nenumărate alte site-uri web.
« Ultima modificare: Octombrie 22, 2011, 11:34:41 de către Scientia » Memorat
AlexandruLazar
Senior
****

Popularitate: +95/-17
Deconectat Deconectat

Mesaje: 1754


« Răspunde #8 : Octombrie 22, 2011, 11:27:16 »

Homo sapiens sapiens nu este ipocrit?[...]

A.Mot, tu te numeri printre argumentele cele mai de seamă împotriva teoriei expuse de protelisav.
Memorat
Şumi
Experimentat
***

Popularitate: +44/-29
Deconectat Deconectat

Mesaje: 532



« Răspunde #9 : Octombrie 22, 2011, 11:37:20 »


 Salutari

 Bravo Scientia,ma bucura atitudinea voastra! De asemenea mai este un utilizator al forumului care procedeaza in acelasi mod (deschide teme religioase si nu raspunde intrebarilor adresate),va rog pe viitor sa luati atitudine si la acest utilizator (Turcu Vasile),fiind constient ca incalca normele de functionare a forumului.
Memorat
protelisav
Junior
**

Popularitate: +6/-56
Deconectat Deconectat

Mesaje: 162


« Răspunde #10 : Octombrie 23, 2011, 12:36:44 »

Sa lamurim lucrurile... Am postat  pe forum  o sinteza a celor mai importante conceptii religioase. Nu eu sunt in masura sa le judec. Dar "Homo religiosus" este o componenta a constiintei umane care nu poate fi neglijata, pentru că are o existenta milenara iar „ la nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trăi ca fiinţă umană este în sine un act religios” (Mircea Eliade – La Nostalgie des Origines). Intoleranta religioasa nu este specifica unei democratii veritabile in care libertatea de exprimare este un principiu fundamental.
Memorat
AlexandruLazar
Senior
****

Popularitate: +95/-17
Deconectat Deconectat

Mesaje: 1754


« Răspunde #11 : Octombrie 23, 2011, 12:57:57 »

Nu, însă intoleranța este specifică religiei, cel puțin în formă organizată.
Memorat
Electron
Veteran
*****

Popularitate: +175/-192
Deconectat Deconectat

Mesaje: 6974



« Răspunde #12 : Octombrie 23, 2011, 03:31:19 »

Sa lamurim lucrurile... Am postat  pe forum  o sinteza a celor mai importante conceptii religioase.
Probabil nu sti ce inseamna "sinteza". Intr-o sinteza se pastreaza proportia intre partile descrise, nu se insista pe una dintre ele in mod cu totul exagerat comparat cu celelalte. Deci ce ai facut tu nu e o sinteza, e o incercare penibila de a-ti promova credinta religioasa preferata.

Citat
Nu eu sunt in masura sa le judec.
Nu-ti cere nimeni sa le judeci. Dar ti se cere sa nu iti propavaduiesti credintele religioase pe aici. De ce nu ai detaliat islamismul sau induismul mai mult? Chiar ne crezi imbecili?

Citat
Dar "Homo religiosus" este o componenta a constiintei umane care nu poate fi neglijata, pentru că are o existenta milenara iar [...]
Pai nu o neglizeaza nimeni. Dar eu cel putin nu accept ipocrizia de a declara ca "homo religiosus respectă binele, frumosul şi adevărul, dar şi sentimentul iubirii veşnice" cand istoria o dovedeste cu varf si indesat ca nu este adevarat. Pricepi diferenta?

Citat
Intoleranta religioasa nu este specifica unei democratii veritabile in care libertatea de exprimare este un principiu fundamental.
Esti liber sa te exprimi, sa prezinti istoria religiilor, chiar comparatii intre ele daca vrei, dar nu se accepta pe un forum stiintific propavaduirea unei anumite religii. Chiar asa greu e de inteles? Daca nu poti sa faci diferenta intre "intoleranta religioasa" si "intoleranta fata de propavaduirea unei religii", atunci lasa-te de postari care nu tin de stiinta pe acest forum stiintific.


e-
Memorat

Don't believe everything you think.
Şumi
Experimentat
***

Popularitate: +44/-29
Deconectat Deconectat

Mesaje: 532



« Răspunde #13 : Octombrie 23, 2011, 04:22:14 »

(..) Intoleranta religioasa nu este specifica unei democratii veritabile in care libertatea de exprimare este un principiu fundamental.

 Salutari

 Protelisav,totusi nu inteleg cum un om cu pregatire stiintifica,poate sa abordeze astfel de subiect ,care pe bune e ..penibil! Penibil in sensul abordarii facute,dupa cum bine ti-a demonstrat ,Electron. Poate te intrebi de ce e penibil,simplu ( dupa cum bine stii,sunt multe dovezi palpabile din variate domenii {biologie,genetica,geografie ,istorie ,biochimie,astronomie,astrofizica,geologie,pedologie etc},care rezista ....testului numit...biblie!

Te-as ruga sa numai insisti pe astfel de subiect,altfel critica pe care o vei primi din partea noastra o sa ti se para...intolerabila!

P.S: Electron ti-a spus destul de clar ce se accepta pe acest forum stiintific!
Memorat
protelisav
Junior
**

Popularitate: +6/-56
Deconectat Deconectat

Mesaje: 162


« Răspunde #14 : Octombrie 23, 2011, 04:44:37 »

Catre Electron,
Nu spun ca este cea mai buna sinteza a conceptiilor religioase, dar esti insinuant, tendentios si departe de realitatile sociale si de psihologia umana. Pentru mine, stiinta, filozofia si religia sunt surse de tulburatoare framantari interioare, mai mult sau mai putin corelabile. Daca nu inteleg ceva, nu adopt o atitudine negativista ci caut sa ma documentez.  Nu uita de raportul colosal dintre credinciosi si atei. Nu poti sa jignesti miliarde de oameni pentru ca in tiparele constiintei tale de savant nu incape religia.  De fapt, nu toti savantii sunt atei, sau macar au fost toleranti fata de religie. Denumirile de "particula a lui Dumnezeu" sau de "ochiul lui Dumnezeu" ce-ti sugereaza?  Mai mult, sunt numerosi scriitori si filozofi care s-au raportat la religie. La scoala cum ai interpretat operele lui Tudor Arghezi sau Mircea Eliade? Ai face mai bine sa studiezi acest fenomen, impactul sau asupra omenirii, diagnoza si prognoza unor personalitatati mai destepte decat noi. Iti sugerez sa renunti la egocentrism in favoarea empatiei, pentru a intelege devenirea spiritualitatii umane.  In acest sens, poate vei posta pe forum un articol interesant. Cu siguranta, te voi felicita...
Memorat
Pagini: [1] 2   În sus
  Imprimă  
 
Schimbă forumul:  

Creat cu MySQL Creat cu PHP Powered by SMF 1.1.19 | SMF © 2006-2009, Simple Machines
SMFAds for Free Forums | Sitemap
Validat cu XHTML 1.0! Validat cu CSS!