Într-adevăr, în cazul fisiunii nucleare nuclee atomice grele precum uraniul şi plutoniul sunt transformate sub acţiunea unor neutroni în elemente mai uşoare, diferenţa de masă rezultată transformându-se în energie. Fuziunea nucleelor de hidrogen pentru a forma heliu are, de asemeni, ca rezultat, un deficit de masă, de unde energia stelelor. Mai e de adăugat aici şi anihilarea perechilor particulă-antiparticulă, de pildă electron-pozitron, reacţie în cadrul căreia întreaga masă a participanţilor la reacţie este convertită în energie.
Unde întâlnim procesul invers?
În acceleratoarele de particule, unde au loc coliziuni ale unor particule elementare aduse la viteze apropiate de viteza luminii. Atunci când doi protoni acceleraţi foarte aproape de viteza luminii se ciocnesc, în cazul în care energia lor cinetică este suficient de mare, se întâmplă să ia naştere noi particule: un exemplu - din doi protoni pot rezulta alţi 2 protoni, mai lenţi, împreună cu o particulă ce poartă numele de pion. Calculele indică o echivalenţă între energia sistemului înainte de coliziune şi suma dintre energia protonilor rezultaţi în urma ciocnirii şi masa pionului (mai exact, echivalentul în energie al acestei mase, cf. E=mc^2).
Un alt exemplu, observabil tot în condiţiile extreme din acceleratoarele de particule este cel în care o rază gama de înaltă energie ciocneşte un nucleu atomic, iar rezultatul este o pereche electron-pozitron, ori mai multe în funcţie de energia introdusă în sistem.
Dacă introducem suficient de multă energie într-un sistem, aceasta poate fi aşadar convertită înapoi în materia din care luase naştere cu multă vreme în urmă în interiorul vreunei stele. Ciclul masă-energie-masă este astfel închis.