Scientia

Opinia lui Bohr cu privire la legităţile cuantice coincide întrucâtva cu ideile despre limbaj ale filozofului austriac Ludwig Wittgenstein. Operând cu idei, concepte şi imagini din fizica clasică pur şi simplu ne este imposibil să descriem lumea cuantică.

De la mecanicism la incertitudine (9)

SUNTEM CU TOŢI SUSPENDAŢI ÎN LIMBAJ

Nu e de mirare că atât de mulţi fizicieni în activitate continuă să gândească asemenea lui Einstein, din moment ce raţionamentele lui Bohr erau extrem de subtile. Ne-am referit deja la ideea acestuia conform căreia complementaritatea ca şi concept se extinde dincolo de domeniul fizicii către întreg teritoriul asociat gândirii omeneşti. Iar acum am ajuns la punctul în care danezul examinează înseşi limitele minţii omeneşti în încercarea acesteia de a pătrunde realităţile înconjurătoare.

Până la momentul apariţiei mecanicii cuantice fizicienii priveau Universul prin prisma unor modele, chiar dacă unele matematice. Un model reprezintă o imagine simplificată a realităţilor materiale; una în care, de exemplu, anumiţi factori precum frecarea, rezistenţa aerului ş.a.m.d. sunt neglijaţi. Acest model conţine numai anumite trăsături esenţiale ale Universului. În timp ce evenimentele de zi cu zi care au loc în natură se desfăşoară sub semnul posibilului şi depind de tot soiul de factori perturbatori externi şi de contextele în care se petrec, modelul ideal ţinteşte să reproducă esenţa fenomenelor. Mere şi ghiulele de tun se deplasează printr-un spaţiu ideal “scutite” de rezistenţa aerului. Mingile şi bilele se rostogolesc pe pante perfect netede în absenţa frecării. Curentul electric circulă prin metale perfecte, ferit de imperfecţiunile materialelor. Căldura urmează un ciclu perfect izolat de la sursă către un anumit dispozitiv.

Teoriile din ştiinţă fac toate referire la modele idealizate care, în schimb, ne oferă diverse tablouri ale realităţii. Vom explora această noţiune a diferitelor “portrete ale Universului” în detaliu atunci când vom face cunoştinţă cu opera lui Ludwig Wittgenstein în capitolul 4. Pentru moment să examinăm argumentul lui Bohr, conform căruia toate aceste imagini şi modele se bazează pe concepte care s-au dezvoltat în domeniul şi limitele fizicii clasice. De aceea modelele vor da naştere mereu la paradoxuri şi confuzie atunci când sunt aplicate lumii cuantice.

Bohr a mers chiar mai departe. Fizicienii pot opera cu măsurători, operaţii matematice şi ecuaţii, dar când se întâlnesc pentru a discuta despre semnificaţiile acestor ecuaţii şi a descrie produsele muncii lor, trebuie să se exprime cu ajutorul aceluiaşi limbaj comun (scris ori vorbit) pe care îl utilizăm cu toţi. Evident că ei folosesc un mare număr de termeni tehnici şi ecuaţii, dar majoritatea acestor discuţii au loc în limbajul cotidian care a evoluat în mijlocul grupurilor de oameni care trăiesc în mediul macroscopic cu care suntem familiarizaţi, oameni caracterizaţi de anumite dimensiuni şi de o speranţă de viaţă specifică. Scara la care văd oamenii lucrurile diferă major de cea a atomilor şi electronilor. Odată cu evoluţia conştiinţei umane s-au dezvoltat şi noţiuni precum poziţie, spaţiu, timp ori cauzalitate. În forma lor de bază aceste concepte ne ajută să supravieţuim şi să înţelegem lumea în care trăim. Toate aceste noţiuni “la scară normală” sunt atât de adânc impregnate în limbajul nostru, încât este imposibil să purtăm o discuţie fără a face uz de ele (în mod subtil şi în mare parte în manieră inconştientă). Numai că atunci când ne referim la lumea cuantică descoperim că pur şi simplu facem apel la concepte improprii pentru acest domeniu microscopic al cosmosului. Atunci când discutăm despre modelele pe care le folosim pentru a descrie lumea cuantică folosim întotdeauna idei nepotrivite şi fără corespondent ori înţeles în acest domeniu al realului. Tocmai din acest motiv Bohr a declarat că:  “Suntem limitaţi de limbaj până la punctul în care nu mai distingem susul de jos. Gândirea noastră discursivă are loc întotdeauna în limitele acestui limbaj, limbaj care ne predispune la a descrie doar anumite tablouri ale Universului, de o manieră incompatibilă cu domeniul cuantic.”

De îndată ce ne punem întrebări precum: "Care este natura realităţii cuantice?",  "Care este realitatea fundamentală a a lumii?" ori "Există o realitate la nivel cuantic?", ne trezim rătăciţi printre cuvinte, imagini, modele şi idei provenind din lumea la scară normală pe care o cunoaştem. Rezultatul, după cum a subliniat Bohr, îl reprezintă confuzia şi paradoxurile. În cele din urmă este mai bine să păstrăm tăcerea decât să dăm naştere unor dezbateri şi confuzii filozofice fără finalitate; poate tocmai de aceea discuţiile dintre Bohr şi Einstein au fost sortite să sfârşească prin ruptura care a pus capăt dialogului. Ceea ce a început ca o dezbatere despre hazard şi incertitudine a luat forma unei transformări radicale a ideilor noastre despre însăşi natura fundamentală a realităţii. Profunda legătură afectivă dintre Einstein şi Bohr nu a fost de ajuns pentru a nivela prăpastia din ce în ce mai adâncă dintre abordările lor faţă de fizică.

"De la certitudine la incertitudine" (11)

Traducerea este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.